SPORT

ANUNTURI

Prima Pagina

Politică

Administraţie

Sondaj de Opinie

Care dintre următorii politicieni credeţi că ar putea câştiga funcţia de primar al Râmnicului la alegerile următoare?

View Results

Loading ... Loading ...

REDACTIA

Director:
Eduard DULĂCIOIU
(0741-312.104)
Redactor-şef:
Nicolae CIUCESCU
(0744-215.457)
Redactori:
Simona SIMA
(0741-202.825)
Lucian CORNECI
(0751-647.136)
Ovidiu DULĂCIOIU
(0742-060.019)
Colaboratori:
Marian Ioja;
Laurenţiu Sima;
Victor Dobriţoiu;
Daniel Rohatinovici;
Emil Preda;
Dănuţ Omeag
Membru fondator:
Florin Remus MĂNOIU
(0740-159.501)

ABONAMENTE

Preturi Abonamente:
60 RON - pe an
30 RON - pe sase luni
5 RON - pe o luna
Va puteti abona sunand la numarul de telefon: 0250-737.343 sau prin colaboratorii nostri: Marius si Maria SRL, Posta Romana şi Rodipet.

ATENTIE

Responsabilitatea juridica pentru continutul comentariilor pe care le postati pe acest site va revine in totalitate. Colajele si fotografiile trucate, marcate cu "T", precum si textele care le insotesc, vor fi considerate pamflete.

Trupa lui Cristian Achim a facut “ravagii” la Calafat

14.03.2006 • MasculinComments Off

Trupa lui Cristian Achim a făcut „ravagii” la Calafat

 

  Divizionara B de baschet masculin SCB CSŞ Rm. Vâlcea a câştigat sâmbătă, 11 martie, meciul susţinut în deplasare la CS Marcelo Bene Calafat cu scorul de 88-36 (pe sferturi 19-6, 25-12, 22-8 şi 20-10). Un alt succes concludent al băieţilor noştri, în faţa unui adversar care nu a putut rezista încă de la început iureşului vâlcean. Cele mai multe puncte pentru gruparea antrenată de profesorul Cristian Achim au fost înscrise de Alexandru Gliga (18), Claudiu Alionescu (16) şi Dragoş Andrei (14). În runda următoare formaţia vâlceană va primi pe teren propriu replica celor de la Universitatea Craiova.

   În altă ordine de idei, FR Baschet a stabilit recent că turneele semifinale ale Diviziei B se vor desfăşura în perioada 26-30 aprilie, Cristian Achim sperând că va reuşi să aducă la Vâlcea unul dintre acestea. În ceea ce priveşte turneul final, care va avea loc între 17 şi 21 mai, mai mult ca sigur că el va fi organizat de CS Otopeni. (N.C.)

Juniorii de la CSS au meci tare acasa

10.03.2006 • MasculinComments Off

Divizia B de baschet masculin,

 

Juniorii de la CSŞ au meci tare acasă

   Jucătorii divizionarei B de baschet masculin, SCB CSŞ Rm. Vâlcea, se vor deplasa la sfârşitul săptămânii, sâmbătă, 11 martie, la Calafat, pentru a întâlni echipa locală CS Marcelor Bene. Cu o serie incredibilă de victorii consecutive, semn că actuala generaţie de baschetbalişti este cea mai talentată dintre cele care-au existat la Vâlcea în ultimul deceniu, elevii lui Cristian Achim vor să facă doar spectacol şi să câştige lejer partida. Echipa de juniori I a Clubului Sportiv Şcolar, pregătită de profesorul Cristian Achim, va înfrunta duminică, 12 martie, în Sala „Capela”, pe CSŞ Mediaş, cel mai puternic adversar din serie. Ambele echipe sunt calificate deja la turneul semifinal, iar disputa dintre ele va fi doar una a ambiţiilor şi orgoliilor, baschetbaliştii vâlceni învingând în tur la Mediaş. Tocmai de aceea, Cristian Achim crede că acesta va fi cel mai tare meci al returului.

