Liga IV

Codaşa AS Mihăeşti s-a impus surprinzător în faţa liderei Foresta Mălaia (3-1)

* într-o partidă restanţă din cadrul Ligii a IV-a – Seria Est

Duminică, 19 februarie, s-a deschis oficial sezonul de primăvară în fotbalul judeţean. Într-unul dintre cele două meciuri programate de AJF Vâlcea la finele săptămânii trecut, s-au înfruntat echipele AS Mihăeşti şi Foresta Mălaia. Deşi se aflau pe poziţii diametral opuse în clasament (mihăeştenii erau pe ultimul loc, în timp ce oaspeţii au iernat în fruntea ierarhiei), câştig de cauză la final au avut fotbaliştii din comuna administrată de primarul Constantin Bărzăgeanu.

Din minutul 55, lidera a evoluat în inferioritate numerică pe teren

Marinel Mazilu & Co. au profitat din plin de problemele de efectiv din tabăra liderei (pentru care n-au evoluat mulţi dintre titulari) şi s-au impus cu scorul de 3-1. Foresta Mălaia a deschis scorul prin Cristian Voicu (în minutul 2), dar a fost egalată de Cristian Becu (în minutul 10). Echipa AS Mihăeşti (pentru care au jucat mai mulţi veterani ai fotbalului vâlcean, precum Adrian Glăvan, Puiu Niţulescu, Daniel Smarandache – alias „Biu”, Marinel Mazilu etc) a mai marcat o dată în minutul 38, prin tânărul Valentin Bardac, astfel că a terminat prima repriză în avantaj: 2-1.
Foresta Mălaia a făcut deplasarea cu doar 13 jucători la partida de la Mihăeşti (având doar două rezerve), iar acest lucru a contat. După ce lidera a efectuat două schimbări, s-a accidentat şi Mădălin Târş, astfel că oaspeţii au evoluat, din minutul 55, în inferioritate numerică pe teren. Din această cauză, trupa primarului Gabriel Ţolea nici nu a mai putut să revină în joc. Scorul final (3-1) avea să fie stabilit de un alt june, Marin Cucu (în minutul 57).

Cele două echipe au rămas pe aceleaşi poziţii în clasamentul seriei

În ciuda înfrângerii de la Mihăeşti, Foresta Mălaia şi-a păstrat poziţia de lideră în Seria Est din Liga a IV-a. Fotbaliştii din nordul judeţului au în continuare 24 de puncte în cont (la fel ca şi secondanta AS Băile Olăneşti), dar sunt în frunte graţie golaverajului superior (+23, faţă de +21, al jucătorilor din staţiune). De partea cealaltă, Marinel Mazilu & Co. au aumulat încă trei puncte în clasament şi au ajuns la „cota 12”, dar tot pe ultimul loc se află, la trei „lungimi” de Viitorul Păuşeşti Măglaşi. (N.C.)

Articole Similare

One Comment

  1. Felicitări echipei din Mihăești pentru că joacă pe acest teren încărcat de glorie.Le aduc aminte că pe acest teren acum ceva timp se juca fotbal de liga 3.Le doresc din suflet să joace din nou fotbal de calitate.

Lasă un răspuns

Back to top button