Atletism

Concursul Naţional de alergare pe şosea Memorial ”Constantin Teofilescu” va avea loc în noiembrie

Primăria Municipiului Drăgăşani, AJA, DJST, IŞJ, Liceul Tehnologic ”Brătianu” din Drăgăşani, Federaţia Română de Atletism şi alţi sponsori şi parteneri vor sprijini, şi în acest an, organizarea Memorialului ”Constantin Teofilescu”. Va fi un Concurs Naţional de alergare pe şosea, cursa întinzându-se pe o lungime de 2700 metri. Anul trecut, competiţia s-a bucurat de o participarea numeroasă. Au luat startul în concurs aproximativ 200 de participanţi. Organizatorii se aşteaptă ca şi la ediţia din acest an interesul pentru cursa de alergare pe şosea să fie cel puţin la fel de mare, iar printre competitori să se regăsească, din nou, şi o parte dintre campionii României la atletism. Cei interesaţi pot să-şi facă deja programul. Profesorul Cristian Orza a anunţat că ediţia a IX-a a Memorialului ”Constantin Teofilescu” va avea loc la Drăgăşani într-o zi de duminică, pe 3 noiembrie. Ca de fiecare dată, organizatorii vor pune la bătaie şi câteva premii substanţiale în bani. Categoriile pentru care se organizează concursul sunt: Open, Masters, Clasele IX-XII, V-VIII şi I-IV. (S.S.)


Articole Similare

Back to top button