Activitatea la clubul privat HC Oltenia e pe drumul bun

Toma Pleşa, preşedintele AJH Vâlcea şi membru fondator al primului club privat de handbal din Vâlcea, HC Oltenia, este foarte mulţumit de performanţele grupelor de copii ale acestei grupări, care s-au impus recent la Festivalul Handbalului Juvenil de la Piatra Neamţ. „Suntem pe drumul bun. Cei trei antrenori ai clubului se preocupă serios pentru a aduna în echipele pe care le pregătesc numai elemente tinere şi de perspectivă”, spune Toma Pleşa. Reputatul arbitru internaţional de handbal apreciază aşadar în mod deosebit munca depusă de cei trei antrenori ai clubului, Aurelian Roşca, Victorina Bora şi Ionel Gheorghe, care au în continuare în plan depistarea unor tinere talente din Vâlcea şi nu numai, ce pot deveni peste ani certitudini în sportul românesc. Pentru a dovedi că la HC Oltenia se lucrează cu folos, Toma Pleşa ne-a mai informat că zilele trecute antrenoarea Victorina Bora s-a aflat într-un cantonament la Călimăneşti, împreună cu două grupe de copii, fete şi băieţi.

Vizat ca antrenor al Centrului de Excelenţă de la Vâlcea,

Aurelian Roşca s-a întors acasă

Chemat toamna trecută de Mariana Târcă pentru a-i da o mână de ajutor la Rulmentul Braşov, tânărul antrenor vâlcean Aurelian Roşca şi-a încheiat recent conturile cu echipa de la poalele Tâmpei, cu care-a izbutit să câştige în sezonul trecut trei trofee importante. Roşca îşi va relua locul la catedra Grupului Şcolar Energetic, va continua munca şi la clubul privat de handbal HC Oltenia, iar de la 1 septembrie va activa şi ca antrenor la Centrului de Excelenţă în Handbal de la Vâlcea. (N.C.)

Rulmentul nu este o replică a Oltchimului

Domnule George Pirnea, cum aţi caracteriza activitatea SC URBAN SA Râmnicu Vâlcea de la momentul în care aţi preluat conducerea sa şi până în prezent?

Mă bucură faptul că ARENA vine la firma URBAN pentru a sta de vorbă cu noi. Sunteţi un ziar, eu numesc publicaţia dumneavoastră ziar… aştept că fiţi cotidian. Ar fi un vis pentru cei cărora le place sportul, dar nu numai, pentru că Arena este şi sport, este şi politică. Ar fi un vis, repet, să realizaţi acest lucru şi mă bucur că aţi ales să staţi de vorbă cu o societate, spunem noi, reprezentativă nu numai la nivel de Vâlcea… şi vă lăsăm pe dumneavoastră să apreciaţi dacă greşim într-un fel sau altul. Referindu-mă la întrebarea pe care mi-aţi adresat-o, vă pot spune cu tărie că am găsit o societate puternică. Acesta este adevărul. Am beneficiat din start de sprijinul directorului general Teodor Florescu. Fostul director al SC Urban SA Râmnicu Vâlcea, ing. Cristian Popescu, a fost avansat, ca să mă exprim aşa, în sensul bun al cuvântului. Acum este consilier al managerului general şi mi-a lăsat o societate foarte bine ancorată. Bănuiţi probabil de aici că şi ce mă aşteaptă pe mine nu e deloc uşor. Pentru că firma Urban s-a impus pe piaţă, iar la Râmnicu Vâlcea, din sondajele pe care noi le facem lunar, se bucură de respectul partenerilor, contribuabililor, clienţilor. Din păcate, sau din fericire, rămâne de văzut cum voi gestiona firma, momentul în care eu vin la conducerea acestei societăţi este unul extraordinar, întrucât, la Râmnicu Vâlcea, împreună cu Primăria, SC Urban, în cadrul unui program ISPA, derulează primul proiect românesc ce are în vedere un nou tip de salubritate, o colectare selectivă a deşeurilor. Vom implementa acest proiect foarte repede. De fapt, dumneavoastră vă plimbaţi prin oraş şi constataţi deja primele schimbări pozitive. Efectiv, însă, această activitate a început din data de 3 iulie 2006. Una peste alta, mă consider chiar mândru de faptul că lucrez într-o societate puternică şi, mai mult decât atât, vreau să vă spun că sunt şi hotărât să dovedesc, vorbesc acum şi în numele dumneavoastră, al oamenilor din presă, domeniu din care vin şi eu, că cei care am făcut management în presă – eu am fost o vreme directorul general al Radioteleviziunii Vâlcea 1, iar înainte am lucrat şi la Etalon – putem face lucruri deosebite şi în alte zone. Şi apreciez că suntem capabili să demonstrăm că putem.

Aţi întâlnit şi probleme?

Practic, o dată cu numirea mea în această funcţie, după ce am câştigat un examen în acest sens (aveam două alternative, iar Consiliul de Administraţie a hotărât să ocup această poziţie), au început problemele, pentru că Urban a câştigat licitaţia în ceea ce priveşte salubritatea la Râmnicu Vâlcea, anul trecut, iar în caietul de sarcini erau foarte multe lucruri care trebuiau rezolvate în termenele stabilite. O parte dintre aceste lucruri îmi revin mie să le rezolv, şi când mă refer la mine mă refer, desigur, şi la societatea comercială pe care o reprezint. Programul demarat incumbă foarte mult efort nu numai mintal, ci şi financiar. Am întâlnit şi unele greutăţi, aşadar, însă, aici, la Urban, avem un colectiv foarte bun, un colectiv care îmbină cu succes experienţa cu tinereţea unor şefi de servicii. În general, mă declar, după aproximativ 3 luni, mulţumit de factorul uman, de altfel cel care hotărăşte până la urmă ce şi cum se întâmplă într-o societate.

