Diverse

Cupa „Steluţa Luca” şi-a desemnat câştigătorii!

Sâmbătă, 8 decembrie şi duminică, 9 decembrie, la Pechea, în judeţul Galaţi, s-a desfăşurat cea de-a şaptea ediţie a Cupei „Steluţa Luca”, competiţie de handbal feminin dedicată junioarelor. Aceasta a devenit deja tradiţională. De organizarea ei se ocupă fosta mare handbalistă a României şi a Oltchim-ului, Steluţa Luca, originară din Pechea. Stela a devenit, între timp, vâlceancă. La poalele Capelei şi-a petrecut copilăria şi tot aici şi-a găsit şi jumătatea, pe Andrei Luca. Se întoarce, însă, de fiecare dată cu plăcere în comuna natală. Cu precădere, în perioada sărbătorilor de iarnă, pentru celebrul turneu. Acum, la Cupa „Steluţa Luca” au participat opt echipe de junioare 3 din trei judeţe: CS Art Galaţi, Şcoala Gimnazială Greci, din Tulcea, Şcoala Gimnazială „Profesor Emil Panaitescu” din Cudalbi (Galaţi), Şcoala Gimnazială Tichileşti (Brăila), Liceul Tehnologic „Hortensia Papadat Bengescu” Iveşti, Liceul Tehnologic „Costache Conachi” Pechea, CSM Galaţi şi Şcoala Gimnazială „Sfântul Nicolae” Vânători. Trofeul Cupei „Steluţa Luca” a ajuns la CSM Galaţi. Pe locul secund s-a clasat Handbal Art Galaţi, iar ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de Liceul Tehnologic „Costache Conachi” din Pechea. Campioana en-titre, Şcoala Gimnazială „Sf. Nicolae” din Vânători, s-a regăsit de această dată pe locul 4, pe 5 s-au aflat elevele Şcolii din Greci, pe 6 s-a clasat Şcoala din Tichileşti, pe 7 – Liceul Tehnologic „H.P. Bengescu” Iveşti, iar pe ultimul loc s-a regăsit Şcoala Cudalbi. Au fost acordate şi câteva premii individuale. Unul dintre acestea a ajuns la Cosmina Dănilă (de la CSM Galaţi), desemnată cea mai bună jucătoare, MVP-ul turneului. Titlul de golgheter a ajuns la Gabriela Crişan, de la liceul din Pechea. Bianca Barbu (CSM Galaţi) a fost cel mai bun portar, Andra Buric (de la Handbal Art Galaţi) – cea mai bună apărătoare, iar Denisa Constandache, de la Handbal Art Galaţi, a primit premiul special „Steluţa Luca”. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button