Administratie

CJV asfaltează un tronson de 2 kilometri din DJ 676 D Alunu – Cernişoara

În comuna Cernişoara, se derulează lucrările de asfaltare a unei porţiuni în lungime de 2 kilometri din DJ 676 D. Acesta porneşte din Alunu, iar până la Cernişoara traversează şi comunele Mateeşti şi Stroeşti. În localitatea administrată de primarul Mihai Ionescu şi viceprimarul Victor Manea, DJ 676 D are o lungime totală de circa 6 kilometri. „RAJDP a început deja activitatea pe tronsonul din Cernişoara care va fi asfaltat în această etapă. DJ 676 D aparţine Consiliului Judeţean şi are o lungime de aproape 16 kilometri, de la Alunu şi până la Cernişoara. Acesta e foarte important pentru locuitorii noştri, deoarece asigură legătura cu toate comunele învecinate: Stroeşti, Copăceni şi Mateeşti. În plus, drumul le oferă oamenilor şi posibilitatea de a ajunge mult mai repede la Tg. Jiu şi, mai departe, către restul ţării. Pe lângă lucrările de asfaltare propriu-zise, se vor mai executa şi ziduri de sprijin acolo unde e nevoie. Vrem să mulţumim Consiliului Judeţean pentru că a aprobat modernizarea acestui tronson important pentru comunităţile locale. DJ 676 D a fost un drum strategic înainte de 1989 şi sperăm să se prezinte, din nou, în cele mai bune condiţii. Termenul de finalizare a investiţiei este toamna acestui an”, ne-a transmis Victor Manea, viceprimarul comunei Cernişoara. „În altă ordine de idei, aşa cum am mai precizat, tot în toamnă, la Cernişoara se vor încheia şi lucrările de modernizare şi dotare a dispensarului uman”, a mai adăugat Victor Manea. (N.C.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button