Social

Centru oncologic de 8 milioane de euro, la Rm. Vâlcea

Consiliul Judeţean Vâlcea a concesionat aproape 1500 mp. din curtea Maternităţii unei firme interesată să construiască un centru de radiodiagnostic şi radioterapie. Zilele trecute, s-a semnat contractul cu IODIMED SRL, compania având la dispoziţie 2 ani pentru a ridica şi dota noua clinică. „Durata concesiunii este de 25 de ani, iar cuantumul redevenţei lunare este echivalentul a 950 euro. Construirea acestui centru de radiodiagnostic şi radioterapie în Râmnicu Vâlcea le dă speranţă mai mare la viaţă vâlcenilor care suferă de boli cumplite şi care, în prezent, au la dispoziţie pentru diagnostic şi tratament doar Laboratorul de medicină nucleară şi Secţia Oncologie din cadrul SJU, unde capacitatea este de 50 de paturi. În viitorul centru de radioterapie vor fi asigurate atât radioterapia bolnavilor cu afecţiuni oncologice realizate în regim de spitalizare de zi, cât şi servicii ce constau în diagnostic şi monitorizare evoluţie boală (atât în spital, cât şi în ambulatoriu), precum şi tratament medicamentos (citostatice, imunomodulatori, hormoni, factori de creştere etc.)”, se arată, pe acest subiect, într-un comunicat transmis de CJV.


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button