Ce mai este fotbalul, azi?

Am spus-o şi mă simt nevoit să repet… Pur ºi simplu, sunt dezgustat de ce se întâmplã în fotbalul românesc, un fotbal contaminat de ºpagã, blaturi, aranjamente, inculturã ºi multe altele. Ce se-ntâmplă acum în fotbalul românesc este o ilustrare perfectă a obiceiurilor nevrednice şi condamnabile din societatea românească. Ar fi fost peste putinţă ca fotbalul să trăiască altfel decât întreaga societate. Majoritatea au devenit nişte hahalere, aidoma şefilor lor mici şi mari – antrenori, preşedinţi de cluburi, de ligi, de federaţie, arbitri şi alţii care trăiesc din fotbal. Un fotbal urât, pe care unii dintre noi îl credeam măcar corect şi onest. S-a dovedit că eram naivi? Am urmărit şi am scris despre mafia pariurilor de foarte mult timp. Săptămâna trecută s-a scris în acest sens despre finanţatorul CSM-ului, Cătălin Rufă. În afara saluturilor nu am avut alte discuţii cu el, l-am judecat doar după ceea ce a făcut la CSM. Cu toate sentimentele mele despre ce se întâmplă în fotbal, meritele sale trebuie recunoscute. Dacă acum doi ani nu apărea Cătălin Rufă foarte probabil vorbeam de o fostă echipă a oraşului. A făcut şi greşeli, dar fiecare dintre noi facem. Nu vreau să elogiez pe nimeni, dar orice om merită prezumţia de nevinovăţie. Ştiu că există mafia parurilor, ştiu că fotbalul nostru e contaminat, dar nu vreau să cred că astfel de mizerii se întâmplă şi cu noi. Rufă e genul de patron tipic românesc. Patronii bagă bani doar dacă au garanţia că şi-i scot imediat. Fotbaliştii sunt transferaţi după preţ, şi nu după valoare, fotbalul fiind plin de străini mediocri, dar ieftini. E criză, iar investiţia trebuie protejată. Nu poate fi condamnat pentru asta. Nu acum. A vorbit prea devreme şi prea entuziast de promovare şi asta a fost o greşeală. S-a reorientat pe reconstrucţie, a dat credit tinerilor şi asta e o realizare. Acum are şi antrenorul potrivit. Poate cel mai bun pentru asta. În general, în acest moment cluburile nu mai au răbdare să crească jucători, fotbaliştii români nu se mai vând, iar în mijlocul acestui cerc vicios stă şi suferă fotbalul românesc. CSM are grijă de tinerii din curte şi bine face. Pentru că, în zonele de normalitate şi civilizaţie ale fotbalului, orice club serios are un plan de viaţă. Adică îşi propune pe termen lung nişte obiective şi o strategie prin care să le atingă. Pe româneşte, oamenii care conduc acel club ştiu că pleacă din punctul A şi că peste 4 ani ar trebui să ajungă în punctul B. Ştiu şi cu ce tip de jucători vor ajunge acolo, ştiu şi ce jucători se vor pierde pe drum, ştiu şi ce caracteristici au jucătorii care vor urca în tren pe parcurs. Ştiu teoretic absolut totul şi sunt angajaţi pentru capacitatea lor de-a pune în practică aceste lucruri. Din păcate, cât timp conducătorii, patronii, preşedinţii etc., nu vor înceta să se erijeze în antrenori ş să se bage unde nu le fierbe oala, adică în vestiar, şansele fotbalului românesc de a progresa sunt minime. Încă mai trist, chiar nule. De observat însă, campionatul nostru continuă să fie o competiţie originală, în aria căreia oricând se poate întâmpla orice şi nimic nu mai surprind!

• Ec. Mădălin DOBRE