Fără categorieLiga 6FotbalDiverse

Dan Săraru va merge în Franţa, la Campionatul European de fotbal

sararu fotbalistDirectorul sportiv de la CSM Rm. Vâlcea şi preşedintele onorific al echipei CS Şirineasa, Dan Cătălin Săraru, este cunoscut drept un mare iubitor al fotbalului. Are multe cunoştinţe în acest domeniu, fiind o adevărată „enciclopedie” a tot ceea ce înseamnă sportul-rege în România. Dinamo este echipa de club favorită din ţară, însă, bineînţeles, meciurile pe care le trăieşte cu cea mai mare intensitate şi patimă sunt cele ale echipei naţionale ale României. Tocmai de aceea, când a avut posibilitatea, a încercat să-i susţină pe „tricolori” din tribună, la cele mai importante partide ale acestora. A fost alături de prima reprezentativă a ţării noastre şi la ultimul Campionat European la care aceasta a fost prezentă. Este vorba despre turneul final din 2008, care a avut loc în Elveţia. Acolo, Dan Săraru a fost prezent alături de cei doi băieţi ai săi, Ionuţ şi Leonard. A avut bilete la meciurile României din „grupa morţii”, cu Franţa (0-0), Italia (1-1, a marcat Adi Mutu) şi Olanda (2-0 pentru trupa lui Marco va Basten). Acel turneu final a fost câştigat de Spania. La opt ani distanţă de acest eveniment, România a obţinut din nou calificarea la Europene.

Va fi prezent la două dintre meciurile pe care România le va disputa la turneul final: cu Elveţia şi Albania
* dacă „tricolorii” vor ieşi din faza grupelor, Dan Săraru ar putea rămâne în Franţa şi la partida acestora din optimi

Şi de această dată, Dan Săraru va fi alături de Naţionala pregătită acum de Anghel Iordănescu. A făcut comandă de bilete la FRF pentru două dintre meciurile României de la turneul final din Franţa. Îşi doreşte să fie prezent, alături de soţia sa (cei doi băieţi ai familiei Săraru nu şi-au făcut planuri în acest sens întrucât în acea perioadă ar putea fi angrenaţi cu CS Şirineasa în lupta pentru accederea în Liga a III-a), la meciul României cu Elveţia (care va avea loc pe 15 iunie, la Paris, pe stadionul Parc des Princes, unde joacă Paris Saint-Germain) şi la cel cu Albania (pe 19 iunie, pe stadionul Stade des Lumieres, din Lyon). Un bilet de categoria I costă 145 de euro. Dan Săraru şi-ar fi dorit să poată fi prezent şi la meciul de deschidere al Campionatului European, de la Saint Denis (de pe stadionul Stade de France), dintre România şi Franţa, care va avea loc pe 10 iunie, de la ora 22.00, însă preţul unui bilet la această dispută de gală este destul de mare (variază între 500 şi 875 de euro). În plus, în jurul acestei date vor avea loc şi alegerile locale, unde Săraru va avea rolul de candidat pentru funcţia de primar al comunei Şirineasa. Acesta ar mai putea rămâne în Franţa şi pentru faza următoare a competiţiei, dacă România va ieşi din această grupă şi se va califica în optimi. „Merg în Franţa pentru a susţine echipa naţională de fotbal a ţării noastre. Bineînţeles, la acest turneu final ţin cu România şi îmi doresc să ajungă cât mai departe. Cred că Spania, câştigătoarea ultimelor două ediţii ale Campionatului European se află printre favoritele la adjudecarea titlului la acest turneu final, Germania, campioana mondială, dar şi Franţa, ţara organizatoare. Asta dacă nu cumva Italia va produce o surpriză”, a spus Dan Săraru. Campionatul European de fotbal se va desfăşura între 10 iunie şi 10 iulie. La această a 15-a ediţie a Campionatului European de fotbal au obţinut calificarea 24 de echipe. România se află, aşadar, în Grupa A, alături de Franţa, Albania şi Elveţia. În Grupa B se regăsesc Anglia, Rusia, Ţara Galilor şi Slovacia, Grupa C este compusă din Germania, Polonia, Ucraina şi Irlanda de Nord, din Grupa D fac parte Spania, Cehia, Turcia şi Croaţia, din Grupa E – Belgia, Italia, Irlanda şi Suedia, iar din Grupa F – Portugalia, Islanda, Austria şi Ungaria. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button