SPORT

ANUNTURI

Prima Pagina

Politică

Administraţie

Sondaj de Opinie

Care dintre următorii politicieni credeţi că ar putea câştiga funcţia de primar al Râmnicului la alegerile următoare?

View Results

Loading ... Loading ...

REDACTIA

Director:
Eduard DULĂCIOIU
(0741-312.104)
Redactor-şef:
Nicolae CIUCESCU
(0744-215.457)
Redactori:
Simona SIMA
(0741-202.825)
Lucian CORNECI
(0751-647.136)
Ovidiu DULĂCIOIU
(0742-060.019)
Colaboratori:
Marian Ioja;
Laurenţiu Sima;
Victor Dobriţoiu;
Daniel Rohatinovici;
Emil Preda;
Dănuţ Omeag
Membru fondator:
Florin Remus MĂNOIU
(0740-159.501)

ABONAMENTE

Preturi Abonamente:
60 RON - pe an
30 RON - pe sase luni
5 RON - pe o luna
Va puteti abona sunand la numarul de telefon: 0250-737.343 sau prin colaboratorii nostri: Marius si Maria SRL, Posta Romana şi Rodipet.

ATENTIE

Responsabilitatea juridica pentru continutul comentariilor pe care le postati pe acest site va revine in totalitate. Colajele si fotografiile trucate, marcate cu "T", precum si textele care le insotesc, vor fi considerate pamflete.

Compact, atletic si performant – Audi Shooting Brake Concept

02.03.2006 • AutoComments Off

Compact, atletic şi performant – Audi Shooting Brake Concept

   Audi Shooting Brake Concept este un concept care prefigurează stilul viitoarelor modele Audi, îmbinând în mod ideal dinamismul puternic al unei maşini sport cu o nouă definiţie a spaţiului interior şi o funcţionalitate superioară. Cu motorizarea sa puternică, de 3,2 litri, cu 250 CP şi tracţiune integrală permanentă „quattro”, conceptul Shooting Brake oferă o ţinută de drum la fel de dinamică pe cât o anunţă optic forma caroseriei. Prototipul lui Audi accelerează de la 0 la 100 km/h în doar şase secunde, iar viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h. Partea frontală a conceptului impresionează prin punerea în evidenta a grilei faţă, care preia şi ea tema denumită „single frame”, dar pentru cazul lui „Shooting Brake”, baghetele orizontale sunt cromate. Forma agresivă a părţii frontale este întărită de prizele de aer proeminente în lateralele spoilerului şi tăietura dinamică a farurilor care împreună dau feţei maşinii un caracter ce inspiră forţă pură. Privit din faţă, cel mai nou concept semnat de Audi aminteşte de modelele de competiţie din DTM şi de studiul vizionar RSQ. Un nou element în portofoliul de design al firmei este răgasit la partea din spate deasupra lunetei, unde în designul caroseriei este încorporat un eleron. Acesta, împreună cu montantul din spate foarte lat accentuează imaginea plină de forţă a spatelui. Vopsit în culoarea alb perlă denumită Bionic White, Shooting Brake Concept impresionează prin forma puternic arcuită a spatelui, cu o formă trapezoidală pentru lunetă şi o formă bombată a hayonului care dau impresia că maşina stă «ghemuită» şi gata să atace. Un lucru obişnuit pentru toate conceptele lui Audi, pe lângă noile caracteristici ce sunt regăsite în design, Shooting Brake se prezintă şi cu numeroase inovaţii tehnologice. Acestea includ sistemul de suspensie cu amortizare adaptivă «Audi magnetic ride», un sistem de navigaţie revoluţionar plus un monitor touch-screen cu recunoaşterea scrisului şi faruri ce se bazează pe tehnologia ledurilor. Desenul caroseriei acestui concept ce măsoară 4,18 metri lungime, 1,84 metri lăţime şi 1,35 metri în înălţime arată clar că face parte din noua identitate de marcă a firmei dar datorită multor elemente inovatoare demonstrează că formele lui Audi vor porni într-o nouă direcţie deşi valorile tradiţionale se vor accentua în continuare. Designul interior al lui Audi Shooting Brake Concept exultă printr-o sportivitate aparte. Această impresie este dată în primul rând de poziţia scaunelor, foarte joasă, în stilul inconfundabil al unei maşini de curse, o consolă centrala înaltă şi designul instrumentarului de bord. Schimbătorul de viteze de mici dimensiuni, împreună cu cotierele integrate în uşile laterale cu pedalierul din aluminiu şi inserţii de cauciuc, combină în cel mai reuşit mod forma cu funcţionalitatea într-o ergonomie perfectă fără precedent. Puternic şi de încredere – motorul conceptului Shooting Brake este un V6 montat transversal cu o cilindree de 3,2 litri care a încântat deja multe mii de clienţi în actualele versiuni sport ale lui A3 şi TT. Motorul cu 6 cilindri se potriveşte perfect cu un asemenea model sport ca Audi Shooting Brake concept datorită puterii şi cuplului motor respectabil. Puterea sa maximă este de 184 kw (250 CP) la 6.200 rpm, iar cuplul motor are o valoare impresionantă, având un vârf de 320 Nm între 2.500 şi 3.000 rpm. Baza ideală pentru acceleraţii puternice la orice regim de viteză şi sprinturi rapide este motorul în combinaţie cu cutia sport cu şase trepte, având treptele apropiate.

