Social

Cristina Covaci este noul preşedinte al PMP Rm. Vâlcea

Partidul Mişcarea Populară are un nou lider la Râmnicu Vâlcea. Cristina Covaci are 34 de ani, nu a mai făcut politică şi este convinsă că are capacitatea de a schimba multe lucruri în bine pe plan local, în condiţiile în care oamenii îi acordă încredere şi i se alătură în număr cât mai mare.

Cristina Covaci este licenţiată în finanţe – bănci, are un copil şi este căsătorită. Împreună cu soţul său, Alin, deţine o spălătorie auto şi o sală de sport renumită din oraş. Este vorba despre „Team Covaci”, unde antrenorul Silviu Jianu se ocupă de pregătirea vicecampionului european la MMA Radu Zarioiu şi a altor sportivi cu potenţial. În ultimul an, Cristina Covaci a ocupat funcţia de secretar general al PMP Vâlcea, participând alături de fostul senator Nicolae Pătru la construcţia şi relansarea organizaţiei. Îşi doreşte ca „tinerii să nu mai ezite şi să se implice în politică”, pentru că „doar aşa putem schimba ceva în România”. Pentru funcţia de preşedinte al României, în perspectiva alegerilor dinspre finalul acestui an, îl susţine, alături de deputatul Eugen Tomac şi de ceilalţi colegi ai săi din PMP, pe Theodor Paleologu, un om despre care spune că este „cel mai inteligent şi pregătit candidat pe care ţara l-a avut de la Revoluţie încoace”. „Poate că este timpul ca un om cu o cultură vastă, absolvent de Sorbona, să fie președinte al României. Cred că ar putea să dea surpriza acestor alegeri!”, aprecia, zilele trecute, noul lider municipal al PMP.

Articole Similare

Back to top button