Aceste argumente au stat la baza alegerii pe care aţi făcut-o în momentul premergător ieşirii dumneavoastră din presă?

Dacă aş fi sentimental, v-aş răspunde că e greu să ieşi din presă, ori niciodată nu ieşi din presă odată intrat cu sufletul în acest domeniu. Vreau să fiu sincer cu cititorii dumneavoastră: o undă de regret am avut. Mi-ar plăcea să cred că am fost un om apreciat acolo unde am lucrat. De altfel, şi când am plecat de la Etalon, şi când am plecat de la Vâlcea 1, ambii patroni ai celor două posturi TV, pe care eu le consider peste nivelul unor televiziuni de judeţ, îmi place să cred că au regretat faptul că nu am mai lucrat împreună. Ţin chiar să le mulţumesc atât domnului Iulian Margu, cât mai ales domnului Emilian Frâncu, pentru modul plin de fairplay în care s-au comportat cu mine. Rar mi-a fost dat să văd doi patroni de canale media care să nu intervină asupra conţinutului jurnalului de ştiri. Este extraordinar ceea ce am găsit atunci la ambele televiziuni. Lucrând în domeniu, vă daţi seama că nu e uşor să faci presă atâta timp cât problemele financiare te apasă. Desigur, o nostalgie după presă există… şi-mi va rămâne. Aceasta, însă, nu mă împiedică să recunosc că unul dintre motivele plecării mele din presă l-a reprezentat partea financiară. Acum, câştig mult mai mult, dar şi dorinţa de a demonstra mai mult m-a determinat, de asemenea, să mă înham la această nouă muncă. Dar, până la urmă, eu vin din partea tehnică. Am cunoştinţele necesare, deci nu vin pe un tărâm chiar necunoscut. Am specialitatea căi ferate, drumuri şi poduri şi vă mai mărturisesc că, iniţial, gândeam că lucrurile în salubritate sunt oarecum floare la ureche. Totuşi, am constatat că şi aici există multă filozofie şi ştiinţă exactă. Am norocul, cum mai spuneam, să lucrez cu un colectiv foarte bun şi, mai mult decât atât, să beneficiez de sprijinul domnului Florescu, al Consiliului Managerilor. Veţi vedea cum va arăta peste un an Râmnicul şi în special care vor fi rezultatele părţii acesteia… de imagine a Urbanului.

Există anumite principii personale pe care aţi încercat să le imprimaţi colectivului, societăţii Urban?

Primarul Râmnicului, Mircia Gutău, avea o expresie: „prima dată ordine!”. Nu am dorit să-l parafrazez, însă, de ordine am avut şi eu nevoie şi nu ştiu dacă prima dată am făcut ordine, dar acesta a fost principiul după care am încercat să mă ghidez. Ordinea şi disciplina sunt elemente ce ţin de mediul militar, din care am făcut şi eu parte. La origine, am fost ofiţer. M-au ajutat multe principii conturate în acest mediu. De la ordine, disciplina muncii, pornesc foarte multe. Sunt şi lucruri pe care le-am schimbat de când am venit, sunt altele pe care încă n-am reuşit, dar vă asigur pe toţi că adevărata faţă Urbanului va ieşi la iveală o dată cu implementarea programului de colectare selectivă a deşeurilor.

Este acest proiect cel mai important dintre cele pe care Urban le are în derulare la acest moment? Există şi ale proiecte majore pe care le derulaţi?

Avem un program foarte bine pus la punct, o strategie de dezvoltare. E şi normal să fie aşa, dat fiind faptul că preşedintele ARS este Teodor Florescu. Tot ceea ce înseamnă salubritate la standarde europene în România practic este reprezentat de Urban, de Teodor Florescu. Strategia noastră este foarte clară şi vreau să vă spun că ea priveşte nu doar îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite populaţiei, ci şi extinderea acestora. Societatea Urban este pregătită şi hotărâtă să câştige toate licitaţiile din judeţul Vâlcea… pentru că ne gândim la toţi vâlcenii.

Numele companiei Urban este strâns legat de sport, de performanţe în plan naţional, dar şi internaţional. Este conducerea societăţii mulţumită de rezultatele echipelor cărora le-a oferit şansa de a ajunge sus?