Premiera mondiala Volkswagen

02.03.2006 • AutoComments Off

Premieră mondială Volkswagen

Prezentarea Concept A la Berlin

Volkswagen deschide o nouă nişă prin prezentarea unui prototip crossover, combinând calităţi de modele sport şi de teren
Ofensiva de produse întărită: 20 de noi modele anunţate

   Este prototipul viitorului. Numele său: Concept A. Un Volkswagen cu tracţiune integrală, un crossover între un model sport şi unul de teren, cu un design elegant şi puternic şi calităţi de allrounder. După premiera mondială de la Berlin, modelul va fi prezentat publicului la sfârşitul lunii februarie, la Salonul Auto de la Geneva. Concept A este primul indiciu asupra designului noului model de teren, care urmează să fie lansat pe piaţă în 2008 ca „frate mai mic al Touareg". Acest concept crossover este o viziune a unui Volkswagen ideal. Una din nenumărate posibilităţi ale viitorului. Toate acestea au un punct comun – un Volkswagen precum Concept A, trebuie să fie realizabil pentru clienţi şi să lărgească justificat gama de modele. Ofensiva de produse este întărită: în următorii 5 ani, Audi urmează să aducă 20 de modele noi pe piaţă. Partea frontală a modelului prezintă o grilă nouă, în trei dimensiuni, din aluminiu, în formă de emblemă. În combinaţie cu farurile speciale creează o prezenţă în acelaşi timp prietenoasă ci şi dinamică. Inspiraţia designerilor a fost ghepardul. Silueta dezvăluie liniile unui coupe. Alături de noua grilă, uşile care se deschid în direcţii opuse, capota foarte lungă comparativ cu restul caroseriei, montanţii C – sunt elementele de design definitorii ale noului model. Prototipul este propulsat de un motor TSI (Twincharger) de 150 CP, care oferă performanţe foarte bune în combinaţie cu un consum foarte redus.

SKODA FABIA LADY, SPECIALĂ CA ORICE FEMEIE

02.03.2006 • AutoComments Off

 SKODA FABIA LADY, SPECIALĂ CA ORICE FEMEIE

 

   De la apariţia sa pe piaţă, Skoda Fabia a cucerit inimile conducătoarelor auto prin aspectul atrăgător, spaţiul interior generos, gradul ridicat de confort şi cea mai modernă tehnică. Aşadar, nu este de mirare că Skoda Fabia, acum şi în varianta Fabia Lady, a primit deja numeroase distincţii ale presei de specialitate („Automobilul anului”, „Volanul de Aur”) şi se numără printre cele mai apreciate automobile din clasa mică, în special datorită finisajelor excelente şi materialelor de calitate folosite. Fabia beneficiază de nouă motorizări – cinci pe benzină şi patru pe motorină. Fabia Lady stă excelent în privinţa dotărilor, dintre care amintim: aer condiţionat; închidere centralizată; ABS; computer de bord; geamuri electrice faţă; airbag şofer şi pasager; radio, CD player, MP3; volan reglabil/înălţime şi adâncime; scaun şofer reglabil/înălţime; banchetă reglabilă asimetric; proiectoare ceaţă; schimbător viteza sport; ştergător lunetă; geamuri fumurii spate; geamuri atermice; senzori de parcare spate; tapiţerie specială; praguri personalizate. SC ENDURO SRL, renumitul dealer SKODA invită doamnele şi domnişoarele, în perioada 1 – 31 Martie 2006, la showroom-ul situat în Rm. Vâlcea, Calea Bucureşti, la nr. 37, pentru a le putea demonstra că luxul nu a fost niciodată mai accesibil ca acum.

