Liga IV

CS Guşoeni a câştigat la Băbeni şi s-a calificat în play-off-ul Ligii a IV-a

Formaţia primarului Nicolae Concioiu nu a mai aşteptat ultima etapă din sezonul regulat pentru a-şi securiza locul în play-off-ul Seriei Sud a Ligii a IV-a. Duminica trecută, CS Guşoeni a obţinut o victorie clară în deplasarea de la Băbeni 2. Gruparea coordonată de Alex Concioiu s-a impus cu 4-0 în acest meci. Oaspeţii au deschis scorul în prima repriză, iar în partea secundă au reuşit să-şi majoreze avantajul. Mădălin Roşu a marcat toate cele patru goluri ale celor de la CS Guşoeni. „Am apreciat faptul că cei de la Băbeni nu au folosit jucători de la prima echipă. Probabil că într-o astfel de situaţie, am fi avut un meci mai dificil. Ne bucurăm că nu au fost incidente, că a fost o confruntare în care s-a jucat fotbal. Au avut şi cei de la Băbeni câteva ocazii, dar nu foarte clare. Per total, a fost un meci frumos, pe o vreme numai bună pentru fotbal. E bine şi că am scăpat fără accidentări. Cred că acest lucru ar trebui să primeze în rândul tuturor echipelor şi jucătorilor, să fie fair-play, să trateze meciurile cu sportivitate, pentru că, până la urmă, acesta este scopul unor jocuri la acest nivel şi nu numai”, a spus Alex Concioiu, după victoria de la Băbeni, în urma căreia CS Guşoeni a obţinut „calificarea” în play-off de pe locul 6. În ultima etapă din sezonul regulat, CS Guşoeni va juca, pe teren propriu, cu Sportul Genuneni. Ştiinţa Grădiştea, cea de-a şaptea clasată, nu mai are nicio şansă să urce pe 6 întrucât se află la patru puncte în spatele grupării susţinute de primarul Nicolae Concioiu. (S.S.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button