Diverse

Concert de colinde, în Parcul Unirii, din Băile Olăneşti

Primarul Sorin Vasilache a anunţat că, vineri, 22 decembrie, va organiza, în Parcul Unirii, din Băile Olăneşti, un concert de colinde. Cu acest prilej, vor primi cadouri toţi cei prezenţi la spectacol. Participanţii vor fi serviţi cu ceai cald, vin fiert şi covrigei. „Vrem să facem ceva deosebit. În parc, va veni şi Moş Crăciun, cu sania sa trasă de reni. Primăria Băile Olăneşti va oferi aproximativ 600 de cadouri şi copiilor de grădiniţă şi elevilor. Anul 2017 a fost foarte bun pentru noi, cu multe lucrări realizate. Aşteptăm să semnăm contractele de finanţare şi pentru cele două proiecte în valoare de 3 milioane de euro, aprobate pe POR. Este vorba de construirea unui complex sportiv, cu teren de fotbal cu tribune şi vestiare, terenuri de tenis şi cel de îmbunătăţire a infrastructurii de agrement, prin amenajarea parcurilor, cu fântâni arteziene, locuri de joacă, fitness în aer liber, alei pietonale etc”, a precizat primarul Sorin Vasilache. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button