Diverse

CSŞ, un egal cât o victorie în faţa liderei SCM Politehnica Timişoara

La începutul acestei săptămâni, în sala de la Energetic, echipa de handbal masculin a Vâlcii, CSŞ Rm. Vâlcea, neînvinsă în grupa 3 Valoare în primele trei etape, a dat piept cu SCM Politehnica Timişoara, gruparea de pe primul loc, care avea, de asemenea, maxim de puncte, dar un golaveraj superior gazdelor. Juniorii 2 vâlceni au făcut faţă adversarului. Elevii Stăncuţei Guiu au ieşit neînvinşi de pe teren. Partida s-a încheiat la scorul de 22-22, după o primă repriză terminată tot la egalitate: 11-11. „A fost un meci super, cu răsturnări de situaţie. Au condus atât ei, cât şi noi. M-a încântat faptul că băieţii mei au avut puterea să revină când au fost conduşi. Am întâlnit o echipă puternică, cea mai bună din serie, formată din mulţi jucători de la Centrul de Excelenţă. Noi compensăm prin unitatea grupului, prin ambiţie şi dăruire. Pentru noi, acest rezultat de egalitate este ca şi o victorie, o gură de oxigen pentru următoarele jocuri. Acum urmează trei deplasări dificile, la Reşiţa, Oradea şi Craiova. Primul va fi sâmbătă, la Reşiţa şi va conta pentru ultima etapă din tur. Dacă vom reuşi să ne impunem acolo, cred că vom face un pas mare către calificarea la turneul final”, a declarat Stăncuţa Guiu, antrenoarea juniorilor 2 de la CSŞ, după remiza de pe teren propriu cu SCM Politehnica Timişoara. (S.S.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button