S-au stabilit datele de disputare ale fazelor următoare

Altfel, tânărul antrenor vâlcean ne-a informat că recent, FR Baschet a adus la cunoştinţa echipelor participante în Campionatul Naţional de juniori I că s-au stabilit datele de desfăşurare ale turneelor semifinale, dar şi ale celui final. În ceea ce priveşte faza semifinală, aceasta va avea loc în perioada 13-16 aprilie, iar turneul care va decide campioana ţării se va disputa între 3 şi 7 mai. Deocamdată, nu se poate şti bineînţeles localităţile în care se vor juca aceste turnee.

Înca un meci cu o suta de puncte înscrise pentru echipa lui Cristian Achim

07.03.2006 • MasculinComments Off

În Divizia B de baschet masculin,

 

Încă un meci cu o sută de puncte înscrise pentru echipa lui Cristian Achim

 

   Cea mai valoroasă şi mai spectaculoasă formaţie din seria a II-a a Diviziei B, SCB CSŞ Rm. Vâlcea, a jucat sâmbătă, 4 martie, în Sala „Traian”, o nouă partidă din actualul sezon. Adversara elevilor lui Cristian Achim a fost gruparea Energia Rovinari, mult prea slabă pentru a face faţă până la final iureşului comandat de tânărul tehnician vâlcean. Nici nu se putea altfel, pentru că se ştie, baschetbaliştii noştri nu au cunoscut încă în actualul campionat gustul amar al înfrângerii. Totuşi, gorjenii au avut un prim sfert de meci admirabil, în care-au izbutit să joace de la egal la egal cu echipa vâlceană, la un moment dat fiind chiar în avantaj. După 21-21 la capătul primelor 10 minute de joc, Cristian Achim a pus serios la treabă „artileria grea”, iar din acest moment fiecare sfert ce a urmat le-a revenit vâlcenilor, pentru că Gabriel Hallai, Lucian Călin, Rareş Paşca, Vasile Ştefan şi Dragoş Andrei au făcut tot ce-au vrut cu bieţii jucători de la Rovinari, îmbinând destul de perfect spectacolul cu eficacitatea. A fost mai întâi 23-10 în sfertul al doilea, apoi 31-25 în cel de-al treilea şi în fine 32-13 în ultimele 10 minute ale confruntării. O victorie aşadar mai mult decât clară (107-69) şi un alt meci în care băieţii de la SCB CSŞ Rm. Vâlcea depăşesc suta de puncte înscrise. În plus, vâlcenii au excelat şi la un alt capitol, al aruncărilor libere, acolo unde-au avut un procentaj al reuşitelor de sută la sută (13 din 13), de-a dreptul uluitor. În acest meci, cei mai buni marcatori ai formaţiei noastre au fost Gabriel Hallai (26 puncte), Rareş Paşca (20) şi Dragoş Andrei (20).

„Am avut un prim sfert de partidă mai dificil, pentru că băieţilor a început să le fie foarte greu să se concentreze din start, când ştiu că oricum o să învingă până la urmă. A fost totuşi un meci mai slăbuţ al nostru, dar la o victorie cu 38 de puncte diferenţă nu se pot face deloc reproşuri, ci dimpotrivă”, ne-a declarat antrenorul Cristian Achim. La finele acestei săptămâni, tot sâmbătă, pe 11 martie, vâlcenii merg la CS Marcelo Bene Calafat, iar scorul realizat cu Energia Rovinari poate fi îmbunătăţit radical pentru că doljenii sunt mult inferiori valoric până şi faţă de trupa din Gorj. Nicolae CIUCESCU

