Liga Nationala

Croata Natasa Krnic, locul 4 în topul celor mai bune jucătoare ale ultimei etape din turul Ligii Florilor

* în duelul cu Rapid Bucureşti, din Sala Traian (scor 31-21 pentru HCM), aceasta a înscris 7 goluri

Graţie evoluţiei senzaţionale din confruntarea cu Rapid Bucureşti, din ultima rundă a turului Ligii Florilor, pe care HCM Rm. Vâlcea a câştigat-o categoric, cu scorul de 31-21 (după 14-9, la pauză), echipa antrenată de Aurelian Roşca a avut, şi de această dată, o nominalizată în topul celor mai bune jucătoare ale etapei. Este vorba de croata Natasa Krnic, care a marcat de şapte ori în partida respectivă, fiind pe locul 2 în topul celor mai prolifice handbaliste ale echipei vâlcene, după ucraineanca Iryna Glibko (9 goluri).
Interul stânga de la HCM a pătruns astfel în clasamentul alcătuit în fiecare săptămână de site-ul handbalvolei.ro, care ţine cont eclusiv de voturile cititorilor. Handbalista croată a ocupat la final locul 4 în topul preferinţelor publicului, cu 77 de voturi, din totalul celor 865 valabil exprimate.
Cea mai bună handbalistă a etapei a XIII-a a fost desemnată portarul Yuliya Dumanska (de la SCM Craiova) – 553 voturi, în timp ce pe locurile 2 şi 3 s-au clasat Jasna Toskovic (CSM Roman) – 105 şi Laura Popa (Corona Braşov) – 83. Altfel, în ierarhia întocmită pe site-ul handbalvolei.ro, a mai fost inclusă şi brazilianca Deonise Fachinello (de la Măgura Cisnădie) – 47 de voturi. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button