Administratie

Corina, Cătălin Crişan, Corina Chiriac şi alţi artişti români celebri vin, pe 29 iunie, la Sărbătoarea Teiului

Pe 29 iunie, cu prilejul sărbătorii „Sfinţilor Petru şi Pavel”, primarul Alexandru Dediu va organiza cea de-a 11-a ediţie a Zilei Comunei Păuşeşti Măglaşi. Aceasta se va desfăşura, din nou, sub titulatura de „Sărbătoarea Teiului”. Ca şi în anii precedenţi, pe scena care va fi amplasată în aer liber, lângă grădiniţa din centrul localităţii, vor urca mai mulţi artişti de seamă ai muzicii româneşti. Potrivit alesului PNL, în 2019, cap de afiş va fi cunoscuta solistă pop Corina, care e adulată de foarte mulţi tineri. Tot pentru bucuria noii generaţii, la Păuşeşti Măglaşi va mai concerta şi Raoul. Pe de altă parte, Alexandru Dediu îi va mai invita la „Sărbătoarea Teiului” pe legendarii Cătălin Crişan şi Corina Chiriac, ale căror şlagăre nemuritoare i-au încântat ani la rând pe reprezentanţii vârstei a treia. Nici iubitorii muzicii populare n-au fost uitaţi, aceştia urmând a se delecta cu recitalurile pe care le vor susţine Lupu Rednic şi soţii Valeria şi Traian Ilea. „Sunt sigur că, şi în acest an, toţi cei care vor urca pe scenă, la Ziua Comunei Păuşeşti Măglaşi, îi vor încânta la maximum pe locuitori. Vom avea, din nou, invitaţi de marcă din show-biz-ul autohton, pe care oamenii din comună nu i-au mai putut vedea LIVE niciodată până acum”, ne-a declarat Alexandru Dediu. În încheiere, alesul PNL s-a referit la investiţiile care s-au mai derulat în localitate în ultima perioadă. „Zilele trecute, am finalizat activitatea la podul din satul Pietrari, care a fost reconstruit practic de la zero. Cum am mai spus, investiţia era de mare importanţă pentru comunitatea locală şi sunt foarte bucuros că am făcut o lucrare de calitate. Altfel, până la finele anului, sperăm să finalizăm şi proiectul de modernizare a trotuarelor de pe marginea drumului naţional care traversează localitatea”, a conchis primarul din Păuşeşti Măglaşi. (N.C.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button