Sala „Capela” din cadrul Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” a găzduit pe data de 22 ianuarie o nouă etapă a campionatului de volei destinat echipelor de junioare. În această competiţie, sportivele de la CS CET Govora, pregătite de antrenorii Nicoleta şi Marius Mărgărit, au întâlnit CSŞ Bega Timişoara. Din păcate pentru formaţia vâlceană, meciul s-a terminat cu victoria formaţiei oaspete, care s-a impus cu scorul de 3-0, după cum urmează: 25-23, 25-16 şi 25-21.
„În meciul din deplasare, gruparea din Timişoara ne-a învins aproximativ la aceeaşi diferenţă de puncte. CSŞ Bega este o formaţie cu experienţă, alcătuită din jucătoare valoroase, care s-au descurcat mai bine decât echipa noastră şi care au meritat să câştige. Adversarelor noastre le-a fost favorabilă şi categoria de vârstă, toate fiind născute în 1993, în timp ce noi nu am avut în lot nici măcar o sportivă din această generaţie. Mai mult decât atât, trei dintre componentele noastre de bază sunt chiar cadete. În prezent, ocupăm poziţia a treia şi probabil că vom rămâne pe acest loc până la faza următoare. Cititi mai departe
Junioarele nu au reuşit să-şi ia revanşa în faţa CSŞ Bega Timişoara
24.01.2012 • Feminin • Comments OffCadetele au început noul an cu o victorie
20.01.2012 • Feminin • Comments Off
• elevele antrenorilor Nicoleta şi Marius Mărgărit au învins CNNT Craiova cu 3-0
Pe 15 ianuarie, la Craiova, s-a desfăşurat partida din cadrul Campionatului Naţional de volei feminin destinat cadetelor, dintre CS CET Govora şi echipa locală a Colegiului Naţional „Nicolae Titulescu”. Elevele antrenorilor Nicoleta şi Marius Mărgărit au reuşit să îşi îndeplinească obiectivul stabilit pentru acest meci, învingându-şi categoric adversarele, cu scorul de 3-0. Sportivele din Sala „Capela” au câştigat cele trei seturi la 19, 17 şi 16 puncte.
Având o evoluţie foarte bună pe parcursul campionatului, vâlcencele ocupă în momentul de faţă locul I în clasamentul seriei.
„A fost un joc destul de bun, mai ales pentru un început de an nou. Până în prezent, echipa noastră de cadete nu a suferit nicio înfrângere. Sperăm ca acest lucru să nu se schimbe şi să câştigăm şi celelalte două partide pe care le mai avem de disputat pe teren propriu. Este vorba despre meciul din 29 ianuarie, cu CSŞ Slatina şi cel de pe 26 februarie, cu CSŞ Caransebeş. După aceste competiţii, urmează turneele semifinale”, ne-a declarat antrenorul Marius Mărgărit. (O.D.)
După meciul cu CNNT Craiova, cadeţii lui Dinu Dumitraşcu au urcat din nou pe prima poziţie
20.01.2012 • Masculin • Comments OffDupă ce au fost învinşi de CNNT Craiova în meciul desfăşurat la Rm. Vâlcea, în turul campionatului, cadeţii pregătiţi de antrenorul Dinu Dumitraşcu au aşteptat momentul să îşi ia revanşa. Astfel, pe data de 15 ianuarie, tinerii voleibalişti ai Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” s-au deplasat la Craiova, unde au întâlnit echipa locală a Colegiului „Nicolae Titulescu”.
După un meci care a cuprins numeroase faze spectaculoase, vâlcenii au reuşit să se impună în faţa gazdelor cu scorul de 3-1. Datorită acestei noi victorii, sportivii din Sala „Capela” au urcat din nou pe locul I în clasamentul seriei. (O.D.)
În week-end, voleibalistele clubului CET Govora merg la Baia Mare
20.01.2012 • Feminin • Comments OffPe data de 21 ianuarie, în judeţul Maramureş, se va desfăşura o nouă etapă a Campionatului Naţional de volei feminin destinat echipelor din Divizia A2. În cadrul acestei competiţii, formaţia CS CET Govora va întâlni gruparea locală a CSŞ 2 Baia Mare.
