SPORT

ANUNTURI

Prima Pagina

Politică

Administraţie

Sondaj de Opinie

Care dintre următorii politicieni credeţi că ar putea câştiga funcţia de primar al Râmnicului la alegerile următoare?

View Results

Loading ... Loading ...

REDACTIA

Director:
Eduard DULĂCIOIU
(0741-312.104)
Redactor-şef:
Nicolae CIUCESCU
(0744-215.457)
Redactori:
Simona SIMA
(0741-202.825)
Lucian CORNECI
(0751-647.136)
Ovidiu DULĂCIOIU
(0742-060.019)
Colaboratori:
Marian Ioja;
Laurenţiu Sima;
Victor Dobriţoiu;
Daniel Rohatinovici;
Emil Preda;
Dănuţ Omeag
Membru fondator:
Florin Remus MĂNOIU
(0740-159.501)

ABONAMENTE

Preturi Abonamente:
60 RON - pe an
30 RON - pe sase luni
5 RON - pe o luna
Va puteti abona sunand la numarul de telefon: 0250-737.343 sau prin colaboratorii nostri: Marius si Maria SRL, Posta Romana şi Rodipet.

ATENTIE

Responsabilitatea juridica pentru continutul comentariilor pe care le postati pe acest site va revine in totalitate. Colajele si fotografiile trucate, marcate cu "T", precum si textele care le insotesc, vor fi considerate pamflete.

Cazul Gatzel: sabie cu doua taisuri

25.07.2006 • Liga NationalaComments Off

Cazul Gatzel: sabie cu două tăişuri

 

La finele săptămânii trecute, mai precis vineri, 21 iulie, clubul Oltchim Rm. Vâlcea a depus la Federaţia Europeană de Handbal (EHF) o contestaţie în care a incriminat suspendarea pe o perioadă de şase luni a handbalistei Roxana Gatzel. Aşa cum se cunoaşte, în primăvară, înainte de a se hotărî să vină la Vâlcea, centrul echipei naţionale a ţării noastre a semnat un precontract cu gruparea germană FC Nurnberg. Nemţii nu au iertat-o pe Gatzel pentru că le-a bulversat planurile şi au căutat dreptatea la EHF. Într-o primă fază, memoriul clubului din Germania a rămas fără rezultat, dar cei din Nurnberg au perseverat şi au reuşit să obţină până la urmă, în semn de răzbunare, suspendarea pe o perioadă de şase luni a Roxanei Gatzel. Contestaţia echipei noastre va fi judecată marţi, 25 iulie, de Comisia de Apel din cadrul EHF, însă în cazul în care Oltchim-ul nu va primi o decizie favorabilă, este foarte posibil ca suspendarea să fie ridicată până la un an de zile.

 

Jucătoarea nu a fost afectată de scandal

 

Aşa cum a recunoscut şi Gheorghe Tadici, până acum, Roxana Gatzel s-a pregătit normal la Mamaia, cot la cot cu celelalte colege ale sale, având mari speranţe că va primi o decizie favorabilă: „Gatzel s-a pregătit normal alături de celelalte jucătoare. Nu a fost afectată de decizia luată de EHF!”, susţine Tadici.

 

Schimbul cu o altă handbalistă: o minciună gogonată!

 

Altfel, tehnicianul de la Oltchim ne-a declarat că nu este nimic adevărat în preconizatul schimb dintre Gatzel şi vreo altă jucătoare de la Oltchim. „Acest neamţ de origine de română, poate să o ia pe maică-sa la schimb, sau pe cine vrea el de oriunde, dar nu pe cineva de la Oltchim! Nu face el regulile la Oltchim! Dar aşa sunt cluburile acestea mai bogate, consideră că totul le aparţine. În opinia mea, acest antrenor care se dă acum mare neamţ a făcut un gest incalificabil şi nu mai avem ce discuta cu el!”, concluzionează Tadici.

Cantonamentul de la Mamaia îl multumeste pe Tadici

25.07.2006 • Liga NationalaComments Off

Oltchim pe litoral

 

Cantonamentul de la Mamaia îl mulţumeşte pe Tadici

 

Jucătoarele de la Oltchim Rm. Vâlcea se află în aceste zile în cantonament la Mamaia, localitate de pe litoralul Mării Negre unde elevele lui Gheorghe Tadici şi Popa Seviştean îşi desăvârşesc pregătirea fizică. Handbalistele noastre au fost cazate la Hanul Piraţilor, o locaţie situată la vreo 2 kilometri de staţiune, într-o zonă în general liniştită. Delegaţia vâlceană este însoţită şi de vicepreşedintele clubului, Petre Berbecaru. „Suntem cazaţi la Hanul Piraţilor, avem condiţii foarte bune de cazare şi masă. Ce-i drept însă, în week-end, am avut parte de ceva gălăgie noaptea. Ne-a deranjat puţin cam mult muzica de la discotecile din împrejurimi!”, afirmă Tadici.

Au făcut aerobic la Hotelul Yaki

Pentru a le aduce pe jucătoare la potenţial maxim, selecţionerul echipei naţionale a făcut o pregătire asiduă cu elevele sale pe nisip. În afară de asta, vâlcencele şi-au încărcat bateriile în cea mai cochetă sală de forţă şi fitness din staţiune, ce se află în incinta Hotelului Yaki, care aparţine, după cum se ştie, fostului mare fotbalist român, Gheorghe Hagi. Acolo au avut parte inclusiv de aerobic, pregătire în bazin şi refacere. Pe litoral, handbalistele au beneficiat de un program de pregătire bine pus la punct de Gheorghe Tadici. Tehnicianul echipei vâlcene a aplicat un sistem de antrenamente destul de obişnuit: două zile cu şedinţe duble de pregătire, iar apoi o a treia zi cu un singur antrenament, şi tot aşa… „Fetele au avut un sistem de pregătire bine pus la punct: două zile câte două antrenamente, apoi în cea de-a treia zi doar unul singur, de regulă de forţă!”, spune antrenorul Oltchim-ului, iar apoi adaugă: „În general s-a lucrat bine până acum. Sâmbătă a fost ceva mai dificil, pentru că în această zi am programat vârful de încărcătură fizică al pregătirii noastre de pe litoral. Jucătoarele au răspuns foarte bine la comenzi, ce-i drept unele, la început, mai greu, dar încet-încet au intrat toate în ritm!”.

Nu sunt jucătoare accidentate

După ce a declarat la finele primei săptămâni de pregătire de la Vâlcea că nu toate jucătoarele s-au prezentat întocmai cum şi-a dorit din punct de vedere fizic, Gheorghe Tadici a reuşit în sfârşit să vadă, la Mamaia, cine poate şi cine nu poate să reziste unui club cu pretenţiile Oltchim-ului? „Faţă de pregătirea desfăşurată la Vâlcea, s-a mai ameliorat puţin situaţia şi-n cazul acesta, al unor jucătoare care nu se aflau în plenitudinea forţelor. A existat o situaţie mai delicată, după ce am venit de la Băile Felix. Probabil că unele au crezut că va fi uşor, aşa că au tratat totul superficial. Acum nu mai sunt probleme în această privinţă! Iar ceea ce ne bucură în mod deosebit este faptul că până acum nu avem nici o jucătoare accidentată, vreo întindere sau mai ştiu eu ce! Totul a mers foarte bine!”, spune Tadici.

