SPORT

ANUNTURI

Prima Pagina

Politică

Administraţie

Sondaj de Opinie

Care dintre următorii politicieni credeţi că ar putea câştiga funcţia de primar al Râmnicului la alegerile următoare?

View Results

Loading ... Loading ...

REDACTIA

Director:
Eduard DULĂCIOIU
(0741-312.104)
Redactor-şef:
Nicolae CIUCESCU
(0744-215.457)
Redactori:
Simona SIMA
(0741-202.825)
Lucian CORNECI
(0751-647.136)
Ovidiu DULĂCIOIU
(0742-060.019)
Colaboratori:
Marian Ioja;
Laurenţiu Sima;
Victor Dobriţoiu;
Daniel Rohatinovici;
Emil Preda;
Dănuţ Omeag
Membru fondator:
Florin Remus MĂNOIU
(0740-159.501)

ABONAMENTE

Preturi Abonamente:
60 RON - pe an
30 RON - pe sase luni
5 RON - pe o luna
Va puteti abona sunand la numarul de telefon: 0250-737.343 sau prin colaboratorii nostri: Marius si Maria SRL, Posta Romana şi Rodipet.

ATENTIE

Responsabilitatea juridica pentru continutul comentariilor pe care le postati pe acest site va revine in totalitate. Colajele si fotografiile trucate, marcate cu "T", precum si textele care le insotesc, vor fi considerate pamflete.

Tunarul naţionalei Ucrainei, în probe la Vâlcea

27.01.2009 • Liga NationalaComments Off

Anastasiya Pidpalova (27 ani) poate întări echipa Oltchim în perspectiva viitoarelor meciuri din Liga Campionilor

Calificată în grupele principale ale Ligii Campionilor, Oltchim Rm. Vâlcea încearcă pe ultima sută de metri să-şi întărească lotul pentru a reuşi în premieră calificarea în semifinalele celei mai puternice competiţii inter-cluburi din Europa. Cum handbalistele de la formaţia rusă Lada Togliatti se pare că nu vor mai ajunge la Oltchim, conducătorii grupării vâlcene atacă acum o altă pistă. Zilele acestea, la Rm. Vâlcea dă probe de joc tunarul naţionalei Ucrainei, Anastasiya Pidpalova (27 de ani), legitimată în prezent la Motor Zaporozhye, formaţie pentru care a evoluat şi în ultimele 11 sezoane.

 Jucătoarea vizată de Oltchim este născută pe 27 ianuarie 1982, are 1,90 metri înălţime, 79 de kilograme, şi a făcut parte din prima reprezentativă a ţării sale la Jocurile Olimpice de la Beijing, acolo unde Ucraina a cucerit medaliile de bronz. În decembrie 2008, la Campionatul European din Macedonia, Pidpalova a marcat 11 goluri pentru selecţionata Ucrainei în meciul pierdut cu 32-40 în faţa României.

Narcisa Lecuşanu, cea mai eficientă handbalistă vâlceană

27.01.2009 • DiverseComments Off

Nici în acest sezon, Oltchim Rm. Vâlcea nu a reuşit să propulseze o handbalistă în topul golgheterelor Liga Campionilor. La vârful acestei ierarhii, lupta se duce între jucătoarele care reprezintă handbalul nordic, recunoscut pentru spectaculozitate şi eficienţă. Dintre handbalistele vâlcene, prima clasată în această ierarhie a golgheterelor din Liga Campionilor este interul Narcisa Lecuşanu, care a marcat 35 de goluri, graţie cărora ocupă abia locul 25. Alte două handbaliste de la Oltchim au reuşit să pătrundă de asemenea în topul primelor 50 de marcatoare ale Ligii Campionilor: Oana Manea (28 de goluri) – poziţionată pe locurile 21-23, Steluţa Luca (26 goluri) – locurile 29-31 şi Adina Fiera (21 goluri) – locul 50.

A cincia marcatoare a echipei vâlcene în Liga Campionilor, Valentina Ardean (19 goluri), nu a prins însă primele 50 de locuri. În condiţiile în care multe dintre handbalistele aflate pe poziţii superioare în această ierarhie nu mai pot progresa (cum e şi cazul româncei Oana Şoit, de la Elda Prestigio), deoarece echipele lor au părăsit Liga Campionilor. Este de aşteptat ca vâlcencele să-şi îmbunătăţească performanţele în meciurile din cadrul grupelor principale şi poate, ulterior, în semifinală sau chiar finală.

Se văd semifinalele!

