SPORT

ANUNTURI

Prima Pagina

Politică

Administraţie

Sondaj de Opinie

Care dintre următorii politicieni credeţi că ar putea câştiga funcţia de primar al Râmnicului la alegerile următoare?

View Results

Loading ... Loading ...

REDACTIA

Director:
Eduard DULĂCIOIU
(0741-312.104)
Redactor-şef:
Nicolae CIUCESCU
(0744-215.457)
Redactori:
Simona SIMA
(0741-202.825)
Lucian CORNECI
(0751-647.136)
Ovidiu DULĂCIOIU
(0742-060.019)
Colaboratori:
Marian Ioja;
Laurenţiu Sima;
Victor Dobriţoiu;
Daniel Rohatinovici;
Emil Preda;
Dănuţ Omeag
Membru fondator:
Florin Remus MĂNOIU
(0740-159.501)

ABONAMENTE

Preturi Abonamente:
60 RON - pe an
30 RON - pe sase luni
5 RON - pe o luna
Va puteti abona sunand la numarul de telefon: 0250-737.343 sau prin colaboratorii nostri: Marius si Maria SRL, Posta Romana şi Rodipet.

ATENTIE

Responsabilitatea juridica pentru continutul comentariilor pe care le postati pe acest site va revine in totalitate. Colajele si fotografiile trucate, marcate cu "T", precum si textele care le insotesc, vor fi considerate pamflete.

Vâlcencele vor sa piarda onorabil

24.11.2006 • MasculinComments Off

BC ICIM Arad – CET Govora

 

Vâlcencele vor să piardă onorabil

 

După eşecul lamentabil de la Oradea, vâlcencele au şanse minime de a obţine un rezultat bun în deplasarea de pe terenul campioanei en-titre a ţării. Deşi au dovedit că ştiu să se mobilizeze altfel atunci când întâlnesc un adversar de calibru, fetele de la CET Govora nu pot emite pretenţii la Arad. Chiar dacă nu ocupă prima poziţie în clasamentul la zi al Diviziei A, BC ICIM Arad are jucătoare care pot face diferenţa în meciul cu elevele lui Mihai Toma. Mai mult decât atât, având în vedere jocul sub aşteptări al unor baschetbaliste de la care oficialii clubului aşteptau mai mult (Cristina Duma, Ana Maria Chirilă), dar şi indisponibilităţile survenite în ultima perioadă de timp (Adina Pop şi Ana Maria Mezaroş), este cu atât mai evident că la Arad va avea loc doar o excursie, un rezultat pozitiv fiind aproape imposibil. De altfel, nimeni din tabăra vâlceană nu şi-a permis să se gândească la vreo surpriză în faţa campioanei. „Mergem să jucăm cât mai bine şi să încercăm să nu ne facem de râs! Dacă meciul s-ar fi jucat la noi acasă, poate că am fi putut să visăm şi la o victorie”, ne-a declarat în acest sens antrenorul Mihai Toma. Îi va fi însă extrem de greu tehnicianului vâlcean să le insufle jucătoarelor pe care le pregăteşte suficientă încredere şi stăpânire de sine, mai ales că duelul de la Arad vine chiar după dezastrul de la Oradea. (N.C.)

CSS BC Nitulescu debuteaza în Divizia B

24.11.2006 • FemininComments Off

CSŞ BC Niţulescu debutează în Divizia B

În perioada 24-26 noiembrie, va avea loc la Craiova primul turneu din cadrul Diviziei B de baschet feminin, o competiţie în care, în acest sezon, va lua startul şi echipa vâlceană CSŞ BC Niţulescu. Manuela Cornea şi Claudia Niţulescu, cele care-au făcut posibilă înfiinţarea acestei grupări, au prezentat recent obiectivele cu care pleacă la drum în acest prim campionat. „Vrem să creştem jucătoare tinere şi talentate, dar vrem să şi promovăm în Divizia A”, a spus Claudia Niţulescu, fostă jucătoare la CET Govora, care-şi va face astfel revenirea pe teren. Alături de ea, vor mai juca alte două baschetbaliste trecute cândva prin curtea divizionarei A vâlcene, Cristina Voina (investită acum cu funcţia de căpitan de echipă) şi Izabela Gulpa. Dintre jucătoarele tinere şi de perspectivă care vor juca la CSŞ BC Niţulescu le amintim pe Bianca Voica (de departe cea mai talentată dintre toate), Georgiana Plăviţu, Cristina Badi şi  Patricia Rădulescu. În ediţia 2006-2007 a celei de-a doua ligi vor participa şase echipe, celelalte adversare ale fetelor noastre fiind Liceul Miklos Kelemen Sf. Gheorghe, CSŞ „U” Craiova, CS „PH” Cluj-Napoca, CSŞ 5 Bucureşti şi CS „MC Sport” Cluj-Napoca. Modul de desfăşurare al competiţiei prevede ca sezonul regulat să cuprindă şase turnee de calificare, în care se va juca de fiecare dată după sistemul fiecare cu fiecare. Până la sfârşitul anului 2006 va mai avea loc un alt turneu similar la Sf. Gheorghe, în perioada 8-10 decembrie. Celelalte patru turnee se vor organiza în 2007, după urmează: Cluj-Napoca (19-21 ianuarie), Rm. Vâlcea (16-18 februarie), Bucureşti (30 martie – 1 aprilie) şi din nou Cluj-Napoca (4-6 mai).