În următoarele două meciuri, echipa clubului prezidat de Cito Drăgan va juca împotriva CSV Alba Blaj şi CS „U” Medicina Târgu Mureş. Pentru a rămâne în continuare pe locul II în serie, voleibalistele din Sala „Capela” trebuie să câştige doar partida din acest week-end. Potrivit reprezentanţilor echipei vâlcene, poziţia din clasament a clubului CET Govora nu va mai putea fi influenţată de rezultatele obţinute în celelalte două jocuri, care vor avea loc pe 28 ianuarie şi pe 4 februarie. (O.D.)
Este posibil ca Luiza Dinu să nu facă deplasarea în Maramureş
20.01.2012 • Feminin • Comments OffPotrivit declaraţiilor lui Marius Mărgărit, cea mai talentată jucătoare de volei a echipei CS CET Govora, Luiza Dinu, a fost recent internată din cauza unei probleme de sănătate. Antrenorul formaţiei din Sala „Capela” ne-a precizat că, dacă sportiva nu va fi externată astăzi, ea nu va mai putea merge la Baia Mare alături de colegele sale.
„Din păcate, dacă Luiza nu va veni cu noi, meciul împotriva CSŞ 2 Baia Mare va fi ceva mai dificil. Este cea mai bună dintre jucătoarele noastre şi consider că, din punct de vedere valoric, ea face cam 50 % din echipă”, a afirmat Marius Mărgărit. (O.D.)
Junioarele joacă duminică în Sala „Capela”
20.01.2012 • Feminin • Comments Off• meciul cu CSŞ Bega Timişoara are loc la ora 11:00
Sala „Capela” din cadrul Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” va găzdui pe data de 22 ianuarie meciul de volei rezervat junioarelor, dintre CS CET Govora şi CSŞ Bega Timişoara. Partida mult aşteptată de vâlcence se va desfăşura începând cu ora 11:00.
„Sperăm să câştigăm acest meci şi să urcăm pe poziţia a doua a clasamentului. În următorul joc vom întâlni formaţia din Lugoj acasă, iar apoi, pe cea din Caransebeş, în deplasare”, ne-a precizat antrenoarea Nicoleta Mărgărit.
De remarcat este că, în situaţia în care voleibalistele vâlcene ar reuşi să câştige toate cele trei partide, ele ar urca pe prima poziţie a seriei. (O.D.)
Voleibaliştii de la Vartex speră să îşi ia revanşa în faţa echipei din Câmpia Turzii
17.01.2012 • Masculin • Comments OffVoleibaliştii de la Vartex CNMB se vor deplasa pe data de 21 ianuarie la Câmpia Turzii, unde vor întâlni echipa locală a Clubului Sportiv Municipal. Elevii antrenorului Adrian Cotoranu speră să înceapă noul an cu dreptul şi să obţină o victorie în acest meci din cadrul Campionatului Naţional destinat Diviziei A2. În prima partidă cu CSM Câmpia Turzii, din turul competiţiei, vâlcenii au pierdut în Sala „Capela” cu scorul de 3-1.
„Jocul din tur a fost unul foarte slab din partea noastră. Sincer să fiu, cred că nimeni nu se aştepta să pierdem. Totuşi, acest lucru s-a întâmplat, iar acum avem şansa să ne luăm revanşa. Sperăm să câştigăm acest meci şi să terminăm pe locul 4”, ne-a spus Bobo Dârnescu, directorul sportiv al CS Vartex.
Următoarea partidă din Divizia A2 va avea loc pe 28 ianuarie, pe teren propriu. Atunci, echipa lui Adrian Panduraşu va întâlni Clubul Sportiv ProVolei Arad. În tur, vâlcenii au pierdut în faţa acestei formaţii, cu scorul de 3-2. (O.D.)
Voleibalistele vâlcene se pregătesc pentru primele meciuri din 2012
10.01.2012 • Feminin • Comments Off
După ultimele meciuri de anul trecut, toate echipele vâlcene de volei au intrat într-o scurtă vacanţă, care a durat până pe data de 4 ianuarie. Astfel, săptămâna trecută, formaţiile de speranţe, cadete, junioare şi Divizia A2 din Sala „Capela” şi-au reluat antrenamentul pentru a fi pregătite pentru primele partide din 2012.