27.01.2009 • DiverseComments Off

Tragerea la sorţi a grupelor principale ale Ligii Campionilor, care s-a desfăşurat marţi, 20 ianuarie, la sediul EHF din Viena (Austria), nu a fost deloc una rea pentru Oltchim Rm. Vâlcea. În cea de-a doua fază a competiţiei, echipa pregătită de Ivica Rimanic şi Aurelian Roşca va avea de înfruntat grupările ETO Gyor (Ungaria), Krim Ljubljana (Slovenia) şi Buducnost Podgorica (Muntenegru). La prima vedere, pare o grupă uşoară, care oferă şanse reale formaţiei Oltchim de a se califica în semifinalele Ligii Campionilor, însă cum la acest nivel toate echipele sunt puternice misiunea handbalistelor vâlcene se anunţă a fi una extrem de dificilă.

ETO Gyor, o mai veche cunoştinţă a echipei vâlcene

Ca şi anul trecut, Oltchim va înfrunta în grupele principale campioana Ungariei, ETO Gyor. În 2008-2008, gruparea vâlceană a fost superioară handbalistelor din Gyor, prin prisma rezultatelor directe consemnate. Oltchim-ul lui Tadici a pierdut la trei goluri în Ungaria (27-30), dar a învins apoi, pe teren propriu, la cinci goluri (32-27), într-un meci care de fapt nu mai avea nici o importanţă pentru elevele lui Csaba Konkoly. Altfel, campioana actuală a Ungariei a fost ultima echipă care a reuşit să învingă în Sala Traian, înainte de Podravka Koprivnica. Se întâmpla acest lucru în urmă cu cinci ani, într-un meci din cadrul Cupei EHF (pe care Gyor şi l-a adjudecat cu 25-21).
În actualul sezon, Oltchim a scăpat de confruntările cu Aurelia Brădeanu (însărcinată în patru luni), însă nu şi de cele cu alte două românce: Gabriela Rotiş-Nagy şi Simona Sipiridon. Altfel, ETO Gyor dispune de alte câteva handbaliste de valoare care pot pune probleme deosebite, precum portarul Katalin Pallinger, conducătoarea de joc Anita Gorbicz, extrema Orsolya Verten sau interul Zsuzsana Tomori.

Buducnost s-a întărit cu un portar şi o extremă stânga

Buducnost Podgorica, prima adversară a Oltchim-ului în grupele principale, şi-a întărit semnificativ rândurile înaintea celei de-a doua faze a competiţiei. Pentru gruparea din Muntenegru au semnat de curând Sanela Knezovic, portar de naţionalitate croată, transferată de la Dunaferr, precum şi Sladjana Grozdanic, o extremă stânga născută chiar în Muntenegru, care a evoluat în ultimele luni pentru Radnicki Nis. Grozdanic a făcut parte din echipa naţională a Serbiei la turneul final al Campionatului European de handbal feminin din Macedonia, desfăşurat în luna decembrie a anului 2008. Altfel, pentru Buducnost mai evoluează alte jucătoare de valoare: Marija Jovanovic, Jovanka Radicevic, Ana Radovic, precum şi celebra Katarina Bulatovic, care a câştigat Liga Campionilor în 2007 cu Slagelse, pe vremea când la echipa daneză evolua şi Carmen Amariei.
În prima fază a Ligii Campionilor, Buducnost a făcut senzaţie în special pe teren propriu (unde are în „mânecă” un atu important – publicul – la fiecare meci sala de 5000 de locuri fiind neîncăpătoare), de la Podgorica plecând astfel învinse atât Hypo Viena (26-25), cât şi FCK Handbold Copenhaga (25-22).

Krim Ljubljana, buturuga mică a grupei

Chiar dacă pare a fi outsider-ul grupei, Krim Ljubljana, fosta echipă a Luminiţei Dinu, va face viaţă grea fiecăreia dintre cele trei adversare pe care le va întâlni. Campioana Sloveniei a izbutit să se califice în această fază a competiţiei dintr-o grupă în care a înfruntat Viborg HK. Krim a reuşit să obţină un rezultat de referinţă în faţa puternicei grupări daneze, pe care a învins-o pe teren propriu, cu scorul de 38-34, victorie graţie căreia a şi reuşit să-şi asigure diferenţa necesară de puncte pentru a fi deasupra franţuzoaicelor de la Metz Handball.
Formaţia din Ljubljana are în lot două dintre cele mai prolifice jucătoare ale ediţiei din acest sezon al Ligii Campionilor: Andrea Lekic (locul 4 – 46 de goluri), Dijana Golubic (locurile 14-17 – 30 de goluri, poziţie pe care se află şi vâlceanca Narcisa Lecuşanu), însă nu trebuie neglijat nici aportul ofensiv pe care îl aduc unguroaica Renata Mortel (locurile 32-34 – 25 de goluri) şi rusoaica Liudmila Bodnieva (locurile 47-49 – 22 goluri).

