Administratie

Concioiu, invitat la Bucureşti să semneze contractul de finanţare pentru introducerea gazelor la Guşoeni

În Monitorul Oficial Numărul 188 din 30 octombrie, a fost publicat anunţul privind lansarea licitaţiei pentru introducerea gazelor naturale în comuna Guşoeni. Pentru acest obiectiv, primarului Nicolae Concioiu i-a fost aprobată finanţarea prin FDI. Este singurul primar din judeţ care s-a bucurat de o astfel de reuşită.

„Pe 7 noiembrie, am fost chemat la Bucureşti pentru semnarea contractului de finanţare pentru gaze. Am publicat şi anunţul în Monitorul Oficial. Aşa se procedează aici, există o legislaţie specifică, diferită de a celorlalte proiecte, unde licitaţiile se organizează prin SICAP. Anunţurile se publică, în acest caz, în Minitorul Oficial şi pe site-ul Primăriei. Ultima zi de depunere a ofertelor este 16 decembrie. Data deschiderii ofertelor este 17 decembrie. Deja s-a înscris o firmă şi suntem încântaţi. Vom avea 13 kilometri de reţea, încele şase sate ale comunei. Vor mai rămâne nişte cătune, unde gospodăriile sunt mai îndepărtate. A existat o colaborare bună între noi şi Transgaz. Să spunem că ne-am susţinut reciproc. Ne vom racorda la unul dintre cele două fire de conductă ale Transgaz, la magistrala existentă, nu la cea la care se lucrează în prezent. Termenul de finalizare al acestui obiectiv, cu tot cu proiectare, este de trei ani. Dar eu apreciez că dacă pornim de acum, un constructor serios nu are nevoie de doi ani pentru o astfel de lucrare. Se merge mult mai rapid, sunt tehnologii noi. Dacă Guvernul blochează demararea acestui program, care are toată acoperirea legală necesară, ar fi o mare prostie, pentru că acesta, chiar dacă are o anumită coloratură politică, să nu uite că în program sunt primari de tot felul, nu doar de la PSD. Dar şi dacă se pune această problemă, lucrurile nu sunt atât de periculoase pentru noi, pentru că avem nişte hotărâri date de Consiliul Local prin care vom veni şi noi cu o contribuţie, pe lângă cea a concesionarului. Din informaţiile pe care le am, va fi substanţială, pentru că, până la urmă, concesionarul îşi va recupera banii. Important e că vom găsi o formulă”, a explicat Nicolae Concioiu, primarul comunei Guşoeni. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button