Politica

PNL a câştigat alegerile şi în Vâlcea

PNL a câştigat şi la Vâlcea alegerile europarlamentare de duminică. Liberalii au obţinut 30,35 % din sufragii, fiind urmaţi de PSD – 29,83 %, Alianţa 2020 USR PLUS – 15,83 %, Pro România – 6,99 %, PMP – 5,55 %, ALDE – 5,4 % şi UDMR – 0,68. În ceea ce priveşte Referendumul pe Justiţie, peste 80 % dintre cei care s-au prezentat la urne au răspuns „Da” la ambele întrebări.

PNL a ieşit pe primul loc în aproape toate oraşele din judeţ, singurul în care nu ar fi reuşit să depăşească PSD fiind Băile Olăneşti. În municipiu, având în vedere poziţionarea primarului Mircia Gutău de partea partidului lui Dragnea, PSD a avut un mic avantaj.

Rezultatele alegerilor din 26 mai au generat nenumărate scenarii în legătură cu ceea ce ar urma să se întâmple în următorul an, la Vâlcea. Prima idee lansată în spaţiul public a fost aceea că, acum, deputatul Cristian Buican ar avea prima şansă să câştige şefia Consiliului Judeţean, în perspectiva localelor din 2020, când PNL, USR-PLUS şi Pro România ar putea forma o majoritate. A doua a fost aceea că n-ar fi exclus ca, în scurt timp, primarul municipiului să încerce o colaborare cu PNL şi să renunţe la alianţa cu PSD, de care, în acest moment, nu pare să-l mai lege decât dependenţa de voturile celor 8 pesedişti din Consiliul Municipal. 

Rezultate în Vâlcea

Numărul total al alegătorilor, potrivit listelor electorale: 320.737

Numărul alegătorilor care s-au prezentat la urne: 155.284 (48,41)

Total voturi valabil exprimate: 148.617 (95,71 %)

PNL – 45.375 voturi (30,53 %)

PSD – 44.329 voturi (29,83 %)

Alianţa USR PLUS – 23.520 voturi (15,83 %)

Pro România – 10.394 voturi (6,99 %)

PMP – 8.249 voturi (5,55 %)

ALDE – 8.032 voturi (5,4 %)

PSR – 1.183 voturi (0,80 %)

UDMR – 1.010 (0,68 %)

PRU – 854 voturi (0,57 %)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button