Ioan Gavrilescu: „Oltchim şi Gyor sunt favorite”

În tabăra vâlceană, în ciuda faptului că sorţii au trimis echipa Oltchim în grupa cea mai accesibilă (fiind evitate confruntările cu Viborg HK sau Hypo Viena), declaraţiile sunt optimiste, însă îndeamnă la prudenţă. Astfel, preşedintele clubului Oltchim, Ioan Gavrilescu, consideră grupa accesibilă, dar le avertizează pe jucătoare că nu le va fi deloc uşor, oricare dintre cele trei formaţii adverse fiind hotărâte să-şi vândă pielea foarte scump. „Pare o grupă accesibilă, şansele fiind destul de mari pentru a trece în semifinale. La prima vedere, Oltchim şi Gyor sunt favorite, însă cred că toate meciurile pe care le vom avea de jucat vor fi foarte grele”, a spus Gavrilescu.
Conform regulamentului, din cele două grupe principale se vor califica în semifinalele Ligii Campionilor primele două clasate, care vor juca încrucişat apoi (1A – 2B, 2A – 1B), pentru un loc în finala competiţiei.

Aurelian Roşca: „O grupă care ne lasă să sperăm la calificare”

După aflarea adversarelor pe care Oltchim le va avea de înfruntat în următoarea fază a Ligii Campionilor, antrenorul secund al echipei vâlcene, Aurelian Roşca, s-a arătat mulţumit de tragerea la sorţi însă, de asemenea, a avertizat că la acest nivel toate echipele sunt puternice. „La acest nivel, orice meci e dificil, fiecare echipă are şanse de a merge mai departe şi se va bate aprig pentru a-şi atinge obiectivul. Chiar dacă se vorbeşte deja că grupa în care am fost avertizaţi este mai uşoară, trebuie să tratăm cu maximă seriozitate toate partidele, pentru a evita vreo surpriză neplăcută. Totuşi, părerea mea este că avem o grupă care ne lasă să sperăm la calificare. Totul depinde de noi, de felul cum vom aborda fiecare meci în parte. În acest sens, pot spune că primele trei meciuri sunt esenţiale pentru calificare: în deplasare, la Buducnost Podgorica, apoi acasă, cu Krim Lubljana şi ETO Gyor. Trebuie să luăm maxim de puncte pentru a ne uşura misiunea. Ne va fi foarte greu în deplasarea de la Podgorica, pentru că nu trebuie să uităm că Buducnost a învins, pe teren propriu, atât pe Hypo Viena, cât şi pe FCK Handbold Copenhaga”, a precizat Roşca.

LIGA CAMPIONILOR – EDIŢIA 2008-2009
Programul meciurilor din grupele principale:

Grupa 1
Etapa 1 (7-8 februarie):
Podravka Koprivnica – Hypo Viena  __-__
Ikast Bording – Viborg HK   __-__

Etapa 2 (14-15 februarie):
Hypo Viena – Ikast Bording   __-__
Viborg HK – Podravka Koprivnica  __-__

Etapa 3 (22-23 februarie):
Hypo Viena – Viborg HK   __-__
Ikast Bording – Podravka Koprivnica __-__ 

Etapa 4 (28 februarie – 1 martie):
Ikast Bording – Hypo Viena   __-__
Podravka Koprivnica – Viborg HK  __-__

Etapa 5 (14-15 martie)
Viborg HK – Ikast Bording   __-__
Hypo Viena – Podravka Koprivnica  __-__

Etapa 6 (21-22 martie):
Podravka Koprivnica – Ikast Bording __-__
Viborg HK – Hypo Viena   __-__

 Grupa 2

Etapa 1 (7-8 februarie):
Krim Ljubljana – ETO Gyor   __-__
Buducnost Podgorica – CS Oltchim   __-__

Etapa 2 (14-15 februarie):
ETO Gyor – Buducnost Podgorica  __-__
CS Oltchim – Krim Ljubljana  __-__

Etapa 3 (22-23 februarie):
CS Oltchim Rm. Vâlcea – ETO Gyor __-__
Krim Ljubljana – Buducnost Podgorica __-__

Etapa 4 (28 februarie – 1 martie):
Krim Ljubljana – CS Oltchim  __-__
Buducnost Podgorica – ETO Gyor  __-__

Etapa 5 (14-15 martie)
ETO Gyor – Krim Ljubljana   __-__
CS Oltchim – Buducnost Podgorica   __-__

Etapa 6 (21-22 martie):
ETO Gyor – CS Oltchim Rm. Vâlcea __-__
Buducnost Podgorica – Krim Ljubljana __-__