Nu sunt mandatat să răspund în numele domnului Florescu. Doar constat că dânsul a făcut lucruri extraordinare. Nu e vorba doar de sponsorizarea multor discipline sportive, cum ar fi handbalul, baschetul, voleiul, fotbalul, K1-ul şi aşa mai departe, ci şi de sprijinirea multor persoane fizice, instituţii şi fundaţii umanitare aflate la nevoie. În general, Teodor Florescu este un om discret, nu-i prea place să se afle în lumina reflectoarelor discutând pe tema binefacerilor sale. Nu prea l-aţi văzut la TV, şi nici presa scrisă nu abundă în interviuri cu domnia sa. Cât priveşte, însă, activitatea sportivă, vă asigur că aceasta este hobby-ul domniei sale. Această activitate este structurată pe mai multe segmente. La ora actuală, suntem cei care sprijinim sută la sută echipa de handbal Rulmentul Braşov, care va avea o altă structură organizatorică în curând. Probabil se va numi Handbal Club Municipal Braşov. O echipă care a adus prin rezultatele sale mari satisfacţii şi bucurii sutelor de mii de suporteri şi conducerii SC URBAN SA. A câştigat tot ceea ce se putea câştiga, atât Campionatul României, Cupa României, cât şi Challange Cup. Avem deosebita plăcere să lucrăm acolo cu o antrenoare excepţională, o adevărată colonie de vâlceni. Atât domnul Florescu, cât şi soţii Târcă, Aurelian Roşca, mai sunt şi câteva jucătoare, sunt de pe meleagurile noastre. Rulmentul nu s-a dorit o replică la Oltchim Râmnicu Vâlcea. Nu s-a pus şi nu se pune această problemă. Nu ştiu de ce sunt alimentate astfel de zvonuri. Pot doar să bănuiesc de ce şi de către cine. Oltchim Râmnicu Vâlcea merită respectul nostru. La societatea noastră, sunt foarte mulţi fani, susţinători ai echipei de handbal Oltchim. Ei bine, aceştia nu întâmpină din partea conducerii SC URBAN nici o oprelişte în a-şi manifesta simpatia faţă de fetele Oltchimului. Teodor Florescu a vrut să-i dea o şansă Marianei Târcă şi nu vedem nimic rău în asta, ba din contră, văzând rezultatele, suntem de-a dreptul încântaţi. După părerea mea, la Braşov, acum, se clădeşte o echipă puternică, o formaţie care în 2-3 ani va ajunge foarte departe, chiar dacă, recent, Oltchimul şi-a propus câştigarea titlului de campioană şi accederea în Liga Campionilor. Cei de la Braşov, din ce ştiu eu, sunt hotărâţi să ajute Oltchimul pentru a avea o comportare foarte bună în turneele de baraj, de calificare în Liga Campionilor şi poate în grupele Ligii Campionilor. Pentru a aduce puncte şi pentru a avea o clasare cât mai bună, astfel încât, România să participe la anul, eventual, cu două echipe în Liga Campionilor la feminin. Personal, am rămas neplăcut surprins citind în ziarul dumneavoastră un interviu ce s-a dorit probabil incendiar cu preşedintele Oltchimului, Ioan Gavrilescu, om pe care eu îl consider unul dintre cei mai mari preşedinţi pe care i-a avut sportul vâlcean, cu bunele şi relele sale. Continui să cred că domnia sa merită o retragere cât se poate de frumoasă, en fanfare, poate chiar prin câştigarea titlului de campioană a României şi, de ce nu, peste doi ani, câştigarea Cupei Campionilor. Ce nu înţeleg la domnia sa este acest război al declaraţiilor din ultimul timp, în care mă văd şi eu luat la ţintă. Nu cred că rubrica mea dintr-un alt ziar, care se numeşte „Colţul lui Pirnea”, i-a făcut vreodată deservicii domniei sale sau, Doamne fereşte, să-l jignească cu ceva. Nu voi transfera niciodată lupta de idei în plan personal, ori familial. Ceea ce domnia sa le-a declarat colegilor dumneavoastră regretă acum, iar dacă nu regretă probabil că m-am înşelat în ceea ce-l priveşte. Chiar şi aşa, rămân totuşi de părere că oamenii bătrâni, dacă nu-i ai, trebuie să-i preţuieşti. Credeam până acum sincer că trebuia să-l preţuiesc. Sper că domnul Gavrilescu îşi va retrage cele spuse, pentru că sunt surprins să se ducă o luptă a ideilor din sport în plan personal.. mai ales atât de departe. A folosit acolo o expresie „baby sitter” în ceea ce o priveşte pe fiica mea cea mică, Ana Maria Mădălina. Nu sunt adeptul proceselor sau al lucrurilor pe care eu nu le consider normale într-o presă democratică. Dar mă surprinde că un om bine aşezat familial poate să transfere lupta într-o mocirlă în care nu-l ştiam totuşi până atunci prezent. Dar poate că m-am înşelat şi că pe Ioan Gavrilescu îl mai trădează câteodată şi vârsta, şi câteodată mai e luat de val, ori provocat cu succes de nişte jurnalişti incisivi. În nici un caz nu sunt duşmanul echipei Oltchim, cum s-a insinuat. Am tratat corect, zic eu, fiind la Etalon, rezultatele echipei Oltchim şi atunci când rezultatele acesteia în raport cu investiţiile făcute au fost slabe. Cu atât mai puţin nu i-am ridicat statui la figurat de dragul faptului că fiica mea juca handbal la Oltchim şi s-a accidentat grav la această formaţie. O operaţie care a fost suportată de noi. Probabil că decontul se mai găseşte şi acum la Oltchim. Dar am terminat cu acest subiect. Pentru mine, ce face acum Oltchim Râmnicu Vâlcea poate că este şi meritul nostru, al presei, al meu inclusiv, care am susţinut tot timpul că la Oltchim se face performanţă doar dacă se taie în carne vie. Poate că şi eu am contribuit ca Oltchim să facă nişte transferuri extraordinare, să aducă un antrenor capabil şi să-şi propună ţintele pe care le merită. Le urez succes şi sunt convins că succesul va veni numai în teren, nu în culise, aşa cum declara domnia sa despre Rulmentul Braşov – că ar fi câştigat doar Challange Cup pe merit.

Cum a reacţionat familia dumneavoastră?

Dacă aş spune că nu a fost afectată, ar însemna să mint. Mai minţim noi în viaţă, însă, sigur că atunci când sunt lucruri care lovesc direct familia dor. Din fericire, am o familie unită, puternică, lucru care se datorează în special soţiei mele, Ileana, cea care a îndurat multe dintre greutăţile inerente. Dar, poate, la ea au fost mai multe decât la alţii, pentru că eu am fost ofiţer. Am fost mulţi ani plecat de acasă. Aş vrea să reproduci corect, întrucât poate vor fi câţiva care vor specula lucrul acesta. Plecat de acasă nu am fost niciodată… cu expresia ca atare şi cu ghilimelele de rigoare. Stau bine la acest capitol, fără falsă modestie. Am două fete excepţionale. Fiica cea mare, Bianca, este studentă la Drept. Nu a cunoscut o altă medie decât zece, nu numai la facultate. Mi-a învăţat excelent şi la Colegiul Naţional Alexandru Lahovari. A câştigat olimpiade după olimpiade. Din fericire, am şi doi părinţi care trăiesc, sunt bine mersi, lucru care vi-l doresc tuturor… Fata cea mică, de altfel cea care a suferit două accidente grave şi este, să spunem, componentă a echipei de ligă naţională Rulmentul Braşov, se află într-o situaţie foarte delicată acum, după a treia operaţie. E foarte probabil să încheie o carieră care se termină înainte de a începe. Cu atât mai mult ne-a durut ceea ce preşedintele Ioan Gavrilescu a declarat. Sunt convins că domnia sa regretă acum. Îi cunosc foarte bine familia şi n-aş vrea să fiu deloc răutăcios. Sunt nişte intelectuali rasaţi. Prin cele declarate ziarului dumneavoastră simt, însă, că unul n-ar prea mai face parte din această categorie. N-aş mai vrea să fac polemică, şi dumnealui spunea acelaşi lucru, dar am vrut să lămurim anumite aspecte. Dumnealui mai spunea că niciodată n-a spus nimic defăimător la adresa Oltchimului şi că, dacă ar fi fost aşa, şi-ar da demisia. Poate chiar ar trebui să-şi dea demisia.