Nu au lipsit momentele de linişte

Şi totuşi, vâlcencele au avut parte şi de puţină relaxare. Iar asta s-a întâmplat mai întâi joi şi apoi duminică, când au avut programate un singur antrenament, de dimineaţă, şi au putut după amiază să meargă la o terasă, la un suc şi-o îngheţată. „Fetele au avut, joi, câteva ore libere, când au mers în parcul de distracţii din Mamaia, apoi în satul de vacanţă. Duminică, de asemenea, s-au relaxat vreo patru ore, s-au descărcat de tensiunea acumulată în antrenamente. Au mers la o terasă, au mâncat câte o îngheţată, iar spre seară la un spectacol la Teatrul de Vară din localitate”, afirmă Gheorghe Tadici.

Se întorc joi în Vâlcea

Oltchim-ul îşi continuă pregătirea la Mamaia până joi, iar de vineri vor primi o scurtă vacanţă de trei zile. Elevele lui Tadici şi Seviştean se vor regrupa din nou pe 31 iulie şi îşi vor face bagajele, următoarea lor destinaţie fiind Moeciu, acolo unde tehnicienii speră să obţină tot ce se poate din punct de vedere al pregătirii de la handbaliste. „Ne întoarcem în Vâlcea, apoi fetele vor avea trei zile de vacanţă, aşa cum am convenit înainte de acest pregătiri, pentru a se mai relaxa după stagiul de pe litoral. Le-a fost foarte greu la Mamaia pentru că în proporţie de 85 la sută au lucrat numai pe nisip!”, admite Tadici.

Urmează Moeciu

De la 1 august, timp de 12 zile, handbalistele Oltchim-ului se vor afla la Moeciu, acolo unde se va desfăşura în acest cantonamentul montan al echipei vâlcene. Tadici este cel care a ales această staţiune, în dauna localităţii Piatra Arsă, unde Oltchim-ul a mers de regulă în ultimii ani. Tehnicianul s-a bazat în primul rând pe faptul că zona şi condiţiile excelente de acolo îi sunt foarte cunoscute din perioada când şi naţionala s-a pregătit la Moeciu. „La Moeciu am avut mereu parte, cât timp am fost cu naţionala, de condiţii foarte bune de pregătire. Am considerat că a ne pregăti acolo decât la Piatra Arsă ar fi mai bine, iar în plus, o mare parte dintre jucătoare, cele care sunt componente şi ale lotului naţional, cunosc această staţiune montană. La cârma tricolorelor am fost acolo şi-n iarna trecută, şi acum în vară, vreo câteva zile. Este o locaţie foarte bună, tot ce e mai bun e pus la dispoziţia sportivilor. Ne convine liniştea de la Moeciu, iar asta e exact ceea ce ne trebuie ca să finalizăm pregătirea de vară!”, declară Tadici.

 

Vor rămâne 18

Dintre cele 22 de jucătoare pe care Tadici le are acum la dispoziţie, după cantonamentele de la Mamaia şi Moeciu, doar 18 vor mai rămâne în lotul pentru sezonul viitor. Mai mult ca sigur, celelalte, de obicei cele tinere, vor fi cedate „satelitului” din Divizia A, Oltchim II.

Oltchim îşi verifică forţa într-o serie de meciuri amicale foarte tari

 

Abia după ce se vor încheia cele două stagii centralizate de pregătire din această vară, de la Mamaia şi Moeciu, jucătoarele de la Oltchim Rm. Vâlcea îşi vor începe suita de partide de verificare. Primul prilej pentru a le vedea la lucru pe super-campioanele de la Vâlcea ar fi turneul de la Zalău, ce se va desfăşura la jumătatea lunii august, atunci când elevele lui Tadici vor da piept cu alte trei grupări din Liga Naţională: Mureşul Tg.Mureş, CSM Cetate Deva şi bineînţeles echipa organizatoare, HC Zalău. Va urma apoi o „dublă” cu puternica grupare maghiară Debrecen (pe 21-22 august), iar între 23 şi 27 august, vâlcencele se vor afla la Zaporozhye (Ucraina), pentru a participa la un important turneu internaţional, alături de formaţii precum Akva Volgograd, Kuban Krasnodar, Motor Zaporozhye, Debrecen şi Artas (Grecia). Ulterior, Oltchim-ul va organiza între 3 şi 5 septembrie ediţia a II-a a Memorialului „Costică Stănculescu”, la care au confirmat deja participarea grupările HC Zalău şi Tomis Constanţa (din ţară), Buducnost Podgorica şi Akva Volgograd (de peste hotare).

 

Tadici a anulat turneul de la Oldenburg

 

În ultimii trei ani de zile, Oltchim-ul a confirmat de fiecare dată în luna august participarea la turneul-fulger de la Oldenburg. Anul acesta, nu s-a mai întâmplat la fel! Gheorghe Tadici este cel care-a respins prezenţa în Germania şi a ales în schimb un turneu maximă valoare, la Zaporozhye, în Ucraina. Motivul?

„Turneele de genul celui de la Oldenburg, în opinia mea, nu sunt decât nişte «turnee-şuşanele», care nu au vreun efect. Se joacă în reprize scurte, de câte 15 minute, iar asta nu are nici o relevanţă pentru o echipă. Pe organizatori îi interesează în primul rând masa de echipe şi nu calitatea, pe care de regulă o neglijează. La Oldenburg participă foarte multe formaţii subţiri, fără o valoare atât de mare. În schimb, la turneul de la Zaporozhye la care vom merge vom avea parte de adversari dintre cei mai puternici din Europa. Acolo vom finaliza cu adevărat pregătirea tehnică şi tactică pe care o vom depune în această vară. Înainte de acel turneu vom susţine şi două meciuri de pregătire la Debrecen cu echipa din localitate, alături de care, de altfel, vom şi face deplasarea în acelaşi avion la Zaporozhye în Ucraina”, susţine Tadici.

 

Pe plan european, contează şi pregătirea

 

Să fie acel turneu un prim pas spre un Oltchim european? Antrenorul vâlcencelor e ferm convins că şi altul va fi motivul pentru care echipa va reveni în elita handbalului ede pe continent: „Nu doar participarea la acest turneu de la Zaporozhye va da o altă faţă Oltchim-ului, ci şi pregătirea pe care-o facem în această vară, la standarde europene. Am început cu stagiul de la Băile Felix, acum suntem la Mamaia, iar apoi finalizăm pregătirea fizică la Moeciu. Aşadar, din iunie şi până în septembrie, Oltchim-ul nu stă deloc degeaba, ci se pregăteşte pentru un campionat pe care nu mai vrem să-l ratăm!”.