În urma meciurilor disputate în sezonul regulat vor obţine dreptul de a juca la turneul final primele patru echipe clasate. Şi acolo meciurile se vor juca tot după sistemul fiecare cu fiecare. Data de desfăşurare a acestui turneu final a fost fixată deja: 1-3 iunie 2007. Localitatea unde va avea loc turneul final urmează a fi anunţată abia atunci când se vor cunoaşte precis echipele calificate.

Nicolae CIUCESCU

Fetele de la CET Govora nu au rivale

24.11.2006 • FemininComments Off

În campionatul de junioare-republicane,

 

Fetele de la CET Govora nu au rivale

 

Ce păcat că baschetul feminin nu se joacă doar la nivel juvenil! După ce anul trecut, echipa de junioare a CS CET Govora a cucerit medaliile de argint în Campionatul Naţional, fetele pregătite de soţii Mihai şi Antoaneta Toma au debutat en-fanfare şi în întrecerea de junioare-republicane. Deşi formaţia noastră a fost alcătuită doar din şase jucătoare (Bianca Barbu, Andra Haas, Irina Borş, Alina Funieru, Andreea Firţulescu şi Elena Tiţa), la primul turneu de la Târgovişte, care s-a desfăşurat în perioada 18-20 noiembrie, vâlcencele au obţinut trei victorii din tot atâtea meciuri jucate. 70-52 cu Rapid-Progresul, 58-56 cu Olimpia şi 62-56 cu MCM Târgovişte, rezultate care-au propulsat CET Govora în postura de principală favorită pentru accederea în Final Four. Următorul turneu va avea loc între 21 şi 23 decembrie, în Capitală, acesta urmând a fi organizat de clubul Rapid-Progresul. (N.C.)

Dezastru!

21.11.2006 • FemininComments Off

CSU Oradea – CET Govora 78-47

Dezastru!

Nici cel mai pesimist suporter al echipei vâlcene nu şi-a imaginat că fetele de la CET Govora vor suferi la Oradea o înfrângere atât de drastică, una dintre cele mai dureroase din istoria de şase ani a clubului. Eşecul este cu atât mai grav cu cât nu a apărut într-un meci cu vreuna dintre favoritele la titlul naţional, ci împotriva unei grupări care până anul trecut nu era decât un sparring-partner pentru CET Govora. După succesul concludent cu Rapid, elevele lui Mihai Toma au dat impresia că şi-au regăsit forma din startul sezonului, când au depăşit inclusiv Sportul Studenţesc, iar un rezultat pozitiv la Oradea le stă la îndemână. Din păcate, n-a fost deloc aşa, deşi două sferturi din meci CET Govora a fost echipa care-a condus ostilităţile pe teren.

Au pierdut categoric al treilea sfert

Încă din start, vâlcencele s-au aflat la timona meciului, şi-au adjudecat primele zece minute de joc (14-13), evoluţia bună fiind repetată şi-n al doilea sfert, pe care l-au câştigat de asemenea la limită, cu 15-14. Până aici totul era OK, CET Govora a intrat la pauză cu un avantaj mic, dar dătător de speranţe (29-27), iar nimic nu prevestea ce s-a întâmplat în al treilea sfert. Purtate pe braţe de o Raluca Ordean în zi de graţie, baschetbalistă care-a şi fost desemnată MVP-ul meciului, jucătoarele de la CSU Oradea au avut un salt valoric teribil după revenirea de la vestiare. Gazdelor le-a ieşit totul, profitând de fiecare greşeală în ofensivă a trupei pregătite de Mihai Toma. Mingile pierdute aiurea le-au costat pe vâlcence, iar scorul celui de-al treilea sfert ne scuteşte de alte comentarii (35-5). Cum meciul era deja pierdut, tehnicianul grupării noastre a preferat să introducă în teren în ultimele zece minute de joc şi câteva dintre rezerve, dar prestaţia acestora a fost de asemenea sub aşteptări. La adăpostul avantajului categoric pe care-l avea pe tabela de marcaj, CSU Oradea a jucat pragmatic în sfertul final, dar a reuşit şi de această dată să puncteze mai des decât elevele lui Toma. Nu atât înfrângerea, cât scorul consemnat (78-47), reprezintă fără îndoială o pată neagră pentru CET Govora. Au punctat pentru formaţia vâlceană: Laura Bocoş (16 puncte), Georgeta Ştefan (11), Irina Borş (7), Ana Maria Chirilă (4), Cristina Duma (3), Janina Simionca (3), Andra Haas (3). Au mai jucat Bianca Barbu, Alina Funieru şi Magda Niţu.