 

Skoda Roomster a debutat la Geneva

02.03.2006 • AutoComments Off

Skoda Roomster a debutat la Geneva

 

   Skoda Auto a prezentat prima fotografie a conceptului Roomster, care va deveni al patrulea model din gama companiei cehe. Skoda Roomster reprezintă nu numai pasul mărcii spre un nou segment de piaţă, ci şi un pas către o noua etapă în dezvoltare. Roomster a debutat ca „studiu” la Salonul Internaţional de la Frankfurt (IAA) din 2003. Datorită reacţiilor pozitive ale presei de specialitate şi la cererea multor potenţiali clienţi, s-a luat decizia de a transforma conceptul într-un model de serie. După mai puţin de doi ani şi jumătate, Skoda prezintă acum noul Roomster publicului de la Geneva. Conceptul Roomster este unic datorită interiorului versatil şi designului tineresc şi proaspăt. Ca de obicei la modelele Skoda, Roomster impresionează prin excelentul raport calitate-preţ cu care şi-a obişnuit clienţii, un portbagaj imens, foarte multe spaţii de depozitare, precum şi o banchetă-spate flexibilă. Liniile laterale reflectă dinamica maşinii, în timp ce panourile mari din sticlă subliniază ideea de spaţiu interior foarte mare. Clienţii pot opta pentru varianta preferată de motorizare, dintre trei propulsoare pe benzină şi alte trei diesel, care sunt completate cu o cutie de viteze manuală sau cu una automată, în funcţie de preferinţe. Skoda Roomster va fi produs în fabrica de la Kvasiny. Pentru început, modelul va fi comercializat începând cu vara lui 2006 pe cele mai importante pieţe din Europa, inclusiv în Cehia. Data exactă a lansării în ţara noastră va fi anunţată în scurt timp de către importatorul Porsche Romania. Noul Skoda Roomster a apărut pentru prima dată în public la Salonul Internaţional de la Geneva, pe 28 februarie 2006.

Skoda, lider pe piata

02.03.2006 • AutoComments Off

Skoda, lider pe piaţă

 

   Deşi specialiştii au lansat previziuni rezervate în legătură cu piaţa de autoturisme din România pentru anul 2006, vânzările de autoturisme noi au crescut cu 20 % în luna ianuarie a acestui an faţă de ianuarie – anul trecut. Conform Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile, Skoda deţine topul clasamentului (cu 1 358 de unităţi vândute) şi o creştere de 54 %, urmată de Renault – 1.121 de unităţi (+34,7 %), Volkswagen (932 de unităţi şi o creştere de 20,9 %), Peugeot (749 de unităţi vândute, +24,8 %) şi Opel, cu 621 de unităţi, cunoscând cea mai mare creştere, +191,5 %. În prima lună a anului 2006, Enduro Râmnicu Vâlcea, dealerul din judeţul nostru pentru Skoda, a vândut 28 de unităţi, subliniind poziţia de lider al mărcii pe piaţa maşinilor de import din România.

O NOUĂ MOTORIZARE DE VÂRF PENTRU VOLKSWAGEN PASSAT

21.02.2006 • AutoComments Off

 O NOUĂ MOTORIZARE DE VÂRF PENTRU VOLKSWAGEN PASSAT

MOTORUL FSI CU 6 CILINDRI, 3,2 LITRI, 250 CP, CUTIE DSG ŞI TRACŢIUNE INTEGRALĂ (4MOTION)

   Peste exact o lună va avea loc la Munchen prezentarea internaţională a unei noi motorizări de vârf pentru Volkswagen Passat. În România s-au înregistrat deja primele comenzi.

 La puţin timp după ce a fost distins cu „Volanul de Aur 2005”, Volkswagen Passat vine pe piaţă cu o nouă motorizare, de top. Cel mai puternic agregat al modelului pompează combustibil în şase cilindri, cu o capacitate totală de 3,2l; el dezvoltă 250 CP, cuplul motor fiind de 320 Nm la 3200 rotaţii pe minut. Iată cum Volkswagen reuşeşte să reunească din nou dinamismul, sportivitatea, tehnologia de vârf şi tradiţia sub aceeaşi capotă, cea a noului Passat. Motorul este unul pe benzină, cu injecţie directă, cutie DSG (cu ambreiaj dublu) şi transmisie integrală, iar montat pe caroseria unei limuzine precum Volkswagen Passat consumă în medie 9,8l la 100 km. Acelaşi motor, dar montat pe Passat Variant, înregistrează un consum mediu la 100 km de 10,0l. În ceea ce priveşte accelerarea, noua motorizare Volkswagen Passat egalează Golf GTI (în doar 6,9 secunde atinge 100 km/h). Pentru Variant cifrele sunt de asemenea îmbucurătoare: doar 7,2 secunde pentru o accelerare de la 0 la 100 km/h. Viteza maximă pe care acest motor o poate atinge este de 246 km/h în cazul limuzinei, şi de 243 km/h în cazul variantei break. Passat V6 FSI îndeplineşte normele comunitare în ceea ce priveşte protecţia mediului înconjurător (EU4) şi există în ofertele de vânzare pentru România pentru liniile de echipare Comfortline, Sportline, respectiv Highline. 

Passat cu tracţiune integrală 4MOTION

V6 FSI 4MOTION vine aşadar în completarea gamei de motorizări cu tracţiune integrală pentru modelul Volkswagen Passat. Celelalte două agregate cu tehnologie 4MOTION şi cuplu Haldex (distribuţie reglabilă electronic a momentului motor între axa faţă şi axa spate (adaptarea momentului transmis pe axa spate în funcţie de drumul de parcurs şi de încărcare)) pentru Passat sunt: în clasa motoarelor cu capacitate cilindrică 2,0 l – motorul Diesel ce dezvoltă 140 CP şi motorul pe benzină cu injecţie FSI ce dezvoltă 150 CP.

