SPORT

ANUNTURI

Prima Pagina

Politică

Administraţie

Sondaj de Opinie

Care dintre următorii politicieni credeţi că ar putea câştiga funcţia de primar al Râmnicului la alegerile următoare?

View Results

Loading ... Loading ...

REDACTIA

Director:
Eduard DULĂCIOIU
(0741-312.104)
Redactor-şef:
Nicolae CIUCESCU
(0744-215.457)
Redactori:
Simona SIMA
(0741-202.825)
Lucian CORNECI
(0751-647.136)
Ovidiu DULĂCIOIU
(0742-060.019)
Colaboratori:
Marian Ioja;
Laurenţiu Sima;
Victor Dobriţoiu;
Daniel Rohatinovici;
Emil Preda;
Dănuţ Omeag
Membru fondator:
Florin Remus MĂNOIU
(0740-159.501)

ABONAMENTE

Preturi Abonamente:
60 RON - pe an
30 RON - pe sase luni
5 RON - pe o luna
Va puteti abona sunand la numarul de telefon: 0250-737.343 sau prin colaboratorii nostri: Marius si Maria SRL, Posta Romana şi Rodipet.

ATENTIE

Responsabilitatea juridica pentru continutul comentariilor pe care le postati pe acest site va revine in totalitate. Colajele si fotografiile trucate, marcate cu "T", precum si textele care le insotesc, vor fi considerate pamflete.

Luminiţa Dinu a intrat în familia Audi

02.05.2007 • AutoComments Off

Cel mai bun portar de handbal din lume, Luminiţa Dinu, a intrat în categoria fanilor mărcii germane Audi. Handbalista de la Oltchim a avut parte de o surpriză deosebită din partea dealerului Audi în judeţul nostru – NURVIL, care i-a adus maşina comandată cu două săptămâni mai devreme. Imediat după meciul cu Ferencvaros, reprezentanţii firmei condusă de Mihai Văduva i-au făcut Luminiţei cunoştinţă cu un Audi A3 SB 1.9 TDI cu Open Sky şi STronic.

În materie de maşini, Luminiţa Dinu este de departe o adevărată specialistă. Prin garajul handbalistei de la Oltchim au trecut de-a lungul timpului mai multe maşini speciale, de la Renault Megane, la noul Passat şi Touareg. Luminiţa Dinu s-a gândit să facă o schimbare în acest an şi a achiziţionat o maşină sport cu care cochetează foarte multe vedete. Audi A3 Sportback, 1.9 TDI Ambition cu echipare sport este o maşină solidă, dar destul de uşor de condus. Preţul de achiziţie a unei astfel de bijuterii bate spre 30.600 de euro cu toate taxele. Modelul spre care s-a orientat Luminiţa are un motor de 105 cai. Dotările de excepţie ale maşinii, dar şi consumul relativ scăzut pentru un astfel de motor fac din aceasta maşină o adevărată bijuterie pe patru roţi.

Palmares excepţional

Luminiţa Huţupan Dinu s-a născut pe 6 noiembrie 1971, la Piatra Neamţ, şi a început handbalul la 10 ani. Printre cluburile la care a activat se numără: Fibrex Piatra Neamţ, Krim Electra Lijublijana şi Oltchim Râmnicu Vâlcea. Palmaresul handbalistei este excepţional: Campioană a României cu OLTCHIM în 1998, 1999, 2000, 2007; Cupa României cu Oltchim în 1998,1999,2000; Campioană a Sloveniei cu Krim – în 2001, 2002, 2003, 2004, 2005, 2006; Cupa Sloveniei cu Krim în 2001, 2002, 2003, 2004, 2005, 2006; Liga Campionilor cu Krim în 2001, 2003; Super Cupa Europei cu Krim în 2003 – cel mai bun portar; Finalistă a Ligii Campionilor cu Krim în 2004, 2006; Super Cupa Europei cu Krim în 2004 – cel mai bun portar; finalistă Cupa Cupelor cu Oltchim în 2007 – cel mai bun portar din lume. În lot naţional, Luminiţa Dinu a obţinut: locul 4 Campionat Mondial senioare Norvegia, 1999 – cel mai bun portar; locul 4 Campionat European senioare România, 2000 – cel mai bun portar; locul 7 Jocuri Olimpice Sidney, 2000; locul 7 Danemarca, 2002; locul 7 Ungaria, 2004; locul 2 Rusia, 2005 – cel mai bun portar. În întreaga sa carieră, Luminiţa Dinu a înscris şi peste 30 de goluri, o performanţă mai rar întâlnită în cazul unui portar.

Cititorii au votat pe primul loc Audi A4 şi Audi A6

24.04.2007 • AutoComments Off

• Dubla victorie pentru Audi în competiţia „Maşina anului cu tracţiune integrală 2007”

Cititorii revistei „Auto Bild alles allrad” au votat două modele Audi pe primul loc în competiţia „Maşina Anului cu tracţiune integrală 2007”. Prima distincţie a fost adjudecată de Audi A4 quattro în categoria „berline medii”, în timp ce Audi A6 quattro a fost votată cea mai bună „limuzină de lux cu tracţiune integrală”. Dubla victorie a fost întregită de câştigătorul de anul trecut, Audi A8 quattro, care a ocupat locul doi, în spatele lui Audi A6. La fel ca şi în 2006, două modele Audi s-au clasat pe primele două poziţii. Şi alte modele cu tracţiune integrală s-au numărat printre câştigători: Audi Q7 a venit pe locul doi în clasa modelelor off-road de lux, acelaşi loc ocupându-l şi Audi A3 quattro în clasa compactă.