Victorie lejera pentru CSS

07.03.2006 • MasculinComments Off

Victorie lejeră pentru CSŞ

* elevii lui Cristi Achim, în aşteptarea Mediaşului

   Echipa de baschet masculin a Clubului Sportiv Şcolar din Rm. Vâlcea a întâlnit duminică, 5 martie, în Sala „Capela” formaţia CSŞ Sibiu, într-un meci contând pentru Campionatul Naţional de juniori I. Jucătorii antrenaţi de profesorul Cristian Achim au învins la capătul unei confruntări pe care-au dominat-o de la un capăt la celălalt cu scorul de 65-43 (pe sferturi 16-15, 16-8, 14-10, 19-10). Cele mai multe puncte ale formaţiei vâlcene au fost înscrise de fraţii Dragoş şi Radu Andrei. Primul dintre aceştia, Dragoş, şi-a trecut în cont 16 puncte, iar cel de-al doilea, Radu – care-n opinia antrenorului Achim a făcut cel mai bun joc al său din campionat – a marcat 15 puncte.  „Am intrat în joc mai greu, dar până la urmă valoarea şi-a spus cuvântul!”, a precizat pe scurt tehnicianul Cristian Achim.Se poate spune şi că baschetbaliştii vâlceni au jucat mai mult cu gândul la meciul de la finele acestei săptămâni, de duminică, 12 martie, atunci când vor primi tot în Sala „Capela” replica celor de la CSŞ Mediaş. Derby-ul incontestabil al seriei, la sfârşitul căruia Cristian Achim speră ca echipa sa să-şi păstreze aura de invicibilitate.
 
S-au stabilit datele de disputare ale fazelor următoare

Altfel, Cristian Achim ne-a informat că recent, FR Baschet a adus la cunoştinţa echipelor participante în Campionatul Naţional de junioare I că s-au stabilit datele de desfăşurare ale turneelor semifinale, dar şi ale celui final. În ceea ce priveşte faza semifinală, aceasta va avea loc în perioada 13-16 aprilie, iar turneul care va decide campioana ţării se va disputa între 3 şi 7 mai. Deocamdată, nu se poate şti bineînţeles localităţile în care se vor juca aceste turnee.

Test util cu o echipa din Divizia A

02.03.2006 • MasculinComments Off

Test util cu o echipă din Divizia A

* elevii lui Cristi Achim au jucat un amical la Mediaş

 

   Miercuri, 1 martie, divizionara B de baschet masculin SCB CSŞ Rm. Vâlcea a jucat la Mediaş un important amical în compania echipei din prima ligă a ţării, Gaz Metan. Deşi formaţia pe care-o pregăteşte a fost înfrântă cu 86-55, antrenorul Achim spune că a fost foarte mulţumit de acest meci. „Partida a fost foarte folositoare pentru noi, însă diferenţele între cele două eşaloane s-a văzut şi acum că sunt foarte mari. E bine că am văzut şi noi ce înseamnă Divizia A şi cred că avem ce învăţa din acest meci. Gaz Metan are în lot jucători destul de înalţi, care joacă pe salarii enorme. Noi nu l-am putut folosi pe Lucian Călin, uşor accidentat după meciul de la Craiova de săptămâna trecută”, a spus Cristian Achim. SCB CSŞ Rm. Vâlcea dispută sâmbătă, 4 martie, de la ora 13.00, în Sala „Traian”, un nou meci din cadrul Diviziei B de baschet masculin. Adversara băieţilor lui Cristi Achim va fi formaţia Energia Rovinari. O zi mai târziu, duminică, 5 martie, va fi rândul juniorilor de la CSŞ Rm. Vâlcea, antrenaţi tot de Cristi Achim, să joace în campionat, de data aceasta în Sala „Capela”, de la ora 12.30, în compania grupării CSŞ Sibiu. (Nicolae CIUCESCU)

Baschetbalistii vâlceni au câstigat si la Craiova

28.02.2006 • MasculinComments Off

 În Divizia B,

 