Adriana Nechita-Olteanu s-a accidentat din nou

27.01.2009 • Liga NationalaComments Off

Ghinioanele continuă să se abată asupra echipei vâlcene. În afara indisponibilităţii de lungă durată a Valeriei Beşe (care ar putea reveni totuşi pe teren, însă în aprilie) şi după ce s-a aflat că Tereza Pâslaru va trebui să stea şase luni pe tuşă, iată că o altă jucătoare de la Oltchim nu va mai putea fi folosită în finalul sezonului. Abia revenită după cele patru luni de absenţă datorate accidentării suferite la Jocurile Olimpice de la Beijing, Adriana Nechita-Olteanu s-a lovit din nou la piciorul stâng în meciul susţinut la Slatina, în Liga Naţională, iar verdictul a fost clar: handbalista nu mai poate scăpa de intervenţia chirurgicală. Extrema echipei vâlcene s-a deplasat săptămâna trecută la Kiel, în Germania, la celebra clinică unde s-au operat şi s-au recuperat alte jucătoare de la Oltchim, ultimele fiind Valentina Ardean şi Valeria Beşe.

Portarul Mihaela Smedescu s-a întors la Vâlcea

De la jumătatea lunii ianuarie, mai precis după meciul pe care HC Zalău l-a disputat la Rm. Vâlcea, antrenorii Ivica Rimanic şi Aurelian Roşca se bazează din nou, la antrenamentele pe care le efectuează, pe serviciile a trei portari. Criza apărută pe acest post, după ce Tereza Pâslaru a fost diagnosticată cu hepatită, boală din cauza căreia va rata finalul sezonului, i-a determinat pe tehnicienii Oltchim-ului să purceadă imediat la aplicarea unicei soluţii de rezervă pe care o aveau la dispoziţie: au chemat-o de la Zalău pe Mihaela Smedescu, care evolua la gruparea ardeleană sub formă de împrumut. „O echipă care este angrenată pe mai multe fronturi nu poate sta doar în doi portari. Aveam nevoie de o rezervă pentru Luminiţa Dinu şi Talida Tolnai, în condiţiile în care Tereza Pâslaru va fi indisponibilă până la finele sezonului”, a spus antrenorul principal Ivica Rimanic, justificând rechemarea la matcă a Mihaelei Smedescu, un tânăr goal-keeper care a avut evoluţii admirabile în acest sezon. Dovada cea mai bună în acest sens: prestaţia din meciul Oltchim – HC Zalău, atunci când, în dese rânduri, Smedescu a închis pur şi simplu poarta echipei ardelene, prin intervenţiile sale spectaculoase.

Începe returul!

27.01.2009 • Liga NationalaComments Off

Nevoite să joace câte două meciuri pe săptămână în această perioadă a anului (atât în Liga Naţională, cât şi în Liga Campionilor), handbalistele de la Oltchim Rm. Vâlcea au trecut cu brio peste acest program infernal, ba chiar au avut şi rezultate pe măsura aşteptărilor. Bilanţul este unul remarcabil: opt victorii, dar şi o înfrângere (survenită în partida cu Podravka Koprivnica din Sala Traian). „Aglomeraţia competiţională” nu se termină însă aici, gruparea vâlceană având şi în continuare un program infernal, cu meciuri extrem de dificile, atât pe plan intern (se apropie derbiul cu Rulmentul Braşov), cât şi internaţional (în Liga Campionilor).

Oltchim joacă două meciuri în trei zile

Din cauza partidei pe care Oltchim o va disputa pe 8 februarie, la Podgorica, în grupele Ligii Campionatului, conducerea grupării vâlcene a trebuit să alcătuiască un nou program pentru primele două meciuri din returul Ligii Naţionale, care va demara oficial la finele acestei săptămâni. Astfel, meciul HCM Roman – Oltchim, care iniţial trebuia să se joace duminică, 1 februarie, va avea loc cu două zile mai devreme, adică vineri, 30 ianuarie, de la ora 11.00. De asemenea, a fost decalată şi data de disputare a partidei Oltchim – HCM Baia Mare, jocul respectiv urmând să aibă loc luni, 2 februarie, de la ora 16.30, în Sala Traian.

În „patria” lui Bădulescu

În prima etapă din cadrul returului Ligii Naţionale de handbal feminin, fetele de la Oltchim se vor deplasa la Roman, acolo unde vor înfrunta echipa HCM din localitate, pregătită de Cornel Bădulescu, care a stat cândva şi pe banca tehnică a formaţiei vâlcene. Ironia sorţii face ca tocmai HCM Roman să fie ultima echipă care a învins la Vâlcea (în urmă cu trei ani, mai precis pe 4 februarie 2006), iar la vremea respectivă, antrenor principal al Oltchim-ului era chiar Bădulescu. Lucrurile se prezintă cu totul altfel în prezent, în condiţiile în care gruparea moldavă se zbate în zona nisipurilor mişcătoare şi nu poate emite prea multe pretenţii în faţa campioanelor ţării, care vor juca şi cu gândul la meciul cu Buducnost Podgorica, din 8 februarie.
Oltchim poate obţine la Roman cea de-a 14-a victorie consecutivă în întrecerea internă, însă titlul este totuşi departe de a fi decis, în ciuda celor trei puncte pe care vâlcencele le au în plus, în acest moment, în faţa Rulmentului Braşov. Peste două etape, la poalele Tâmpei, Oltchim va avea de înfruntat o grupare deloc dispusă să facă vreo concesie.