Cadetele îşi doresc o nouă victorie în meciul cu CNNT Craiova
Potrivit antrenorului Marius Mărgărit, startul competiţiilor din acest an se va da odată cu întâlnirea dintre cadetele Clubului Sportiv CET Govora şi cele ale Colegiului Naţional „Nicolae Titulescu” din Craiova. Meciul se va desfăşura pe 15 ianuarie, în deplasare. „Vreau să vă spun că jucătoarele noastre au câştigat meciul care a avut loc la Rm. Vâlcea, în turul campionatului, cu scorul de 3-1. Fetele au crescut din punct de vedere valoric şi consider că există şanse destul de mari să obţinem o nouă victorie în partida care se va desfăşura în judeţul Dolj. În momentul de faţă, echipa de cadete a CS CET Govora ocupă locul I în clasamentul general”, ne-a declarat Marius Mărgărit. Cititi mai departe
Pentru anul viitor, Nicoleta şi Marius Mărgărit îşi doresc rezultate la fel de bune ca în 2011
29.12.2011 • Feminin • Comments Off
După ce au câştigat ultimele meciuri din acest an, atât în Divizia A2, cât şi la nivel de junioare, voleibalistele Clubului Sportiv CET Govora au intrat într-o scurtă vacanţă până pe data de 4 ianuarie. Cele două jucătoare achiziţionate de la echipa din Constanţa, Marina Cojocaru şi Nicoleta Oprişan, au profitat de acest prilej pentru a îşi petrece Revelionul alături de cei dragi. Acelaşi lucru l-au făcut şi antrenorii Nicoleta şi Marius Mărgărit, care au sărbătorit Naşterea Domnului acasă, împreună cu familia.
„De Crăciun am stat acasă, pentru că am fost vizitaţi de copiii şi nepoţii noştri, iar Revelionul îl vom petrece tot împreună, de preferat într-un loc în care să fie multă zăpadă”, ne-a spus Marius Mărgărit.
Antrenorul formaţiilor vâlcene de volei ne-a mai precizat că prima partidă din 2012 le va fi rezervată cadetelor şi se va desfăşura pe 14 ianuarie. De precizat este că, în momentul de faţă, tinerele sportive ocupă locul I în clasamentul Seriei E.
„Ne bucurăm că toate echipele noastre au reuşit să realizeze performanţele pe care ni le-am dorit şi sperăm ca noul an să ne aducă rezultate la fel de bune”, a adăugat Marius Mărgărit. (O.D.)
În ultimul meci din 2011,
23.12.2011 • Masculin • Comments OffVoleibaliştii de la Vartex CNMB au învins echipa de pe locul III
Ultimul meci din acest an al voleibaliştilor de la CS Vartex CNMB s-a desfăşurat recent în Sala „Capela” din cadrul Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”. După un joc foarte echilibrat, echipa lui Adrian Panduraşu s-a impus în faţa CS Chimszed UMF Cluj cu scorul de 3-2. Vâlcenii au câştigat seturile 1, 2 şi 5 la 23, 21 şi 11 puncte, fiind învinşi în seturile 3 şi 4 la 18 şi 17 puncte.
„Consider că a fost o victorie binemeritată, având în vedere faptul că băieţii s-au comportat excelent în această partidă, oferindu-le spectatorilor numeroase faze spectaculoase”, ne-a spus Bobo Dârnescu, directorul sportiv al CS Vartex. Adrian Cotoranu, antrenorul sportivilor din Sala „Capela”, i-a introdus în teren pe George Câţu Stina, Cătălin Silvilescu, Radu Constantinescu, Adrian Panduraşu, Ionuţ Jurediţă, Lucian Stanciu, Florin Mărgărit şi Joe Negoiţă. Potrivit declaraţiilor lui Bobo Dârnescu, formaţia din Cluj-Napoca ocupă în momentul de faţă locul III în clasamentul seriei, în timp ce echipa Vartex CNMB este clasată pe poziţia a V-a. Cititi mai departe




















