Diverse

Cei care au pariat pe victoria Galaţiului la Vâlcea au obţinut câştiguri importante

* preşedintele HCM-ului speră ca „municipalele” să nu fie implicate în astfel de jocuri, deşi a auzit că s-ar fi pariat inclusiv pe o victorie la handicap a formaţiei CSM Bucureşti la Vâlcea,

După eşecul HCM-ului cu Danubius Galaţi, ca de obicei când apar surprize de acest gen, iar o echipă mai bine cotată pierde în faţa unui outsider, în rândul unora din spectatori au apărut suspiciuni legate de posibilitatea ca rezultatul meciului să fi fost influenţat de cota mare dată de casele de pariuri oaspetelor (în jur de 6.00 pentru o victorie). Preşedintele HCM-ului nu a ocolit acest subiect. „Apropo de aceste discuţii, am auzit şi eu o chestie care pentru mine e o noutate şi încă refuz să cred că dintre jucătoarele noastre sunt din acelea pe care le-ar interesa treaba aceasta. Am auzit şi varianta că inclusiv la meciul cu CSM Bucureşti s-ar fi licitat şi ar fi existat nişte bilete la casa de pariuri la handicap 11. Acum îmi dă de gândit. Atunci am considerat că e o himeră, un lucru de neconceput. Dar dacă în echipa noastră există aşa ceva, atunci e grav de tot, mai ales în condiţiile în care aceste jucătoare sunt plătite la zi şi la «milimetru». Am şi avut o şedinţă cu ele înainte de acest meci, în care le-am spus că trebuie felicitat clubul HCM pentru că le-a premiat pentru indolenţa şi jocul pe care l-au făcut. Ziua de salariu e pe 25, dar le-am dat salariile cu o zi mai devreme, ca să nu întârziem, să fim corecţi cu domnişoarele jucătoare”, a spus Petre Berbecaru. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button