Liga IV

Chimia 2012 Rm. Vâlcea rămâne lideră în Seria Est

Cu patru etape înainte de sfârşitul play-off-ului, Chimia 2012 Rm. Vâlcea se menţine pe primul loc în clasamentul Seriei Est a Ligii a IV-a, la egalitate de puncte (70) cu AS Mihăeşti. În ultimul meci, echipa antrenată de Marius Vlădoi s-a impus cu scorul de 4-1 contra celor de la Viitorul 2012 Budeşti, prin golurile marcate de Băiţa, Băgălin, Saveschi şi Proteasa. „Lupta pentru titlu este extrem de încinsă, de vreme ce trei echipe au şanse mari la primul loc. Mai sunt patru etape şi trebuie să fim foarte atenţi, pentru a nu face paşi greşiţi, care să ne coste”, a precizat Marius Vlădoi. Până la sfârşitul sezonului, Chimia 2012 va mai juca, acasă, cu Oltul Drăgoeşti, AS Rm. Vâlcea şi AS Mihăeşti şi, în deplasare, la Foresta Malaia. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button