29.03.2011 • Feminin • 1 comentariu
Sâmbătă, 26 martie, la Baia Mare, s-a desfăşurat primul meci din playoff-ul Diviziei A2 de volei feminin. În această partidă, vâlcencele legitimate la CS CET Govora au învins echipa Clubului Sportiv Şcolar din localitate cu scorul de 3-0, după cum urmează: 25-19, 25-18 şi 25-17.
Antrenorii Nicoleta şi Marius Mărgărit ne-au declarat că meciul din Maramureş a fost în totalitate la îndemâna voleibalistelor din Sala „Capela”. Datorită unei mobilizări de excepţie, clubul prezidat de Cito Drăgan a câştigat setul 3 cu o echipă formată în mare parte din rezerve. Potrivit declaraţiilor lui Marius Mărgărit, cele mai bune jucătoare ale meciului au fost Simona Bîrzan, Luiza Dinu şi Bianca Firan. Alături de ele au mai evoluat Denisa Pârvulescu, Claudia Sandu, Bianca Covrig, Alexandra Ciucu, Cristina Florescu şi Mădălina Hoandră. Următoarea partidă în care CET Govora ar trebui să întâlnească CSŞ Baia Mare este programată la Rm. Vâlcea, pe data de 9 aprilie. Cititi mai departe
29.03.2011 • Feminin • 3 Comentarii
Recent, la Bucureşti, s-a desfăşurat turneul semifinal din cadrul Campionatului Naţional de volei feminin destinat echipelor de junioare. În prima zi a competiţiei organizate de Clubul Sportiv Municipal din Capitală, fetele de la CS CET Govora au câştigat meciul cu CSŞ Turda la 3-0.
Antrenorii Nicoleta şi Marius Mărgărit sunt de părere că formaţia pe care o pregătesc a realizat un joc bun la începutul turneului, mai ales că, una dintre componentele de bază, Mădălina Bălănoiu, este accidentată. „Echipa a fost aproape în formă maximă. Spun asta pentru că în urmă cu 3-4 săptămâni, ridicătoarea noastră a făcut o fisură de maleolă şi nu s-a putut reface complet pentru acest meci. Accidentarea Mădălinei a dăunat foarte mult echipei şi mai ales, jocului în viteză. Cu toate acestea, a trebuit să o folosim în permanenţă, chiar dacă a jucat într-un picior, pentru că regulile de la nivel de junioare ne obligau să avem în teren trei jucătoare cu vârsta ei. Chiar şi aşa, am câştigat prima partidă foarte uşor, scorurile obţinute în fiecare set fiind 25-19, 25-9 şi 25-20, în 60 de minute de joc”, ne-a declarat Marius Mărgărit. Cititi mai departe
29.03.2011 • Feminin • Comments Off
Sala „Capela” a găzduit în zilele de 26 şi 27 martie turneul semifinal din cadrul Campionatului Naţional de minivolei feminin. În urma meciurilor disputate pe parcursul celor două zile de competiţie, ordinea echipelor în clasamentul final a fost stabilită astfel: locul 1 – CS Constructorul Bucureşti, locul 2 – CSŞ Târgovişte, locul 3 – CSŞ Alexandria şi locul 3 – CS CET Govora. După ce au pierdut primul meci cu CSŞ Alexandria, lipsa de experienţă a vâlcencelor în competiţii oficiale şi-a spus cuvântul. Demoralizate, fetele din Sala „Capela” nu au mai reuşit să se mobilizeze şi au ratat podiumul. (O.D.)
22.03.2011 • Feminin • Comments Off
Voleibalistele Clubului Sportiv CET Govora, condus de preşedintele Cito Drăgan, se vor deplasa sâmbătă, 26 martie, la Baia Mare, pentru a susţine primul meci din faza de playoff a Campionatului Naţional destinat Diviziei A2. Următoarea întâlnire pe care sportivele din Sala „Capela” o vor avea cu CSŞ Baia Mare va avea loc pe data de 9 aprilie. În funcţie de rezultatele obţinute în cele două partide, se va stabili dacă va exista şi un al treilea meci între formaţia vâlceană şi cea din Maramureş. (O.D.)
22.03.2011 • Feminin • Comments Off
Recent, echipa de volei feminin a Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”, pregătită de antrenoarele Romaniţa Nicolau şi Denisa Stoicănescu, a participat la etapa de zonă a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Competiţia rezervată şcolilor generale s-a desfăşurat la Târgu Jiu. Acolo, având o evoluţie remarcabilă pe parcursul tuturor meciurilor disputate, tinerele voleibaliste au reuşit să se califice la următoarea fază, cea naţională. Etapa pe ţară va avea loc în perioada 14-17 aprilie, la Buzău.
Lotul echipei vâlcene este format din: Roberta Craioveanu, Andrada Ducu, Ioana Luminea, Cristina Florescu, Izabela Bercu, Ioana Grigore, Ioana Silvilescu, Andreea Pleşeanu, Miruna Ungureanu şi Silviana Popescu. (O.D.)
