Politica

Apa şi gunoiul îi pot aduce lui Gutău putere absolută în judeţul Vâlcea

În perspectiva alegerilor locale din iunie 2020, PER Vâlcea are ca obiectiv câştigarea a cel puţin 6 mandate de primari, în afară de cel din municipiu. „Dacă vor fi mai mulţi, cu atât mai bine. În orice caz, eu tot timpul îmi propun mai puţin şi fac mai mult!”, a anticipat Mircia Gutău, motorul organizaţiei condusă de Eusebiu Veţeleanu.

Edilul PER a refuzat să spună dacă urmează să racoleze primari PSD şi / sau PNL, iar astfel a alimentat şi mai mult zvonurile potrivit cărora ar intenţiona să orchestreze din umbră o acţiune în masă, călcându-i în picioare atât pe social-democraţi, cât şi pe liberali. Cum? Extrem de simplu: foarte mulţi primari vor ajunge la mâna lui Gutău. Nu doar pentru că municipiul este principalul acţionar la APAVIL şi controlează inclusiv ADI Apa Vâlcea, structuri care vor implementa programul de investiţii în ceea ce priveşte reţelele de apă şi canalizare, inclusiv proiectul de 240 de milioane de euro, prin POIM. Să nu uităm că naivitatea lui Costi Rădulescu şi incompetenţa întregii conduceri a Consiliului Judeţean, care nici până acum n-a fost în stare să înceapă măcar groapa de gunoi de la Roeşti, fac ca depozitul ecologic de la Feţeni, deţinut de Primăria Râmnicului, să devină singura cale de îngheţare sau chiar de diminuare a preţului colectării deşeurilor. Altfel spus, localităţile ai căror primari sunt în graţiile lui Gutău şi vor avea acces la depozitul din Rm. Vâlcea pot sta liniştite câţiva ani. În cazul lor, preţul gunoiului nu va creşte sau poate chiar se va diminua, în condiţiile în care va fi eliminat costul transportului la Tg. Jiu, Bucureşti sau la groapa pe care Urban o amenajează la Olteniţa. În schimb, în celelalte comune şi oraşe, în scurt timp, preţul va exploda, totul se va răsfrânge asupra populaţiei, iar aceasta pe cine va taxa? Pe primari, bineînţeles. .

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button