13 din 13!

27.01.2009 • Liga NationalaComments Off

PERFORMANŢĂ / La finele turului, echipa pregătită de Ivica Rimanic şi Aurelian Roşca ocupă prima poziţie în clasamentul Ligii Naţionale de handbal feminin, cu 3 puncte în plus faţă de principala rivală, Rulmentul Braşov

Oltchim Rm. Vâlcea a încheiat en-fanfare prima parte a campionatului intern, cu două victorii cât se poate de clare obţinute săptămâna trecută. Victime au fost, pe rând, grupările Rapid Bucureşti (învinsă cu 39-28 în Sala Traian) şi Oţelul Galaţi (învinsă cu 27-22 chiar în propriul fief). Aşa cum se observă, formaţia vâlceană are şi în acest sezon, cel puţin până în momentul actual, o comportare de excepţie în Liga Naţională. Cele două succese obţinute recent au ridicat la 13 (maximum posibil) numărul succeselor din tur, o performanţă care a mai fost realizată şi în sezonul 2006-2007, atunci când pe banca tehnică se afla Gheorghe Tadici.

Rapid n-a avut nici o şansă în Sala Traian

În prima dintre cele două partide disputate săptămâna trecută, Oltchim Rm. Vâlcea a înfruntat Rapid Bucureşti, în Sala Traian. Aşa cum era de aşteptat, meciul disputat miercuri, 21 ianuarie, nu le-a pus prea multe probleme jucătoarelor antrenate de Ivica Rimanic şi Aurelian Roşca.
În formulă completă şi dornice de a-şi spăla păcatele faţă de proprii suporteri după eşecul suferit în Liga Campionilor cu Podravka Koprivnica, handbalistele vâlcene au pus stăpânire pe joc încă din prima repriză, pe care şi-au adjudecat-o categoric, cu scorul de 19-10. După pauză, pe fondul unei uşoare relaxări în tabăra Oltchim-ului, giuleştencele au ţinut cât de cât pasul cu echipa vâlceană, însă doar atât. Celor 9 goluri în plus luate de vâlcence încă din primele 30 de minute li s-au mai adăugat acum alte 2, iar scorul final a fost net favorabil campioanelor en-titre ale ţării (39-28).
În acest meci, golurile echipei vâlcene au fost marcate de Narcisa Lecuşanu (8), Valentina Ardean (7), Gabriella Szucs (6), Elena Avădanii (5), Steluţa Luca (3), Oana Manea (2), Clara Vădineanu (2), Ramona Maier (2), Roxana Gatzel (2), Rita Borbas (1) şi Adriana Ţăcălie (1).

Misiune dificilă la Galaţi

Duminică, 25 ianuarie, handbalistele de la Oltchim au susţinut unul dintre cele mai importante examene din acest campionat, pe terenul echipei Oţelul Galaţi. În oraşul de la malul Dunării (de unde este originară Adina Meiroşu), misiunea grupării vâlcene a fost una extrem de dificilă, lucru evidenţiat şi de evoluţia scorului. În dese rânduri, gazdele au pus probleme serioase echipei antrenate de Ivica Rimanic şi Aurelian Roşca.
De partea cealaltă, Oltchim şi-a probat din plin maturitatea şi valoarea pe terenul echipei gălăţene. Formaţia vâlceană a condus cu două goluri la pauză (13-11), însă handicapul a crescut în repriza secundă, iar finalul a fost unul fără emoţii. Astfel, la sfârşitul celor 60 de minute regulamentare de joc s-a consemnat rezultatul de 27-22 pentru Oltchim.
Pentru gruparea pregătită de Ivica Rimanic au înscris Gabriella Szucs (6 goluri), Oana Manea (5), Steluţa Luca (4), Valentina Ardean (4), Adina Meiroşu (4), Narcisa Lecuşanu (2), Elena Avădanii (1) şi Iulia Puşcaşu (1).  (N.C.)

Lucian Râşniţă formează viitorul handbalului feminin

27.01.2009 • DiverseComments Off

INTERVIU / După o perioadă petrecută la cârma unor dintre grupările de referinţă ale ţării (printre care şi Oltchim Rm. Vâlcea), antrenorul Lucian Râşniţă a lăsat deoparte agitaţia întrecerilor de seniori. Fostul tehnician al echipei naţionale de handbal masculin, Lucian Râşniţă se ocupă în prezent de coordonarea activităţii în cadrul Centrului Naţional Olimpic de Excelenţă de la Rm. Vâlcea.

