Acasă Diverse CNI a aprobat proiectul privind construirea unui nou stadion la Rm. Vâlcea

CNI a aprobat proiectul privind construirea unui nou stadion la Rm. Vâlcea

240
1

În urma demersurilor reprezentanţilor Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, Compania Naţională de Investiţii a aprobat proiectul privind construirea unui nou stadion în locul celui existent lângă Parcul Zăvoi. Zilele trecute, primarul Mircia Gutău a transmis la Bucureşti ultimele documente solicitate de CNI, inclusiv HCL nr. 77/28.03.2019 prin care s-au stabilit indicatorii tehnico-economici conform Devizului General aferent obiectivului „Reabilitare Complex Sportiv 1 Mai din Municipiul Râmnicu Vâlcea, judeţ Vâlcea”, Certificatul de Urbanism emis pe 20 decembrie 2018, Studiul de fezabilitate, cel geotehnic şi expertiza tehnică. „Viitorul stadion va avea 8.500 de locuri, pistă de atletism şi va fi amplasat între două parcuri – vechiul Parc Zăvoi la Est, iar la Vest Parcul Ştirbei Vodă, al cărui proiect se află la acest moment în faza de contractare pentru o finanţare europeană nerambursabilă la Agenţia de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia”, a anunţat edilul PER.


1 COMENTARIU

  1. Ce facem cu el? Dacă tot se face, zic să se facă și o echipă de fotbal competitivă cu aspirații de liga a II-a sau chiar Liga I