Vâlcenii vor vedea pentru prima dată noua echipă la lucru într-un meci amical abia în septembrie, mai precis în perioada 3-5 septembrie, când Oltchim-ul organizează în Sala Traian „Memorialul Costică Stănculescu”, la care au confirmat deja participarea echipele din Podgorica, Volgograd, Zalău şi Constanţa. „Alături de acestea, eu sper că noi, Oltchim-ul, vom alinia două trupe la acest turneu! Oltchim A şi Oltchim B! Vrem să facem asta pentru a demonstra că nici una dintre jucătoare nu este rezervă, şi că fiecare poate să-şi câştige rolul de titulară prin muncă”.

 

Guiu la Gyor

 

Trecută pe lista de transferuri după ce noul principal al Oltchim-ului, Ghiţă Tadici, a renunţat la serviciile sale, portăriţa Stăncuţa Guiu, s-a aflat câteva săptămâni în căutarea unei echipe la care să evolueze din sezonul viitor. Surprinzător, deşi are o vârstă la care alte handbaliste ar fi fost determinate mai degrabă să renunţe, Stăncuţa Guiu a strâns din dinţi şi a preferat să continue să joace. Şi nu oriunde, ci tocmai în Ungaria, la o echipă de top pe plan european, nimeni alta decât finalista de anul trecut a Cupei EHF, Graboplast Gyor. Fostul portar vâlcean va fi coechipieră în ţara vecină cu alte două românce, Simona Gogârlă şi Aurelia Brădeanu. De altfel, se pare că însăşi cele două handbaliste române i-au intermediat transferul Stăncuţei Guiu la Gyor.

 

Mihaela Răceală, la Rulmentul

 

Tergiversat din diferite motive, transferul extremei Mihaela Răceală la Rulmentul Braşov s-a confirmat săptămâna trecută. Preşedintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu, a acceptat să-i acorde dezlegarea jucătoarei dorite de Târcă la poalele Tâmpei. Mihaela Răceală devine astfel cea de-a treia jucătoare de la Oltchim care ajunge la Rulmentul, celelalte două fiind Nicoleta Gâscă şi Alina Branişte.

 

Augustin, instructor la sala de forţă a Oltchim-ului

 

Cunoscutul antrenor şi mare campion de culturism, Augustin Dumitrescu, este omul ales de oficialii clubului Oltchim pentru a se ocup îndeaproape de activitatea în cea mai modernă sală de forţă şi fitness pe care un club sportiv din ţară o are. Sub atenta sa supraveghere, înainte de a pleca în cantonamentul de pe litoral, vâlcencele au avut parte în această sală de o pregătire de forţă specifică.

S-a stabilit programul turului Ligii Nationale

19.07.2006 • Liga NationalaComments Off

S-a stabilit programul turului Ligii Naţionale

 

 

Săptămâna trecută, la sediul FR Handbal, a avut loc tragerea la sorţi a programului Ligii Naţionale în sezonul 2006-2007. Prima rundă este programată a se desfăşura pe 10 septembrie, până la finele lunii octombrie urmând a se juca nu mai puţin decât zece etape, comprimate aşadar în doar şapte săptămâni. După 26 octombrie, Liga Naţională se va întrerupe, lăsând loc unui turneu în Danemarca al echipei naţionale de handbal a României. Pe 10 decembrie întrecerea se va relua, iar până la sfârşitul anului 2006 se vor juca şi ultimele trei etape din tur.

 

Derby-ul cu Rulmentul, în etapa a IV-a, la Vâlcea

La prima vedere, în tur, programul de meciuri al echipei Oltchim pare a fi unul lejer, fără prea mari obstacole. Dacă vor începe cu dreptul pe malul mării, la Constanţa, vâlcencele vor avea parte apoi de două partide mai uşoare (cu Astral Poşta Câlnău şi Cetate Deva). Pe 24 septembrie, în cea de-a patra etapă a sezonului, se joacă marele derby Oltchim – Rulmentul, în Sala „Traian”. Imediat după aceea, Tadici îşi va revedea fosta echipă într-o confruntare pe tărâm ardelean, iar apoi Bădulescu şi Oţelul Galaţi vor veni la Vâlcea pentru un meci care nu va avea totuşi decât o singură favorită: echipa Oltchim. Primele probleme mai serioase ar putea apărea în finalul turului, mai precis în etapa a XII-a, când Steluţa Luca şi compania se vor deplasa la Cluj-Napoca, într-un meci ce se anunţă de pe acum a fi unul cu scântei.

Dar iată programul meciurilor pe care Oltchim-ul le va susţine în turul Ligii Naţionale:

* Etapa I-a (10 septembrie) Tomis Constanţa – Oltchim

* Etapa a II-a (14 septembrie) Oltchim – Astra Poşta Câlnău

* Etapa a III-a (17 septembrie) Cetate Deva – Oltchim

* Etapa a IV-a (24 septembrie) Oltchim – Rulmentul Braşov

* Etapa a V-a (1 octombrie) HC Zalău – Oltchim

* Etapa a VI-a (5 octombrie) Oltchim – Oţelul Galaţi

* Etapa a VII-a (8 octombrie) HCM Roman – Oltchim

* Etapa a VIII-a (15 octombrie) HC Baia Mare – Oltchim

* Etapa a IX-a (22 octombrie) Oltchim – Rapid Bucureşti

* Etapa a X-a (26 octombrie) Univ. Timişoara – Oltchim

* Etapa a XI-a (10 decembrie) Oltchim – Mureşul Tg. Mureş

* Etapa a XII-a (17 decembrie) Univ. Cluj-Napoca – Oltchim

* Etapa a XIII-a (21 decembrie) Oltchim – Dunărea Brăila

Mihaela Raceala, pe un drum necunoscut

19.07.2006 • Liga NationalaComments Off

Mihaela Răceală, pe un drum necunoscut

Forţat de împrejurări, preşedintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu, a cedat la un moment dat insistenţelor oficialilor echipei Rulmentul Braşov şi-a vrut să parafeze înţelegerea pentru transferul la formaţia de la poalele Tâmpei a extremei Mihaela Răceală. Când se părea că toate lucrurile au fost puse la punct, Gavrilescu s-a răzgândit brusc şi a renunţat la ideea de a o mai vinde pe Răceală Braşov. Astfel, acum, extrema vâlceană, care nu mai intră deloc în calculele lui Tadici, a fost pusă să aleagă între Tomis Constanţa şi HCM Roman, echipe unde ar urma să fie doar împrumutată. „Din punctul meu de vedere, Mihaela Răceală e un capitol închis. A avut doi ani la dispoziţie să arate ce poate şi nu a reuşit!”, spune Tadici, iar apoi adaugă: „Pe partea sa de teren, avem deja trei jucătoare foarte talentate, două dintre ele fiind sigur de-o valoare mult mai ridicată. Mă refer la Valentina Elisei-Ardean şi Iulia Puşcaşu, în timp ce Aurelia Cârstoaica poate să crească şi ea alături de celelalte două handbaliste”. Claudia Mojoiu, la HCM Roman Dorită atât de Dumitru Muşi la Tomis Constanţa, cât şi de Cornel Bădulescu la Oţelul Galaţi, pivotul Claudia Mojoiu le-a dat cu tifla celor doi reputaţi tehnicieni şi a ajuns tocmai în Moldova,la HCM Roman, echipă cu care va participa în sezonul viitor al Challenge Cup. Tot la gruparea pregătită de un fost antrenor al Oltchim-ului, Liviu Paraschiv, a mai ajuns şi o altă vâlceancă, junioare Loredana Gârju, fiind foarte posibil ca şi Alexandra Ţăcălie să ia drumul Moldovei. Altfel, alte două junioare vâlcene, Janina Luca şi Oana Chitacu au fost împrumutate echipei Dunărea Brăila. Stăncuţa Guiu nu şi-a găsit echipă Venirea lui Gheorge Tadici la Oltchim a însemnat pentru portarul veteran al grupării vâlcene, Stăncuţa Guiu, un mare pas înapoi. Selecţionerul echipei naţionale nu a avut-o în vederile sale pentru viitorul an competiţional, astfel că jucătoarea se află acum în căutare de echipă, asta dacă nu cumva va alege să se retragă până la urmă din handbal. – Nicolae CIUCESCU