Avantajele unui cuplu Haldex cu reglaj electronic sunt următoarele:

Diferenţa mică de patinaj între axele faţă şi spate;
Moment motor mare pe axa spate;
Nu există pericolul îngropării roţilor faţă în sol moale (antrenare primară);
Moment decelerare pe axa faţă/ spate (pentru folosirea optimă a efectului de frâna motor, în special la trecerea în treptele mici de viteză);
Fără fragmentarea deplasării la manevrare (parcare);

Întreţinere uşoară

Preţul de la care porneşte un motor V6 FSI 4MOTION pentru limuzină este de 25.207 Euro CIP, iar pentru Variant de 26.219 Euro CIP.

PASSAT A PRIMIT RENUMITUL TROFEU “WHAT CAR?” PENTRU “BEST FAMILY CAR”

21.02.2006 • AutoComments Off

PASSAT A PRIMIT RENUMITUL TROFEU „WHAT CAR?” PENTRU „BEST FAMILY CAR”

Juriul britanic a decis: „Este cea mai bună maşină de familie aflată în vânzare”

  Recent, modelul german a fost distins cu Premiul „Gelber Engel” („Îngerul Galben”) pentru anul 2006 de către ADAC, Automobil Clubul din Germania. Acum, Volkswagen Passat este distins cu un nou premiu prestigios din partea revistei britanice „What Car?”, primind trofeul „Best Family Car”. Un juriu format din zece membri ai colegiului redacţional „What Car?” au ales câştigătoarea categoriei „Best Family Car” dintre cele cinci modele diferite, căutând maşina care întruneşte toate cerinţele: un automobil care să confere spaţiu şi protecţie pentru adulţi, copii şi bagajele lor, în timp ce oferă şi performanţe impresionante atât în trafic urban, cât şi pe autostrăzi. Pe scurt, juriul a căutat o maşină care să fie sigură, fiabilă şi economică, un prieten pentru familie! Votul a decis: Passat. Acest model reprezintă a şasea generaţie a unuia din cele mai bine vândute automobile, care a primit şi cel mai înalt calificativ din partea Euro NCAP – cinci stele – pentru siguranţa vehiculului, în urma unor teste de impact. Juriul revistei britanice a fost impresionat de o maşină care dezvăluie cele mai fine particularităţi la toate capitolele. „Stilul vehiculului este unul total aparte faţă de rivalele sale”, au comentat cei de la „What Car?”. Dar nu numai impactul vizual al designului a impresionat juriul. Particularităţile modelului Passat – inclusiv dotările de înaltă tehnologie care pot fi găsite, în mod normal, numai la clasa de lux (frână elctromecanică de staţionare, lumini spate LED) – şi valoarea economică a maşinii au fost alţi factori care au fost apreciaţi de redactorii revistei. Conform juriului, Passat satisface un mare număr de cerinţe prin designul robust şi prin confortul pasagerilor, dar nu face rabat la a oferi un spaţiu de depozitare suficient atât în habitaclu, cât şi în portbagaj. În mod deosebit, juriul a apreciat motorul – 2.0 litri, turbo diesel (TDI), cu o putere de 103 kW/140 CP -, suspensia fermă şi controlul sigur, concluzionând că „este cea mai confortabilă maşină de familie aflată în vânzare”. De la introducerea pe piaţa britanică în mai 2005, noul Passat a câştigat toate testele „What Car?” la care a participat. „What Car?” este cea mai bine vândută revistă britanică din domeniul auto şi este pentru a 29-a oară când acordă renumitele trofee.

Noul Passat – un campion

În urmă cu doar câteva zile, pe 19 ianuarie 2006, Passat a primit o altă distincţie renumită: „Gelber Engel” („Îngerul Galben”) pentru anul 2006, acordat de ADAC, Automobil Clubul German. Competiţia s-a bucurat de votul a 320.000 de cititori care şi-au exprimat opţiunile, iar Passat a fost aleasă câştigătoare la categoria „Automobile”. De asemenea, Passat a cucerit şi „2005 Goldene Lenkrad” („Volanul de Aur 2005”), un premiu acordat de ziarul german „Bild am Sonntag”. De la lansarea pe piaţă, Passat şi Passat Variant au primit numeroase distincţii atât în Germania, cât şi în alte ţări. Numărul de vehicule înregistrate în 2005 de Oficiul Federal pentru Trafic Motorizat din Germania ilustrează că modelul Passat a fost foarte bine primit de clienţi. Cu un total de 98.136 înmatriculări noi pentru acest automobil şi cu o cotă de piaţă de 17,3 % (11.705 vehicule în decembrie; cotă de piaţă 26,7%), noul Passat s-a evidenţiat ca fiind una din cele mai bine vândute maşini din segmentul de mijloc, iar aceasta într-un interval de numai câteva luni.

