SPORT

ANUNTURI

Prima Pagina

Politică

Administraţie

Sondaj de Opinie

Care dintre următorii politicieni credeţi că ar putea câştiga funcţia de primar al Râmnicului la alegerile următoare?

View Results

Loading ... Loading ...

REDACTIA

Director:
Eduard DULĂCIOIU
(0741-312.104)
Redactor-şef:
Nicolae CIUCESCU
(0744-215.457)
Redactori:
Simona SIMA
(0741-202.825)
Lucian CORNECI
(0751-647.136)
Ovidiu DULĂCIOIU
(0742-060.019)
Colaboratori:
Marian Ioja;
Laurenţiu Sima;
Victor Dobriţoiu;
Daniel Rohatinovici;
Emil Preda;
Dănuţ Omeag
Membru fondator:
Florin Remus MĂNOIU
(0740-159.501)

ABONAMENTE

Preturi Abonamente:
60 RON - pe an
30 RON - pe sase luni
5 RON - pe o luna
Va puteti abona sunand la numarul de telefon: 0250-737.343 sau prin colaboratorii nostri: Marius si Maria SRL, Posta Romana şi Rodipet.

ATENTIE

Responsabilitatea juridica pentru continutul comentariilor pe care le postati pe acest site va revine in totalitate. Colajele si fotografiile trucate, marcate cu "T", precum si textele care le insotesc, vor fi considerate pamflete.

Oltul Ioneşti, ieri – codaşă, azi – fruntaşă

04.11.2011 • OnoareComments Off

Oltul Ioneşti şi-a îmbunătăţit radical evoluţia comparativ cu sezonul precedent, atunci când a încheiat competiţia pe locul 10, din 14 echipe participante. Florin Dobra, delegatul echipei de pe locul secund în Seria a II-a, ne-a informat că, anul viitor, vor să ajungă în Liga a IV-a. În urmă că doi ani, comuna primarului Constantin Neagoe a mai avut o reprezentantă în primul eşalon valoric al Vâlcii, pe Oltul Ioneşti 2009, care a câştigat campionatul şi a disputat un meci de baraj pentru promovare în Liga a III-a, pe care, însă, l-a pierdut, acest rezultat atrăgând cu sine şi desfiinţare clubului. „În campionatul acesta ne interesează doar promovarea, mai ales că în vară am adus cinci jucători valoroşi, care au trimis echipa pe locul 2. Băieţii primesc din partea primarului câteo atenţie financiară atunci când câştigă şi o masă după fiecare meci”, ne-a precizat Florin Dobra, delegatul de la Oltul Ioneşti, echipă care va disputa săptămâna aceasta derbiul rundei a V-a, cu liderul CS Mădulari.

Jucătorii de la Ştiinţa Laloşu vor avea treninguri de prezentare

04.11.2011 • OnoareComments Off

Principalul distribuitor de echipamente sportive Zeus şi Givova din regiunea Olteniei, Cornel Ciobanu, totodată şi principal susţinător al echipei de Liga a V-a, Ştiinţa Laloşu, a decis să le facă un cadou frumos jucătorilor săi, cu câteva săptămâni înaintea sărbătorilor de iarnă. Ciobanu le-a promis în urmă cu câteva zile jucătorilor echipei din Laloşu că-i va îmbrăca în alb-albastru, din cap până-n picioare, cu echipament sportiv de cea mai bună calitate, dacă aceştia vor reuşi să obţină un succes lejer cu Ceramica Lungeşti. Jucătorii Ştiinţei s-au conformat şi în week-end-ul trecut s-au impus cu scorul de 8-2 în faţa grupării din Lungeşti. Apoi i-au cerut sponsorului să-şi ţină promisiunea. Acesta ne-a spus că în câteva zile 20 de jucători din lotul Ştiinţei vor avea treninguri de prezentare, personalizate, alb-albastre, adică în culorile Ştiinţei (Universităţii Craiova), formaţie pe care Ciobanu o îndrăgeşte extrem de mult.