Audi R8 a ratat la limită prima poziţie în clasa maşinilor sport la prima sa apariţie în această competiţie. Locul trei a fost ocupat tot de un model Audi: TT quattro. Două victorii şi un total de şapte clasări pe podium fac din Audi cea mai de succes marcă în sondajul 2007. Cititorii au putut alege dintr-un total de 112 vehicule, în 9 categorii. S-au înregistrat peste 35.000 de voturi. Jorg Felske, şeful departamentului vânzări pentru Germania la Audi AG a primit trofeele în cadrul Târgului Auto Mobil Internaţional (AMI) de la Leipzig.
Informaţii oferite de SC NURVIL SRL, delaer AUDI

Porsche Holding accelerează pe pieţele în curs de dezvoltare ale Europei Centrale şi de Sud-Est

24.04.2007 • AutoComments Off

• Creşteri semnificative ale vânzărilor în toate ţările
• România este piaţa est-europeană cea mai importantă pentru Porsche Holding

În decursul anului 2006, Porsche Holding şi-a mărit cu 14% volumul vânzărilor înregistrate în Europa Centrala şi de Est, atingând 3.3 miliarde de Euro. Conform oficialilor Holding-ului, România este cea mai puternică piaţă, cu cea mai mare creştere, valoarea vânzărilor depăşind deja 1 miliard Euro, adică o creştere de 27 de procente. În acest moment, Europa Centrală şi de Est reprezintă o prioritate pentru Porsche Holding. Cererea de automobile va măsura 5 milioane de unităţi pentru următorii 5 ani. Astfel se explică şi motivul pentru care producătorii importanţi deschid lanţuri de distribuţie în aceste ţări.

Porsche Holding a avut ocazia să-şi dezvolte activitatea încă din 1990. „Potenţialul nostru de creştere se bazează în special pe sud-estul Europei”, afirma W.D. Hellmaier, Chairman of the Board of Management Porsche Holding. „În prezent, 30% din cifra de afaceri a Holdingului provine din activităţile importatorilor Porsche aflaţi în ţările din sud-estul Europei, care însă au debutat diferit, în funcţie de evoluţia politică”.

Porsche Holding, prin cele trei domenii principale de activitate – importul, distribuţia, care reprezintă locomotiva companiei şi serviciile financiare conexe – precum şi cu ajutorul celor aproximativ 4.400 de angajaţi, a vândut anul trecut 177.000 de autovehicule noi în Cehia, Sovacia, Croaţia, Serbia, Montenegro, Albania, Macedonia, România şi Bulgaria. Prezent săptămânile trecute la Bucureşti împreună cu un grup de ziarişti austrieci, W. D. Hellmaier a explicat filozofia Holdingului: „În fiecare ţară în care suntem prezenţi am reuşit într-un timp scurt, de câţiva ani, să deţinem cote de piaţă substanţiale. Scopul nostru este să motivăm toţi dealerii să-şi dezvolte afacerea şi să o poziţioneze cu ajutorul nostru pe o traiectorie de succes. Se pare că am reuşit, din moment ce întreprinderile locale funcţionează exact la aceleaşi standarde cu cea din Austria. Metodele noastre includ modele personalizate fiecărei pieţe de desfacere, marketing ofensiv şi oferte de finanţare atât pentru clienţi cât şi pentru dealeri. Ceea ce îi lipsea dezvoltării din anii precedenţi, erau condiţiile politice, legislative şi economice, care însă s-au modificat odată cu aderarea la UE. Porsche Holding a reuşit prin logisitică, prin dorinţa de a investi, prin pregătirea personalului precum şi prin know-how”. Ca o completare, toate companiile Porsche sunt organizate ca unităţi decentralizate, funcţionând unitar pe pieţele proprii, conduse fiind de către angajaţi din ţările respective. În poziţiile-cheie se oferă sprijin din partea unei echipe de specialişti austrieci prin care se accelerează transferul de cunoştinţe. Referitor la România, piaţa cea mai dinamică în care Porsche Holding este prezent, W.D. Hellmaier a precizat că „în comparaţie cu ţări precum Italia, Marea Britanie sau Franţa, în România am reuşit în aproape 10 ani să ne menţinem pe primul loc, la o diferenţă apreciabilă faţă de competitori. Asta deşi veniturile pe cap de locuitor rămân în continuare scăzute. Dezvoltarea dinamică a Porsche România este un exemplu pentru economia românească”. Anul trecut, Porsche Romania a vândut mai mult de 43.000 de unităţi, cu 26 % mai mult decât în 2005. Anul acesta, în 18 aprilie, Porsche România a livrat maşina cu numărul 150.000, un Volkswagen Polo Happy.
Informaţii oferite de SC NURVIL SRL, dealer Audi şi Volkswagen

Audi TT este „Automobilul cu cel mai bun design al anului 2007”

17.04.2007 • AutoComments Off

Un juriu format din renumiţi jurnalişti auto din 22 de ţări a decis că noul Audi TT este „Automobilul cu cel mai bun design al anului 2007”. Coupe-ul sportiv de la Audi a depăşit competiţia în care s-au lansat 28 de contracandidaţi, cucerind titlul. Decernarea premiului a avut loc în cadrul unei conferinţe de presă în timpul Salonulului Auto de la New York. Membrii juriului au apreciat în mod deosebit evazările pasajelor roţilor, grila „singleframe” şi silueta agilă, argumentând că noul TT are o legătură clara cu stilul original al primei generaţii a modelului TT, dar ca a evoluat într-o formă mai modernă. Juriul a apreciat de asemenea şi eforturile constructorului pentru a crea un habitaclu mai spaţios şi orientat către conducătorul auto.

Acesta nu este primul premiu pe care noul Audi TT îl primeşte. Designul carismatic şi dinamismul pur i-au atras premii din partea unor publicaţii de prestigiu din Marea Britanie, precum „BBC Top Gear” şi „What Car?”, dar şi „ADAC Motorwelt” sau „Auto Bild” din Germania. Audi TT Coupe este disponibil cu un motor turbo FSI cu patru cilindri şi 200 CP sau cu V6 de 3.2 litri, care oferă 250 CP şi transmisie integrală permanenta quattro. În ciuda faptului că este mai lung, mai lat şi mai bine echipat decât modelul precedent, noul TT Coupe este mult mai uşor, datorită caroseriei hibride aluminiu/oţel ASF (Audi Space Frame).