VOLKSWAGEN – PRIMUL ÎN EUROPA

31.01.2006 • AutoComments Off

VOLKSWAGEN –  PRIMUL ÎN EUROPA
 

Volkswagen a revenit pe prima poziţie în Europa, înregistrând cel mai mare număr de unităţi livrate în 2005. “Volkswagen este o marcă puternică. Acum culegem roadele ofensivei noastre de modele”, a explicat Dr. Wolfgang Bernhard, Preşedintele Consiliului de Administraţie al mărcii Volkswagen. “Noile noastre modelele au fost primite cu entuziasm în întreaga Europă. Aceasta ne conferă un avantaj pentru anul care urmează“, a continuat Brenhard. Numai în luna noiembrie Volkswagen a livrat 129,000 de autovehicule, ceea ce înseamnă o cotă de piaţă de 11,1%, cu 1,7 puncte procentuale mai mult faţă de cel de-al doilea clasat. Dintre toate modelele din gamă, Volkswagen Golf a înregistrat cel mai mare succes, cifra de jumate de milion de unităţi înmatriculate fiind atinsă deja în primele zece luni ale anului. “În acest an Golf a surclasat detaşat concurenţa”, a arătat Wolfgang Bernhard. Lansarea Golf Plus a contribuit semnificativ la această reuşită. “Acest succes ne-a arătat că ideile şi conceptele noastre inovatoare ne permit să ne extindem şi să creştem chiar în contextul unei pieţe foarte competitive, cum este cea a segmentului de automobile compacte”. Toate celelalte modele lansate în 2005 s-au afirmat rapid pe piaţă. Alături de Golf Plus, Volkswagen a lansat noul Passat şi Passat Variant, noul Polo, noul Beetle, şi noul Beetle Cabrio, noul Golf R32, precum şi Fox şi Jetta. Totodată, în 2005 a fost prezentat noul Eos la Salonul Internaţional de la Frankfurt şi prototipul EcorRacer la Tokyo Motor Show. În România Volkswagen Passat domină suveran de mai bine de 7 ani în clasa sa. Poziţia a fost confirmată şi în acest an, când aproape 3000 de români au ales noul model. În acelaşi timp, Touareg este lider în segementul SUV Premium, iar Golf s-a detaşat în automobilul de flotă numărul unu al mărcii. “Avem o gamă nouă de modele. Însa aceasta nu înseamnă că ne vom opri să contemplăm succesul. Avem noi surprize pregătite pentru 2006. Vom demonstra că Volkswagen produce automobile care stârnesc admiraţie şi pasiune, de care clientul poate beneficia la preţuri competitive. Ne vom păstra poziţia de lideri în România”, a declarat Matei Albulescu, brand manager Volkswagen România.

PUNCT, SI DE LA CAPĂT… SKODA

31.01.2006 • AutoComments Off

PUNCT, ŞI DE LA CAPĂT… SKODA 

 A mai trecut un an. Dacă a fost bun s-au mai puţin bun doar dumneavoastră puteţi să ne spuneţi. 

Da, într-adevăr este vremea când toata lumea face bilanţuri. În general, sunt prezentate realizările materiale şi profesionale, se transmit felicitări, unele sincere, altele pragmatice. Puţină lume vorbeşte despre împlinirile sau decepţiile sufleteşti, pentru că aceasta este o treaptă mult prea personală. Din păcate, evoluţia vieţii ne obligă să ne jalonăm viaţa printre proiecte, iar a pune suflet şi a avea nostalgii denotă o slăbiciune pe care, din dorinţa de a părea puternici, evităm să o recunoaştem. 
 

După câte am observat, la Enduro există un colectiv tânăr. Cum se lucrează? Cum se păstrează spiritul de echipă?

 

Desigur, formăm o echipă tânără, bine pregătită şi ce este mai important – pot spune că suntem cu toţii prieteni. Ar fi şi păcat să fie altfel. Este de ajuns să ne aruncam ochii în jur pentru a vedea că există o tentaţie accentuată şi excesivă pentru luptă şi câştigul de unul singur, iar ,,a călca peste cadavre’’, pentru atingerea propriului scop nu mai este deloc doar o simplă figură de stil. Dacă prin alte părţi se ajunge la învrăjbiri pentru lucruri minore, iar uneori se pune deasupra intereselor de echipă propriul orgoliu, umplând cu ură şi venin totul în jur, la noi situaţia este cu totul alta, iar relaţia este una absolut normală.   

 Care au fost cele mai importante momente ale anului 2005, din viaţa unei mărci celebre, aşa cum este Skoda? 