Doar cu Bocoş şi Ştefan nu se face primăvară

La finele partidei de la Oradea, antrenorul Mihai Toma a dezvăluit că eşecul poate fi pus pe seama prestaţiei sub aşteptări a majorităţii jucătoarelor introduse pe teren. „Din păcate, din ceea ce am văzut eu de pe margine, fetele n-au prea vrut să câştige. Au făcut un simplu act de prezenţă pe teren şi doar o excursie până la Oradea. Multe dintre jucătoare au fost de nerecunoscut. Mă refer la Janina Simionca, la Cristina Duma, la Ana Maria Chirilă. Singurele care s-au străduit să facă un lucru bun în această deplasare au fost Laura Bocoş şi Georgeta Ştefan. Dar să joci doar în două jucătoare şi să mai vrei să şi câştigi nu prea e posibil. Duma e total ieşită din formă de câteva meciuri, Chirilă nu a izbutit să înscrie decât patru puncte prin ultimul sfert, din aruncări libere, aşa că nu puteam emite prea multe pretenţii. În al treilea sfert, am jucat rău de tot, nici nu prea am aruncat la coş. Când eram în ofensivă, se întâmpla să piardă cineva mingea, iar gazdele marcau de fiecare dată pe contraatac. Rar  se vede aşa ceva pe un teren de baschet. Niciodată nu mi s-a întâmplat să cer trei time-out-uri într-un sfert, sperând să le trezesc pe fete. Toate au rămas însă fără nici un efect, orădencele s-au desprins şi nu s-a mai putut face nimic”, a afirmat antrenorul principal al echipei CET Govora.

Georgeta Ştefan, pe val

Marea surpriză a ultimelor două meciuri jucate de CET Govora în Divizia A se numeşte Georgeta Ştefan. Folosită foarte puţin în ultimele ediţii de campionat, Ştefan a stat liniştită pe banca de rezerve, şi-a văzut de treaba ei, a dat tot ceea ce a putut la antrenamente, şi-a aşteptat momentul oportun să se afirme. Două evoluţii extraordinare, cu Rapid şi cu CSU Oradea, i-au ridicat brusc cota valorică. Ca şi  „Georgeta Ştefan e o surpriză pentru mine. În fişa tehnică a partidei de la Oradea ea are cele mai bune procentaje dintre toate jucătoarele pe care le-am trimis pe teren. A făcut recuperări, a şi înscris atunci când a fost nevoie”, ne-a spus Mihai Toma. La Oradea, tehnicianul vâlcean a apreciat şi jocul făcut de Laura Bocoş: „Deşi a pierdut multe mingi, Laura Bocoş a evoluat de asemenea satisfăcător. Însă la ea totul e justificat de faptul că doreşte să facă foarte multe lucruri pe teren, încearcă să ia totul pe cont propriu şi nu e de condamnat ţinând cont de prestaţia slabă a celorlalte jucătoare”.

Lipsa de valoare atrage inconstanţa

Altfel, Toma a găsit imediat şi explicaţia pentru alternanţa de rezultate bune şi rele din ultima perioadă: „Cauza este lipsa de valoare a jucătoarelor. Dacă ar avea valoare, ar avea şi constanţă. Altfel, se întâmplă să facem meciuri din astea. Poţi să prinzi o zi bună, altele rele. Nu te poţi baza pe valoare, ci pe inspiraţia de moment!”.

Unde eşti tu, Loredana?

Exasperat de gafele pivotului adus în această vară de la BC ICIM Arad, Ana Maria Chirilă, antrenorul Mihai Toma a recunoscut că plecarea Loredanei Cătănoiu reprezintă o pierdere însemnată pentru CET Govora. „Majoritatea echipelor din Divizia A s-au mai întărit în vară. Din păcate, la noi nu prea s-a întâmplat acest lucru. În plus, ne-a plecat şi o jucătoare importantă, Loredana Cătănoiu, care se integrase foarte bine în joc şi avea evoluţii din ce în ce mai bune. Dacă o aveam în lot, cred că altul era parcursul nostru în acest campionat”, spune Toma, care la Oradea nu a putut conta nici pe serviciile jucătoarei Ana Maria Mezaroş, singura care-ar fi mai putut să suplinească despărţirea de Cătănoiu.

Ce se întâmplă cu Duma?

La capitolul dezamăgiri, Mihai Toma o trece şi pe Cristina Duma, cândva jucătoarea în jurul cărei s-a ţesut tot jocul echipei vâlcene: „Mă surprinde tot mai mult evoluţia din ce în ce mai slabă a Cristinei Duma, care nu mai joacă nimic de vreo câteva meciuri. Probabil că din cauza ei şi celelalte jucătoare au început să-şi piardă  din încredere şi de aici apar numeroase probleme în jocul echipei”.

Un campionat nebun

Ultimele rezultate consemnate în Divizia A de baschet feminin l-au determinat pe antrenorul Mihai Toma să spună că ediţia de campionat în curs de desfăşurare poate produce în continuare multe surprize: „E un campionat destul de dubios. Chiar nebun! Nu că ar fi atât de echilibrat, ca valoare nu prea excelează, dar rezultatele sunt de-a dreptul surprinzătoare. Pe noi, înfrângerile acestea suferite până acum o să ne tragă în jos mai târziu. Era bine să câştigăm cel puţin unul sau două meciuri în plus în aceste prime şapte etape din tur, iar apoi cu încă o victorie la Dej am fi putut spera într-o clasare în obiectivul propus. Acum, trebuie să recuperăm altundeva punctele pierdute la Iaşi, Cluj-Napoca şi Oradea”.

