Diverse

Cu „cuţitele” pe masă!

oltchim gyorOltchim şi Gyor se luptă pentru glorie

Campioana României şi cea a Ungariei dispută duminică, 1 aprilie, în Sala Traian din Rm. Vâlcea, prima manşă a semifinalei Ligii Campionilor

Cel mai important eveniment al anului în sportul vâlcean şi chiar cel românesc va avea loc în „Ziua Păcălelilor”, pe 1 aprilie, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor „Traian”, de la poalele Capelei. Campioana României la handbal feminin, Oltchim Rm. Vâlcea, va da piept cu echipa campioană a Ungariei, Audi Gyor, într-un meci contând pentru manşa tur a semifinalelor Ligii Campionilor, acolo unde gruparea chimistă a mai acces şi în urmă cu doi ani. Atunci, în sezonul 2009-2010, în semifinale, Oltchim a întâlnit-o tot pe Gyor şi a exclus-o din competiţie, după un egal (scor 25-25) în Ungaria şi o victorie (scor 24-20) la Vâlcea. Oltchim a jucat atunci finala Ligii Campionilor, cu Viborg, pe care a pierdut-o, echipa daneză culegând laurii victoriei. Din lotul formaţiei pregătite tot de Radu Voina făceau însă parte jucătoare precum Neagu, Stanca, Ungureanu, Beşe sau Luca, handbaliste care nu mai sunt disponibile în „dubla” din acest sezon, cu Gyor. E adevărat, însă, că atunci lipseau stranierele Jovanovic şi Ozel, dar şi extrema Iulia Managarova, jucătoare care acum se regăsesc în lotul chimist şi care şi-au dovedit utilitatea în partidele din competiţia europeană, din acest sezon.
S-au schimbat şi în tabăra adversă câteva lucruri. Formaţia maghiară a pierdut un apărător, pe Brădeanu, care s-a transferat la Oltchim, însă şi-a consolidat ulterior lotul, devenind un adevărat conglomerat de valori. Anitei Gorbicz, în prezent cea mai bună marcatoare din Liga Campionilor, din acest sezon (91 de goluri înscrise), i s-au alăturat handbaliste precum norvegiencele Heidi Loke (cea mai bună marcatoare a sezonului trecut din competiţia europeană, pe care a câştigat-o, cu Larvik) şi Katrine Lunde Haraldsen, dar şi sârboaica Andrea Lekic. În plus, Gyor a schimbat şi antrenorul, acum fiind coordonată de pe margine de Karl Erik Bohn, fostul antrenor al Larvik-ului. La toate acestea se mai adaugă Verten, Hornyak sau chiar Amorim, jucătoare care contribuie des la succesele campioanei Ungariei. De asemenea, nu trebuie uitată nici Katalin Palinger, care asigură dublura perfectă, între buturi, pentru Haraldsen. Cu toate acestea, exceptând şi calculele hârtiei, care o dau ca favorită pe Gyor în dubla cu Oltchim, formaţia vâlceană este hotărâtă să-şi joace şansa şi să-şi îndeplinească obiectivul, de a accede în finala Ligii Campionilor. Rezultatul partidei de duminică, 1 aprilie, va fi foarte important şi s-ar putea dovedi decisiv pentru soarta calificării. Ar fi fost de preferat ca meciul al doilea să se dispute la Vâlcea, însă chiar şi aşa Oltchim poate scrie din nou istorie. O victorie în faţa propriilor suporteri, unde nu prea e obişnuită să fie ţinută în şah de adversare, ar spori considerabil şansele grupării pregătite de Radu Voina de a accede în semifinale. Totul depinde de forma de moment a jucătoarelor vâlcene, de stăpânirea acestora de sine, de modul în care vor reuşi să gestioneze momentele cheie ale meciului. Toţi românii îşi doresc ca Oltchim să facă un meci de poveste, să-şi ia rolul vulpii şi să păcălească „ursul” (formaţia ungară), pe 1 aprilie.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button