Este greu să faci o selecţie pentru că fiecare moment este important pentru noi. Voi încerca însă să mă rezum doar la câteva.  

 Ianuarie
2004 a fost un an record pentru Skoda România atât din punct de vedere al investiţiilor cât şi din cel al vânzărilor (7570 unităţi livrate). A fost cel mai bun an pentru Skoda Fabia cu 2799 de livrări a înregistrat o creştere de 25%. Noua Octavia a depăşit estimările cu 52%. S-a înregistrat o linie ascendentă pentru toate modelele. Noile modele lansate în 2005 vor întări poziţia Skoda în România. Se preconizează că va fi un an al modelelor Skoda Octavia Combi şi Skoda Octavia Combi 4×4. Skoda Octavia este cel mai bine vândut diesel din România în 2004. Procentul de vânzări auto cu motoare diesel a fost în creştere în 2004, reprezentând 24,2% din totalul vânzărilor auto, producţie internă şi importuri însumate, respectiv 53,5% – dacă luăm în calcul doar importurile. Clasamentul la vânzări diesel 2004 arată astfel: 1. Skoda Octavia – 4017 unităţi, 2. Dacia Solenza – 3681 unităţi, 3. Renault Clio – 2630 unităţi. Skoda Octavia a încheiat anul cu 4404 unităţi vândute, dintre care 12,9 sunt diesel. Skoda îşi pregăteşte reţeaua de dealeri pentru aderarea la Uniunea Europeana. 

 Februarie

Skoda este maşina de import numărul 1 în România conform Buletin APIA din februarie 2005, cu 880 clienţi noi dobândiţi în luna ianuarie 2005 (record de vânzări / marcă importată). Skoda Auto participă la Salonul Auto de la Geneva, primind bune aprecieri. Skoda Fabia debutează la WRC 2005 în Raliul Mexicului. Este lansată Skoda Fabia Lady Limited Edition, concepută special pentru doamnele şi domnişoarele care iubesc libertatea de mişcare şi doresc să fie stăpâne pe timpul lor.

 Martie

  - Skoda Auto oferă un tuning pentru versiunea liftback a noii Skoda Octavia, graţie pachetului sportiv ce a fost realizat de Centrul de Design Skoda. Întregul pachet este oferit cumpărătorilor ca parte a liniei originale de accesorii Skoda şi este destinat în special celor care doresc să aibă o maşină modificată cu caracteristici individuale, printr-un design mai sportiv.  

 Aprilie
Skoda da startul la sezonul de inaugurare de showroom-uri. La trei zile de la lansarea mult aşteptatelor modele Skoda Octavia Combi şi Combi 4×4, s-au înregistrat deja 25 de cereri. Lansarea noilor modele a fost precedată de un drive-test Bucureşti – Praga – Bucureşti, pe parcursul căruia grupuri de jurnalişti au avut ocazia să confirme atributele 4×4 ale nou venitelor în gamă.

 Mai

Este realitate: maşina poate fi de 5 ori mai ieftină decât trenul. Traversarea României de la un capăt la altul cu maşina costă 660.000 lei. Gerhard Plattner înscrie cu Skoda Fabia 1.4 l TDI recordul mondial şi personal la cel mai redus consum mediu de motorină, traversând în diagonală ţara, de la Constanţa la Oradea. Jurnaliştii din principalele oraşe l-au aşteptat pe Plattner pentru a învăţa de la el cum se conduce economic o maşină. Traversarea în diagonală a ţării a durat aproximativ 13 ore. Rezultatul: consum mediu 2,6 l/100km pe o distanţă de 874 km de drum normal (aproximativ 200 km de autostradă, iar restul drumului de oraş şi sat, cu coborâri şi un procent de  peste 45% porţiuni de urcare- Valea Oltului, etc.). Un bilet pentru trenul accelerat Constanta – Oradea costa 865.000 lei/persoană. Aceeaşi rută străbătută cu Skoda Fabia 1,4 TDI, costa 660.000 lei/persoană. În maşină încap comod 4 persoane, ceea ce înseamnă un cost de 165.000 lei/persoană. Adică de 5 ori mai ieftin decât cu trenul. 

 Iunie

Conform unui studiu, persoanele aflate la volanul unei Skoda sunt printre cei mai mulţumite proprietare de mărci care se găsesc pe piaţa auto din Marea Britanie. Într-un sondaj efectuat de institutul J.D. Power pentru verificarea gradului de mulţumire a cumpărătorilor, Skoda s-a clasat pe locul secund în ierarhia generală a anului 2005, pentru a doua oară consecutiv, la diferenţă de numai un punct de marca Lexus – ocupanta locului 1.

2005 a marcat cel de-al zecelea an consecutiv în care Skoda a rămas în Top 5, între toţi constructorii în competiţie.  Noua Skoda Octavia, propulsată de un motor 2.0 FSI pe benzină, poate avea un consum mediu de 4,9l la 100 km. Dovada s-a realizat de-a lungul unui test de 24 de ore organizat de Skoda Auto în colaborare cu emisiunea Auto Salon TV a postului ceh TV Prima şi cu Compania Shell.