Nicolae CIUCESCU

CSS BC Nitulescu, un vis devenit realitate

17.11.2006 • FemininComments Off

CSŞ BC Niţulescu, un vis devenit realitate

 

Aşa cum v-am mai informat, baschetul vâlcean s-a îmbogăţit din această toamnă cu o nouă echipă feminină: CSŞ BC Niţulescu. Gruparea a luat naştere în urma unei colaborări cât se poate de benefice între Manuela Cornea şi Claudia Niţulescu, două persoane cu o experienţă deosebită în acest sport. Cele care-au făcut posibilă înfiinţarea echipei CSŞ BC Niţulescu şi-au prezentat marţi, într-o conferinţă de presă, intenţiile în legătură cu drumul pe care vor să-l parcurgă în baschetul feminin românesc. La această întâlnire cu mass-media locală a fost prezentă Mihaela Truşcă, directoarea Clubul Sportiv Şcolar, iar în postura de invitaţi speciali s-au aflat Adrian Comănescu, şeful DSJ Vâlcea, dar şi inspectorul Constantin Tită, un apropiat al baschetului vâlcean. Pe scurt, atât Comănescu, cât şi Tită, au apreciat curajul de a pune la punct o asemenea iniţiativă şi au urat succes clubului nou înfiinţat.

 

Talente, talente, dar şi performanţă

 

Claudia Niţulescu a explicat motivele pentru care s-a luat decizia de a forma un asemenea club şi de a realiza o colaborare fructuoasă cu Clubul Sportiv Şcolar. „Am luat această iniţiativă de a înfiinţa o nouă echipă de baschet feminin în judeţul Vâlcea în ideea de a descoperi şi promova baschetbaliste tinere. În ceea ce priveşte colaborarea dintre CSŞ şi BC Niţulescu, trebuie să spun că atât eu, cât şi surorile mele, dar şi Manuela Cornea, am început baschetul la CSŞ. Sunt mândră că sunt un produs al Clubului Sportiv Şcolar, mi-am început activitatea sportivă aici, sub îndrumarea profesorului Dan Gheorghiu. Această instituţie s-a ocupat de noi, ne-a format ca oameni, ca sportivi, ca antrenori. Este acum de datoria noastră, a celor care am păşit prin CSŞ, să facem ceva pentru această instituţie, de a o promova şi de a-i arăta calităţile, de a dovedi că acest club lansează jucătoare foarte bune, sportive de lot naţional. Sper ca peste ceva timp să se audă că am făcut lucruri bune, că am promovat tinere talente, că au ajuns la lotul naţional cât mai multe fete, iar finalitatea campionatului să fie una benefică, adică o promovare în Divizia A”, a spus Claudia Niţulescu.

Directoarea Clubului Sportiv Şcolar, Mihaela Truşcă, a înţeles, de asemenea, cât se poate de exact de ce era nevoie de o asemenea echipă de baschet feminin: „Eu am trăit o astfel de experienţă, în anul 1999, când printr-un protocol cu CS Chimia s-a născut echipa de tenis de masă de Divizia A, care există şi acum, după ce s-a aflat un an de zile şi-n Superliga Naţională. La CSŞ am mai avut o astfel de colaborare şi la baschet masculin, când echipa de Divizia B a lui Cristian Achim, după o muncă asiduă, a ajuns în prima ligă. De aceea, le urez succes şi fetelor, pentru că eu sper să calce la rândul lor pe urmele băieţilor care-au ajuns în prima divizie. Cel mai mare câştig este acela că tinerele baschetbaliste din lot, după terminarea vârstei junioratului la CSŞ, pot continua activitatea sportivă în oraşul nostru, nu mai sunt nevoite astfel să plece în alte oraşe pentru a-şi continua cariera. Exemplul cel mai elocvent în acest sens este cel al baschetbalistului Dragoş Andrei, al cărui progres s-a văzut de la meci la meci şi care va ajunge desigur un jucător de mare valoare. A rămas să joace pentru oraşul nostru, nu a plecat la altă echipă, dar dacă nu ar fi existat această promovare în Divizia A, probabil că n-ar fi rămas aici să se plafoneze”.

 

Nurvil, un sponsor puternic

 

Sponsorul principal al acestei echipe de baschet feminin este firma Nurvil, care va finanţa şi va asigura deplasarea la turneele de sală care vor avea loc în Divizia B. „E vorba de o cheltuială de aproximativ 25 de milioane lei pentru fiecare turneu în parte”, a mărturisit Manuela Cornea. Pe viitor, pentru a suplimenta baza materială a clubului se va încerca atragerea altor sponsori puternici, dar şi a Primăriei Râmnicului.

 

Cristina Voina, căpitan de echipă

 

Între baschetbalistele care vor juca pentru CSŞ BC Niţulescu se numără şi câteva dintre fostele componente ale grupării CET Govora, precum ar fi Claudia Niţulescu, care va avea sarcini atât de jucătoare, cât şi de antrenoare, Cristina Voina (investită cu funcţia de căpitan de echipă) şi Izabela Gulpa. În mare parte însă lotul va fi format din junioare. Cea mai talentată rămâne Bianca Voica, una dintre cele care cochetează şi cu lotul naţional, Georgiana Plăviţu, Cristina Badi, Patricia Rădulescu, Anca Chirilă, Maria Săndulescu şi altele. În privinţa jucătoarelor pe care vrea să le aducă la CSŞ BC Niţulescu, Manuela Cornea are însă şi o altă dorinţă, foarte îndrăzneaţă de altfel: „Dorinţa mea ca antrenoare este aceea de a le aduna pe toate cele trei surori Niţulescu la un loc, într-o echipă la Rm. Vâlcea. Să joace toate trei pe teren”.