Mihai Surdoiu a încasat 24 de etape de suspendare din partea Comisiei de Disciplină

04.11.2011 • Onoare1 comentariu

* în etapa trecută din Liga a V-a, fotbalistul l-a bătut pe centralul Nicolae Dobrică în minutul 10 al partidei cu Saldi Cernişoara

Mihai Surdoiu, jucătorul care l-a bătut pe arbitrul Nicolae Dobrică la meciul pe care echipa sa, Real Cernişoara a susţinut-o cu Saldi Cernişoara, a încasat 24 de etape de suspendare din partea Comisiei de Disciplină. Alături de sancţiunea încasată de Laurenţiu de Fier în urmă cu ceva timp, cea dictată în cazul lui Surdoiu se regăseşte pe lista celor mai drastice din ultima perioadă. Iubitorii de fotbal vâlcean aşteaptă runda următoare la Ligile a IV-a şi a V-a, pentru a afla care arbitru a mai fost bătut, mai ales că, în ultimele săptămâni, per etapă, s-a înregistrat cel puţin un caz de agresare fizică a oficialilor.

Un alt caz de violenţă fizică s-a consumat în fotbalul judeţean!

01.11.2011 • Onoare4 Comentarii

nicolae dobrica knock-outArbitrul Nicolae Dobrică, făcut knock-out la Cernişoara

În fotbalul judeţean, pare să nu existe etapă în care măcar un arbitru să nu fie bătut de către jucători sau spectatori. Week-end-ul trecut, în Liga a V-a, s-a consumat un nou episod care nu face deloc cinste sportului-rege din Vâlcea.

La meciul Saldi Cernişoara – Real Cernişoara, în minutul 10, arbitrul de centru Nicolae Dobrică a fost trimis inconştient la pământ, după o lovitură încasată de la un jucător al echipei-oaspete. „Un jucător de la Real a fost nemulţumit la o decizie de-a mea, a venit la mine şi m-a lovit cu pumnul în figură, de am căzut la pământ”, ne-a spus arbitrul Nicolae Dobrică. „Este prima dacă când un act de genul acesta, desprins din luptele de K 1, se întâmplă la Cernişoara. E ruşinos că s-a ajuns aici, de aceea, cei care comit astfel de gesturi trebuie să suporte consecinţele. Real Cernişoara nu trage la promovare, n-are nici un obiectiv îndrăzneţ, ce a vrut să arate prin asta? De fiecare dată când ne întâlnesc, cei de la Real joacă cu o ambiţie inexplicabilă împotriva, de parcă ar câştiga Liga Campionilor”, a punctat Siliminel Diaconescu, sponsorul echipei Saldi Cernişoara.

«Măru’» propune un play-off amical în Seria a IV-a

01.11.2011 • OnoareComments Off

* Marian Ion, antrenorul echipei Fauru Livezi, nu e încântat de faptul că jucătorii săi nu vor mai disputa nici un meci în următoarele cinci luni

Week-end-ul acesta, în Seria a IV-a, are loc ultima etapă a turului, după care, competiţia se opreşte până la primăvară. În timp ce în alte serii campionatul continuă – în a II-a se termină chiar în decembrie! – în cea în care Progresul Măldăreşti e lideră nu va mai avea loc niciun meci oficial în următoarele cinci luni. „E prea lungă pauza pe care trebuie s-o luăm până în martie, de aceea, aş propune ca primele patru sau şase echipe clasate în Seria a IV-a să joace un play-off amical, astfel încât să avem mai multe meciuri în picioare. Sper ca propunerea mea să fie acceptată şi de celelalte echipe”, ne-a spus Marian Ion, de la Fauru Livezi.

„Stejarii”, doborâţi la Frânceşti

01.11.2011 • OnoareComments Off

UNIREA SURPATELE – STEJARUL VLĂDEŞTI 3-2

Stejarul Vlădeşti a avut parte de o nouă sincopă runda precedentă, când a pierdut cu scorul de 3-2 în deplasarea de la Unirea Surpatele. Trupa din Frânceşti conducea la pauză cu 3-0, iar încercarea liderului Seriei I de a obţine măcar un egal a dat greşit. Practic, în 90 de minute, echipa pregătită de Ilie Sporea a încasat mai mult de jumătate din golurile pe care le-a primit în cele nouă etape scurse până la data meciului. „Nu ne-a ieşit nimic în acest meci. Se mai întâmplă să ai parte şi de astfel de rezultate, nu poţi merge numai din victorie în victorie. Trebuie să trecem peste episodul ăsta, deoarece avem un nou meci greu, cu AS Căzăneşti”, a spus Ilie Sporea, de la Stejarul Vlădeşti.