Audi RS4 este automobilul de performanţă al anului

De asemenea, juriul a decis că Audi RS4 este „Automobilul de performanţă al anului 2007”. Berlina sportivă de la Audi a depăşit competiţia formată din 17 candidate şi a obţinut titlul. Conform juriului, Audi RS4 este „definiţia virtuală a berlinei sportive”. A fost apreciat sistemul de tracţiune integrală quattro, motorul de 420 CP şi calitatea fabricaţiei, care este „ireproşabilă”. Totodată, juriul a considerat că cel mai bun element al modelului Audi RS4 îl reprezintă „minunatul vuiet pe care îl emite atunci când pedala de acceleraţie este apăsată la maxim”. Acesta nu este primul premiu pe care Audi RS4 l-a primit de la lansare şi până în prezent. Amestecul de tehnologie motorsport şi calităţile de maşină de zi cu zi au atras admiraţia şi premii din partea publicaţiilor „BBC Top Gear” din Marea Britanie, „Sport Auto” din Germania şi „Motor” din Australia. Audi RS4 foloseşte un motor de turaţie cu opt cilindri în V şi tehnologie FSI, care dezvoltă 420 CP, oferă tracţiune integrală quattro cu distribuţie asimetrică/dinamică 40/60 a cuplului şi DRC (Dynamic Ride Control). Atinge 100 km/h în 4,8 secunde şi 200 km/h în 16,6 secunde. Viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h.
Informaţii oferite de SC NURVIL SRL, dealer AUDI

Cel mai puternic SUV din lume – Audi Q7 4.2 TDI

11.04.2007 • AutoComments Off

240 kW/ 326 CP şi 760 Nm – Audi prezintă cu mândrie cel mai puternic SUV diesel de pe piaţă. Motorul cu opt cilindri foloseşte injecţie directă de motorină common-rail şi injectoare piezo. Tehnologia modernă permite pe lângă performanţele de top şi o eficienţă deosebită: propulsorul 4.2 TDI consumă în medie doar 11,1 litri de motorină pentru 100 km. Audi Q7 plasează puterea concentrată a noului V8 TDI, un motor cu o capacitate cilindrică de 4,2 litri, într-un vehicul ce impresionează prin versatilitate şi sportivitate. Încă de la debut, modelul Q7 a impus noi standarde în domeniu.

Acum, datorită motorului 4.2 TDI, ştacheta este ridicată şi mai sus. Sub capota noului Audi Q7 4.2 TDI se află cel mai puternic motor diesel pe care Audi îl produce în acest moment. Acest motor V8 cu capacitatea cilindrică de 4,2 litri dezvoltă o putere maximă de 240 kW/ 326 CP şi un cuplu maxim de 760 Nm, atins între 1.800 si 2.500 rpm. Cel mai puternic SUV din segment are abilităţile unei maşini sport. Audi Q7 accelerează de la 0 la 100 km/h în 6,4 secunde şi atinge o viteză maximă de 236 km/h. Aceste cifre sunt deja noul etalon în segmentul de piaţă vizat de Q7. Audi Q7 4.2 TDI transmite puterea către tracţiunea integrală quattro prin intermediul unei cutii de viteză cu şase trepte tiptronic. Sistemul quattro transmite forţa de propulsie 40% către puntea faţă şi 60% către cea din spate.  Suspensia pneumatică adaptivă reprezintă o dotare standard pentru acest model şi oferă confortul clasei lux îmbinat cu o ţinută de drum sportivă. Audi Q7 4.2 TDI este în top şi datorită listei impresionante de dotări. Designul interior cu finisări în piele adaugă un sentiment nobil. Hayonul este complet automat, ceea ce uşurează accesul la portbagaj. În plus, sistemul Audi lane assist îl avertizează pe conducător la schimbarea benzilor neintenţionată, din greşeală sau oboseală, prin vibraţia volanului.

Motorul: putere concentrată

Ca toate motoarele disponibile pe modelul Audi Q7, propulsorul cu 8 cilindri provine din noua familie de motoare Audi cu cilindri dispuşi în V. Cu o capacitate cilindrică de 4.134 cmc, noul TDI foloseşte transmisia prin lanţ amplasată pe latura cu cutia de viteze pentru acţionarea celor patru axe cu came. Unghiul dintre cele două bancuri de cilindri este de 90 grade iar spaţiul dintre cilindri este de 90 mm, lungimea totală fiind  de doar 520 mm. Blocul motor este turnat din aliajul de ultimă generaţie fier-grafit vermicular. Datorită acestui aliaj, motorul cântăreşte doar 257 kg. Motorul V8 TDI este o capodoperă inginerească. Cel mai bun exemplu este: arborele cotit este turnat din aliaj de oţel cu crom-molibden, iar cilindrii sunt din aluminiu. Axul cu came cu frecare redusă acţionează cele 32 de supape, în timp ce admisia de aer este controlată electronic. Două turbocompresoare cu geometrie variabilă asigură cuplu încă de la turaţii joase. Intercoolere de dimensiuni mari asigură reducerea temperaturii aerului compresat. Sistemul de injecţie directă common rail foloseşte injectoare compacte de tip piezo, care sunt extrem de precise şi îşi pot schimba rapid secvenţa. Aceste injectoare sunt capabile să facă cinci secvenţe de injectare per ciclu.
TDI-ul de 4,2 litri dezvoltă 240 kW/ 326 CP la 3.750 rpm. Între 1.800 şi 2.500 rpm, arborele cotit primeşte impresionantul cuplu de 760 Nm. Acest puternic motor diesel oferă modelului Audi Q7 performanţele unei maşini sport. SUV-ul premium accelerează de la 0 la 100 km/h în doar 6,4 secunde şi poate atinge o viteză de top de 236 km/h.