Baschetbaliştii vâlceni au câştigat şi la Craiova

  În Divizia B de baschet masculin, SCB CSŞ Rm. Vâlcea a întâlnit sâmbătă trecută, în deplasare, pe „U” Craiova, ambele echipe fiind deja calificate la turneul semifinal. Deşi au beneficiat de „un arbitraj scandalos în primele două sferturi ale partidei” – aşa cum aprecia profesorul Cristian Achim – baschetbaliştii vâlceni au reuşit să se întoarcă iarăşi acasă cu o nouă victorie. Elevii lui Cristian Achim au dispus la final cu 69-55 (pe sferturi 17-16, 16-10, 22-10 şi 14-19) de o echipă care-a contat doar pe sprijinul cavalerilor fluierului şi mai puţin pe cel al jucătorilor din teren. „Am avut parte din nou de o prestaţie lamentabilă a arbitrilor, care-n primele două sferturi ale meciului ne-au dezavantajat clar. Au fost minute bune în care nici o minge nu ne-a fost acordată. În aceste două sferturi, am primit atâţia paşi cât nu am primit în tot campionatului!”, a apreciat antrenorul vâlcean. „Este bine că băieţii mei şi-au păstrat calmul, pentru că altfel putea să iasă un dezastru. În aceste condiţii controversate, am fost nevoiţi să ne întrebuinţăm mai mult pentru a obţine victoria. Ulterior însă, după pauză, în ultimele două sferturi, până şi arbitrii au văzut că totuşi nu au ce să ne facă şi au oficiat corect, iar diferenţa de puncte s-a mărit în favoarea noastră. Vreau să vă spun că presiunea asupra elevilor mei s-a declanşat încă dinaintea meciului, când jucătorii gazdelor i-au contactat pe ai mei şi pe un ton anume i-au avertizat că n-o să plece victorioşi de la Craiova. A fost visul craiovenilor să-şi ia revanşa şi au vrut să ne streseze cumva, dar n-au reuşit deloc acest lucru. În cazul unui arbitraj corect, i-am fi bătut rău de tot”, a încheiat Achim. La Craiova, marcatorii formaţiei vâlcene au fost: Vasile Ştefan (12 puncte), Claudiu Alionescu (11), Dragoş Andrei (10), Gabriel Hallai (10), Rareş Paşca (10), Lucian Călin (7), Tiberiu Pogăceanu (7) şi Emil Barbu (2).

Amical la Mediaş, apoi oficial cu Energia Rovinari

  La finele acestei săptămâni, sâmbătă, 4 martie, de la ora 13.00, vâlcenii vor întâlni în Sala „Traian” echipa Energia Rovinari. Aşa cum se cunoaşte, SCB CSŞ Rm. Vâlcea nu a suferit încă înfrângerea în acest sezon al Diviziei B, iar meciul cu gruparea gorjeană reprezintă un alt prilej de a-şi trece în cont un nou succes. Dar, până la meciul de sâmbătă, echipa vâlceană va susţine miercuri, 1 martie, de la ora 18.00, la Mediaş, o interesantă partidă amicală în compania divizionarei A, Gaz Metan, din localitate. Iată că după partidele cu CS Otopeni, baschetbaliştii vâlceni au parte din nou de o confruntare cu un adversar tare. Cristian Achim are perfectă dreptate când spune că în condiţiile în care în Divizia B nu a găsit deocamdată o echipă pe măsură, se bazează foarte mult pe aceste meciuri de pregătire, pentru omogenizarea formaţiei pe care-o pregăteşte, pentru întărirea relaţiilor de joc între elevii săi.

Turneul semifinal al Diviziei B la Vâlcea?

   Altfel, antrenorul Cristian Achim ne-a precizat că intenţionează să ceară la FR Baschet organizarea în oraşul nostru a turneului semifinal şi chiar a celui final din Divizia B: „Vrem să luăm noi la Vâlcea turneul semifinal, dar şi pe cel final. În al doilea caz însă va fi ceva mai greu pentru că federaţia ar putea să dea Otopeniului spre organizare acel turneu final. Aşa că – ştiţi cum se zice – «ce-i în mână, nu-i minciună!» Ne zbatem să luăm turneul semifinal, ca să ne asigurăm totodată atunci şi prezenţa cel final. Apoi, vom mai vedea ce se întâmplă!”.    Nicolae CIUCESCU

Week-end perfect pentru elevii lui Cristi Achim

21.02.2006 • MasculinComments Off

Week-end perfect pentru elevii lui Cristi Achim

 
   Un nou week-end de senzaţie pentru baschetul masculin vâlcean, în care jucătorii pregătiţi de profesorul Cristian Achim au obţinut două noi succese categorice. Fapt mai rar întâlnit în sportul cu mingea la coş, în ambele competiţii în care echipele vâlcene participă, Tiberiu Pogăceanu şi colegii săi, nu au cunoscut încă gustul amar al înfrângerii în acest sezon.

