Diverse

Clasificat la 4 stele, recondiţionat total şi prevăzut cu un mini-centru SPA modern,

Hotelul Palace va reda oraşului Băile Govora statutul de perlă a turismului balnear românesc

Joi, la Hotelul Belvedere, omul de afaceri Mihai Handolescu, unul dintre cei mai importanţi acţionari ai societăţii Băile Govora SA, a organizat o conferinţă de presă cu ocazia demarării proiectului „Palace Govora SPA – Servicii cazare ****, Promovare şi dezvoltare turism balnear, Agremen turistic”.

Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 – dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Domeniul de intervenţie 5.2 – Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterii calităţii serviciilor turistice.
„Obiectivul specific al proiectului răspunde obiectivului specific al axei prioritare 5, prin îmbunătăţirea calităţii infrastructurii turistice de cazare şi a serviciilor conexe în cadrul Hotelului Palace, în contextul creării de noi locuri de muncă şi îmbunătăţirii gradului de atractivitate al regiunii. Vom moderniza şi extinde infrastructura de cazare  şi a utilităţilor conexe în vederea clasificării hotelului la categoria de 4 stele. Vom moderniza baza de tratament şi vom reabilita rezervorul de apă minerală. Investiţiile cuprind, de asemenea, amenajarea unei baze de agrement. Pentru anul următor finalizării proiectului, sunt preconizaţi 24.663 de turişti pentru staţiunea balneoclimaterică Băile Govora. Sunt preconizaţi 3.017 turişti a se caza anual la Hotelul Palace. 150 de persoane vor fi angajate temporar pe durata realizării investiţiei. 27 de persoane vor fi angajate permanent pentru operarea investiţiei. Prin dezvoltarea staţiunii, se naşte şi posibilitatea antrenării unui număr de peste 2.990 de locuitori ai oraşului Băile Olăneşti în activităţi noi. În urma materializării proiectului, Palace va avea 93 de camere cu dotări de 4 stele, iar 39 vor avea dotări de 3 stele. Vom crea un Buisiness Club, iar fiecare cameră va avea acces la Internet. Hotelul va dispune şi de două săli de conferinţe, de săli de fitness, un cabinet de masaj, saune, solar. Nu în ultimul rând, aşa cum prevede proiectul, vom moderniza întreaga bază de tratament, precum şi izvorul de apă minerală”, a anunţat Mihai Handolescu.
Proiectul prezentat de Mihai Handolescu, în prezenţa primarului Mihai Mateescu, a subprefectului Marius Burlănescu, dar şi a altor demnitari, are o valoare totală de 16.669.586,96 lei, dintre care 7.154.767,58 asiguraţi de FEDR, iar restul reprezintă contribuţia beneficiarului, SC Băile Govora SA.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button