* Cum vi se par condiţiile de la Vâlcea?
- Consider că sunt condiţii de excepţie pentru ceea ce înseamnă anul 2009 în sportul românesc. Cam aşa cred că ar trebui să arate oricare centru de pregătire. Avem tot ceea ce ne trebuie, sperăm doar să putem realiza câteva din priorităţile handbalului feminin pe care le întrezărim pentru 2012.

* De ce aţi acceptat să veniţi la conducerea Centrului de Excelenţă?
- Am avut mai multe oferte, dar din câte am observat eu, la ora actuală, în handbalul românesc, prioritatea numărul unu o reprezintă conducerea clubului, iar abia apoi tehnicienii. Părerea mea este că ordinea corectă ar fi următoarea: sportivii, tehnicienii şi în ultimul rând conducerea. Am venit aici, pentru că sunt lăsat în pace să lucrez la un proiect care îmi place şi despre care consider că merge pe drumul bun.

* Consideraţi că printre jucătoarele dumneavoastră sunt sportive care au şanse să ajungă mari handbaliste în viitor?
- Deocamdată, majoritatea sunt doar promisiuni, nicidecum certitudini. Dar, cu toate acestea, cu siguranţă există câteva jucătoare la ambele grupe, care în cel mai scurt timp vor putea spune ceva pentru handbalul de mâine. Acum este destul de greu să mă pronunţ în privinţa lor pentru că sunt aceste fluctuaţii de vârstă, de interes de club, precum şi multe alte probleme. Noi ştim foarte bine că ele, conform contractului, până la vârsta de 20 ani sunt ale centrului, iar apoi vor putea pleca la cluburile unde doresc. Bineînţeles că acest lucru se poate întâmpla şi mai devreme, dacă valoarea le permite. Noi nu o să oprim nici o jucătoare dacă este de o valoare deosebită şi poate să facă un salt calitativ, mai ales după ce a terminat liceul.

* Ne puteţi spune numele câtorva dintre ele?
- Nume aş prefera să nu vă dau încă, pentru că sunt încă în perioada în care le evaluez din punct de vedere al potenţialului lor şi probabil aş crea o discordanţă. Aici sunt selectate cele mai bune jucătoare din fiecare generaţie. Este evident că din 20 de sportive, nu pot să iasă 20 de valori, pentru că acest lucru ar fi ieşit din comun.

* Care credeţi că este diferenţa dintre jucătoarele din cadrul Centrului de Excelenţă şi cele de la echipele de club?
- Din punct de vedere al nivelului de pregătire şi instruire, noi ne dăm seama că este o mare diferenţă între jucătoarele de la Centrul de Excelenţă şi cele care provin de la echipele de club. Nu vreau să jignesc sau să spun că nu se lucrează la nivelul echipelor de club, dar aici chiar se mănâncă handbal pe pâine, tot programul fiind făcut numai pentru acest sport. Sportivele noastre încep cursurile la ora nouă şi jumătate. Ele au această facilitate care le ajută în privinţa antrenamentelor. Pe o rază de 100 de metri există casă, masă, sală de sport şi recuperare. Asta este diferenţa. Echipele de club nu pot să realizeze acest ciclu de pregătire cu două antrenamente pe zi.

* Aveţi şi fete din Vâlcea selecţionate la Centru?
- La grupa a doua avem două fete de la Clubul Sportiv Chimia Rm. Vâlcea. Mă refer la portarul Magda Neagoe şi la pivotul Bianca Gornistu. La cea de-a doua grupă nu avem nici o sportivă din Vâlcea.

* Cu ce antrenori colaboraţi în cadrul Centrului?
- De prima grupă se ocupă Costel Oprea, iar de cea de-a doua Maria Torok-Duca, în timp ce Ion Belu este antrenor de portari la ambele grupe.

* Sunteţi de acord cu ideea că nu mai sunt jucătoare talentate, că nu mai există viitor în handbalul românesc de performanţă?
- În 1997-1998, atunci când am plecat eu de la Vâlcea se spunea acelaşi lucru, că nu sunt jucătoare talentate, că sunt plafonate. Vreau să ne reamintim că titlul de vicecampioană mondială a fost obţinut cu 13 jucătoare care au venit de la campionatele din străinătate. Aşa că, dacă în 1997-1998 nu aveau nici o valoare, echipele puternice din Europa nu le-ar mai fi cooptat în loturile lor. Ideea e că noi avem jucătoare de valoare, însă foarte important este ceea ce facem cu ele după ce trec de la junioare spre senioare. Ele sunt nişte pietre preţioase, care trebuie şlefuite. Depinde aşadar de modul cum le şlefuim. Raspunsul la această problemă ni l-au dat cei din străinătate, care ne-au spus că facem selecţie bună, instruim foarte bine, dar nu mai şlefuim. Acesta este singurul lucru pe care trebuie să îl mai facem, pentru că nimeni nu poate să îmi spună mie că nu avem talente handbalistice. Pot chiar să enumăr câteva, de la Oltchim: Clara Vădineanu, Adriana Ţăcălie sau Oana Manea. Bineînţeles că nici numele Ionela Gâlcă nu spunea mare lucru acum 7-8 ani, dar trebuie să ai răbdare şi să le cooptezi într-un climat favorabil performanţei.