Roxana Gatzel, suspendata sase luni de EHF

19.07.2006 • Liga NationalaComments Off

Roxana Gatzel, suspendată şase luni de EHF

* clubul Oltchim are timp să-şi pregătească memoriul către Comisia de Apel până pe 21 iulie 

 

O veste tulburătoare a cuprins lumea handbalului vâlcean la finele săptămânii trecute şi i-a lăsat mască pe suporterii echipei Oltchim. Al doilea memoriu depus de clubul FC Nurnberg la EHF (Federaţia Europeană de Handbal) a fost admis, iar Roxana Gatzel, care semnase iniţial în primăvară un precontract cu gruparea germană s-a ales cu o suspendare de şase luni de zile şi cu amenda minimă de 3750 euro. Antrenor şi preşedinte la HC Zalău în acea perioadă, Gheorghe Tadici, ajuns acum pe banca tehnică a Oltchim-ului, echipă unde şi Gatzel s-a transferat între timp, cunoaşte cel mai bine cum se prezintă lucrurile: „Măsura luată este absolut eronată. Şi sunt mai multe motive, printre care şi acela că, aşa cum am mai spus-o acum ceva timp, clubul FC Nurnberg a contactat la acea vreme o jucătoare aflată sub contract cu HC Zalău, ceea ce nu era tocmai regulamentar. Ulterior, clubul german nu s-a mai interesat deloc de jucătoarea respectivă, deci era normal că ea s-a putut orienta spre o altă destinaţie, în speţă CS Oltchim. Repet, măsura e incorectă şi trebuie atacată! E foarte posibil să i se anuleze pedeapsa, deoarece, din câte îmi aduc aminte, la prima plângere depusă de FC Nurnberg către EHF nu s-a acordat nici o sancţiune! Sigur că dacă decizia va fi menţinută va fi pierdere pentru noi! Chiar şi pentru echipa naţională, care va merge la un turneu în Danemarca în luna noiembrie!”.

 

Altfel, în ultima clipă a apărut şi-o variantă aparent ciudată: clubul FC Nurnberg este dispus să-şi retragă memoriul de la EHF, cu condiţia ca CS Oltchim să le-o cedeze la schimb pe Georgeta Grigore-Năniţă.

Handbalistele de la Oltchim si-au început pregatirile

11.07.2006 • Liga NationalaComments Off

Handbalistele de la Oltchim şi-au început pregătirile

  Începutul acestei săptămâni reprezintă pentru echipa de handbal feminin Oltchim Rm. Vâlcea cel dintâi prilej de a se regrupa cu adevărat în formulă completă după transferurile spectaculoase din această vară. Sub mâna forte a lui Ghiţă Tadici, jucătoarele vâlcene îşi vor relua pregătirile în vederea viitorului sezon competiţional, iar primele antrenamente vor fi efectuate în Sala „Traian”. Vor fi alături pe teren nume mari ale handbalului mondial precum Luminiţa Huţupan-Dinu, Steluţa Luca, Narcisa Lecuşanu, Valentina Elisei-Ardean sau Ionela Gâlcă, care-n decembrie 2005 au cucerit medaliile de argint la Mondialele din Rusia.

Dacă perioada de la Băile Felix a avut doar un caracter de refacere a tonusului, după un sezon destul de încărcat, de data aceasta se va intra direct în „pâine”, cu şedinţe de pregătire tactică destul de variată. Totul se va încheia atunci când fetele vor pleca pe litoral, într-un stagiu centralizat de pregătire.

  Vor intra şi-n sala de forţă

În premieră pentru handbalul vâlcean, din această vară, jucătoarele de la Oltchim vor avea şansa de a se pregăti din punct de vedere fizic într-o sală de forţă şi fitness ultramodernă, care-a costat două miliarde de lei, situată în incinta Sălii „Traian”.

  – Nicolae CIUCESCU

Handbal feminin / Turneele de sala nu au fost aprobate

11.07.2006 • Liga NationalaComments Off

Handbal feminin / Turneele de sală nu au fost aprobate

* Liga Naţională se joacă doar tur-retur

  Mulit de majoritatea cluburilor din Liga Naţională de handbal feminin, sistemul de campionat care prevedea revenirea la turneele de sală, nu a fost adoptat de preşedinţii echipelor din elită. Propus de Remus Drăgănescu şi susţinut surprinzător de Mariana Târcă, această formulă de disputare a fost totuşi moartă din faşă. Nimeni nu putea fi de acord din punct de vedere financiar cu nişte deplasări de câteva zile inutile, care-ar fi impietat în plus şi randamentul jucătoarelor pe teren. Cele mai vehemente adversare ale acestui sistem au fost cluburile Oltchim Rm. Vâlcea, Silcotub Zalău, Tomis Constanţa şi Oţelul Galaţi. Antrenorii celor patru echipe amintite (Tadici, Gherhard, Muşi şi Bădulescu) au declarat deschis că există numai dezavantaje pentru toate cluburile din ţară dacă acest sistem va fi aprobat.

Ca şi-n sezonul precedent, eşalonul de frunte al handbalului feminin românesc va aduna la start tot 14 echipe, se va juca tot tur-retur, 26 de etape în total, cu menţiunea că la final doar două formaţii vor lua direct drumul Diviziei A. Pentru a evita situaţia creată la sfârşitul campionatului trecut, s-a ales ca locurile 11-12 să joace meciuri de baraj cu două grupări fruntaşe din a doua ligă a ţării.

 

 

Se joacă şi Cupa României

Deşi s-a vorbit la început despre desfiinţarea Cupei României, iată că a doua întrecere a ţării va continua şi-n 2006-2007. Acum sub o nouă organizare. Întrecerea propriu zisă va avea loc sub formă de turneu în perioada 4-6 mai anul viitor, cel mai probabil la Bucureşti. Vor participa opt echipe, cele mai bine clasate din acel moment, iar câştigătoarea va reprezenta România în Cupa Cupelor.

