Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Liga 6

Cozia Călimăneşti a câştigat la limită ultima partidă de dinaintea marelui derby

Formaţia antrenată de Vasile Ilinca s-a impus la Călimăneşti „italieneşte”, cu 1-0, în faţa celor de la Voinţa Orleşti, în primul meci oficial din 2018. Nu adversarii le-au pus probleme jucătorilor Coziei, ci suprafaţa de joc. „Terenul a încurcat. Dacă puteam să jucăm mai repede, să mărim viteza de pasare, circulaţia mingii, cred că alta ar fi fost diferenţa. Oricum, am controlat jocul. Ei nu au avut decât o lovitură liberă, o centrare în careu. La noi, numai Ceapă a ratat vreo trei ocazii”, a spus tehnicianul grupării din Călimăneşti, după duelul cu Voinţa Orleşti. Singurul gol al întâlnirii a fost înscris de Grigore Ceapă, imediat după pauză. În prima repriză, gazdele au avut şi o lovitură de la 11 metri ratată de Alexandru Ştefan. Oaspeţii au terminat meciul de la Călimăneşti în inferioritate numerică după ce, pe final, Mitală a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene. În următoarea etapă, Cozia Călimăneşti va întâlni liderul, pe Flacăra Horezu. Meciul va avea loc pe terenul din Treapt sâmbătă, de la ora 11.00. „La Horezu trebuie să dăm tot ce avem mai bun. Altă şansă nu avem. Băieţii sunt motivaţi. Nu avem voie să pierdem acest meci. Nu avem indisponibilităţi pentru partida de sâmbătă. Acum, cu Orleşti, nu a jucat Marinaş, dar e posibil ca la Horezu să intre pe teren”, a precizat antrenorul Coziei, cu privire la derby-ul din Treapt.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button