Despre Oltchim în Liga Campionilor:
„Vâlcencele ştiu să abordeze meciurile cu miză”

Şeful Centrului Naţional Olimpic de Excelenţă de la Rm. Vâlcea nu a ratat nici unul dintre meciurile susţinute de Oltchim în 2009 în Liga Campionilor. Deşi cunoaşte foarte bine handbalului feminin, Lucian Râşniţă nu a dorit să dea vreun pronostic precis în privinţa performanţei pe care gruparea vâlceană ar putea să o realizeze în acest sezon pe plan european. „Am spus încă de la început că CS Oltchim o să aibă un parcurs mai bun decât cel de anul trecut, întrucât echipa a căpătat multă experienţă, iar fondul de jucătoare a rămas cam acelaşi. Sunt un doar un spectator, aşa că nu pot să îmi dau cu părerea dacă va câştiga sau nu Liga Campionilor, dar cu siguranţă are potenţialul necesar pentru a face acest lucru. Totul depinde de forma sportivelor şi de componenţa lotului, pentru că am observat în ultima vreme că joacă în minus destul de des sau au jucătoare accidentate. Un lucru este sigur, şi anume că Oltchim-ul ştie să abordeze meciurile adevărate, cu miză. S-a văzut foarte clar diferenţa dintre felul în care joacă în Liga Naţională şi felul cum evoluează în Liga Campionilor. Excepţie face partida cu Podravka Koprivnica, unde este posibil să fi fost vorba şi despre un instinct de conservare. Părerea mea este că atunci când citim numele celor două grupe principale, aceasta a Oltchim-ului pare mai accesibilă, dar oricum gruparea vâlceană trebuie să fie vigilentă în toate jocurile, pentru că orice echipă din Europa ar vrea să câştige împotriva campioanei României”.

Despre naţionala de handbal masculin:
„Handbaliştii din România au potenţial”

Fost antrenor la naţionala de handbal masculin (timp de trei ani şi jumătate), Lucian Râşniţă a urmărit cu interes evoluţia echipei pregătite în prezent de Aihan Omer la Campionatul Mondial din Croaţia. „Este foarte greu să construieşti şi foarte uşor, atunci când echipa a ajuns la un anumit nivel, să apostrofezi! În 2003, atunci când am preluat echipa naţională a României de seniori, aceasta se afla în grupa a IV-a valorică. Ne-a fost foarte greu să le inducem jucătorilor ideea că şi în România se poate juca handbal de calitate. Acela era un moment când se vehicula ideea că la băieţi nu se mai putea face nici un progres. Echipa României are potenţial şi este constituită din sportivi care joacă de foarte mult timp împreună, care sunt maturi şi experimentaţi. Felul în care evoluează sau nu echipa este influenţat de atmosfera din jurul echipei naţionale”, spune Râşniţă, care a explicat apoi şi motivul pentru care a părăsit prima reprezentativă: „Atmosfera din cadrul lotului începuse să fie colateral ostilă, iar în momentul în care am trecut la o echipă de club am început să am probleme la cea naţională. Consider că cel mai bine este ca antrenorul echipei naţionale să nu fie şi antrenor de club”.
Ovidiu DULĂCIOIU

Victorii pe linie pentru handbalistele Nicoletei Lazăr

27.01.2009 • DiverseComments Off

TURNEU / Cele opt echipe care fac parte din Seria D a Campionatului Naţional de junioare I, printre care şi grupările vâlcene CS Chimia şi Grupul Şcolar Energetic, s-au reunit săptămâna trecută la Slatina, la ultimul turneu de sală din această iarnă

În intervalul 23-25 ianuarie a avut loc cel de-al doilea turneu din cadrul Campionatului Naţional de handbal feminin, rezervat echipelor de junioare I din Seria D. Competiţia a fost organizată de LPS Slatina şi s-a desfăşurat în Sala Sporturilor LPS din localitate. La acest turneu au participat următoarele grupări: CS Chimia, CSŞ Caracal, LPS Banatul Timişoara, CSŞ Drobeta-Tr. Severin, CSŞ Hunedoara, LPS Târgu Jiu, LPS Slatina şi Grupul Şcolar Energetic Rm. Vâlcea. Handbalistele de la CS Chimia s-au întors de la acest turneu cu trei victorii, din trei meciuri disputate. În etapa a cincia, care a avut loc pe data de 23 ianuarie, echipa pregătită de antrenoarea Nicoleta Lazăr a jucat împotriva celor de la CSŞ Hunedoara, în faţa cărora s-a impus la o diferenţă de 11 goluri (33-22).

