Administratie

CJV şi Vasilache fac front comun pentru atragerea unei finanţari de 5 mil. euro pentru turismul din Olăneşti

Consiliul Judeţean Vâlcea şi Primăria Oraşului Băile Olăneşti au anunţat că vor depune împreună un proiect pentru îmbunătăţirea infrastructurii de turism din staţiune. Finanţarea ar urma să fie asigurată prin POR 2014-2020, Prioritatea de investiţii 7.1. „Principalele intervenţii avute în vedere sunt: reabilitarea trotuarelor pe Strada Tudor Vladimirescu, inclusiv amenajarea unei piste pentru biciclişti, recondiţionarea Străzii Mihai Eminescu (din zona Izvorului 24 până la intersecţia cu Strada Tisa), modernizarea străzilor Comanca şi Glodeanu, crearea şi acolo a unei piste pentru biciclişti, dezvoltarea iluminatului public şi, nu în ultimul rând, înfrumuseţarea şi dotarea a două parcuri centrale – Parâng şi cel de la Poştă”, a anunţat CJV. Acest proiect este evaluat la aproximativ 5 milioane de euro şi – după cum spune preşedintele Constantin Rădulescu – „reprezintă încă o dovadă a eforturilor permanente în susţinerea dezvoltării infrastructurii turistice la nivelul judeţului Vâlcea, turismul fiind unul dintre cele mai dinamice sectoare de activitate pe plan mondial şi, în acelaşi timp, unul dintre cele mai importante generatoare de locuri de muncă”.

Articole Similare

One Comment

  1. Poate rezolva si cu apa termala. Sau asteapta sa ninga sa bage zapada in bazine. Merge si asta pe proiect.

Lasă un răspuns

Back to top button