Acasă Administratie Continuă modernizarea străzilor Unirii şi Uzinei, de la Băbeni

Continuă modernizarea străzilor Unirii şi Uzinei, de la Băbeni

97
0

În această perioadă, primarul Bogdan Ştefan, de la Băbeni, continuă modernizarea străzilor Unirii şi Uzinei. Miercuri, în Consiliul Local, s-a discutat rectificarea bugetului pentru această investiţie, care se realizează pe parcursul mai multor ani, din cauza faptului că Guvernul nu contribuie cu nimic, în ciuda promisiunilor făcute.

„Până acum, s-au turnat două straturi de asfalt pe o lungime de 3 kilometri şi urmează acum încă 1,3 km.. Apoi, ne ocupăm de poduri, rigole şi semnalizarea rutieră. Vor fi două străzi foarte frumoase! Din păcate, în lipsa sprijinului pe care îl aşteptam de la Guvern, susţinem singuri această lucrare. Asta înseamnă că o derulăm pe o perioadă puţin mai lungă”, a anunţat edilul. Bogdan Ştefan a adăugat că, recent, s-a început procedura de achiziţie pentru execuţia rigolelor şi a podurilor din Valea Mare. „În zona respectivă, se va acţiona cu muncitori şi utilaje pe o distanţă de 1,3 kilometri şi, la fel, vorbim de o lucrare mare. Legat de Tătărani, pot să vă spun că am amenajat rigolele spre Capul Dealului şi continuăm şi în alte zone”, a mai precizat primarul oraşului Băbeni.