Ţinuta de drum: caracter dinamic

Audi Q7 4.2 TDI este echipat standard cu cutia de viteze tiptronic cu şase trepte. Programul electronic DSP (dynamic shift program) controlează schimbările de treaptă adaptându-se la stilul de condus al celui de la volan şi la caracteristicile drumului. Programul sport este adaptat stilului dinamic de condus. Conducătorul poate interveni în orice moment, fie prin intermediul schimbătorului de viteze, fie prin intermediul clapetelor opţionale plasate pe volan. Cutia de viteze tiptronic care echipează Q7 a fost gândită de la bun început pentru a suporta valori ridicate ale cuplului motor şi nu a necesitat modificări pentru a fi asociata cu propulsorul V8 diesel. La fel ca toate modele Audi Q7, versiunea 4.2 TDI are un diferenţial central autoblocant, care transmite cuplul în mod dinamic. În mod normal, puterea este transmisă 40:60 către puntea faţă şi spate. Dacă este nevoie, cuplul poate varia între cele două punţi în funcţie de nivelul de aderenţă înregistrat la roată, astfel încât tracţiunea optimă este asigurată în orice moment. Acestă tehnologie quattro ultramodernă asigura caracteristici ultra-sportive caracteristice unui automobil cu tracţiune spate, agilitate excepţională, direcţie precisă şi neinfluenţată.

Tren de rulare: performanţe sportive

Trenul de rulare al modelului Audi Q7 4.2 TDI poate face faţă oricărei provocări. Indiferent dacă are de înfruntat teren accidentat sau rulează pe şosea, confortul şi siguranţa sunt la cele mai înalte standarde. Suspensia pneumatică adaptivă reprezintă o dotare standard şi completează caracterul deosebit al ţinutei de drum. Combinaţia dintre suspensia pneumatică şi amortizarea controlată electronic se traduce printr-un compromis perfect între sportivitate şi confort. Conducătorul unui Audi Q7 4.2 TDI poate alege unul dintre cele trei moduri ale suspensiei pneumatice, de la sport la confort. În plus, sistemul permite cinci reglaje ale gărzii la sol. Înălţimea maximă este 205 mm (modul off-road), suficient pentru teren accidentat. Partea din spate poate fi coborâtă cu 71 mm pentru o încărcare facilă. Trenul de rulare este caracterizat de tehnologia sofisticată. Toate cele patru roţi sunt montate independent, pe braţe duble. Aproape toate elementele suspensiei sunt fabricate din aluminiu. Direcţia asistată este precisă şi oferă un răspuns excelent. Audi Q7 4.2 TDI rulează pe jante de aliaj de 18 inch, dotate cu anvelope 255/55. În spatele roţilor, cele patru discuri de frână ventilate au dimensiuni generoase: 350 mm în faţă şi 358 mm în spate. Etrierele faţă folosesc şase pistoane, la fel ca la maşinile sportive de top.

Echipare: lux inteligent

Finisarea interioară în piele este o dotare standard pentru Audi Q7 4.2 TDI. Include inserţii din trei tipuri de lemn sau aluminiu şi tapiţerie din piele Cricket. Scaunele faţă sunt încălzite electric în standard. Computerul de bord, sistemul de pilot automat şi volanul multifuncţional sunt elemente care sporesc confortul celui de la volan. Sistemul MMI basic este şi el prezent ca dotare de bază. Un element practic este hayonul electric, al cărui unghi de deschidere poate fi programat. O listă întreagă de sisteme de asistare fac performantul SUV Audi mai sigur ca niciodată. Ca toate modele Q7, versiunea 4.2 TDI poate fi comandată cu 5, 6 sau 7 locuri. O versiune cu 4 locuri va fi disponibilă ulterior. Audi Q7 4.2 TDI va fi disponibil la vânzare începând cu vara aceasta.

Deja un succes pe Audi A8!

Cel mai puternic motor diesel produs de Audi nu este prezent în premieră pe modelul Q7. Fiabilitatea, puterea şi rafinamentul acestuia au fost deja testate pe limuzina de lux Audi A8, pe care 4.2 TDI o echipează de aproape doi ani. Cu ajutorul excelentului propulsor, Audi A8 a devenit cea mai rapidă limuzina de lux din lume, reuşind să ajungă la 100 km/h de la plecarea de pe loc în numai 5,9 secunde. Viteza maximă a navei-amiral de la Audi este limitată electronic la 250 km/h, iar consumul de carburant este de-a dreptul excelent: doar 9,4 litri/100 km! Pe lângă aceste calităţi dinamice, noul grup motopropulsor afişează un rafinament superior oricărei maşini din clasa de lux şi înnobilează A8 4.2 TDI quattro, transformându-l în limuzina perfectă pentru călătoriile pe distanţe lungi. Audi A8 4.2 TDI quattro este echipat standard cu un filtru diesel de particule, care funcţionează fără aditivi şi prelungeşte în consecinţă durata de viaţă a autovehiculului fără a necesita întreţinere. În România, preţul de pornire pentru cea mai rapidă limuzina de lux din lume, echipată cu excelentul motor diesel V8 de 4,2 litri, este de 71.556 euro, fără TVA.

Volkswagen Tiguan

12.03.2007 • AutoComments Off

Fabricat în Germania: Conceptul Tiguan prezintă un design clar şi puternicTalent de allrounder: Conceptul Tiguan transferă ideea de Touareg în altă clasă

Putere nepoluantă: Conceptul Tiguan dispune de un „TDI curat”

Numărătoarea inversă pentru Tiguan a început: Volkswagen va lansa pe piaţă „micul Touareg” anul acesta – un Compact-SUV, un autovehicul pentru utilizarea pe toate tipurile de drumuri, terenuri şi în toate situaţiile. Câteva detalii iniţiale despre cum va arăta acest Volkswagen – cu tracţiune integrală în cele mai multe dintre versiuni – au fost dezvăluite cu ocazia expunerii prototipului Concept A la Berlin la începutul anului 2006. Masca radiatorului, farurile, capota motorului, pasajele roţilor au arătat direcţiile principale de design. Aventura SUV-ului Volkswagen continuă la Los Angeles prin avanpremiera mondială a conceptului Tiguan. Noul Compact -SUV va ajunge la primii clienţi în mai puţin de 12 luni. Conceptul prezentat la Salonul Auto de la Los Angeles este echipat cu un „TDI curat” complet nou dezvoltat care anunţă viitoarea generaţie de propulsoare Volkswagen. Acest diesel al viitorului înglobează un concept modular cu diferite sisteme care vor asigura o reducere semnificativă a emisiilor poluante. Unul din acestea include un convertor catalitic pentru NOx care va reduce oxizii de azot cu până la 90% comparativ cu motoarele diesel TDI de astăzi. „Motorul curat TDI” lansat pe conceptul Tiguan este de asemenea unul din primii reprezentanţi ai ofensivei BLUETEC iniţiată împreuna cu Audi şi Mercedes-Benz. Tehnologia BLUETEC respectă cele mai stricte norme de poluare de pe piaţa americană. Aceasta a fost dezvoltată individual de fiecare producător şi are ca obiectiv reducerea cantităţii de oxizi de azot (NOx) – singurele emisii poluante care sunt mai mari la diesel în cazul unui motor pe benzină. Parteneriatul BLUETEC a fost anunţat în timpul salonului de la Los Angeles.

