Liga V

Chimia 1973 Rm. Vâlcea 2, echipa prietenilor şi a foştilor fotbalişti

Din acest sezon, în fotbalul organizat există două echipe care poartă denumirea fostei grupări de legendă a Râmnicului: Chimia. Chimia 1973 Rm. Vâlcea este reprezentată de o formaţie care activează în eşalonul de elită judeţean, iar de alta, în Seria Nord a Ligii a V-a. Pentru „satelit” joacă fotbalişti trecuţi de prima tinereţe, care au făcut senzaţie pe teren unii în urmă cu peste un deceniu, iar alţii, poate acum 20 de ani. Gabi Glodeanu a dezvăluit că media de vârstă la echipa a doua a clubului Chimia este de 40 de ani. Printre jucătorii cu experienţă se regăsesc şi câţiva tineri, dar doar pentru că regulamentul impune acest lucru, ca o echipă de la acest nivel să aibă în componenţă şi jucători născuţi după 1 ianuarie 1998. Printre fotbaliştii aflaţi în lotul echipei a doua a CS Chimia 1973 Rm. Vâlcea se numără: fraţii Alin şi Marius Pufu, Ion Lazăr („Mara”), Ovidiu Creangă, Dan Bărbuţ, „Gicu” Deaconescu, Mircea Amărăzeanu, Gigi Boldu, Cătălin Flămânzeanu, Florin Ştefan, Cristi Mitrache şi alţii. Deşi nu mai pot să alerge ca la 18-20 de ani, cu „băşica” încă mai ştiu. Până acum, în opt etape, „satelitul” a pierdut un singur meci, 1-0, duminica trecută, cu Montana Iz. Rece. Chimia 1973 Rm. Vâlcea 2 a mai înregistrat patru victorii şi trei rezultate de egalitate. A fost, la un moment dat, pe primul loc în ierarhie, dar după eşecul de duminică, a căzut pe locul 4. Contează, însă, mai puţin acest lucru. Aici se joacă fotbal de plăcere şi rezultatele sunt importante doar pentru că lungesc petrecerile de după meciuri.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button