 

Acasă, în Sala „Capela” sau în Sala „Traian”?

 

Deocamdată, s-a anunţat că turneul pe care echipa CSŞ BC Niţulescu îl va organiza în februarie 2007 la Rm. Vâlcea se va juca în Sala „Capela”, dar Manuela Cornea şi Claudia Niţulescu rămân deschise în privinţa unei o colaborări cu DSJ, pentru ca meciurile să aibă loc chiar în Sala „Traian”. Totul va depinde de rezultatele pe care formaţia vâlceană le va obţine până atunci în campionat.

 

Un război cu CET Govora este exclus

 

Claudia Niţulescu a vorbit în final şi despre rivalitatea care se va crea în Râmnic între CET Govora şi CSŞ BC Niţulescu: „Sunt convinsă că mulţi gândesc că această echipă e făcută din orgoliu şi că o să se creeze un război aici la Vâlcea. Nu va fi deloc aşa, noi avem alte obiective, o să v-o demonstrăm prin evoluţia acestor fete, care au o vârstă foarte fragedă. Le aruncăm într-o luptă grea şi trebuie să le susţinem. Nu ne interesează ce fac alte echipe. Un război între CSŞ BC Niţulescu şi CET Govora nu va exista niciodată, nici în presă şi nici pe teren”.

Nicolae CIUCESCU

“Câinii” ataca Râmnicul

17.11.2006 • MasculinComments Off

BC Rm. Vâlcea – Dinamo Bucureşti

 

„Câinii” atacă Râmnicul

 

După ce au jucat în urmă cu ceva timp cu Asesoft Ploieşti, baschetbaliştii pregătiţi de Cristian Achim se află acum în faţa unui meci la fel de dificil, în compania unei formaţii cu o tradiţie îndelungată în sportul cu mingea la coş din ţara noastră. Prin prisma ultimelor rezultate consemnate în Divizia A, Dinamo Bucureşti pare a fi acum cea mai îndreptăţită contracandidată la câştigarea coroanei cu lauri deţinută de Asesoft Ploieşti. Tocmai de aceea, gruparea din Capitală nu-şi poate permite vreo sincopă la Vâlcea, un succes menţinându-i în continuare în plasa grupării prahovene. Echipa dinamovistă are un lot extrem de valoros, vedetele fiind Claudiu Fometescu, Nicolae Toader, Răzvan Popa, americanii Demetrius Williams, Ucechukwu Iheadindu şi sârbii Dejan Bojinovic, Stojadin Markovic. De partea cealaltă, BC Rm. Vâlcea nu traversează deloc o perioadă fastă, a pierdut ultimele şase meciuri disputate în campionat, iar posibilităţile de redresare sunt minime. Echipa antrenată de Cristian Achim pare aşadar victimă sigură în faţa „câinilor” din Capitală, dar cunoscând ambiţia tehnicianului vâlcean şi-a jucătorilor pe care-i are la dispoziţie nu ne îndoim că vor oferi o replică extrem de dârză celor de la Dinamo.

Meciul BC Rm. Vâlcea – Dinamo se joacă sâmbătă, 18 noiembrie, de la ora 17.00, în Sala „Traian”, iar intrarea este gratuită. Iată un motiv cât se poate de bun pentru toţi iubitorii baschetului vâlcean de a nu rata întâlnirea cu echipa din Capitală.

Nicolae CIUCESCU

Concentrare maxima pentru fetele lui Toma

17.11.2006 • FemininComments Off

CSU Oradea – CET Govora

 

Concentrare maximă pentru fetele lui Toma

 

Devenită cea mai surprinzătoare echipă din Divizia A de baschet feminin, după ce a alternat înfrângerile nescontate cu victorii aproape imposibile, CET Govora are de susţinut la finele acestei săptămâni un adevărat examen de maturitate. Trupa pregătită de Mihai Toma se deplasează vineri,17 noiembrie, la Oradea, pentru meciul cu echipa locală CSU, o grupare care-n urmă cu două runde a spulberat fără drept de apel pe teren propriu chiar pe „U” Cluj-Napoca. Aşadar, vâlcencele au parte şi de această dată de un meci deosebit de dificil, unde, pentru a fi evitat un rezultat negativ, concentrarea trebuie să fie maximă, aşa cum a recunoscut şi tehnicianul Mihai Toma: „Le-am spus fetelor că nu mai avem voie să facem nici un pas greşit, dacă vrem să ne îndeplinim obiectivul de a ne clasa pe locurile 4-5 în Divizia A la finele sezonului regulat. Am văzut această echipă din Oradea, este destul de bătăioasă, cu o talie net superioară nouă, dar într-adevăr nu au o tehnică individuală şi colectivă care să ne surprindă. E o echipă foarte muncitoare şi mult mai ambiţioasă decât cea a Rapidului. Sperăm să câştigăm, însă în acest campionat s-a văzut clar că nici un meci nu mai este câştigat dinainte. Trebuie să intrăm pe teren, să ne concentrăm şi să jucăm cât mai bine”.