Conceptul Tiguan, în detaliu

• Conceptul Tiguan este caracterizat de un design puternic şi clar

Putere

„A fost foarte important pentru noi ca maşina să pară puternică. Musculoasă. Pentru noi acest lucru a fost de prioritate maximă”, explica Klaus Bischoff, şeful Centrului de Design din Wolfsburg. Bischoff continuă: „Un off-road are nevoie de o capotă lungă şi de o poziţie înaltă de condus. Aceste lucruri creează încredere în sine şi putere”. Conceptul Touareg de SUV versatil şi performant este preluat de Tiguan într-o altă clasă. Tiguan nu se opreşte acolo unde se sfârşeşte un drum normal. Dar nu şi-a câştigat acest talent în detrimentul performanţelor pe sosea ci este capabil să ruleze în ambele lumi. Conceptul Tiguan, construit special pentru salonul de la Los Angeles, subliniază clar acest lucru.Designul părţii frontale

Însemnele de pe grila radiatorului a conceptului Touran au fost proiectate tridimensional.

Un Volkswagen tipic, familiar, plăcut. Designerul şef pentru exterior Klaus Bischoff: „Am imprimat grilei radiatorului un contur puternic. Chiar dacă am făcut un pas înainte, am păstrat aceleaşi simboluri introduse pe ultimele noastre modele”. Capota motorului scoate în evidenţă farurile şi creează părţii frontale o expresie de forţă. Farurile xenon au o construcţie specială – urmând modelul reflectoarelor mari de studio – se sprijină pe axa lor centrală şi apar ca fiind suspendate liber în corpul farului.

Claritate

Conceptul Tiguan lat de 1,85 metri, înalt de 1,69 metri şi lung de 4,40 metri se remarcă prin claritatea formelor şi proporţiilor care îl disting de majoritatea Compact-SUV-urilor. Klaus Bischoff explică cum a fost obţinută această claritate: „Designul Volkswagen rezultă dintr-o arhitectură clară realizată din linii şi suprafeţe”.

Designul siluetei

Silueta caroseriei, de la nivelul farurilor până la cel al stopurilor, impresionează prin armonia similară succesiunii perlelor dintr-un colier. Această apreciere nu este cu nimic exagerată, formele caroseriei noului Concept Tiguan fiind dominate de claritatea şi forţa liniilor. Astfel, nici un detaliu nu este plasat întâmplător, ci în urma unor decizii îndelung gândite. Proiecţia optică laterală nu prezintă, cu excepţia micilor logo-uri Volkswagen încastrate în jantele de 19 ţoli turnate din aliaj, nici un semn distinctiv care să „trădeze” apartenenţa lui Concept Tiguan la marea familie de modele Volkswagen. Şi totuşi, oricare privitor va fi convins că are în faţa sa un Volkswagen, din această perspectivă înrudirea cu Touareg fiind evidentă. În plus, aerul european cu note dominant germane transpare cu pregnanţă la acest SUV. Acestea sunt exprimate prin forma dinamică, musculoasă a bosajelor aripilor, linia geamurilor laterale, dar şi desenul portierelor conturate tridimensional. Liniile suple ale montanţilor spate ai caroseriei sunt şi ele definitorii pentru designul mărcii germane. Fiecare dintre aceste detalii contribuie la închegarea unei forme unitare a lui Concept Tiguan, prezenţa optică a acestuia continuând armonios stilul lansat de Touareg.

Pneuri

Statutul de studiu al lui Concept Tiguan implică, desigur, posibilitatea explorării de către designeri a noi direcţii şi în domeniul dezvoltării pneurilor. Acestea au fost fabricate de Continental şi prezintă caracteristica originală a includerii în flancuri a unei benzi de culoare oranj, corespunzătoare cromatic nuanţei caroseriei automobilului. Aceste benzi colorate nu au rezultat în urma unei simple vopsiri, ci au fost încastrate în masa cauciucului, în cursul procesului de fabricaţie. Rezultatul optic scontat este evident, constând în sublinierea dimensiunilor apreciabile ale jantelor cu un diametru de 19 ţoli. Designul şi culoarea antracit a acestora constituie o propunere concretă pentru aspectul final corespunzător producţiei de serie.Designul părţii posterioareArhitectura constructivă rezultată din adoptarea designului de SUV clasic oferă numeroase avantaje practice. Tipic Volkswagen, designul zonei posterioare a lui Concept Tiguan aduce totuşi o notă aparte. Este tipic Volkswagen deoarece stopurile prezintă un design similar celor de la Eos sau Passat Variant, acestea fiind plasate pe aceeaşi secţiune puternic conturată a aripilor spate. Este aparte prin noua interpretare a volumelor hayonului aproape vertical care se extinde mult în jos, în zona spoilerului barei de protecţie din spate. Imediat sub hayon este amplasat spaţiul rezervat numărului de înmatriculare, iar porţiunea inferioara a paraşocului spate este nevopsită, în armonie simetrică cu cel din faţă şi în scopul evident de protecţie cu ocazia escapadelor off-road. Difuzorul integrat în această zonă este de asemenea caracteristic, cele două ţevi de eşapament amplasate lateral de acesta fiind şi ele încadrate de contururi de culoare închisă.