Cum priviţi situaţia de la CSM, unde, de asemenea, sunteţi acţionari, ori la Otopeni?

Trecând peste capitolul dinainte, şi vă mulţumesc pentru această întrebare, aş vrea să mai adaug că URBAN sprijină consistent şi echipa divizionară B CSM Râmnicu Vâlcea. Vă las pe dumneavoastră să întrebaţi Consiliul de Administraţie să întrebaţi Consiliul de Administraţie cât de semnificativ este acest ajutor. Suntem o societate comercială care nu foloseşte bani publici pentru astfel de activităţi, cum adesea se întâmplă în alte părţi, dar ne rezervăm dreptul de a nu aminti nici o cifră. Oricum, am vrea să le transmitem celor de la CSM că atâta timp cât au Urban scris pe piept victoria ar trebui să vină mai uşor, pentru că Urban este o societate extrem de puternică, lucru care ar trebui să-i mobilizeze. Suntem însă decepţionaţi de parcursul foarte slab al formaţiei vâlcene în retur. Este greu de înţeles, pentru mine, care am fost aproape de echipă, şi mai greu. Vreau să vă spun că a fost o situaţie inedită, la un meci cu Otopeniul, ambele formaţii jucând cu sigla Urbanului pe piept, când s-a jucat pe bune, pentru că ar fi culmea să sponsorizezi nonvaloarea, iar echipa câştigătoare ar fi fost substanţial premiată. Vom încerca în continuare să-i ajutăm. Sperăm ca, din sezonul viitor, CSM să arate mai bine. Avem semnale că aşa va fi. Semnalele noastre se leagă de trei oameni, chiar patru: primarul Mircia Gutău, viceprimarul Bebe Dicu, Florin Verigeanu, dar în deosebi de Gheorghe Constantin. Noi aşa îl considerăm pe domnul Constantin – omul potrivit pentru a face simţit la Râmnicu Vâlcea gustul performanţei. Mai sprijinim divizionara B CS Otopeni, o echipă foarte bună, cu un antrenor excelent, Marian Pană. Fratele lui, se pare, este noul antrenor al CSM-ului. Din păcate, nu ne vom întâlni, întrucât suntem repartizaţi în serii diferite. De asemenea, suntem foarte mulţumiţi de sprijinul pe care-l acordăm luptătorilor de la Local Kombat. Avem doi luptători foarte buni, Ciprian Sora şi Ghiţă. Vom mai aduce lângă noi un alt vâlcean, de la karate, pe Marian Totelecan. Vă spun asta în premieră pentru că, repet, sunteţi un ziar pe care eu îl apreciez foarte mult, mai ales în partea de politică şi îndeosebi în zona sportului de jos, copii juniori, diviziile inferioare şi campionatele judeţene. Şi, nu în ultimul rând, suntem aproape de baschet, aici este şi sufletul meu. Sprijinim şi Clubul CET Govora, alături de conducerea acestei societăţi. Vă pot spune că am reuşit să transferăm o jucătoare după care alergăm de trei ani de zile. Este vorba despre o jucătoare de top – Laura Bocoş. Oficial, este la Râmnicu Vâlcea. De asemenea, sprijinim automobilismul, la Braşov. În curând, n-ar fi exclus să sprijinim şi o echipă de handbal masculin şi, la Râmnicu Vâlcea, cu siguranţă, o echipă de volei feminin. Este vorba de Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, acolo unde Marius şi Nicoleta Mărgărit merită mai mult. După părerea noastră, sunt cei mai buni şlefuitori de talente pe care îi are Vâlcea. Dacă îmi permiteţi, pe final, le-aş promite vâlcenilor că sloganul „Pentru noi nu există locul doi!” este valabil în Societatea Comercială Urban, nu numai în ceea ce priveşte sportul. Pe unde vom ajunge, pe unde vom câştiga licitaţii sau ne vom implica în sprijinirea unor ramuri sportive, vă asigurăm că într-adevăr a venit Urbanul, cel care reprezintă locul I.           

