Diverse

Coca Gavrişiu, replică de excepţie: „Vom ajunge un popor bolnav, din cauza unor incompetenţi! Ruşine!”

Profesoara de Sport Coca Gavrişiu a avut, pa pagina sa de Facebook, o poziţie tranşantă în ceea ce priveşte un proiect depus în Parlament, potrivit căruia este de ajung o oră pe săptămână de sport, de la clasa a VIII-a, până la a XII-a şi să nu mai existe note, ci doar calificative. Fiind una dintre cele mai active profesoare din Vâlcea, ea i-a făcut şah-mat pe iniţiatorii proiectului, din cauza cărora am putea ajunge un popor tot mai bolnav. „Ruşine Maricela Cobuz, din PSD! Dorim un popor bolnav? O singura oră de la clasa a VIII-a până la clasa a XII-a, adică 35 de ore pe…an, iar, în noua viziune, Educaţia Fizică este propusă să înceapă din clasa a III-a! Extraordinar de bine! Şi ne mai mirăm de ce sunt copiii supraponderali? Că oraşele sunt pline cu farmacii, iar spitalele sunt puţine pentru populaţia bolnava?
Pentru un număr foarte redus de elevi scutiţi justificat medical, se doreşte eliminarea notarii la aceasta disciplina. Ce nu ştiu iniţiatorii este faptul că elevii supraponderali primesc alte sarcini de lucru faţă de ceilalţi. Tratare diferenţiată! Ca profesor, am lăudat şi încurajat la mişcare, în permanenţă copiii amotrici, cu deficiente uşoare sau supraponderali. Pe acelaşi principiu, cred că şi la matematica ar trebui să se elimine notarea cu cifre, pentru că mult mai mulţi copii sunt descurajaţi de complexitatea acestei discipline şi ,,fug” de la ore!
Un moft educaţia fizica asta! Adică, în loc să dezvoltăm bazele sportive, să le dotam corespunzător şi să creştem numărul de ore, tendinţă europeana, 6ore / săptămână în Ungaria şi mult mai multe în Anglia, prin competiţiile de după-amiază, noi ce facem? Ce e mai uşor, nu? Dar ce vină au copiii? Viitorul lumii are nevoie de copii educaţi şi sănătoşi! Noi? Cum am căzut dintr-o extrema in alta? De la disciplina de bacalaureat, am ajuns sa ne incomodeze!”, a postat Coca Gavrişiu pe pagina sa de Facebook. (L.C.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button