Diverse

Cum vă puteţi petrece timpul liber, în Vâlcea, la început de an

La început de an, CNIPT Vâlcea lansează câteva provocări interesante pentru cei cărora le-au mai rămas zile de concediu. Prima invitaţie este la Costeşti. Pe drumul către Târgu Jiu, se găseşte singurul loc din Europa unde există o rezervaţie naturală a formațiunilor geologice rezultate de cimentări produse în urmă cu milioane de ani. Cunoscute sub denumirea de trovanți, sau “pietre vii”, aceste formațiuni au aspecte stranii și par a-și mări dimensiune în contact cu apa, motiv pentru care au stârnit interesul cercetătorilor şi nu numai. În zonă, există şi Vârful lui Roman, cu trasee încă sălbatice şi un farmec aparte. O altă recomandare este staţiunea Băile Olăneşti, unde există Lacul cu Nuferi, Lacul Frumos, rezervaţiile Stogu şi Radiţa-Mânzu, peşterile din Cheile Cheii, izvoarele miraculoase dinspre Comanca, dar şi schituri şi biserici deosebite. Dacă niciuna dintre aceste oferte nu vă tentează, atunci poate v-ar părea interesantă o zi de relaxare la Mirajul Oltului, în staţiunea Călimăneşti. Din păcate, Ski Resort Transalpina nu este nici până în acest moment o opţiune, dar există promisiuni că, după 15 ianuarie, se vor deschide şi pârtiile de la Voineasa.

Articole Similare

Back to top button