Eduard DULĂCIOIU

La Festivalul Naţional de mini-handbal de la Piatra-Neamţ,

HC Oltenia Rm. Vâlcea a bătut totul

Timp de trei zile, în perioada 23-25 iunie a.c., Complexul Sportiv al Liceului „Gheorghe cartianu” din Piatra Neamţ a găzduit întrecerile celei de-a XI-a ediţii a Festivalului Naţional de mini-handbal, adunând la start echipe din toate zonele româniei. La întrecere au participat peste 200 de copii, fetiţe şi băieţi, alcătuind 20 de echipe de handbal, dintre care 4 echipe de la LPS Piatra-Neamţ, 3 echipe de la Axiopolis Cernavodă, 3 echipe de la Handbal Club Oltenia Rm. Vâlcea, 2 echipe de la LPS Roman, 2 echipe de la Liceul „Cuza Vodă” din Huşi, 2 echipe de la Clubul Copiilor Oneşti şi câte o echipă de la Şcoala nr. 5 Roman, Şcoala nr. 43 Galaţi, Şcoala nr. 13 Galaţi şi Romvag Caracal. Cel care a fost invitat să arunce prima minge la acest turneu a fost handbalistul Leonard Bibirig, fost campion al României cu FibrexNylon Săvineşti şi căpitan al naţionalei. Pe cele două terenuri amenajate de organizatori, Direcţia pentru Sport a Judeţului Neamţ, au avut loc meciuri între echipele alcătuite din elevi din clasele a III-a şi a IV-a. Multă mişcare, multă energie şi multă dorinţă de victorie s-a putut vedea la fiecare joc. Echipa de fete de la HC Oltenia I Rm. Vâlcea a făcut patru meciuri de vis şi a terminat competiţia pe primul loc, după ce au învins pe rând pe Axiopolis cernavodă cu 17-1, Romvag Caracal cu 17-5 şi LPS Piatra Neamţ cu 17-3. În ultima zi a festivalului vâlcencele au jucat meciul decisiv pentru clasament, întâlnind echipa de băieţi a LPD Piatra Neamţ. Micuţele handbaliste de la HC Oltenia, pregătite de profesorii Aurelian Roşca şi Ionel Gheorghe au terminat la egalitate, 16-16, şi şi-au consolidat poziţia finală pe primul loc. Participanţii au primit cadouri din partea Filialei Neamţ a Academiei Olimpice Române, profesor Constantin Ţapu. După terminarea întrecerilor, micuţii sportivi şi sportive au vizitat mânăstirile din nordul Moldovei.

Emil PREDA

După încă un titlu naţional câştigat de CS Oltchim,

Vâlcea domină handbalul juvenil românesc

Handbalul feminin vâlcean, la nivel juvenil, s-a încununat la începutul lunii iunie cu un nou titlul naţional. Pentru a cincia oară consecutiv, tinerele handbaliste de la Oltchim s-au dovedit a fi cele mai bune din ţară, confirmând investiţiile făcute în aducerea lor la Vâlcea. Am stat de vorbă cu artizanul acestui succes, antrenorul Radu Georgescu, de care se leagă ultimele două trofee cucerite de Oltchim, iar acesta ne-a dezvăluit lucruri inedite din „bucătăria” clubului vâlcean, despre felul cum se încropeşte o echipă puternică.

Instruirea individuală a avut prioritate

* Aţi participat recent cu echipa de junioare I a clubului Oltchim la turneul final al Campionatului Naţional rezervat acestei categorii de vârstă de unde v-aţi întors cu o performanţă notorie, poate unică în ţară, de a câştiga de cinci ori consecutiv titlul naţional.
- Într-adevăr, nu s-a mai întâmplat asta şi de aceea îi felicit în primul rând pe predecesorii mei, care-au lucrat înainte la această echipă. În ultimele două ediţii, titlurile naţionale îmi aparţin şi mă refer la formarea echipei şi la pregătirea sportivelor. A fost mai întâi Maria Tork-Duca, apoi Mihaela Berbecaru şi acum eu! Bineînţeles împreună cu doamna Rouă, cu care am colaborat foarte bine!

* Cum a fost turneul de la Mediaş? Aţi început cu o înfrângere, dar totuşi aţi luat aurul!
- Turneul a fost greu, nu neapărat pentru că am început cu stângul. Personal, primul meci cu CSŞ 5 Bucureşti chiar îl aşteptam ca pe o înfrângere. Calculul meu a fost să le dau un joc fals adversarilor, ca să creadă că Oltchim-ul este o echipă slabă. Într-adevăr, nu am stat la fel de bine ca anul trecut din punct de vedere al lotului de jucătoare, dar ca echipă ne-am comportat puţin mai bine. Le-am dat această pistă falsă, că putem fi învinşi, dar în gândul meu era altceva, că le vom învinge pe celelalte adversare. Le-am şi spus fetelor după acel meci cu CSŞ 5 Bucureşti că nu vom mai pierde nici o partidă până la final. S-au amuzat şi mi-au zis: „Iarăşi tacticile dumneavoastră!”. La ce s-au referit? Şi anul trecut, dacă vă aduceţi aminte, noi am intrat în turneul semifinal abia de pe locul 3. După aceea, la Bucureşti ne-am asigurat punctele de calificare la turneul final, însă ultimul meci cu Muntenia Bucureşti l-am pierdut. De ce? Tot pentru a-i pune pe adversari pe-o pistă falsă, ca să spună că Oltchim-ul e o trupă slabă, dezordonată. După care, când s-au trezit cu noi la turneul final, le-am luat cu totul cu fulgi, cinci victorii din tot atâtea posibile. Acum, la Mediaş, mi-am zis că din cinci meciuri, totuşi, pot să pierd unul.

* Cât de mult contează acest titlu naţional câştigat pentru elevele dumneavoastră?
- Eu zic că valorează enorm şi le dă mai multă încredere în cariera lor. Pentru mine însă, Campionatul Naţional de junioare nu e un scop în sine, ci este un mijloc de pregătire a sportivelor, pentru viitorul lor, pentru seniorat. Văd cum deseori, în meciurile din seriile preliminare, celelalte echipe se „omoară” între ele, sunt ambiţii şi orgolii nemăsurate. Eu nu gândesc însă aşa. Le pregătesc atent pe fete, am grijă să câştig meciurile de aşa natură încât să ocup unul dintre locurile care-mi asigură calificarea mai departe, dar contează mai mult să le instruiesc din punct de vedere tehnic, tactic, fizic. Ceilalţi antrenori pun mare accent pe pregătirea echipei în general şi nu au grijă de instruirea individuală a jucătoarelor, de specializarea pe posturi.