Ioan Gavrilescu n-o uita pe Carmen Amariei

04.07.2006 • Liga NationalaComments Off

Ioan Gavrilescu n-o uită pe Carmen Amariei

 

* când a mai fost la Oltchim, clujeanca a absentat de la toate cantonamentele de pregătire

Transferul jucătoarei Carmen Amariei la „U” Cluj-Napoca a surprins fără îndoială pe toată lumea. Revenită în ţară din cel mai puternic campionat din lumea, cel danez (a jucat pentru supercampioana Slagelse), Amariei a refuzat Rulmentul Braşov, care i-a făcut o ofertă consistentă şi s-a întors acasă. Cum de a preferat cea care este considerată cea mai valoroasă handbalistă a ţării să joace în Challenge Cup şi nu în Champions League nimeni nu ştie precis..

Totuşi, pentru Ioan Gavrilescu, preşedintele clubului Oltchim, contractul semnat cu gruparea Cluj-Napoca nu este unul ieşit din comun: „Mie personal mi se pare foarte normală alegerea! Carmen este din Cluj, mai are o soră care este jucătoare acolo, are 18 ani acum, termină junioratul, e bunicică, dar nu chiar ca ea, şi ar putea să-i dea încredere! Şi atunci, pentru că vrea s-o aranjeze bine şi pe soră-sa, decizia mi s-a părut înţeleaptă”.

Altfel, Gavrilescu neagă faptul că Oltchim-ul s-a interesat în această primăvară de Carmen Amariei şi că handbalista ar fi putut ajunge la Vâlcea dacă Tadici, cu care fosta „tricoloră” se află în conflict deschis, nu ar fi venit antrenor aici: „Nu mi-am dorit-o deloc pe Amariei în echipă pentru sezonul viitor. Am avut-o la Vâlcea trei ani de zile, este cea mai bună jucătoare de handbal a României la ora actuală, dar este în acelaşi timp şi cea mai dificilă. E o handbalistă căreia nu-i place munca. Cât a stat la noi a făcut tot ce a putut ca să evite cele şase cantonamente de pregătire şi le-a evitat. Ba că are examen, ba că este mă-sa operată, ba că ea se operează. Nu-i place munca, dar este dotată nativ extraordinar. Vă daţi seama că dacă îi plăcea şi munca era mare de tot!”. Mai mult ca sigur, cu Carmen Amariei în postura de lideră de echipă, gruparea de sub dealul Feleacului se va bate serios pentru un loc cât mai sus pe podium în sezonul viitor al Ligii Naţionale. (N.C.)

Fetele de la Oltchim îsi încep pregatirile pe 10 iulie

04.07.2006 • Liga NationalaComments Off

ŞTIRI – handbal Liga Naţională

 

Fetele de la Oltchim îşi încep pregătirile pe 10 iulie

 

După perioada de refacere de la Băile Felix, handbalistele Oltchim-ului au primit câteva zile de pauză, iar pe 10 iulie se vor reuni pentru a-şi începe antrenamentele în vederea startului viitoarei ediţii a Ligii Naţionale. Până pe 17 iulie, elevele lui Gheorghe Tadici se vor pregăti în Sala „Traian”, iar apoi vor pleca la mare, la Mamaia, unde va avea loc un cantonament centralizat, ce se va încheia pe 27 iulie. Ulterior, între 1 şi 11 august, Steluţa Luca, Narcisa Lecuşanu şi colegele lor vor alerga pe cărări de munte la Moeciu. Din acel moment, pregătirea va lăsa locul meciurilor amicale, multe, cât se poate de multe şi cu echipe extrem de puternice, iar la acest capitol este suficient să amintim că Oltchim Rm. Vâlcea va onora invitaţiile venite de la Zaporozhye şi Debrecen, localităţi unde se desfăşoară în această vară două turnee internaţionale la care şi-au anunţat prezenţa echipe valoroase de pe continent.

 

Oana Manea, pe lista „neagră”?

 

Oltchim Rm. Vâlcea a fost foarte aproape de a o pierde săptămâna trecută pe Oana Manea, unul dintre cei mai buni pivoţi din handbalul feminin românesc. „Bomba” a explodat atunci când tânăra handbalistă vâlceană a depus, aparent fără motiv – dar se ştie bine cine „şi-a băgat coada” şi aici! – un memoriu scris la FRH, în care a solicitat rezilierea contractului său cu Oltchim. Deşi doleanţa a fost respinsă, este clar că pentru Oana Manea vor urma zile grele la Vâlcea, ea intrând acum în colimatorul conducerii. Deşi mai are contract cu gruparea vâlceană încă trei ani sunt şanse slabe ca handbalista să mai joace totuşi în viitorul campionat pentru Oltchim, până ce nu va găsi o explicaţie plauzibilă în faţa conducerii pentru gestul său. Oana Manea nu se află la prima tentativă de a pleca de la Oltchim. În vara trecută, fiica antrenorului de copii şi juniori de la Sportul Studenţesc, Dumitru Manea, a încercat de asemenea să plece de la Vâlcea, atunci la un club din străinătate, dar oficialii echipei noastre nu i-au acordat dezlegarea.

 

CS Oltchim e împotriva turneelor de sală

 

Handbalul feminin românesc este pe cale s-o ia razna. Trâmbiţata idee că turneele de sală ar aduce o creştere semnificativă a campionatului intern se dovedeşte a fi nu doar o glumă proastă, ci mai degrabă o cacealma cu care unii încearcă să păcălească sportul. La ultima şedinţă a Comisiei Tehnice din cadrul FRH, organism al antrenorilor ce reuneşte şapte nume importante din handbalul juvenil (Bădulescu, Tadici, Târcă, Mărgulescu, Oţelea, Seviştean şi Drăgănescu), cineva a avut năstruşnica idee să râdă practic de handbalul românesc. „Federalul” Remus Drăgănescu, căci despre el este vorba, a propus un sistem competiţional inedit şi totodată, zicem noi, ineficient, în care Liga Naţională ar urma să se desfăşoare conform părerii sale în două faze diferite. Prima fază, cu patru turnee de sală (13 etape), în perioada septembrie – ianuarie, urmată apoi de a doua fază, cu meciuri tur-retur (26 etape), care se vor desfăşura în perioada februarie – mai. Surprinzător, la propunerea lui Drăgănescu a „aderat” şi antrenoarea echipei campioane a ţării, Mariana Târcă, iar motivul pentru care înclină să fie de acord cu acest sistem competiţional are şi o logică: Rulmentul îşi va renova sala din Braşov şi va disputa o perioadă partidele de pe teren propriu la Sibiu. Aşa că gruparea de la poalele Tâmpei este direct interesată ca şi celelalte echipe să nu joace acasă până anul viitor.

„E un lucru oarecum nefiresc, ca să nu spun altfel să ne batem astfel joc de campionat. În felul acesta îndepărtăm publicul, îndepărtăm sponsorii, pentru că cel care bagă bani vrea să vadă şi el echipa, vrea să-şi facă reclamă, publicitate. Noi am mai avut acum 3-4 ani turnee de sală şi a fost un bluf. Cheltuieli foarte mari, spectatori foarte puţini. De la al treilea meci se instala deja un grad acut de oboseală. Rezultatele nu mai reprezentau realitatea, valoarea adevărată a echipelor şi sportivelor. Ca să nu mai spun că au fost meciuri în care am avut şi câte 30-50 spectatori în sală”, îşi aduce aminte preşedintele Oltchim-ului, Ioan Gavrilescu, un adversar al acestor turnee.

