AdministratieAncheta

Consilierii din Şuşani cer explicaţii, dar primăria ascunde gunoiul sub preş

Se pare că problemele fostului primar de la Şuşani, Gheorghe Staiu, abia încep. După ce inspectorii ANI au aflat şi demonstrat că, în 2012, acesta a încheiat un contract de concesionare a unei suprafeţe de 112 mp., aparţinând domeniului privat al comunei Şuşani, către o firmă în care el şi soţia sa erau administratori, consilierii locali au început să se intereseze şi despre alte posibile tunuri. Aşa că, prin adrese oficiale, au cerut informaţii în legătură cu modul în care s-au cheltuit banii publici, în ultimii ani, numai că Executivul local, controlat încă de Staiu, refuză să le dea explicaţii, încălcând grav legea. Reprezentanţii comunităţii din Şuşani doresc să verifice dacă, aşa cum se aude, în ultimii ani, sume foarte mari ar fi fost direcţionate către societăţi apropiate reprezentantului PNL. „Avem informaţii că, pentru un veceu, în curtea unei şcoli care nu funcţionează, s-au cheltuit aproape două miliarde. De asemenea, către presă, anual, sunt direcţionate sute de milioane, probabil pentru ca ziariştii să nu vorbească despre abuzurile de la Şuşani. Aici, este un al doilea Prundeni, doar că fostul primar continuă să se agaţe de putere. S-a pus consilier al viceprimarului cu atribuţii de primar, pe un salariu foarte mare, pentru a controla cât mai poate primăria. Sperăm însă ca instituţiile abilitate să înceapă verificări amănunţite, pentru că sunt sute de achiziţii, decizii, autorizaţii şi lucrări cu probleme. Noi am cerut, conform legii, anumite informaţii, dar nu ni s-a răspuns. Este clar că se ascund lucruri grave! Încercăm să obţinem o hotărâre judecătorească care să oblige conducerea primăriei să fie transparentă, să respecte legea şi să ne pună la dispoziţie informaţiile solicitate. Oamenii din comună au dreptul să ştie adevărul!”, ne-au precizat câţiva dintre consilierii de la Şuşani. (va urma)

Articole Similare

One Comment

  1. Atita vreme cit acest individ conduce primaria din functia de consilier personal ,nimeni nu va primi explicatii ,nu ne dam seama de ce ,autoritatile abilitate nu ia masuri cu el, el nici nu are un contract de munca incheiat dar,primeste cel mai mare salariu de consilier personal din judet,(si ce curaj are cel ce i-l da ?).Se stie clar , ca el nu mai are dreptul, in nici o functi de conducere publica timp de 3 ani ;http://www.mediafax.ro/social/persoanele-declarate-in-incompatibilitate-nu-mai-pot-candida-pentru-functii-publice-timp-de-3-ani-ce-spun-parlamentarii-si-judecatorii-din-cadrul-curtii-constitutionale-reactia-presedintelui-ani-12888126” .Ce parere aveti? Veniti la Susani la Primarie si veti ramine uimiti de ceeace veti vedea si auzi ,ce a facut si face in continuare acest fost primar dictator.

Lasă un răspuns

Back to top button