Interiorul

Un pavilion panoramic transparent de mari dimensiuni inundă cu lumina interiorul modular şi deosebit de spaţios. Paleta coloristică dominantă a exteriorului Compact SUV-ului este păstrată şi în interiorul acestuia, dominat de negru, argintiu şi oranj. Componentele de culoare neagră sunt scaunele din piele, bordul – ale cărui instrumente sunt încadrate cu elemente decorative din piele cu aspect retro, panourile portierelor şi volanul acoperit cu piele de aceeaşi culoare. Argintii sunt instrumentele în sine şi mânerele de deschidere a uşilor, cele interioare dar şi exterioare, iar de culoare oranj sunt toate cusăturile tapiţeriei interiorului şi inserţiile consolei centrale. Senzaţia prietenoasă şi aerisită a interiorului dominat totuşi de culorile sobre al lui Concept Tiguan ţine atât de design, cât şi de prezenţa pavilionului panoramic transparent cu dimensiuni ample (1,34 m lungime şi 0,85 m lăţime). Oricine urcă la bordul lui Concept Tiguan nu poate decât să aprecieze ergonomia avansată a interiorului acestuia, confortul asigurat fiecăruia din cei cinci ocupanţi fiind de un înalt nivel. Bancheta din spate este culisantă longitudinal şi poate fi pliată asimetric, iar în cazul rabatării totale lasă liber un spaţiu vast care permite încărcarea de obiecte cu o lungime de până la 2,50 metri, transformând astfel Concept Tiguan într-un veritabil Multi Purpose Vehicle. În cursul primului trimestru al acestui an vor fi dezvăluite şi numeroase alte inovaţii tehnice care vor fi disponibile pe noul Volkswagen. Atunci însă, numele Tiguan nu va mai trebui să fie definit prin adăugarea atributului Concept.

Passat R36 – Cel mai sportiv Passat din toate timpurile

12.03.2007 • AutoComments Off

Passat R36 va fi disponibil în versiune Variant şi Limuzina

Volkwagen a prezentat în premieră mondială noul Passat R36 la Salonul de la Essen. Un motor cu şase cilindri de 3,6 litri cu injecţie directă de benzină ce dezvoltă 220 kw/300 CP va echipa cel mai puternic Passat din toate timpurile. Tracţiunea integrală 4Motion şi cutia de viteze cu dublu-ambreiaj DSG intră în echiparea standard a noului model. Viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h.

În ceea ce priveşte rapiditatea, Passat R36 surclasează orice alt Volkswagen în acceleraţia de la 0 la 100 km/h: versiunea limuzină atinge 100 km/h în 5,6 secunde (5.8 secunde pentru Variant).Noul Passat R36 a fost conceput de Volkswagen Individual. Urmând lui Golf R32, Passat R36 va fi a doua serie de la Volkswagen care va debuta sub eticheta „R”. Logoul „R32” reprezintă deja un model cu vânzări de top; primul Golf R32 (177 kw/241 CP) bazat pe a patra generaţie a lui Golf, introdusă pe piaţă la mijlocul verii 2002 a obţinut rezultate de excepţie, peste aşteptări; au fost vândute 14.000 maşini. Pe baza succesului s-a înfiripat ideea de a dezvolta în viitor o întreagă serie de modele R.

În toamna lui 2005 a fost lansată a doua generaţie Golf R32 cu 184 kw/250 CP şi echipată cu sistemul de tracţiune integrală 4MOTION. Şi aceasta s-a dovedit un succes de piaţă. Carsten Kroger, responsabil cu dezvoltarea seriilor speciale (tip R sau gen Cross Polo ori Polo Blue Motion) în cadrul diviziei Individual declară: „R32 se produce şi, fireşte, se şi vinde în ritmul de circa 300 exemplare pe săptămână”.

Începând cu vara lui 2007, R36 va duce la superlativ sportivitatea Passat. Vizual, cu o întreagă serie de accesorii specifice, noul Passat R36 arată că este cel mai dinamic model al acestei serii.

Accesorii speciale ale calandrului: bara de protecţie R-Line şi o ramă cromată mat a grilei radiatorului.

Alt element distinctiv – grila de radiator cu lamele din aluminiu şi prizele de aer speciale. Partea din spate a limuzinei dispune de un eleron nou proiectat pe capacul portbagajului; în cazul lui Passat Variant R36, un nou spoiler plasat pe pavilion asigură forţa de apăsare necesară la puntea spate. Identic pentru ambele versiuni: ţevile de eşapament duble cromate. Pe laterale, se remarcă printre alte detalii, jantele de aliaj uşor de 18 inch „Omanyt” şi pasajele mai pronunţate ale roţilor vopsite în culoarea maşinii dezvoltate special pentru Passat R36.

O privire de ansamblu a exteriorului lui Passat R36

  • Tevi de eşapament cromate
  • Faruri bi-xenon
  • Etrierele discurilor de frână vopsite albastru
  • Spoiler pe pavilion (la Variant)
  • Spoiler pe capacul portbagajului (la Limuzina)
  • Grila radiatorului finisată în crom mat, logo R36
  • Prize de aer cu lamele
  • Bara de protecţie R-Line
  • Stopuri LED
  • Pasajele roţilor extinse în culoarea maşiniiBandouri cromate pe lateral şi în spate
  • Extensii aripi în culoarea caroseriei
  • Mânere uşi în culoarea caroserieiJante de aliaj uşor de 18 inch „Omanyt” (pneuri: 235/40)

Similar cu Golf R32, Volkswagen Individual a proiectat echipamentele interioare special pentru cel mai sportiv Passat. Instrumentele şi consola centrală sunt finisate în decor „engine spin”. Volanul R îmbrăcat în piele oferă în special o priză foarte bună şi are inscripţionat logo-ul R pe braţul inferior. Pedalele sunt finisate în decor de oţel imaculat. În completare, Passat R36 va fi oferit standard împreună cu scaune sport faţă cu reglaje electrice pe 12 direcţii, praguri R36, o nouă iluminare albă pentru instrumentele de bord şi un schimbător pentru cutia de viteze automată în decor de aluminiu. Un punct special de interes este pachetul de scaune îmbrăcate în piele cu reglaje electrice pe 14 direcţii plasate în lateral, permiţând un sprijin lateral optim pentru şofer şi pasager indiferent de talia lor.