* Aţi pus mare bază pe pregătirea individuală, dar totuşi, omogenitatea echipei nu a avut de suferit?
- Nu, pentru că de-a lungul campionatului am învăţat în jur de opt combinaţii tactice, cu toate derivatele sale. Aveam soluţii tactice pentru fiecare sistem de apărare pe care ni l-ar fi pregătit adversarele, în funcţie şi de echipele pe care le aveam în faţă, cu jucătoare mai scunde, mai rapide, mai lente, mai înalte. Şi cu asta le-am dominat pe adversare! Nu numai prin pregătirea tehnică pe care-am făcut-o de-a lungul anului, prin care am căutat să aduc jocul la superlativ, ci şi prin pregătirea tactică. Ştiu că tactica este un element deosebit în pregătirea unui sportiv sau a unei echipe, pe care unii îl neglijează, din comoditate sau din neştiinţă.

* Au asimilat fetele tot ce le-aţi predat?
- Au ştiut totul perfect, au învăţat pe dinafară toate schemele de joc, care-au fost lucrate foarte mult la antrenamente şi exprimate în meciuri de-a lungul campionatului. Sunt unii antrenori care ţin expres ca echipele lor să bată la diferenţe astronomice, dar fetele nu învaţă nimic din acele meciuri. Noi am câştigat meciurile la 5-6 goluri, dar m-a interesat în special cum au acţionat jucătoarele tactic.

* La Mediaş, singurul adversar puternic era LPS Slatina?
- Ceva mai puternic, dar nu puternic! Şi am să vă spun de ce! Este într-adevăr o echipă, alcătuită din şapte jucătoare. Şi atât! Restul, au „uns” banca de rezerve, pentru că acesta e sistemul lor. Cele şapte fac tot, se apără, atacă, sar, şutează, dar dacă se accidentează una dintre ele n-au cu cine s-o mai înlocuiască dintre rezerve. În echipa noastră nu au existat rezerve. Ce-i drept, LPS Slatina este o echipă cu câteva fete bine instruite, nu însă din punct de vedere tehnic şi individual, cu o apărare agresivă, rea, dar atât! Au avut şi puţin ghinion pentru că o fată deosebit de talentată, pe care de altfel ne-am şi propus să o luăm la Oltchim, s-a accidentat chiar înaintea meciului cu noi, ruptură de menisc, iar asta s-a simţit. Le-am surprins cu o altă aşezare în teren şi am avut o gândire tactică şi-o disciplină net superioară.

* Aşadar, nimic, nu v-a stat în cale…
- Da şi nu! Da, pentru că toată lumea prezentă la acest turneu a fost de acord că noi am meritat titlul, şi nu, pentru că am mai întâmpinat şi alte greutăţi în acest sezon. Nu ne-a fost deloc uşor cu arbitrii! Nici la turneul semifinal de la Constanţa, nici la cel final de la Mediaş. Sincer vă spun, parcă „li s-a pus tuturor pata” pe Oltchim. Au încercat să ne scoată din cursă încă de la Constanţa, în meciurile cu Rapid şi cu Braşov. Iar la Mediaş, înfrângerea cu CSŞ 5 Bucureşti a venit puţin şi ca o consecinţă a prestaţiei arbitrilor!

O generaţie de succes

* Aţi avut în componenţa lotului o serie de jucătoare super-talentate, cum ar fi de exemplu, surorile Ţăcălie. Sunteţi mulţumit de prestaţia lor?
- Sunt foarte mulţumit, mai ales că au şi evoluat în unele condiţii mai speciale. Cea mică, Adriana, care joacă inter centru, a venit de la lotul naţional acum ceva timp, să fie vreo trei luni, semi-accidentată. Apoi, la meciul nostru de la Timişoara s-a accidentat şi mai mult: fisură a unuia dintre ligamentele superioare. Numai fisură, nu şi ruptură! Dar n-am mai forţat-o! Am avut în schimb grijă să le duc pe toate celelalte la acelaşi nivel. Pe sora sa mai mare, Alexandra, pe Florentina Ursachi, pe Loredana Gârju, pe Mihaela Teodorescu, în aşa fel încât să nu forţez doar una şi să am mereu jucătoare proaspete în teren. Nu vroiam să le folosesc în joc până la limita suportabilităţii, ci să le ofer şi momente de respiro! Adriana a făcut recuperare la Bucureşti şi am introdus-o în teren foarte puţin, atunci când a fost nevoie. Dar atât cât a intrat, nu ştiu dacă adunate toate minutele câte a jucat compun un meci, ea şi-a făcut datoria! Alexandra, care joacă inter, a avut şi ea o perioadă nefastă, dar în ultima perioadă a urcat mult în pregătire, mi-au plăcut eforturile ei, s-a achitat bine de sarcini, pot să spun peste aşteptările mele, ceea ce mă face s-o recomand mai departe, ca fiind o senioară de perspectivă.

* Vi s-a părut inspirată aducerea surorilor Ţăcălie la Vâlcea, mai ales că a existat o concurenţă acerbă în acest sens cu Rulmentul Braşov?
- Da, oficialii clubului au fost foarte inspiraţi că le-au adus la Vâlcea pe cele două surori. E un mare câştig! Adriana este o fată serioasă, tehnic mai trebuie să lucrez ceva cu ea, dar am destul timp, mai rămâne doi ani la noi, când pot să o învăţ foarte multe elemente tehnice şi să devină astfel o jucătoare deosebită. Mă bucură că este un mare caracter, părinţii ei sunt foarte interesaţi, au mare grijă de ea şi de sora sa Alexandra şi prevăd că Oltchim-ul va avea parte de o jucătoare extrem de valoroasă!

