Fără categorieLiga 6Fotbal

Dan Bărbuţ, noul antrenor al echipei Chimia 2012 Rm. Vâlcea

Barbut Dan copyDe săptămâna aceasta, conducerea administrativă a echipei Chimia 2012 Rm. Vâlcea a luat decizia de a-l numi în calitatea de antrenor principal pe Dan Bărbuţ, fost jucător la FC Oltchim. Acesta l-a înlocuit pe banca tehnică pe Costel Gaiţă. Marian Joiţa, preşedintele „chimiştilor”, a declarat că, în perioada următoare, va definitiva şi lotul pentru a doua parte a sezonului. „Deocamdată, am ajuns la un acord cu Bogdan Pântea. Mai suntem în discuţii şi cu alţi jucători care au făcut junioratul în Zăvoi. Am disputat şi primul joc amical, cu lidera Superligii, Cozia Călimăneşti, cu care am remizat 3-3. Nu am urmărit neapărat rezultatul, ci să practicăm un joc mai bun, care să ne aducă puncte în clasament. Am avut şi o şedinţă cu jucătorii, cărora le-am solicitat să fie atenţi în meciurile oficiale, astfel încât să nu fie sancţionaţi de Comisia de Disciplină pentru comportament nesportiv. Nu vom accepta niciun act de indisciplină. În încheiere, aş dori să-i mulţumesc lui Costel Gaiţă, pentru ajutorul oferit în tot acest timp”, a declarat preşedintele Marian Joiţa. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button