O privire de ansamblu a detaliilor interioare ale lui R36

  • Schimbător de viteze al cutiei automate cu decor din aluminiu
  • Decor „engine spin”
  • Ornamente faţă cu logo R36
  • Instrumente de bord cu logo-ul R-Line şi iluminare albă
  • Pedale cu acoperire specială R-Line
  • Volan multifuncţional R36
  • Tapiţerie scaune şi uşi acoperite cu tapiţerie din stofa în design "Monte Carlo"
  • Scaune sport în faţă, cu reglaje pe 12 direcţii, logo-ul R pe spătar
  • Scaune spate sport rabatabile asimetric şi cotieră centrală
  • Scaune faţă/spate încălzite.

Audi a primit Premiul EuroCarBody 2006

12.03.2007 • AutoComments Off

Distincţie pentru conceptul inovator al caroseriei TT

Progres prin Tehnologie: Audi este câştigătorul Premiului EuroCarBody decernat de Automotive Circle International pentru conceptul inovator al caroseriei de la Audi TT. Modelul coupe sport s-a impus în faţa altor 13 automobile din lumea întreagă. Marca din Ingolstadt a dezvoltat tehnologia revoluţionară Audi Space Frame (ASF) la începutul anilor 90 pentru modelul Audi A8. Caroseria noului TT reprezintă prima punere în practică a tehnologiei ASF cu o construcţie hibrid, ce a presupus o compoziţie complicată de aluminiu şi oţel. Acest premiu este un omagiu adus muncii cercetătorilor Audi care au adus o nouă dovadă impresionantă – caroseria noului model TT – a modului în care Audi este lider în acest domeniu. În tehnologia ASF, structura de susţinere a caroserie este compusă din secţiuni de aluminiu presat şi mulaje matriţate, cu panouri de aluminiu ce formează o conexiune exactă şi are rolul de a susţine sarcina în cadrul acestei structuri. Componentele ASF variază ca formă, iar secţiunile transversale diferă în funcţie de rolul lor – asemenea oaselor din structura scheletului uman, ele sunt făcute pentru a-şi îndeplini rolul cât mai bine posibil, în timp ce au o greutate minim posibilă. La noul TT, Audi a dezvoltat şi mai mult tehnologia ASF şi a adăugat oţel ultrarezistent la aliaj. Din totalul greutăţii, aluminiu reprezintă 69%. Componentele de oţel sunt folosite la asamblarea parţii posterioare a planşeului. Portierele şi pragurile sunt făcute tot din oţel. Acesta oferă o distribuţie optimă a încărcăturii pe cele două axe, ceea ce conferă o manevrabilitate sporită. Caroseria modelului TT cântăreşte 206 kg, din care 140 kg este aluminiu şi 66 kg reprezintă. O structură compusă în totalitate din oţel ar fi fost cu 48% mai grea. Componentele de aluminiu ale caroseriei realizată după tehnologia ASF sunt compuse din panouri (63 kg), mulaje (45 kg) şi secţiuni presate (32 kg). Noua formă a caroseriei ASF dezvoltată pentru Audi TT are calitatea de a fi perfectă pentru o maşină sport. Rigiditatea la torsiune statică a modelului Coupe este cu aproximativ 50 procente mai mare decât la generaţia anterioară. La modelul Roadster, saltul este unul incredibil: 128%. Extrem de elastice, componentele mulate au fost utilizate în zone supuse unor forţe locale mari şi unde se cere multifuncţionalitate. Un prim exemplu este îmbinarea montantului A – aceasta este o componentă de înaltă tehnologie care îmbină membrul longitudinal, pragul, montantul A şi traversa parbrizului. Audi a profitat de experienţa vastă atunci când a fost vorba de îmbinarea componentelor de aluminiu cu cele de oţel. Acest procedeu se poate face în mai multe moduri – nituire forţată, ţintuire şi înlănţuire. A patra tehnologie de îmbinare a fost adăugată acestei liste: şuruburi autopenetrante, introduse de roboţi, topesc suprafaţa componentelor ca rezultat al frecării pe car o produc, ceea ce face ca ele să pătrundă complet în material şi astfel formează o legătură exactă cu acesta. Un alt concept inovator utilizat la noul TT este îmbinarea la rece care este produsă între acoperiş şi partea laterală în timpul sudurii cu laser. Această tehnică sporeşte confortul în timpul călătoriei prin reducerea vibraţiilor. Sunt necesare numai câteva cicluri de simulare pe computer pentru a ajunge la structura care elimină vibraţia iniţială şi evită direcţiile de transmitere. De asemenea, noul TT nu lasă loc nici unui fel de compromisuri când vine vorba de siguranţă în cazul unui impact. Este pentru a doua oară când Audi a primit râvnitul premiu. În 2003, distincţia pentru cea mai prestigioasă inovaţie europeană în materie de caroserii a revenit modelului Audi A8. Tehnologia ASF a fost implementată şi la caroseria modelului A8.

Audi R8 pe zăpadă la Kitzbuhel

12.03.2007 • AutoComments Off
  • Schi alpin„Vorsprung durch Technik“ şi la KitzbuhelNoua maşină sport Audi R8 prezentată la Kitzbuhel
  • Audi este sponsor oficial al cursei cu începere din 2001

Hahnenkamm, repetiţie finală pentru Campionatele Mondiale

Organizată cu începere din 1931, Hahnenkamm a devenit o cursă clasică în schiul alpin. Anul acesta, punctul cuminant al Cupei Mondiale Audi la schi alpin a avut loc la Kitzbuhel şi a avut o semnificaţie aparte: programată cu doar o săptămână înaintea Campionatelor Mondiale, întrecerea care a avut loc la finele lunii ianuarie 2007 a fost considerată repetiţia finală pentru competiţia supremă de la Are (Suedia). AUDI AG este partener al cursei de la Kitzbuhel încă din 2001 şi este alături de sportivi şi în acest an. Din cauza lipsei zăpezii în cantităţi considerabile, întrecerile de coborâre şi SuperG au fost anulate, astfel că spectatorii au asistat la două etape de slalom – sâmbătă şi duminică, fiecare compusă din două manşe. Pe lângă latura sa pur sportivă, weekend-ul Hahnenkamm a devenit un adevărat eveniment social. Înainte ca schiorii să atace pârtiile, Audi a inaugurat ultimul sfârşit de săptămână din ianuarie cu tradiţionala „Audi Night”, ce a avut loc la Hotelul Zur Tenne.

