Administratie

Cu 5 milioane de euro, prin Axa 13.1 a POR, Aleca poate transforma radical oraşul Bălceşti

– trebuie doar să i se dea această şansă şi să nu mai existe ingerinţe politice sau de altă natură

Mulţi dintre primari speră că, în urma vizitei lui Paul Stănescu la Vâlcea, va exista şi un altfel de feedback, nu doar mesaje optimiste şi promisiuni de mai bine. Spre exemplu, Constantin Aleca, de la Bălceşti, îşi doreşte ca sudul judeţului, până acum tratat superficial de către guvernanţi, să înceapă să simtă un sprijin concret de la Ministerul Dezvoltării Regionale. „Sper ca, anul acesta, în noua sesiune PNDL, să ni se aprobe finanţarea pentru noua piaţă (proiect estimat la aproximativ 25 de miliarde de lei vechi) şi modernizarea unor drumuri de interes local (în jur de 8 kilometri). Vă reamintesc că, anul trecut, am depus trei proiecte şi, din motive care îmi scapă, ni s-a aprobat doar cel privind construcţia podului şi a punţii pietonale peste pârâul Pesceana, în zona Ulicioiu, evaluat la puţin peste 12 miliarde”, ne-a precizat edilul PNL. Constantin Aleca a reiterat că, în această perioadă, pregăteşte şi un nou proiect, pe Axa 13.1 a POR – „Îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei în oraşele mici şi mijlocii din România”. „Putem atrage de la 100.000 până la 5.000.000 de euro. Noi sperăm să obţinem valoarea maximă, iar cu banii să rezolvăm mai multe lucruri: să modernizăm interioarele şi să dotăm şcoala generală din zona centrală a oraşului, să reabilităm sala de sport de acolo, să extindem vestiarele, să recondiţionăm Casa de Cultură, unde scena a putrezit şi sunt necesare mai multe intervenţii, să achiziţionăm un sistem de sonorizare şi unul de proiecţie, pentru filme. Vrem să mai includem refacerea căilor de acces – Castanilor, Policlinicii şi Petrache Poenaru, câteva parcări şi un teren de sport cu suprafaţă sintetică, la şcoală. De asemenea, avem în vedere şcoala de la Otetelişu, un parc cu sistem de irigaţii, mobilier urban ş.a.m.d.. Este un proiect foarte mare, care cuprinde multe obiective, inclusiv introducerea utilităţilor, în unele zone. Trebuie să-l finalizăm şi să-l depunem în luna august”, a anunţat primarul Constantin Aleca, menţionând că C.L. Bălceşti a aprobat deja faza de proiectare, consultanţa şi asigurarea procentului de 2 %, pentru situaţia în care proiectul, aşa cum se speră, va fi aprobat. „Dacă reuşim să obţinem suma maximă, adică 5 milioane de euro, contribuţia noastră va fi de aproximativ 480.000 lei. Aşadar, îi avem puşi deoparte. Este un proiect care nu doar că ne-ar scoate din izolarea în care stăm de decenii, ci ne-ar relansa din toate punctele de vedere. Tocmai asta îşi propune Uniunea Europeană prin astfel de proiecte şi, de aceea, eu sunt optimist şi mă gândesc că nu vor mai fi ingerinţe politice sau de altă natură. Pe de altă parte, toate aceste documentaţii trebuie făcute mai devreme sau mai târziu. Altfel, niciodată nu vom realiza ceea ce este necesar la Bălceşti”, a concluzionat primarul Constantin Aleca.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button