Etapa a şasea, de pe 24 ianuarie a adus gruparea vâlceană faţă în faţă cu LPS Tg. Jiu. Şi de această dată, handbalistele vâlcene au ieşit învingătoare cu şapte goluri avans (30-23). În ultima etapă din acest turneu, cea de-a şaptea, ce a fost disputată pe 25 ianuarie, fetele Nicoletei Lazăr s-au confruntat cu echipa organizatoare, LPS Slatina, pe care dealtfel au şi învins-o cu patru goluri diferenţă (35-31).
„La Slatina, am avut parte de un arbitraj foarte bun, ca în Liga Naţională, iar în ceea ce priveşte felul în care au jucat fetele, nu am decât cuvinte de laudă. Pot să spun decât că sunt foarte mulţumită de rezultatele pe care le-am obţinut”, ne-a declarat Nicoleta Lazăr, a cărei echipă se bate cu şanse reale pentru primul loc în Seria D. După 14 meciuri disputate, fetele de la CS Chimia se clasează pe locurile 1-2, la egalitate de puncte (24) cu CSŞ Caracal.

Trei înfrângeri pentru junioarele de la Energetic

Din păcate, nu la fel de bine au stat lucrurile pentru echipa Grupului Şcolar Energetic, care a suferit trei înfrângeri în turneul de la Slatina: 31-33 cu LPS Banatul Timişoara, 29-38 cu LPS Slatina şi 23-34 cu LPS Tg. Jiu. Gruparea vâlceană se află în prezent pe locul 7 în Seria D, cu doar 4 puncte în cont (acumulate în urma unei victorii şi a două rezultate de egalitate), aşa că nu mai are nici o şansă pentru a se califica în faza semifinală a Campionatului Naţional.

Un egal şi o înfrângere pentru sportivii de la CSŞ

27.01.2009 • DiverseComments Off

În zilele de 24 şi 25 ianuarie a avut loc cel de-al doilea turneu din cadrul Campionatului Naţional de Handbal masculin rezervat echipelor de juniori I din Seria D. Astfel, sâmbătă, la Rm. Vâlcea, gruparea Clubului Sportiv Şcolar a înfruntat formaţia CSŞ „U” Craiova. După un joc destul de dificil şi strâns, băieţii pregătiţi de antrenoarea Rodica Onogea au terminat partida la egalitate 19-19 (9-9). Ulterior, handbaliştii vâlceni au fost învinşi de echipa locală, LPS Tg. Jiu cu scorul de 21-18 (9-9). Următorul meci pentru care se pregătesc băieţii de la CSŞ Rm. Vâlcea se va desfăşura pe data de 8 februarie, în prima etapă din retur, la Caracal. (O.D.)

Junioarele Florinei Petria se deplasează la Sibiu

27.01.2009 • DiverseComments Off

În intervalul 30 ianuarie – 1 februarie, la Sibiu, va avea loc cel de-al patrulea turneu din cadrul Campionatului Naţional de Handbal feminin rezervat echipelor de junioare III din seria K. La această competiţie va participa şi echipa Clubului Sportiv Şcolar Rm. Vâlcea pregătită de antrenoarea Florina Petria. Pe parcursul turneului, gruparea vâlceană va disputa partide cu următoarele cinci echipe: LPS Sebeş, Grupul Şcolar Energetic Rm. Vâlcea, HC Oltenia Rm. Vâlcea, Dara Făgăraş şi CSŞ Sibiu. „Încă de la început, obiectivul nostru a fost calificarea la turneul semifinal. Probabil că meciul cu Dara Făgăraş va fi ceva mai dificil pentru că sportivele lor sunt mai mari ca vârstă şi mai avansate din punct de vedere al experienţei.

Din rândul fetelor ce se vor deplasa la acest turneu fac parte Alexandra Andrei, Andreea Dincă, Ana Maria Târcă, Roxana Stanciu şi Alexandra Ivan, care sunt unele dintre cele mai eficiente jucătoare şi s-au remarcat pe parcursul celor trei turnee deja finalizate”, ne-a declarat Florina Petria, care a ţinut apoi să mulţumesc directoarei Clubului Sportiv Şcolar Rm. Vâlcea, Mihaela Truşcă, pentru sprijinul acordat handbalului juvenil. (O.D.)

 POLITICA

Cautare

Utile

Publicitate

Parteneri