Administratie

Comuna Tetoiu aşteaptă finanţare de la Guvern pentru asfaltarea drumurilor

Primarul Lucian Antonie a depus, încă din 2017, la Guvern, un proiect pentru asfaltarea a 14 kilometri de drumuri de interes local, în comuna Tetoiu. Investiţia nu a fost selectată pentru finanţare în sesiunea de acum doi ani, aşa că documentaţia a rămas în continuare la Ministerul Dezvoltării. Alesul PNL speră că, în 2019, va primi o veste pozitivă de la Bucureşt în ceea ce priveşte proiectul de modernizare a infrastructurii rutiere. „Aşteptăm finalizarea procedurilor legate de bugetul pe 2019, pentru a şti dacă Guvernul va lansa şi sesiunea PNDL 3. Din câte am înţeles, prioritate au proiectele depuse deja pe PNDL 2, aşa că şi al nostru ar putea fi finanţat. Problema e că trebuie actualizate nişte cifre, pentru că, în 2017, salariul în construcţii era mult mai mic, faţă de acum! Trebuie refăcute toate devizele, iar valoarea investiţiei ar putea creşte. Sau probabil că se va reduce numărul de kilometri de drumuri pe care îi vom realiza, ca să ne încadrăm în aceeaşi valoare!”, a spus Antonie. „În ceea ce priveşte piaţa agroalimentară pe care vrem s-o facem chiar în centrul comunei, proiectul se află, de asemenea, în stand by. În ultima perioadă, ne-am străduit să retuşăm documentaţia, pentru că au fost anumite inadvertenţe. În 2019, mai avem o altă problemă financiară pe care trebuie s-o rezolvăm obligatoriu. Mă refer aici la plata a 400 de mii de lei din bugetul local, pentru proiectul de canalizare realizat în comună. Salariile din construcţii s-au mărit, a crescut şi manopera, iar contractul de finanţare cu Ministerul Dezvoltării, pentru această investiţie, e ferm. La toate lucrările licitate şi aflate în derulare, fondurile suplimentare se alocă doar din bugetul local”, a încheiat primarul din Tetoiu, Lucian Antonie. (N.C.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button