Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Diverse

În comuna Bărbăteşti, se desfăşoară cea de-a 20-a ediţie a Campului Cercetăşesc „Cupa Izvoarelor”

În aceste zile, mai precis în perioada 22-25 iunie, în comuna Bărbăteşti, are loc Campul Cercetăşesc „Cupa Izvoarelor”. Evenimentul este organizat de Centrul local cercetăşesc „Mircea cel Bătrân”, din Rm. Vâlcea, şi a ajuns la cea de-a 20-a ediţie. La Bărbăteşti, au venit peste 400 de cercetaşi din toată ţara. Primarul Constantin Bănacu ne-a declarat că participanţii s-au campat pe Valea Otăsăului, în zona unde alesul PSD organizează an de an, pe 8 septembrie, sărbătoarea oficială a localităţii, „Brâul de Aur”.

Temerarii şi exploratorii din toată ţara se vor duela pentru trofeele puse în joc

Pentru Trofeele „Cupa Izvoarelor”, care sunt transmisibile de la an la an, se vor duela cercetaşii temerari (cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani) şi exploratori (15-19 ani). Altfel, vor mai avea loc concursuri pe traseu montan (care sunt presărate cu probe de verificare a cunoştinţelor montate şi a abilităţilor) şi de orientare turistică. De asemenea, nu vor lipsi programele artistice, care vor fi susţinute de toţi participanţii, pe teme precum „Poveştile pădurii” – pentru cei mici, şi „Natură şi spiritualitate în munţii Vâlcii” – pentru consacraţi. Pe lângă întrecerile propriu-zise, Campul Cercetăşesc „Cupa Izvoarelor”, din 2017, mai include ateliere de învăţare şi de exersare a unor tehnici cercetăşeşti, jocuri specifice şi, bineînţeles, focuri de tabără. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button