Lideri autoritari în Divizia B

Sâmbătă, 18 februarie, în Sala „Traian”, în cadrul unui meci din Divizia B, echipa SCB CSŞ Rm. Vâlcea a zdrobit fără milă pe CS Marcelo Bene Calafat cu un scor care ne scuteşte de alte comentarii: 125-46. Deşi a început partida cu titularii,  atunci când scorul a luat proporţii, antrenorul Cristian Achim a început să-i ruleze în teren pe toţi jucătorii avuţi la dispoziţie. Însă nici acest lucru nu a echilibrat balanţa, care-a înclinat net în favoarea noastră. Pentru baschetbaliştii vâlceni urmează acum o confruntare mult mai dificilă, la CS „U” Craiova, grupare aflată în luptă directă cu Energia Rovinari (cealaltă echipă din această grupă) pentru accederea mai departe. Cu zece victorii din tot atâtea partide jucate, SCB CSŞ Rm. Vâlcea este lideră autoritară în seria a II-a din Divizia B şi deja calificată la turneul final.

Fără rivali la juniori

O zi mai târziu, duminică, 19 februarie, echipa de juniori I a Clubului Sportiv Şcolar, pregătită tot de profesorul Cristian Achim, a dispus în Sala „Capela” din Rm. Vâlcea, de Mureşul Tg. Mureş, cu scorul de 76-53. Succesul obţinut le-a consolidat poziţia fruntaşă în clasamentul seriei. La finele acestei săptămâni, CSŞ Rm. Vâlcea are zi liberă. 

A apărut o „rază de soare”

Antrenorul Cristian Achim a mărturisit recent că în sfârşit a apărut o „rază de soare” în ceea ce priveşte promovarea pe prima scenă a ţării de baschet masculin a echipei SCB CSŞ Rm. Vâlcea, sprijinul putând veni în principal din partea sponsorului Protectchim. Se ştie că lipsa unui buget pe măsura Diviziei A a aruncat de multe ori o umbră de deznădejde printre suporterii echipei, care vedeau cum o formaţie ce joacă atât de bine nu poate să se numere printre grupările din elită. „Am primit o confirmare că în cazul în care noi vom reuşi să obţinem promovarea în Divizia A, vom fi ajutaţi. Rămâne de văzut când vom izbuti acest lucru, în sezonul actual sau în cel viitor!”, ne-a declarat Cristi Achim.   Nicolae CIUCESCU

SCB CSS Rm. Vâlcea începe returul Diviziei B

14.02.2006 • MasculinComments Off

SCB CSŞ Rm. Vâlcea începe returul Diviziei B

sâmbătă, elevii lui Cristi Achim joacă în Sala „Traian” cu CS Marcelo Bene Calafat

La finele acestei săptămâni, va începe returul Diviziei B de baschet masculin, o competiţie în care este angrenată şi echipa SCB CSŞ Rm. Vâlcea. Elevii lui Cristi Achim vor întâlni sâmbătă, 18 februarie, de la ora 13.30, în Sala „Traian”, echipa CS Marcelo Bene Calafat, o grupare mult inferioară valoric băieţilor noştri. „Nu se pune problema victoriei!”, ne-a declarat antrenorul Cristi Achim, care ne-a mai dezvăluit că sâmbăta trecută a disputat cu echipa pe care-o pregăteşte o altă partidă amicală, în compania grupării CS Otopeni. De data aceasta confruntarea a avut loc pe terenul echipei din Ilfov, acolo unde vâlcenii au jucat de la egal la egal cu adversarii lor, deşi au pierdut cu 110-100. În afară de meciul cu CS Marcelo Bene Calafat de sâmbătă, 11 februarie, în returul Diviziei B, SCB CSŞ Rm. Vâlcea, lideră în seria a II-a, mai are de jucat, pe rând, cu CSU Craiova (deplasare, 25 februarie), Energia Rovinari (acasă, 4 martie), CS Marcelo Bene Calafat (deplasare, 11 martie), CSU Craiova (acasă, 18 martie) şi Energia Rovinari (deplasare, 25 martie). (N.C.)

