Liga 6

Costel Gaiţă, antrenor la Oltul Drăgoeşti

În această vară s-au produs multe mişcări de trupe în fotbalul judeţean. O parte dintre jucătorii de la Stejarul Vlădeşti au ajuns la FC Băbeni, Viitorul Budeşti a luat locul celor de la AS Rm. Vâlcea din Superligă, iar 8 jucători din trupa „jandarmilor” au ajuns la DCM Rm. Vâlcea, formaţie care va continua în „Elită” sub denumirea de Oltul Drăgoeşti. Primarul Gheorghe Melente şi Dorinel Bălău se vor ocupa de asigurarea bugetului echipei, care va avea şi „satelit” la Liga a V-a. Lotul formaţiei de Superligă numără 20 de jucători. Din vechea gardă au rămas aproape toţi. Nu vor mai continua Petre George şi Vlad Mădălin, iar situaţia lui Radu Mocioacă este încă incertă. La capitolul noutăţi se regăsesc: Alex Burtoi, Vali Bogorodea, fraţii Toni şi Nicu Buniţă, Costi Vlăsceanu, Bădiţă, Loren Voicilă şi un tânăr portar (toţi veniţi de la AS Rm. Vâlcea), precum şi Marian Mateiaşi, fotbalist format la CSM Slatina. De asemenea, împreună cu jucătorii de la AS Rm. Vâlcea 2016, au mai venit la Drăgoeşti Vali Ban, care va fi managerul echipei, dar şi antrenorul Costel Gaiţă.
Oficialii de la Oltul Drăgoeşti au aşteptări mari de la noul sezon. Vizează primul loc, însă dezamăgirea nu ar fi mare dacă ar termina chiar pe 2. Oltul va juca meciurile din Superligă la Drăgoeşti. Antrenamentele se vor face pe stadionul CSŞ din nordul Râmnicului. (S.S.)


Articole Similare

Back to top button