 

Finalul turului este incendiar

 

O victorie la Oradea ar însemna un plus evident în ceea ce priveşte moralul pentru echipa vâlceană, care va avea de jucat în ultimele patru etape ale turului, pe rând, cu toţi „granzii” Diviziei A. Un program cât se poate de greu, din care fetele de la CET Govora vor să iasă totuşi cu fruntea sus. Primul adversar va fi chiar BC ICIM Arad, nimeni alta decât campioana en-titre a ţării, pe care Laura Bocoş şi compania o vor întâlni în deplasare imediat după meciul cu CSU Oradea, „La Arad mergem să jucăm şi să nu ne facem de râs, acesta mi se pare lucrul cel mai important. Ne vom agăţa de orice minge”, se gândeşte acum Mihai Toma. Până la finalul turului, CET Govora va mai avea de jucat acasă cu Olimpia Bucureşti şi Municipal Târgovişte, meciuri în care şansele de a triumfa sunt extrem de reduse, însă vâlcencele au parte între cele două confruntări şi de o deplasare mai uşoară, la Someşul Dej.

Chiar şi fără „straniere”, suntem în top

Deşi Mihai Toma nu a reuşit să-şi îndeplinească obiectivul personal pe care şi l-a propus pentru primele şapte etape din tur, în care să obţină tot atâtea victorii, preşedintele clubului CET Govora, Dorin Vlad, este pe deplin încrezător în forţa acestei echipe. „Ocupăm în prezent locul 4, dar ceea ce este cu adevărat de remarcat rămâne faptul că între primele şase echipe clasate în Divizia A, CET Govora este singura grupare care nu are jucătoare străine în lot”, afirmă Vlad.

 

Începe Campionatul Naţional de junioare-republicane

* CET Govora se deplasează pentru primul turneu de sală la Târgovişte

 

Echipa de junioare-republicane a CS CET Govora va debuta la sfârşitul acestei săptămâni în Campionatul Naţional. Gruparea pregătită de soţii Mihai şi Antoaneta Toma a fost repartizată în Seria A, unde va întâlni adversari foarte puternici. Vâlcencele vor evolua alături de două echipe bucureştene, Rapid-Progresul şi Olimpia, din aceeaşi grupă făcând parte şi MCM Târgovişte. Conform regulamentului de desfăşurare a competiţiei, aşa cum a fost stabilit de FRBaschet, în întrecerea junioarelor-republicane vor avea loc turnee de sală, fiecare echipă având dreptul de a fi o dată gazdă. Prima ciocnire a celor patru grupări care compun Seria A se va petrece la Târgovişte, în organizarea clubului MCM din localitate, în perioada 18-20 noiembrie. În cetatea Chindiei, CET Govora va juca pe rând cu Rapid-Progresul, Olimpia şi MCM Târgovişte. Următoarele două turnee de sală sunt programate în Capitală, între 21-23 decembrie (va fi organizat de clubul mixt Rapid-Progresul) şi 9-11 februarie 2007 (gazdă fiind echipa Olimpia). În fine, CET Govora are şansa de a se afla la rândul său în postura de formaţie organizatoare, în perioada 23-25 martie 2007.

După disputarea celor patru turnee de sală, primele două clasate vor obţine calificarea la turneul final, care se va desfăşura în zilele de 14-15 aprilie, într-o localitate care va fi stabilită ulterior. Altfel, mai trebuie spus că Seria B are în componenţă echipele Liceul „Miklos Kelemen” Sf. Gheorghe, LPS Arad, CSM „U” Oradea şi CSŞ Sibiu.

Înaintea debutului în această competiţie, deşi lotul este destul de redus din punct de vedere numeric, antrenorul Mihai Toma are gânduri îndrăzneţe şi visează chiar la calificarea la turneul final. „Obiectivul nostru la junioare-republicane este calificarea la turneul final, deşi prin accidentarea nedorită a Adinei Pop ne va fi mult mai greu. Aveam doar şase jucătoare în total, însă acum au mai rămas numai cinci, deci nu ştiu practic cum ne vom descurca. O să fie destul de greu pentru fete să joace bine şi constant, atâta timp cât vor fi mereu utilizate la maxim”, apreciază tehnicianul vâlcean.

Nicolae CIUCESCU

Vâlcencele, mereu imprevizibile

14.11.2006 • FemininComments Off

CET Govora – Rapid Bucureşti 62-50

Vâlcencele, mereu imprevizibile

CET Govora rămâne echipa cea mai surprinzătoare a acestui debut de sezon în Divizia A de baschet feminin. Contrar tuturor aşteptărilor, după eşecul dureros de la Cluj-Napoca, din runda precedentă, fetele pregătite de Mihai Toma au reuşit la finele săptămânii trecute o evoluţie de excepţie în faţa grupării Rapid Bucureşti, încununată cu un succes imprevibil. Baschetbalistele vâlcene au dominat meciul de la un capăt la celălalt, s-au desprins la un moment dat categoric pe tabela de marcaj şi la sfârşit s-au bucurat pentru o victorie mai mult decât meritată.