Vedete din lumea sportului, a afacerilor şi a divertismentului, precum şi din aristocraţie s-au adunat pentru a sărbători începutul unui super-weekend al competiţiilor de schi. Pe lângă cele 75 automobile Audi care au format „shuttle service” – Audi Q7, Audi allroad quattro şi Audi A8, vizitatorii din acest an au asistat şi la o demonstraţie fidelă a ceea ce înseamnă „Vorsprung durch Technik”: la Kitzbuhel, Audi a prezentat noul său model supersport, Audi R8 (420 cai-putere), care include genele celui mai de succes prototip Le Mans din toate timpurile.

Pe drum, R8 atinge cu uşurinţă viteze de peste 300 km/h – pe pârtii, schiorii ating deseori viteze ce taie răsuflarea. Pentru asemenea cerinţe extreme, atât schiorii, cât şi automobilul au fost supuse unor reglaje fine în aceeaşi locaţie, tunelul aerodinamic Audi din Ingolstadt. Locul în care se realizează aspectul aerodinamic al modelelor de serie şi ale celor sportive este şi o locaţie de antrenament pentru schiori profesionişti ai naţiunilor care au marca Audi ca partener. În condiţiile furnizate de tehnologia cea mai avansată prezentă la acest centru, sportivii au ocazia de a se pregăti în lunile de vară pentru a ajunge – atât ei, cât şi materialul de concurs – la un nivel care poate face diferenţa. Parteneriatul cu întrecerea Hahnenkamm de la Kitzbuhel este numai o latură a angajamentului de lungă durată pe care AUDI AG îl are faţă de schiul alpin.

Cu începere din sezonul 2002/2003, Audi şi-a asociat numele cu cel al Cupei Mondiale şi, de peste 20 de ani, Audi a susţinut Federaţia de Schi din Germania (DSV) şi echipele sale naţionale. Dar nu doar DSV beneficiază de cunoştinţele tehnicienilor de la Ingolstadt: prin importatorii săi, Audi este partener şi al echipelor naţionale din Suedia, Finlanda, Franţa, Liechtenstein şi Elveţia. Sezonul acesta, Italia – o altă ţară cu istorie bogată în schiul alpin – a fost adăugată pe lista partenerilor. Legătura cu Audi este evidentă nu doar la antrenamente sau pe pârtii: sportivii, antrenorii şi oficialii conduc diferite modele Audi, echipate cu tracţiunea integrală quattro® – în egală măsură sportivă şi sigură.

Volkswagen Jetta şi Touran, disponibile în România la preţuri speciale

12.03.2007 • AutoComments Off
  • Noul Jetta se vinde acum fără taxe vamale
  • Noul Touran, cea mai sigură maşină din clasa sa

Porsche Romania, importatorul Volkswagen, anunţă începerea unor campanii speciale de promovare a două dintre modelele de succes ale mărcii: Jetta şi Touran. Aflat la a cincia generaţie, Jetta s-a vândut în întreaga lume în peste 6,5 milioane de exemplare, înainte de a reveni pe piaţă cu noul design ce caracterizează noua imagine Volkswagen.

Grila radiatorului în forma literei „V” este cel mai vizibil exemplu si dezvăluie un stil mai sportiv şi mai rafinat. Portbagajul, deja recunoscut ca fiind unul foarte generos în această clasă, a fost de asemenea mărit şi mai mult până la 527 de litri, cu 72 mai mult decât la generaţia anterioară. Cel mai important este faptul că din ianuarie 2007, Volkswagen Jetta este disponibil în România cu zero taxe vamale. Luând în considerare şi preţurile, care încep de la 16.416 Euro inclusiv TVA pentru motorul de 1,6 litri cu 102 CP pentru varianta Trendline Jetta se poziţionează ca fiind o maşină accesibilă, reprezentativă pentru istoria remarcabilă a mărcii.

Un alt model care se bucură de „avantaj client” considerabil în această perioadă este noul Volkswagen Touran, „mai mult decât o maşină de familie”, conform sloganului. Acest model se adresează familiilor tinere, cu cel puţin doi copii, care caută o maşină cu personalitate. Prin spaţiul oferit şi modularitatea interiorului, noul Touran este maşina utilă în orice ocazie, fie că este vorba despre relaxare sau excursii la final de săptămână cu familia. În acelaşi timp, gama variată de motorizări disponibile şi dotările ingenioase conferă clienţilor flexibilitatea şi dinamismul care nu se regăsesc, în mod normal, la o maşină clasică de familie. Unul dintre cele mai importante aspecte pentru o maşină din această clasă este siguranţa, Volkswagen Touran remarcându-se la acest capitol datorită celor mai multe drive-teste comparative câştigate în clasa sa.

Nici un alt autovehicul „multi purporse” (MPV) nu a mai reuşit această performanţă, În plus, noul Touran vine acum cu o serie întreagă de noutăţi tehnice, ca de exemplu funcţia Park Assist, care facilitează realizarea parcărilor laterale. Cu ajutorul unui senzor radar automobilul găseşte locul de parcare potrivit, apoi face manevrele necesare pentru parcare. Tot ce are şoferul de făcut este sa accelereze şi să schimbe treptele de viteză în funcţie de indicaţiile primite prin computerul de bord. Spaţiul de depozitare pentru un Touran cu 5 locuri variază în funcţie de aranjamentul scaunelor între 695 şi 1989 litri.

Toate motorizările dispun de cutii de viteze manuale cu 6 trepte şi mult-premiatul DSG.

 POLITICA

Cautare

Utile

Publicitate

Parteneri