Administratie

Cea mai mare dorinţă a primarului şi a locuitorilor din Pesceana: să aibă apă la robinet de sărbători

Primarul Ion Vasile şi vicele Georgian Fulgescu speră ca, până la finele lunii noiembrie, să se încheie lucrările de modernizare a DC 96 Negraia, pe o lungime de 5,2 kilometri. În acest moment, se lucrează la rigole, iar de asfaltat mai sunt aproximativ 300 de metri, în satul Roeşti. Tot în zona respectivă, mai este de montat un pod, acesta fiind deja achiziţionat. În ceea ce priveşte sistemul de alimentare cu apă, pe care localnicii aşteaptă să-l vadă funcţional cât mai repede, reprezentanţii PSD spun că firma de construcţii care execută lucrările, Govora S.A., mai are de montat doar staţia de clorinare, iar zilele acestea vor continua să insiste să se rezolve şi această problemă, în aşa fel încât, până de sărbători, oamenii să-şi vadă împlinit acest vis. „Referitor la cele 5 proiecte noi, aprobate pe PNDL 2, putem să vă spunem că am depus la Bucureşti toate Studiile de Fezabilitate, înainte de finalul lunii octombrie, ceea ce înseamnă că ar trebui să fim chemaţi în orice moment la semnarea contractelor de finanţare. Cele 5 proiecte, estimate la o valoare de aproape 200 de miliarde, vizează modernizarea dispensarului, extinderea şi recondiţionarea şcolii gimnaziale, construirea unei grădiniţe cu program prelungit, realizarea mai multor poduri şi podeţe peste pâraiele Pesceana şi Negraia, reabilitarea DC 112 şi construirea a două poduri. După ce vom semna contractele de finanţare, vom scoate la licitaţie proiectarea pentru cele 5 investiţii, iar apoi vom demara licitaţiile în SEAP pentru execuţie”, au mai declarat reprezentanţii administraţiei publice locale, cu menţiunea că, la ora actuală, pentru lucrările aflate în derulare, nu înregistrează datorii la constructori.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button