Sâmbătă, 1 iulie, membrii Consiliului de Administraţie al FR Handbal nu au luat nici o decizie pro sau contra acestui sistem competiţional cu turnee de sală, dar miercuri, 5 iulie, preşedinţii de cluburi vor hotărî precis cum se va desfăşura sezonul 2006-2007 al Ligii Naţionale.

Gavrilescu analizeaza liga, liderul si lotul

27.06.2006 • Liga NationalaComments Off

 După schimbarea sistemului competiţional şi transferurile făcute de CS Oltchim,

Gavrilescu analizează liga, liderul şi lotul

Am considerat necesar ca acum, după încheierea campaniei de transferări pe care clubul Oltchim a realizat-o, să stăm de vorbă cu preşedintele Ioan Gavrilescu. În cele ce urmează, experimentatul conducător vâlcean a dezvăluit o serie de amănunte interesante din viaţa echipei de handbal, fără să ocolească şi aspectele din „afara” fenomenului. Am aflat cu acest prilej că lotul s-a definitivat, iar programul perioadei de vară este bine stabilit, poate cu unele mici decalaje de date. Discuţia începe însă despre sistemul competiţional…

Superligă cu 8 echipe

* Spuneaţi la un moment dat că nu veţi fi de acord cu revenirea la o primă ligă cu 14 echipe. Cum de aţi acceptat până la urmă, şi dumneavoastră, şi Tadici, şi Muşi?

- Am fost trei împotrivă. De fapt, clubul a fost împotrivă, până în 29 mai. Pentru că în final, ni s-a pus „sula în coaste”! Eu am primit o dispoziţie, am „înghiţit-o” şi am „făcut-o”. Dar împotriva voinţei mele, am declarat-o şi în presa centrală. Sunt şi acum împotrivă. Muşi personal nu a fost de acord. Mi-a plăcut de el că a avut puterea să nu fie de acord. Dar a fost de acord finanţatorul lui.

* Vor fi 14 echipe şi se vorbea chiar de revenirea la acele turnee vechi…

Sunt două probleme distincte aici: a numărului de echipe şi apoi a sistemului competiţional! Sistemul competiţional nu implică numărul de echipe. Numărul de echipe este separat. Modul de desfăşurare nu e bătut în cuie. Poate nici nu e bine să-l baţi în cuie pe o perioadă veşnică. Să mai experimentezi puţin, să vezi cum merg lucrurile… Până acum trei ani au fost 12 echipe. Un campionat despre care eu, la vremea respectivă, am spus ceva! Că, din punctul meu de vedere – şi sunt un susţinător vehement al ideii – în prima ligă, după mintea mea şi după experienţa mea de 28 de ani de competiţie naţională, dacă vrem să avem un handbal de calitate, un campionat spectaculos, curat şi mai ales lipsit de orice aranjamente, numărul de echipe ideal pentru România este 8. Şi am să spun de ce? Luaţi clasamentele pe ultimii cinci ani de zile şi o să vedeţi diferenţa dintre locurile 6-7 şi locurile 12-14. Acum doi ani, Universitatea Timişoara a luat 1 punct, un singur meci egal. În campionatul care tocmai s-a încheiat, HCF Piatra Neamţ a făcut 2 puncte, CSM Sibiu vreo 4, iar Rapidul 9, şi-n continuare Baia Mare 21 de puncte, iar Rulmentul 46.

* Deci, Rapidul era direct interesată…

- Rapidul, Oţelul Galaţi, oraşele mari, care-au avut pile şi relaţii, au venit şi au spus: „Trei cluburi nu sunt de acord: Vâlcea, Zalăul şi Constanţa. Dacă dumneavoastră ziceţi da, Zalăul nu are cum să zică nu, pentru că Tadici este încă preşedinte acolo şi l-aţi luat la Vâlcea antrenor. Îl chemi la tine şi-i zici: «Bă Ghiţă, asta e!»”. Aşa a fost. Toată treaba a plecat de la conducerea federaţiei. Au găsit o chichiţă, deşi nu scrie nicăieri, în nici un statut al nostru nu este pomenit aşa ceva, că „la voinţa deliberată, unanimă, a cluburilor se poate renunţa la o hotărâre a Consiliului de Administraţie!” Şi federaţia, ca să se spele pe mâini, să nu fie implicată, n-au făcut nici o scrisoare să ne ceară o părere, să dăm un răspuns. Pasămite, acele 11 cluburi care-au fost de acord ar fi trimis hârtii la federaţie, ceea ce nu este adevărat în care au cerut să se revină la 14 echipe. Am primit „nşpe” telefoane de la Rapid, de la Galaţi: „Haideţi, domnilor, ce aveţi împotriva noastră? Sunteţi împotriva Galaţiului, că suntem un oraş cu 300.000 de locuitori, a Rapidului, că suntem singura echipă din Bucureşti?”. Le-am zis: „Domnilor, nu pot, nu-mi cereţi astfel de lucruri!”. Eu sunt prieten cu preşedintele de la Galaţi, dar cu cei de la Rapid nu, că nu-i mai suport, după ce era să nu mai ies viu din sala din Giuleşti de vreo două ori.

* Şi de ce vreţi doar opt echipe?

- Pentru că nu ne foloseşte la nimic când Vâlcea se duce la Piatra Neamţ, la Baia Mare… Nu ne ajută deloc o victorie la 20 de goluri la Sibiu, la Piatra Neamţ sau la Tg. Mureş, de exemplu, care e căzută de-acum, ca şi Timişoara de altfel, pentru că nu se mişcă deloc, nu au făcut nici un transfer. Cum se spune, „ei sunt născuţi morţi”! Şi ne trebuie nouă 14 echipe? 12? Nici 10, ci doar 8! Dacă sunt opt echipe, fac două tururi şi două retururi, adică 28 de etape. Cât ar avea de câştigat handbalul românesc dacă eu aş avea patru meciuri cu Rulmentul, patru meciuri cu Constanţa, două aici, două la ei! Ideal! Ce ar însemna patru meciuri între Braşov şi Zalău, între Cluj şi Constanţa? În al doilea rând, să ne întrebăm ce obiective au aceste opt echipe? Din start, să evite locurile 7-8 care sunt retrogradante. Atunci, ori intri în cupele europene, ori retrogradezi… Doar locul 6 este aparent liniştitor! Dar poţi să fii pe 5, poţi să fii pe 7, poţi să intri într-o cupă europeană, poţi să pici în liga secundă. Ce interes s-ar crea, ce emulaţie, ce mulţi spectatori vor fi în săli. Cei din FRH nu gândesc în interesul handbalului, ci gândesc în interes personal.

* Când trebuie să înceapă Liga Naţională?