* Pe fiecare compartiment în parte, spuneţi-ne ce aport au avut jucătoarele în obţinerea acestui titlu naţional? Să începem cu portarii…
- Despre Olivia Costache, când am plecat la turneul final, pot să vă spun că aveam unele gânduri negre. Că nu e în formă, că nu am soluţii s-o „dublez”,  pentru că celălalt portar, Alina Zamfir, nu prea era bine pregătită pentru o asemenea competiţie, deşi a avansat într-un an, cât altele în zece, totuşi nu putea fi la un nivel ridicat! De aceea ne era teamă de poartă! Mă bucur că Olivia Costache ne-a surprins şi a făcut nişte jocuri deosebite, întrunind sufragii din partea tuturor antrenorilor, ea a luat şi titlul de cel mai bun portar al turneului. După acest turneu, după evoluţia ei, pot să spun că ea este o demnă urmaşă a Terezei Tamaş, pe care mi-o aduc aminte încă de pe vremea când era mică. Se aseamănă foarte mult între ele, ca ţinută, stil, mişcare în poartă, temperament.

* Extremele?

- În mod deosebit aici o remarc pe Mariana Cârstoaica, care-a evoluat pe partea stângă. Nu vreau să creez o dispută, deşi e bine să existe o concurenţă între ea şi sora ei, însă ţin să vă spun că la ora actuală, Mari o depăşeşte pe Aurelia. Pe partea cealaltă, nu pot să spun în mod deosebit că am avut jucătoare calificate pe acest post, pentru că nici una dintre ele, nici Aura Ivancu, nici Raluca Năstase nu sunt extreme dreapta de profesie. Dar aceste două fete au înţeles bine cum stau lucrurile, iar eu la antrenamente le-am învăţat să dea goluri de oriunde de pe semicerc. Şi nu doar s-au străduit, ci au şi dat o grămadă de goluri de pe partea lor!

* Pivoţii? Georgiana Coadălată a avut rivală?
- La acest turneu, pivoţii au plecat de la Georgiana în jos. Singura care putea să se mai ridice la valoarea ei a fost Iovănescu de la Constanţa. Georgiana este o fată deosebită şi este acum solicitată de către antrenorul Gheorghe Tadici să meargă la Zalău. Iar ca antrenorul lotului naţional să te solicite să vii la echipa lui, chiar dacă nu mai este acolo, înseamnă clar că Georgiana a ajuns o potenţială valoare.

* Linia de 9 metri?

- La acest capitol, Florentina Ursachi este o valoare în devenire. Am luat-o de la Bacău, iar munca depusă aici la Vâlcea timp de un an de zile, seriozitatea ei, a făcut-o să revină la lotul naţional de tineret, care se pregăteşte acum pentru Mondiale. E o mare realizare pentru ea. Pentru Vâlcea se întrevede astfel un viitor strălucit la linia de 9 metri, alături de Adriana Ţăcălie, aflându-se acum o jucătoare de mână stângă, Florentina Ursachi, cu forţă, detentă şi răutate în joc unică la nivelul ei. Deci oricum, în perspectiva a zece ani de acum, Oltchim-ul poate avea o linie de 9 metri foarte tare, ţinând cont că în curând se va reface şi Daniela Băbeanu. Ea a fost marea pierdere a echipei, nu numai la turneul final, ci şi în întregul campionat. Eu zic că ne-ar fi fost mult mai uşor cu ea în echipă. Sigur că e la fel de bună şi Loredana Gârju, care e acum cerută la Constanţa, de asemenea puternică a devenit şi Alexandra Ţăcălie, însă am resimţit uneori lipsa Danielei Băbeanu, liderul nostru de echipă până nu demult. Gândindu-mă la cele şase luni de pregătire pe care le-a pierdut mă întreb unde ar fi fost Daniela Băbeanu acum dacă ar fi jucat mereu?

Vor titlul şi-n 2007

* Cum va arăta structura echipei în sezonul viitor, acum că multe jucătoare vor pleca?
- Am reuşit în doi ani de zile, o sarcină pentru care domnul Gavrilescu m-a adus aici, să fac curăţenie de elemente negative comportamental şi de fete care nu prea au valoare. I-am explicat atunci că pentru mine valoare înseamnă jucătoare de lot naţional. Dacă tot investeşte clubul Oltchim în centrul de junioare atunci să investească pentru mai mult timp în jucătoare, cum a fost de exemplu cazul lui Ţăcălie, născută în 1989, care va mai rămâne aici doi ani de acum încolo. Dar repet, numai jucătoare componente ale loturilor naţionale de junioare sau de tineret. La momentul actual, cu excepţia lui Dişa, despre care sunt sigur că urmează şi ea să ajungă la loturi, tot ceea ce a rămas aici, generaţia 1988-1989, şi cu ceea ce am propus să fie aduse, vreo 6-7 jucătoare, toate sunt componente ale loturilor naţionale. Începând cu generaţia 1988, la Oltchim vor fi aduse doar jucătoare de lot. Vom lucra pentru pregătirea lor şi educarea în spiritul Oltchim-ului, educarea într-un adevărat spirit Oltchim: Ligă Naţională, cupe europene, echipa naţională. Vom aduce fete care să înţeleagă performanţa, vor primi o educaţie doar pentru locul 1. Dacă noi le educăm astfel de timpuriu – şi nu doar le aducem la Vâlcea ca să se laude că au venit aici şi că au ce mânca, unde dormi, că scrie pe spatele lor Oltchim – atunci vor fi jucătoare mari!

* Ce jucătoare intenţionaţi să aduceţi la viitoarea echipă de junioare a Oltchim-ului?