Rapid, precum marfarul

Giuleştencele au reuşit să păstreze echilibrul meciului doar până în minutul 3, atunci când scorul era egal, 4-4. Imediat, CET Govora a apăsat pe acceleraţie, s-a detaşat la 11-4 şi a încheiat primul sfert cu un avantaj mic, dar important: 12-8. După ce s-a făcut 16-8 în al doilea sfert, Rapidul a avut o tresărire de orgoliu, s-a apropiat până la 20-15 însă doar atât. Înainte de pauză, vâlcencele, cu Simionca, Chirilă, Ştefan şi Bocoş în zi de graţie, au fost iarăşi superioare şi înscris coş după coş, iar diferenţa s-a mărit (29-19), scor cu care s-aşi intrat la vestiare. Spre bucuria spectatorilor prezenţi în Sala „Traian”, bucureştencele  au fost incapabile să revină în joc. CET Govora a fost echipa care-a făcut legea pe teren, iar după trei sferturi de joc, avantajul elevelor pregătite de Mihai Toma se mărise la 44-30. Deşi a avut în teren câteva jucătoare extrem de experimentate, precum Laura Nacu, Lidia Panasiuc, Viorela Rus, echipa oaspete a reuşit în puţine momente să se ridice la nivelul jocului prestat de vâlcence. Ba mai mult decât atât, la un moment dat, în ultimul sfert, rapidistele au fost de-a dreptul umilite, tabela de marcaj indicând un scor categoric în favoarea fetelor noastre (58-33). Totuşi, după 60-37 în minutul 37, pe fondul oboselii acumulate de cvartetul Simionca, Chirilă, Ştefan şi Bocoş, care-au evoluat fără întrerupere pe toată durata partidei, gruparea din Capitală a reuşită să-şi mai spele oarecum din păcate şi să reducă din handicap până la 62-50. Au marcat pentru CET Govora: Janina Simionca (19 puncte), Georgeta Ştefan (15), Laura Bocoş (14), Ana Maria Chirilă (10), Bianca Barbu (3) şi Cristina Duma (1). A mai jucat Irina Borş.

A lipsit Ana Maria Mezaroş

Accidentarea jucătoarei Ana Maria Mezaroş în săptămâna care-a precedat meciul cu Rapid i-a dat mari dureri de cap antrenorului Mihai Toma: „Mezaroş a suferit o accidentare stupidă. S-a împiedicat de Marchiş şi a căzut cu capul de podea la un antrenament. Îi e rău, am internat-o în spital, s-a întors acasă pentru că nu erau locuri suficiente, însă, pentru că starea ei de sănătate era la fel de rea, a revenit în spital.  Trebuie să rămână acolo pentru a se reface mai repede. Nu ştim exact cât ne va lipsi, probabil că-n 2-3 săptămâni îşi va putea relua locul în echipă. Această accidentări le-a cam bulversat pe fete. S-au speriat şi au zis probabil: „Doamne, ce-o să ne facem noi fără Mezaroş?” Ce să ne facem? Mergem mai departe, viaţa merge înainte, vrem nu vrem trebuie să jucăm cu ce avem, trebuie să încercăm să câştigăm şi-n continuare”.

Soluţia de avarie: Georgeta Ştefan

Varianta pe care-a ales tehnicianul pentru înlocuirea experimentatului pivot de la CET Govora i-a lăsat mască pe suporterii echipei. Toma a titularizat-o pe Georgeta Ştefan căreia i-a insuflat înainte de toate şi o încredere teribilă în forţele proprii. „Toată săptămâna, la antrenamente, am stat şi m-am gândit cine va intra în locul lui Mezaroş. Nu ştiam care va fi formula de bază. Am ales-o pe Georgeta Ştefan deoarece am văzut că recuperează mingi destul de bine în atac, chiar şi-n apărare, are şi o mână destul de bună. Chiar dacă nu a prea jucat, nici în anii trecuţi, nici anul acesta, decât în primul meci de la Iaşi, am decis s-o folosesc. Am vorbit cu ea înainte de meci, i-am dat încrederea necesară şi văd că eforturile mi-au fost răsplătite. Chiar ţin să-i mulţumesc pentru asta, una peste alta, a jucat, nu bine, chiar foarte bine”, ne-a declarat Mihai Toma, care-a mai afirmat ca în cazul în care ar fi simţit că Georgeta Ştefan nu e în stare să-şi ducă misiunea la bun sfârşit ar fi trebuit s-o arunce în luptă pe Irina Borş.

Cristina Duma, pe o pantă descendentă

Dacă Georgeta Ştefan a fost surpriza meciului cu Rapid, Cristina Duma s-a dovedit a fi marea dezamăgire a grupării vâlcene. „Sper să nu se repete istoria de anul trecut, când la fel, a jucat foarte bine câteva etape, iar apoi inexplicabil a slăbit ritmul. N-am putut să înţeleg ce s-a întâmplat în acest meci cu ea. Poate e obosită, pentru că, e adevărat, a cam fost folosită meci de meci câte 40 de minute, aşa că probabil şi vârsta poate şi-a spus cuvântul şi nu a putut mai mult”, a remarcat Toma.