Juniorii de la CSS, victorie de rasunet la Brasov

14.02.2006 • MasculinComments Off

Juniorii de la CSŞ, victorie de răsunet la Braşov

 

Echipa de baschet masculin a Clubului Sportiv Şcolar din Rm. Vâlcea, pregătită de profesorul Cristian Achim a debutat cu dreptul în returul Campionatului Naţional de juniori I. Tinerii jucători vâlceni au izbutit să se întoarcă cu fruntea sus din cea mai grea deplasare din această a doua parte a sezonului, după ce a câştigat la limită, dar pe deplin meritat, confruntarea cu CSŞ Braşovia Braşov (70-68). În acest meci, cel mai bun marcator al echipei vâlcene a fost tot Dragoş Andrei (30 de puncte) – deşi i s-a aplicat un marcaj destul de strâns. Au mai înscris: Radu Andrei (16), Teodor Presură (15) – pe care antrenorul Cristi Achim i-a numit „cheile meciului”, Emil Barbu (5) şi Alexandru Ghinea (4). „Deşi am avut parte de-un arbitraj scandalos, din partea unor arbitri care au fost foarte răi cu noi, fluierând doar în favoarea echipei gazdă, am terminat până la urmă victorioşi acest meci. În sfertul al treilea am fost conduşi cu 11 puncte, dar băieţii şi-au revenit şi-au câştigat partida la un coş. Întâlnirea a fost foarte dificilă în special pentru faptul că la adversari au evoluat trei jucători de peste 2 metri înălţime, transferaţi de la echipa de Divizia A din Braşov (n.r. – CS Cuadripol, ocupanta poziţiei a 9-a în clasament). Prin această victorie, este clar că nimic nu se mai poate întâmpla: suntem sută la sunt calificaţi!”, a spus Cristi Achim. La finele acestei săptămâni, mai precis duminică, 19 februarie, de la ora 13.00, vâlcenii vor întâlni pe teren propriu, în Sala „Capela”, pe CSŞ Tg. Mureş. (N.C.)

SCB CSS Rm. Vâlcea a învins CS Otopeni

07.02.2006 • MasculinComments Off

Baschet masculin

SCB CSŞ Rm. Vâlcea a învins CS Otopeni

 Echipa de baschet masculin SCB CSŞ Rm. Vâlcea, antrenată de Cristi Achim, a întâlnit sâmbătă, 4 februarie, într-un meci amical pe CS Otopeni. Aşa cum se cunoaşte, cele două grupări fac parte din acelaşi eşalon valoric (Divizia B), iar în acest an atacă promovarea în prima ligă a ţării, fiind liderele seriilor din care fac parte. Parcursul excepţional de până acum al vâlcenilor, a fost încununat la finele săptămânii trecute cu o nouă victorie de prestigiu în faţa unei echipe care avea în componenţă şi un jucător american. Trupa lui Cristi Achim s-a impus cu 88-80 (pe sferturi 19-16, 22-18, 18-25 şi 29-21), dovedind încă o dată, dacă mai era nevoie, că în Divizia B nu au rival. Cei mai prolifici baschetbalişti de la SCB CSŞ Rm. Vâlcea s-au numit asile Ştefan şi Dragoş Andrei (ambii cu câte 24 de puncte înscrise). Spectacolul baschetbalistic a fost însă asigurat şi de ceilalţi jucători trimişi în teren de Cristi Achim: Alexandru Gliga, Tiberius Pogăceanu (căpitanul echipei), Gabriel Hallai, Claudiu Alionescu, Emil Barbu, Radu Andrei, dar şi de Rareş Paşca, sosit de puţin timp la echipa vâlceană. (N.C.)

 POLITICA

Cautare

Utile

Publicitate

Parteneri