- Avem în vedere transferarea a două fete de la Slatina, un portar şi o extremă dreapta, pe care le cunosc foarte bine, le ştiu potenţialul. Sunt două jucătoare care pot să ducă mai departe tradiţia clubului la nivel de junioare. Ne gândim mereu în perspectivă şi vrem ca jucătoarele de la Oltchim să devină şi jucătoare de cupe europene. Asemenea handbaliste vrem să aducem, cu care peste 3-4 ani, când se vor maturiza, să ne batem în cupele europene, de aceea toate cele pe care le aducem la Vâlcea sunt jucătoare de lot naţional. În afară de cele de la Slatina, vom mai aduce două fete de la Bacău, extremă stânga şi extremă dreapta. Din generaţia 1990, luăm o fată de la Botoşani, are aproape 1,90 metri, stângace, pe care-am avut-o la lotul de cadete, o altă jucătoare de la Antilopa Bucureşti şi încă un portar, de la Sebeş. Vreau să vă spun că cei doi portari pe care-i aducem, cea de la Slatina şi cea de la Sebeş sunt componente ale lotului naţional 1988. Şi mai avem o surpriză! Domnul Tadici a găsit o munteancă, de pe la Bacău, ceva imens, cam în genul rusoaicei Polyanova. Sărăcuţa nu ştie nimic, dar asta mă bucură că pot să lucrez cu ea direct, curat! O cheamă Crina Aelenei, nu nume specific Moldovei. Eu zic că fata asta, dacă lucrez asiduu cu ea, poate să progreseze enorm în câţiva ani. Am văzut-o, am testat-o, are calităţi motrice şi fizice deosebite, e sănătoasă. Vroia numai la Oltchim, pentru că a auzit la televizor de clubul nostru. Când Tadici a avut meci cu Zalăul la Roman, s-a dus cu tatăl ei acolo, iar Tadici a trimis-o la mine la Vâlcea. Am pregătit-o deja vreo două săptămâni şi precum în poveştile cu Harap-Alb, învaţă într-o zi cât altele în zece! E născută în 1990, unii chiar ar zice că e târziu să se apuce acum de handbal, dar la calităţile pe care le are poate să ajungă şi-n lotul naţional.

* Cum vedeţi colaborarea cu domnul Tadici, de la echipa de senioare? Îi veţi propune jucătoare de viitor pentru echipa mare?
- Mă cunosc cu domnul Tadici de foarte mult timp, avem o vârstă amândoi. Spre deosebire de domnul Bădulescu, cu care nu ştiu dacă am vorbit de 3-4 ori, în privinţa lui Tadici e altceva. Ne respectăm reciproc, iar eu, moral, l-am susţinut, când era la Mondiale, i-am trimis tot felul de mesaje de încurajare. Îmi place cum lucrează, am fost contra tuturor care l-au blamat vizavi de temperament, dar aşa ceva este normal. Şi mie îmi spun foarte mulţi că sunt foarte temperamental, „nebunul de Georgescu”, dar haideţi să ne uităm la marii antrenori ai lumii. La Trefilov sau la antrenorul Franţei, la cel al Ucrainei, al Ungariei. Este tensiunea jocului, iar lumea nu trebuie să înţeleagă altceva. Noi nu suntem nici isterici, dar tonul pe care-l foloseşti, mai accentuat, mai puţin accentuat, mai furios, astea sunt condiţii pentru a te impune. N-ai bici, ca la circ! Ai în schimb vocea. Acesta e Tadici. Dacă tot zice lumea că e un nebun, de ce l-au urmat fetele pe Tadici la Vâlcea? Aceiaşi bani îi câştigau şi la Zalău. Dar au urmat omul şi antrenorul Tadici, valoarea pe care o are l-a impus în faţa fetelor! Tadici a crescut junioare la Zalău, iar înainte de cele titluri ale Oltchim-ului, el a fost campion cu junioarele lui. Asta se întâmpla în 2001. Sunt convins că va face o treabă bună la Vâlcea şi că voi colabora foarte bine cu el.

* La anul veţi continua munca şi la echipa de Divizia A. Cu ce obiectiv veţi pleca la drum?
- La acest nivel competiţional ne-am revăzut participarea şi-am ajuns la concluzia că a fost mult mai utilă formula din ediţia 2004-2005, când am jucat cu junioarele la senioare. Anul acesta am jucat şi cu senioarele, adică fete care au terminat junioratul. Numai că e o mare tâmpenie să mai facem la fel. Dacă avem o junioară bună, de ce să nu joace la Divizia A? Din clipa în care ne-am dat seama că o senioară nu mai are nici un viitor în handbal atunci este clar că trebuie să dăm credit tinereţii. Continuăm munca la Divizia A, dar de acum jucăm acolo tot cu junioarele I. Campionatul Naţional de junioare I este atât de slăbuţ încât nu ne ajută să facem din fete jucătoare valoroase într-un timp mai scurt. Cu junioarele avem voie să jucăm la distanţă de 24 ore, adică sâmbătă şi duminică, aşa cum am făcut-o în campionatul 2004-2005, când căpitan de echipă era Alexandrina Rouă. Jucam în Divizia A sâmbătă, apoi la junioare I duminică. Şi tot aşa!

* Veţi avea aşadar foarte mult de muncă şi-n sezonul viitor, când veţi  fi angrenat în două competiţii paralele. Mai speră Oltchim-ul într-o performanţă precum cea de anul acesta, locul 3 în Divizia A, urmată de titlul de campioană naţională la junioare I?

- Întotdeauna, mi-am luat munca în serios, pentru că în concepţia mea a ţine un copil să-şi piardă timpul, în loc să facă altceva sau să înveţe, înseamnă că ne batem joc de el. Locul 1 înseamnă pregătire, pregătire şi iar pregătire. Cine înţelege rămâne, cine nu, poate să se lase de handbal! Nu numai că mai sper într-o performanţă asemănătoare, dar eu zic că e certitudine. Pentru că pregătesc individual jucătoarele de aşa natură încât să poată în viitor să joace în Liga Naţională, în echipe de top din Europa. Ele nu pot decât să ia locul 1! În proporţie de 199 la sută, în mod sigur deci, vom fi din nou campioni la junioare. Fără discuţie, nu au cum să ne oprească! La cât talent au fetele astea, Ţăcălie, Ivancu, Băbeanu, Dişa, Ursachi, la câte mai ştiu şi eu, vom fi iarăşi campioni!

Nicolae CIUCESCU