Mihai Toma: „Teama le-a mobilizat pe fete”

Bucuros că echipa pe care-o pregăteşte a revenit pe linia de plutire după eşecul nemeritat de al Cluj-Napoca, antrenorul Mihai Toma ne-a dezvăluit la finalul secretele victoriei repurtate în faţa Rapidului. „Ne-am temut de Rapid. Aveam două jucătoare de bază absente, aşa că e normal ca teama noastră să fi fost mare. Am pus o mare presiune pe echipă după acea înfrângere de la Cluj-Napoca, pentru că fetele trebuiau trezite într-un fel. A existat în plus şi presiunea presei, care-a scris că e un meci destul de greu, iar fetele s-au mobilizat, spre deosebire de jocul precedent, când s-au relaxat şi au pierdut. La Cluj-Napoca, nici când s-a terminat meciul, nu am putut să realizez ce s-a întâmplat, cum am putut să pierdem după ce am condus pe toată durata partidei, chiar şi la 15-16 puncte diferenţă. Echipa a avut o cădere inexplicabilă, fapt care într-un fel s-a văzut şi-n meciul cu Rapid, în ultimele 3 minute primind 13 puncte fără să mai marcăm”, a spus Toma. Ca şi-n meciul cu Sportul Studenţesc, când s-au întrecut pe sine, obţinând de asemenea o victorie uluitoare, toate jucătoarele de la CET Govora merită felicitate, iar cu acest lucru a fost de acord şi Mihai Toma: „Fără nici un dubiu, toate jucătoarele folosite s-au dăruit exemplar, faţă de meciul de la Cluj, unde parcă nu le-am recunoscut. Cu Rapid au avut o ambiţie şi-o dăruire exemplară. S-a şi văzut, s-au luptat pe teren pentru fiecare minge, apărarea a mers mult mai bine decât în meciul cu Sibiu, am primit foarte puţine puncte în primele două sferturi. Acesta a fost şi obiectivul pe care mi l-am propus. Cu o apărare bine pusă la punct poţi să faci ceva bun şi-n atac. Pe apărare se câştigă foarte multe meciuri, chiar dacă nu este ca la fotbal, unde se spune că cea mai bună apărare este atacul. La noi cea mai bună apărare este într-adevăr… doar apărarea. Este bine că reuşim să ne menţinem acolo în primele 4-5 echipe ale clasamentului, că ne putem îndeplini obiectivul pe care ni l-am propus. Am pierdut însă două meciuri pe care ar fi trebuit să le câştigăm, iar misiunea noastră va fi din ce în ce mai grea”.

CSS BC “Nitulescu” se prezinta

14.11.2006 • FemininComments Off

CSŞ BC „Niţulescu” se prezintă

Aşa cum se cunoaşte, Râmnicul va avea din acest sezon şansa de a alinia două echipe de senioare în campionatele organizate de FR Baschet. Dacă CET Govora s-a consacrat deja în prima ligă a ţării, CSŞ BC „Niţulescu” abia în acest sezon face primii paşi în Divizia B şi se doreşte ca această apariţie să fie una de bun augur. Cu toate că unele voci susţin contrariul şi spun că astfel nu se va produce decât o diluare valorică a fondului de jucătoare de la nivelul judeţului, cei care-au pus bazele clubului proaspăt înfiinţat sunt de o cu totul altă părere. Marţi, 14 noiembrie, de la ora 10.30, persoanele care stau în spatele echipei afiliate de puţin timp la federaţie, CSŞ BC „Niţulescu”, îşi vor exprima intenţiile şi vor face o prezentare a lotului de jucătoare în cadrul unei conferinţe de presă extraordinare, care va avea loc la sediul Clubului Sportiv Şcolar din Rm. Vâlcea. Nu vor lipsi de la această întâlnire cu mass-media vâlceană Manuela Cornea şi Claudia Niţulescu, cele care-au avut ideea constituirii clubului. (N.C.)

Grupa de foc pentru junioarele III de la CSS

14.11.2006 • FemininComments Off

Grupă de foc pentru junioarele III de la CSŞ

 

Echipa de baschet feminin a Clubului Sportiv Şcolar, pregătită de Manuela Cornea, a fost repartizată în Seria B a Campionatului Naţional rezervat junioarelor III. Cele mai tinere speranţe ale sportului cu mingea la coş din Vâlcea vor întâlni în această grupă formaţiile CSŞ „U” Craiova, CSŞ Bega Timişoara, CS Vest Activ Timişoara, CSŞ Gloria Arad şi BC „MC Sport” Cluj-Napoca. Prima fază a campionatului cuprinde cinci turnee. Primul dintre acestea urmează a avea loc la Timişoara (în perioada 24-26 noiembrie), iar următoarele se vor desfăşura la Arad (21-23 decembrie), Craiova (19-21 ianuarie 2007), Rm. Vâlcea (23-25 februarie 2007) şi Cluj-Napoca (16-18 martie 2007). Turneele semifinale sunt programate în perioada 20-22 aprilie, iar cel final în perioada 11-13 mai, în localităţi care vor fi stabilite ulterior. (N.C.)

 POLITICA

Cautare

Utile

Publicitate

Parteneri