Edson Arantes do Nascimento, cunoscut iubitorilor fotbalului sub numele Pele, a fost invitatul de onoare al festivităţii de inaugurare a noului stadion Skoda Arena al echipei elene Skoda Xanti FC. Skoda Octavia a devenit cea mai frumoasă Maşină a Anului, în Republica Cehă. Aceasta decizie a fost luată de către telespectatori în timpul unei transmisii în direct a unei gale difuzate de postul de televiziune TV Prima, în seara ceremoniei oficiale de deschidere a Brun Motor Show. Un număr record de 426.373 telespectatori şi vizitatori ai paginii de Internet au luat parte la acest sondaj.   

Trei prototipuri Volkswagen Race Touareg ocupa podiumul provizoriu, înca doua completând primele locuri

24.01.2006 • AutoComments Off

 Trei prototipuri Volkswagen Race Touareg ocupă podiumul provizoriu, încă două completând primele locuri

Cea mai dură competiţie off-road din lume, Raliul Dakar, a ajuns la a 28-a ediţie. Pornită la drum pe 31 decembrie 2005, din Lisabona, ediţia 2006 străbate un traseu cu o lungime de aproape 10.000 kilometri, cu punct final pe malul Lacului Rose, la Dakar, în capitala Senegalului. Volkswagen Motorsport a aliniat la start cinci echipaje, toate la comenzile unor prototipuri Race Touareg 2, maşini propulsate de motoare TDI, motorizare care anul trecut scria istorie, fiind primul diesel care încheie celebrul rally-raid pe podium.
 
Volkswagen a preluat din nou şefia Raliului Dakar, după ce a înregistrat a treia victorie în cele patru etape disputate

Carlos Sainz s-a impus la capătul celor 639 kilometri dintre Er Rachidia şi Ouarzazate, pe teritoriul Marocului, spaniolul demonstrând că s-a adaptat perfect la comenzile prototipului Volkswagen Race Touareg 2. Mai mult, dublul campion mondial al raliurilor clasice a redevenit lider al competiţiei, postură în care s-a mai aflat după primele două etape desfăşurate în Europa. Bruno Saby, pe locul al doilea, şi Jutta Kleinschmidt, pe poziţia a treia, au completat un podium monopolizat de prototipurile Volkswagen TDI, ale căror motoare dezvoltă 275 cai-putere. Giniel de Villiers a urcat de pe locul al 12-lea până pe al cincilea, graţie celui de-al patrulea timp stabilit pe proba specială de marţi, în timp ce Mark Miller, cu poziţia a opta, a completat cvintetul Volkswagen din Top 10.
Kris Nissen (director Volkswagen Motorsport): "Încă o dată, piloţii noştri au avut o evoluţie excelentă, în timp ce noul Race Touareg 2 arată că este o maşină de top. În ceea ce priveşte organizarea şi pregătirea, noi încercăm să punem totul la dispoziţie echipajelor Volkswagen astfel că sportivii să fie capabili să se lupte pentru poziţiile fruntaşe, iar duelul pentru primul loc e departe de a fi încheiat şi va fi unul extrem de disputat."
- 301 – Bruno Saby (F), locul 5 (etapă) / locul 2 (general): "Am urcat încă un loc! Un rezultat important după o zi în care provocarea a fost mare. Copilotul meu, Michel Périn, a stăpânit la perfecţie navigaţia dificilă, ceea ce a fost un atu. La jumătatea probei speciale a trebuit să înlocuim unul din cauciucurile faţă.”
- 303 – Jutta Kleinschmidt (D), locul 6 (etapă) / locul 3 (general): "Înainte de primul control orar am oprit pentru a strânge punctele de fixare ale volanului, slăbirea acestora ducând la apariţia unor vibraţii. În plus, o pană de cauciuc ne-a costat timp suplimentar. Am crezut că ziua este compromisă după aceste probleme, dar, până la urmă, am reuşit un rezultat bun şi am urcat un loc în clasament.”
- 305 – Giniel de Villiers (RSA), locul 4 (etapă) / locul 5 (general): "Să urci şapte locuri în clasamentul general este o performanţă foarte bună. Navigaţia este precum o loterie ca urmare a noilor reguli. Din păcate, am ales o dată drumul greşit printre dune. Pentru etapa a cincea avem o poziţie de start foarte bună – nici foarte devreme, nici foarte târziu.”
- 307 – Carlos Sainz (E), locul 1 (etapă) / locul 1 (general): "Sunt surprins să mă văd din nou în frunte. Am fost al 12-lea la start, imediat după Luc Alphand, l-am urmat în prima fază, când am mers la un ritm normal. Nu am avut impresia că am fi fost foarte rapizi pe speciala de astăzi. Din punct de vedere al navigaţiei, a fost un avantaj semnificativ că am luat startul de pe acel loc."
- 309 – Mark Miller (USA), locul 10 (etapă) / locul 8 (general): "Este fantastic să pilotezi din nou printre primele dunele în Africa. Am făcut greşeala de a-l urma pe Nani Roma la trecerea printr-o zona de dune, sperând că vom fi avantajaţi. Din nefericire, el s-a pierdut şi acelaşi lucru l-am păţit şi noi."
 
