Diverse

Ceapă, Stănică şi Ovidiu Popescu înfruntă echipa lui Mititelu, în turul 2 al Cupei României

Săptămâna trecută, CSM Slatina, formaţie pentru care evoluează mai mulţi jucători vâlceni sau care, în sezonul precedent, au îmbrăcat tricoul unor echipe din Superligă, s-a calificat în turul secund al Cupei României. Gruparea pregătită de fostul atacant al Flacărei Horezu, Bobi Verdeş, a învins-o la limită, cu scorul de 3-2, pe Cozia Călimăneşti. La acest succes al trupei oltene şi-a adus contribuţia şi Grigore Ceapă, fostul elev al lui Vasile Ilinca, de la Călimăneşti. El a marcat primul gol al întâlnirii de la Slatina. În afara acestuia, la CSM au mai fost legitimaţi vâlcenii Adrian Stănică şi Ovidiu Popescu (transferaţi de la Flacăra Horezu), dar şi alţi foşti fotbalişti ai campioanei din Treapt, precum Mircea Scheau sau Gabriel Precup. Săptămâna viitoare, toţi cei amintiţi vor juca din nou un meci oficial. Miercuri, 15 august, de la ora 17.30, la Slatina, CSM va da piept cu echipa lui Adrian Mititelu, „U” Craiova 1948, pentru care joacă, printre alţii, şi câţiva fotbalişti din vechea echipă, de Liga I, precum Mihai Dina sau Ovidiu Dănănae. „U” Craiova este proaspăt promovată în Liga a III-a. În turul I al Cupei României, echipa din Bănie nu a jucat. A obţinut victoria la „masa verde”, cu Internaţional Băleşti (din judeţul Gorj), formaţie care a anunţat dinainte că nu se va prezenta. În altă ordine de idei, fără să ştie că FRF le va împerechea astfel, CSM Slatina şi Universitatea Craiova s-au întâlnit, în week-end-ul trecut, într-un meci amical. Acesta s-a încheiat favorabil grupării lui Verdeş, care s-a impus cu scorul de 1-0. Singurul gol al întâlnirii a fost înscris de căpitanul Gabriel Precup. Slătinenii speră într-un deznodământ similar, care să le asigure prezenţa în următoarea fază a întrecerii. (S.S.)

Programul turului secund al Cupei României:

• Marţi, 14 august:

Croaţia Clocotici (Caraş Severin) – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii (Timiş) _-_

• Miercuri, 15 august:

ACS Sănătatea Darabani (Botoşani) – CSM Bucovina Rădăuţi (Suceava) _-_
Industria Galda (Alba) – ACS Performanţa Ighiu (Alba) _-_
Sportul 2015 Petreşti (Alba) – Metalurgistul Cugir 1939 (Alba) _-_
FC Avrig (Sibiu) – AFC Unirea 1924 (Alba) _-_
Victoria Zăbrani (Arad) – Şoimii Lipova (Arad) _-_
Gloria Lunca-Teuz Cermei (Arad) – CS Naţional Sebiş (Arad) _-_
Cetate Deva (Hunedoara) – CSM Lugoj (Timiş) _-_
Petrolul Ţicleni (Gorj) – ACSO Filiaşi (Dolj) _-_
CSM Slatina (Olt) – U Craiova 1948 SA (Dolj) _-_
Unirea Bascov (Argeş) – Sporting Roşiori 2008 (Teleorman) _-_
AS Gloria 2015 Corneşti (Dâmboviţa) – CSM Flacăra Moreni (Dâmboviţa) _-_
Sticla Arieşul Turda (Cluj) – CS Sănătatea Servicii Publice (Cluj) _-_
Minaur Baia Mare (Maramureş) – AFC Unirea Tăşnad (Satu Mare) _-_
CSO Viitorul Liteni (Suceava) – CSM Roman (Neamţ) _-_
Unirea Mirceşti (Iaşi) – Ceahlăul Piatra Neamţ (Neamţ) _-_
Universitatea Dunărea de Jos (Galaţi) – Sporting Lieşti (Galaţi) _-_
Pescăruşul Sarichioi Jr. (Tulcea) – Suporter Club Oţelul (Galaţi) _-_
Înainte Modelu (Călăraşi) – Axiopolis Sport Cernavodă (Constanţa) _-_
FC Agricola Borcea (Călăraşi) – ACSM Olteniţa (Călăraşi) _-_
ACS Victoria Traian (Brăila) – AFC Unirea 04 Slobozia (Ialomiţa) _-_
CSM Râmnicu Sărat – Metalul Buzău (Buzău) _-_
CSM Focşani 2007 (Vrancea) – ACS KSE Târgu Secuiesc (Harghita) _-_
Precizia Săcele (Braşov) – Olimpic Cetate Râşnov (Braşov) _-_
Unirea Cristuru Secuiesc (Harghita) – AFC Hărman (Braşov) _-_
ACS Unu Fotbal Club Gloria (Bistriţa-Năsăud) – CSM Avântul Reghin (Mureş) _-_
Fotbal Club R (Bucureşti) – CSO Bragadiru (Ilfov) _-_

• Joi, 16 august:

CS Tunari (Ilfov) – SC Popeşti-Leordeni (Ilfov) _-_

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button