22.03.2011 • Feminin • Comments Off
În zilele de 26 şi 27 martie, în Sala „Capela”, se va desfăşura turneul semifinal din cadrul Campionatului Naţional de minivolei. La această competiţie, alături de sportivele pregătite de antrenorii Nicoleta şi Marius Mărgărit, vor fi echipele Constructorul Bucureşti, Clubul Sportiv Şcolar Alexandria şi CSŞ Târgovişte.
Potrivit declaraţiilor antrenoarei Nicoleta Mărgărit, dintre cele patru formaţii prezente, doar două se vor califica mai departe, la etapa finală. (O.D.)
08.03.2011 • Feminin • Comments Off
Pe 5 martie, în Sala „Capela”, s-a desfăşurat ultima etapă din sezonul regulat al Campionatului Naţional de volei feminin rezervat Diviziei A2. Cu acest prilej, sportivele clubului prezidat de Cito Drăgan au întâlnit echipa CS „U” CML Soleil din Alba Iulia. Vâlcencele pregătite de antrenorii Nicoleta şi Marius Mărgărit şi-au învins adversarele cu scorul de 3-0, după cum urmează: 25-12, 25-16 şi 27-25.
„S-a terminat sezonul regulat, iar noi ocupăm locul 2 în clasamentul final, la o diferenţă de doar un punct de prima clasată, CS Argeş Volei. În continuare, ne pregătim pentru faza playoff-urilor care va începe pe data de 26 martie”, ne-a declarat antrenorul Marius Mărgărit.
În primul meci, care se va desfăşura la sfârşitul acestei luni, voleibalistele de la CET Govora vor întâlni, în deplasare, gruparea din Baia Mare, care este lidera Seriei Nord-Vest. (O.D.)
08.03.2011 • Feminin • Comments Off
Marius Mărgărit, antrenorul echipei Clubului Sportiv CET Govora, ne-a declarat că, recent, s-a stabilit locaţia turneului semifinal al Campionatului Naţional de volei feminin destinat junioarelor. Potrivit directorului adjunct al Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”, competiţia va fi organizată în perioada 16-20 martie, în Capitală, de echipa Clubului Sportiv Municipal din Bucureşti. Întrecerea voleibalistică se va bucura de participarea următoarelor şase echipe: CSŞ Botoşani, CSŞ Turda, CSŞ Deva, CSŞ Buzău, CS CET Govora şi CSM Bucureşti.
„Mă bucur că am ajuns în această fază a campionatului. Având în vedere că doar două formaţii vor merge mai departe, la turneul final, în momentul de faţă, nu pot decât să sper că echipa noastră va fi una dintre ele”, ne-a declarat antrenorul Marius Mărgărit. (O.D.)
08.03.2011 • Feminin • Comments Off
Sala „Capela” a găzduit duminică, 6 martie, ultima etapă a Campionatului Naţional de volei feminin rezervat cadetelor. Competiţia a adus echipa CS CET Govora faţă în faţă cu formaţia Liceului cu Program Sportiv din Slatina. Fetele pregătite de antrenorii Nicoleta şi Marius Mărgărit au fost învinse de oltence cu scorul de 3-2.
„Pot spune că a fost un meci oarecum dramatic, ţinând cont de faptul că, la un moment dat, aveam şanse foarte mari să câştigăm. Oricum, partea bună este că rezultatul nu mai conta atât de mult, pentru că noi am fi rămas oricum pe prima poziţie. Acum, aşteptăm turneul semifinal, care va fi foarte dificil, pentru că avem o serie destul de puternică. Ne vom întâlni cu echipele din Buzău, Sibiu şi Piatra Neamţ. Având în vedere valoarea grupărilor cu care vom juca, din punctul meu de vedere, să ajungem la turneul final ar fi o adevărată performanţă”, a precizat Nicoleta Mărgărit. (O.D.)
08.03.2011 • Feminin • Comments Off
Recent, la Craiova, s-a desfăşurat etapa interjudeţeană din cadrul Campionatului Naţional de volei destinat speranţelor. În urma rezultatelor înregistrate în meciurile disputate pe parcursul competiţiei, sportivele pregătite de antrenoarele Romaniţa Nicolau şi Denisa Stoicănescu s-au clasat pe primul loc. În această fază s-au înscris 53 de echipe, care au fost împărţite în zece serii.
„La turneul semifinal s-au calificat primele formaţii din fiecare serie şi următoarele şase grupări cu cel mai mare punctaj de pe locul 2. Vreau să vă spun că elevele noastre au avut un comportament extraordinar în toate din cele cinci meciuri disputate. Drept dovadă, în cinci jocuri am obţinut tot atâtea victorii. Am câştigat trei partide cu 3-0 şi două partide cu 3-1”, ne-a declarat antrenoarea Romaniţa Nicolau.
Componentele echipei de speranţe care au contribuit la obţinerea acestor rezultate sunt: Roberta Craioveanu, Andrada Ducu, Cristina Florescu, Ioana Luminea, Ioana Grigore, Ioana Silvilescu, Miruna Ungureanu, Dana Butacreţu, Georgiana Pleşanu, Silviana Popescu şi Izabela Bercu.
În continuare, speranţele antrenate de Romaniţa Nicolau şi Denisa Stoicănescu se pregătesc pentru turneul semifinal, care se va desfăşura în zilele de 9 şi 10 aprilie. Locaţia competiţiei nu a fost încă stabilită. (O.D.)