Ştiri Volkswagen, din bivuac…
Bun venit în Africa: După ce echipa oficială Volkswagen şi-a petrecut nopţile prin hoteluri la etapele europene, primul bivuac a fost stabilit după ziua a treia, la Er Rachidia (Maroc). Majoritatea membrilor echipei au dormit în corturi de o persoană şi s-au plâns de frigul de peste noapte. Surprinzător pentru Africa, temperatura a coborât la -3 grade Celsius. Din fericire, peste zi, echipa a fost recompensată cu cer senin, un soare strălucitor şi 15 grade Celsius.
Asistenţă rapidă: După primele trei etape, camionul Volkswagen, cu echipajul Klaus Leihener/ Thomas Baumann/ Thorsten Goldberg, este pe locul al nouălea în secţiunea rezervată "monştrilor". "Un rezultat surprinzător, dacă ţinem cont că noi suntem înscrişi ca asistenţă rapidă pentru cele cinci prototipuri Race Touareg 2, iar camionul nostru este mai greu şi cu putere mai mică decât cele destinate exclusiv întrecerii «greilor»", a declarat Klaus Leihener, vizibil încântat. Coechipierii Josep Pujol/ Lucas Cruz Senra/ François Verbist nu au fost la fel de norocoşi ca urmare a unei pierderi de timp din cauza defectării turbinei, dar au putut continua competiţia.
Acasă în Maroc: Primele două bivuacuri ale Raliului Dakar, pe teritoriul Africii, au fost organizate pe aeroporturile din Er Rachidia şi Ouarzazate – o zonă familiară pentru echipa Volkswagen din perioada de teste efectuate aici. La fel ca şi rivalii de la Mitsubishi, dar şi Nissan în trecut, Volkswagen efectuează – în principal – teste în regiunea Erfoud (Maroc). Chiar şi aşa, echipa nu este avantajată pentru Raliul Dakar.
 
Clasament PS 4
1. Carlos Sainz (E)/Andreas Schulz (D)            Volkswagen Touareg                      3h52m48s
2. Thierry Magnaldi (F)/Arnaud Debron (F)            Schlesser Buggy                       3h54m48s
3. Luc Alphand (F)/Gilles Picard (F)            Mitsubishi Pajero Evolution                   3h55m58s
4. Giniel de Villiers (ZA)/Tina Thörner (S)            Volkswagen Touareg                   3h56m04s
5. Bruno Saby (F)/Michel Périn (F)            Volkswagen Touareg                             3h57m41s
6. Jutta Kleinschmidt (D)/Fabrizia Pons (I)            Volkswagen Touareg                  3h57m56s
7. Nasser Saleh Al-Attiyah (QA)/Alain Guehennec (F)            BMW X3 CC                3h58m19s
8. Jean-Louis Schlesser (F)/Francois Borsotto (F)            Schlesser Buggy               3h58m20s
9. Josep Maria Servia (E)/William Alcaraz (F)            Schlesser Buggy                     3h59m17s
10. Mark Miller (USA)/Dirk Van Zitzewitz (D)            Volkswagen Touareg                4h00m29s
 
 
Clasament general
1. Carlos Sainz (E)/Andreas Schulz (D)            Volkswagen Touareg               9h21m18s
2. Bruno Saby (F)/Michel Périn (F)            Volkswagen Touareg                      9h26m09s
3. Jutta Kleinschmidt (D)/Fabrizia Pons (I)            Volkswagen Touareg           9h26m27s
4. Luc Alphand (F)/Gilles Picard (F)            Mitsubishi Pajero Evolution             9h27m57s
5. Giniel de Villiers (ZA)/Tina Thörner (S)            Volkswagen Touareg             9h28m11s
6. Jean-Louis Schlesser (F)/Francois Borsotto (F)            Schlesser Buggy         9h30m20s
7. Nasser Saleh Al-Attiyah (QA)/Alain Guehennec (F)            BMW X3 CC          9h30m23s
8. Mark Miller (USA)/Dirk Van Zitzewitz (D)            Volkswagen Touareg            9h31m21s
9. Joan Roma (E)/Henri Magne (AND)            Mitsubishi Pajero Evolution           9h31m42s
10. Thierry Magnaldi (F)/Arnaud Debron (F)            Schlesser Buggy                 9h34m42s

 POLITICA

Cautare

Utile

Publicitate

Parteneri