Liga IV

Damila Măciuca, la cel de-al treilea succes consecutiv

Duminică, 17 septembrie, Damila Măciuca a reuşit să-şi treacă în cont cel de-al treilea succes consecutiv. Formaţia pregătită de Marian Deaconescu s-a impus cu scorul de 3-2 în faţa celor de la Faurul Livezi. Pe stadionul „Bogdan Medrea”, gazdele au deschis scorul abia în minutul 29, prin Lucian Munteanu, care a transformat penaltiul acordat de centralul Daniel Demetrescu. 1-0 a fost şi la pauză. Oaspeţii au continuat să creadă în şansa lor de a obţine un rezultat bun în deplasare, iar la doar şapte minute de la reluare, au reuşit să restabilească egalitatea. Căpitanul trupei lui Cristi Pîrîianu, Sorin Cojan, a marcat pentru 1-1 dintr-o lovitură liberă obţinută la limita suprafeţei de pedeapsă. Jucătorii formaţiei din Livezi nu au avut prea mult timp la dispoziţie să se bucure pentru egalare. În minutul 55, Damila a preluat din nou conducerea. Octavian „Pancică” Dina a punctat pentru 2-1, iar trei minute mai târziu Andrei Oiţă a majorat avantajul echipei sale: 3-1. În ciuda diferenţei de pe „tabelă”, jocul nu s-a încheiat. În minutul 60, fundaşul echipei din Livezi, Ciprian Dincă, a profitat de o eroare a portarului Damilei şi a redus din handicap: 3-2. Oaspeţii au mai avut 30 de minute la dispoziţie pentru a întoarce soarta meciului în favoarea lor. Au păstrat suspansul până la final, însă nu au mai reuşit să înscrie, plecând învinşi de la Măciuca. De menţionat ar mai fi că, în minutul 80, Damila a avut şi o lovitură de la 11 metri ratată de Lucian Munteanu. În altă ordine de idei, cu acest succes, trupa lui „Gicu” Deaconescu a rămas pe podiumul Seriei Vest a Ligii a IV-a. Se află pe locul 3, la egalitate de puncte cu cea de-a doua clasată, Păstorul Vaideeni. Cu alte cuvinte, în grafic! Primul obiectiv pentru Damila este calificarea în play-off. În următoarea rundă, în intermediară, Viorel Merişanu şi colegii săi vor juca în deplasare, cu Sporul Genuneni. Din acest punct de vedere, Faurul Livezi a fost norocoasă, întrucât tocmai în intermediară va sta.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button