- Pe 9-10 septembrie. Consiliul de Administraţie este cel care va valida sau nu sistemul competiţional propus. Indiferent sub ce formă se va juca, tur-retur sau cu turnee, tot atunci va începe. În 30 iulie se va decide în cadrul unei şedinţe a CA. Eu am purtat discuţii telefonice cu mai mulţi conducători de club, nu este nici unul de acord cu turnee, şi e normal să nu fie pentru că v-am spus de ce! Nu e vorba de partea financiară, ci de frustrarea propriilor spectatori şi a sponsorilor de a nu-şi vedea echipa în oraş.

* V-a mulţumit treaba pe care-a făcut-o Bădulescu la Vâlcea? Se putea mai mult?

- Sincer, nu cred că se putea mai mult. Nu antrenorul a fost de vină. S-a ocupat locul 3, am jucat finala Cupei României, pe care nu a pierdut Bădulescu, ci jucătoarele. El ar fi fost vinovat dacă nu cerea time-out. Dar atâta timp cât a cerut time-out, cu 30 de secunde înainte de final, şi le-a spus jucătoarelor să termine meciul cu mingea în mână, nu e vinovat! N-am putut să declar până acum acest lucru, pentru că abia venise aici, dar Cupa României a pierdut Valentina Elisei-Ardean, pentru că s-a dus spre poartă, când i s-a spus să termine cu mingea în mână. Aveam un gol avans, puteam să mergem cu atacul la extrem, până la limita pasivului, chiar dacă se fluiera aşa ceva. Se întrerupea atunci jocul şi timpul, ne aşezam în apărare, ne apăram organizat şi tot mai aveam o şansă. Dar aşa, Ardean, ducându-se spre poartă, a fost clar 7 metri, se vede, dar nu a fost acordat, mingea a curs, au avut contraatacul şi-apoi a fost 7 metri pentru ele. Cum să dăm noi vina pe antrenor, când el a pregătit echipa foarte bine la pauză şi a recuperat dezavantajul de la minus cinci goluri? De la 15-10 pentru ele s-a făcut 17-16 pentru noi. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi-n campionat: 16-12 la pauză pentru ei şi am condus apoi cu 25-23. Arbitrii i-au scos Adinei Meiroşu un gol din poartă, perfect regulamentar, au dat eliminare la Roxana Gheorghe, n-au dat 7 metri la Manea şi am pierdut până la urmă tot cu un gol. Eu vă spun cu mâna pe suflet, Braşovul nu a câştigat corect decât Challenge Cup. Merită trofeul!

Primul club profesionist de handbal din ţară

* Mai e în vigoare proiectul de transformare a clubului Oltchim într-un club profesionist?

- Sigur că da! Pe 27 iunie, are loc o Adunare Generală a clubului, iar o asemenea hotărâre trebuie să aparţină acestui organism. Am documentele făcute, iar una dintre cele 10 aprobări pe care trebuie să le obţinem de la Adunarea Generală priveşte şi acest aspect. Jucătoarele vor fi angajate de la 1 iulie, cu carte de muncă pe durată nedeterminată, cu normă întreagă, la clubul Oltchim. Nu este nici un secret, salariile vor fi între 800 şi 3000 de euro pe lună, net! Lucru care pe noi ne costă foarte mult, dar vrem să intrăm în legalitate. Asta e tot! Va fi o premieră în ţară. Handbalul este cuprins acum ca meserie în Codul Ocupaţiilor din România. Pe lângă cele 22 de fete îi angajez cu carte de muncă şi pe cei doi antrenori: principalul şi secundul.

* Care-a fost cea mai scumpă jucătoare pe care aţi adus-o la Vâlcea?

- Pe transferuri n-am dat bani mulţi: 25.000 pe Elisei, 35.000 pentru Steluţa. Adică 60.000, deci 2,1 miliarde lei. Am mai dat apoi încă patru miliarde pe cele patru handbaliste de la Zalău, câte unul pentru fiecare. Deci în total s-au făcut 6,1 miliarde. Dar faptul că am plătit numai pentru 6 din 11, a mai echilibrat puţin situaţia. Deci media ar fi cam de jumătate de miliard pe jucătoare.

* La cât se va ridica suma totală pe care clubul va trebui s-o suporte pe un an de zile?

- Bugetul clubului în sezonul 2006-2007 e de 50 de miliarde de lei. Şi nu e nici un secret că bugetul acesta a fost aprobat de Adunarea Generală. Oltchim-ul are bani albi, nu are bani negri! Acesta e avantajul, că suntem dependenţi de o societate cu capital majoritar de stat, care merge bine. Caut în paralel şi eu nişte sponsori. Am găsit acum o firmă, care este dispusă să-mi dea 250.000 de euro pe an, înseamnă aproape 9 miliarde lei, şi i-am trimis modelul de contract acum câteva zile. Mai am încă 30.000 de euro de la o altă firmă, cu care deja contractul se derulează, primesc 2.500 pe lună, deci în total înseamnă încă un miliard. Deci sunt vreo 10 miliarde în total.

* Din reclamele de publicitate existente de la Sala Sporturilor nu încasaţi nimic?

- Deocamdată nu! Vreau să refac total sistemul de reclamă. Firmele o să se înghesuie acum, pentru că echipa fiind mai tare, toată lumea vrea să fie în faţă cu Oltchim-ul pe piept, ştie că vor fi probabil numai victorii, cel puţin în campionatul naţional, dar şi-n cupele europene. Am şi făcut un caiet de sarcini pe care l-am publicat pe site-ul clubului şi l-am transmis la 30 de societăţi de reclamă şi publicitate. Vreau să găsesc şi alte forme de publicitate, de exemplu să vând produse cu chipul jucătoarelor. Am o solicitare acum de la o firmă de vopsele, care mi-a spus că plăteşte oricât şi ne înţelegem, dar vor să fie pe etichetă Luminiţa Huţupan-Dinu, cel mai bun portar de handbal al lumii. Vor da şi la club ceva, vor da şi jucătoarei ceva, suntem în tratative.

Nu vrea război cu liderul

* Cum comentaţi atitudinea împăciuitoare a braşovenilor?

- Mi se pare o aberaţie această atitudine. Ei spun că au fost în război, dar eu n-am fost. S-au luptat cu noi prin presa scrisă, dar nu-i nimic! Fiecare pasăre pe limba ei piere! Când a apărut această atitudine împăciuitoare? Când au vrut-o pe Răceală! Nu cumva e o legătură? De ce n-au îngropat securea altădată, mai înainte? Să-mi arătaţi şi mie un singur articol, o singură declaraţie a mea, în ultimii doi ani de zile, de când se spune că e războiul acesta, a lui Gavrilescu, a lui Roibu, sau a oricăruia din clubul Oltchim, care-a făcut vreo afirmaţie jignitoare, denigratoare, răutăcioasă, la adresa vreunei persoane sau a clubului Rulmentul Braşov! Dacă veniţi cu un articol scris, cu o declaraţie a vreunei persoane din clubul nostru, eu în 24 de ore demisionez de la conducerea clubului Oltchim! Pentru că asta se doreşte: să dispară Gavrilescu, pentru că ştiu că dacă se întâmplă asta Roibu nu are pe cine să se mai bazeze. Eu nu vreau să mă dau mare, dar este greu să găseşti un om care să aibă experienţă şi în primul rând care să ştie să păstreze nişte secrete. Pentru că sportul acesta are totuşi nişte secrete. Mariana Târcă a lucrat aici, ea ne cunoaşte forţa şi puterea, intimităţile clubului, pentru că dacă a stat trei ani probabil  i-a învăţat: „Atacaţi acolo!” Lor le e jenă şi nu îndrăznesc să spună vreun cuvânt urât despre Roibu, pentru că dacă ar face-o probabil şi-ar da foc la valiză! Despre mine, despre Berbecaru, despre Luca, au scris destul. Vreau să vă spun ceva: sunt câţiva băieţi la un ziar care i-au dat telefon lui Tadici, dar nu şi-au spus numele! Tadici nu a putut să-i recunoască după voce pentru că nu a vorbit în viaţa lui cu ei! Şi i-au zis: „Domnule Tadici, se pregăteşte împotriva dumneavoastră un complot, dar să ştiţi că noi, ceilalţi 2-3 care suntem şi mâncăm o pâine aici, ce să facem, asta e, trebuie să scriem cam cum vrea şefii, mai voalat, vom da şi noi puţin în dumneavoastră, dar ne cerem scuze pentru că este treabă comandată de sus, dar noi nu suntem de acord cu treaba asta! Rămânem fără salarii, dar noi nu suntem de acord cu treaba asta!” Tadici le-a spus: „Haideţi să ne întâlnim!” Ei, nu şi nu, că se demască dacă li se află numele şi e de rău! A plecat Traian Guminski de la ei, nu-l cunosc prea bine nici pe el, e la Ziarul de Vâlcea acum, e redactor-şef  acolo şi mi-a spus: „Vreţi să-i daţi domne’ în judecată pe aştia? Veniţi la mine că voi fi martorul dvs. Şi vă spun eu în instanţă o serie de lucruri pe care nici eu nu le-am acceptat, dar până la urmă n-am mai putut şi am plecat!”. Pe mine nu mă deranjează deloc ce se scrie în ziar despre mine, dar mă îngrijorează ce se urmăreşte prin treaba asta. Şi opinia publică ar trebui totuşi să fie informată cât de cât! Pentru că se pare că se urmăreşte ca handbalul vâlcean să fie distrus! Pentru că altfel nu văd rostul! Ce să aibă un anume jurnalist cu mine, când până acum doi ani mi-a ridicat statui pe aici prin oraş, la figurat, şi nu mai scăpam de el că mă invită la Etalon la interviuri, pentru că avea fata care era în echipa de junioare… Acum e la altă echipă şi ce face acolo? E baby-sitter!

* Sunteţi mulţumit de rezultatele junioarelor de la Oltchim în acest an?

- Sigur că da! Echipa merge destul de bine, suntem de cinci ori la rând campioni naţionali, e o performanţă. Să fii o dată e ceva bun, dar de cinci ori…! Poţi să ieşi campion întâmplător! Îmi aduc aminte că prin 1960 a câştigat Cupa României la fotbal Arieşul Turda, echipă din Divizia C! A fost o întâmplare. Aşa cum şi România a luat titlul de vicecampioană mondială, dar aici nu că a fost o întâmplare, ci o conjunctură, un culoar favorabil. Să fim realişti!

* Aţi fost printre cei care-au susţinut să vină Radu Georgescu la Vâlcea…

- Nu că l-am susţinut, ci eu l-am adus. Pentru că am fost nemulţumit de modul cum au lucrat antrenoarele mele şi eram în prag acum doi ani de zile să nu înscriu echipa în campionat la junioare I din lipsă de elemente. Ori eu pe Georgescu l-am adus din două motive: ca antrenor şi pentru că mi-a venit în plus cu cinci jucătoare! Şi-am salvat onoarea şi situaţia Oltchim-ului! Pentru că mai aveam vreo 7-8 jucătoare pe aici, şi împreună cu cele 5, am încropit un lot de 14 fete, cu care am câştigat iarăşi titlul de campioni. E eficient, e bun, şi-a văzut de treabă, e puţin nebun, dar mai spun un lucru şi puteţi să scrieţi: lucrurile deosebite nu se fac cu oamenii normali.

Doi antrenori „nebuni”…

* Chiar spunea cineva că aţi adus doi antrenori „nebuni”. Unul e Georgescu, al doilea Tadici!

Poate că aşa e! Repet însă, lucrurile deosebite nu se fac cu oamenii normali! Haideţi să vă spun altceva, mai concret. Dacă mă întrebaţi acum 2-3 ani că vine Tadici la Vâlcea v-aş fi răspuns „Numai peste cadavrul meu!” Recunosc treaba asta! Şi uite că la 64 de ani am mai luat o lecţie de la viaţă, că nu e bine niciodată să fii radical, să spui aşa apăsat NU sau DA! 99 la sută poţi fi sigur de ceva, dar lasă loc şi pentru acel 1 la sută!

* Acel 1 la sută ar fi ca Târcă să vină înapoi la Oltchim?

- Nu ştiu, eu nu mai spun nimic! Cu Tadici e însă şi o altă situaţie. De când am intrat în contact cu el, pentru mine a fost o mare surpriză. Am descoperit în el şi un om sentimental. Eu credeam că el este o brută! Iar relaţia cu fetele este una excelentă! Îl credeam foarte dur, rău chiar! Dar nu e, e chiar slab! Observaţi-l atent şi vă veţi convinge!

* Ce spuneţi despre echipa naţională?

- Eu cred că echipa naţională a avut şi un mare ghinion, pentru că din celelalte zece echipe cu care am fi jucat eram sigur calificaţi. Şi am întâlnit această Serbia-Muntenegru, în anul în care cei din conducerea federaţiei de acolo au fost foarte inspiraţi s-o pună antrenoare pe Anja Andersen. Nu atât pentru capacităţile ei ca tehnician, pentru că încă nu mă pot exprima că am toate elementele ca să o categorisesc dacă este un antrenor bun sau nu, dar ideea a fost foarte bună, pentru că majoritatea jucătoarelor sârbe, vreo 9 erau, joacă în Danemarca. Iar ea a fost ca un liant pentru ele, le-a mobilizat, cu toate că în eu sunt sigur că am pierdut calificarea la Bucureşti, acasă.

* A contat deci faptul că s-a jucat la Bucureşti şi nu în provincie?

- S-a greşit fantastic în această privinţă. De fapt eu am şi declarat asta, înainte, şi-n Consiliul de Administraţie, şi am spus, meciurile cu Serbia duceţi-le fie la Braşov, fie la Vâlcea. De ce Vâlcea? Pentru că aici este centrul cel mai vechi cu tradiţie în handbal, iar eu vă  garantez că sala va fi plină. Sau Braşov, pentru că este echipa actuală în vogă, este campioană, numărul 1 în ţară, s-ar fi umplut sala şi acolo. Dacă nu se duceau nişte autocare din Vâlcea şi unele din Braşov ca să facă puţină galerie, lumea ar fi stat ca la biserică! În Bucureşti lumea nu gustă handbalul ca-n provincie!

 POLITICA

Cautare

Utile

Publicitate

Parteneri