Orleştenii n-au reuşit să încurce liderul

01.11.2011 • Onoare4 Comentarii

CS MĂDULARI – VOINŢA II ORLEŞTI 3-2
* în condiţiile în care portarul Gabriel Marcu a ajuns cu întârziere la meci, delegatul Ion Radu a început meciul ca titular între buturile echipei sale

CS Mădulari a mai făcut un pas în lupta pentru promovare în Liga a IV-a, după ce a învins, la finele săptămânii trecute, pe Voinţa II Orleşti, una dintre cele mai tari echipe din Seria a II-a, cu scorul de 3-2. În faţa liderului, orleştenii au fost nevoiţi să înceapă meciul fără portarul titular, Gabriel Marcu, aşa că în locul acestuia, între buturi, a stat chiar delegatul echipei, Ion Radu! Aşa cum se cunoaşte, după meciul de la Scundu, orleştenii l-au pierdut şi pe celălalt goal-keeper, Gabriel Pantea, care a fost călcat de un viţel scăpat din grajd şi a devenit astfel indisponibil până la finele turului. În aceste condiţii, Voinţa II Orleşti a fost o pradă uşoară pentru fotbaliştii de la CS Mădulari, dar totuşi şi-a vândut foarte scump pielea.
Voinţa II Orleşti a condus cu 1-0, însă două gafe ale delegatului din poartă au făcut ca CS Mădulari să preia conducerea (2-1), graţie unor goluri de cascadorii râsului. Bogdan Truşcă a realizat „dubla” pentru orleşteni, egalând situaţia (2-2), însă trupa lui Daniel Dimulescu a marcat golul victoriei în finalul primei reprize.

La Alunu, învingătoarea a fost stabilită în minutul 93

01.11.2011 • Onoare5 Comentarii

Olteţul Alunu – Ştiinţa Grădiştea 2-1

Ştiinţa Grădiştea a pierdut cu scorul de 2-1 întâlnirea cu Olteţul Alunu, printr-un gol înscris în minutul 93, iar trupa din comuna primarului Vasile Boeangiu a ajuns la două puncte distanţă de liderul Progresul Măldăreşti. „Era echitabil un egal, la cum a decurs jocul. Niciuna dintre cele două echipe nu a jucat cine ştie. A fost un meci slăbuţ din punct de vedere calitativ”, ne-a spus antrenorul Relu Nica, de la Ştiinţa Grădiştea.

„Lupta pentru supremaţie în Seria a III-a se duce în trei: Tomşani, Bărbăteşti, Govora”

28.10.2011 • OnoareComments Off

mihai diaconescu 2* Mihai Diaconescu, delegatul echipei Unirea Tomşani, crede că duelul pentru primul loc va genera ambiţii şi orgolii în continuare

Chiar dacă Unirea Tomşani a preluat şefia, delegatul acestei echipei, Mihai Diaconescu, spune că lupta pentru supremaţie în Seria a III-a este departe de a se fi încheiat. „Este foarte clar că doar Unirea Tomşani, AS Bărbăteşti şi FC Govora se vor bate pentru primul loc, deoarece distanţa faţă de celelalte adversare este destul de mare. Mă bucur că am revenit pe primul loc, poziţie pe care vrem să nu o mai cedăm până la final. La Tomşani e o stare de spirit extraordinară, nici nu ne putem gândi la altceva decât la Liga a IV-a”, a afirmat Diaconescu.

Bîscu, golgheterul incontestabil al Ligii a V-a, a înscris 16 goluri în 9 etape

Costel Bîscu, atacantul echipei Unirea Tomşani, şi-a trecut din nou numele pe lista marcatorilor în partida cu Forestierul Romani de sâmbăta trecută. Graţie reuşitei, Bîscu a bifat cel de-al 16-lea gol în acest sezon, capitol la care, din câte se pare, este golgheterul incontestabil al Ligii a V-a. „Bîscu a ajuns la cota 16, iar după calculele noastre ar cam fi golgheterul Ligii a IV-a. Eficacitatea sa ne încântă, deoarece numai în Seria a III-a din care facemşi noi parte sunt vreo 9 echipe care nu au marcat atâtea goluri câte a înscris el pentru Unirea Tomşani”, ne-a precizat Mihai Diaconescu.

Voinţa II Orleşti şi-a angajat scouter şi… fotoreporter!

28.10.2011 • OnoareComments Off

Fapt mai rar întâlnit la nivel judeţean, Voinţa II Orleşti şi-a angajat de săptămâna trecută un scouter, care va îndeplini totodată şi rolul de… fotoreporter al echipei. Delegatul Nicon Deaconeasa ne-a informat că ambele sarcini vor fi îndeplinite de Daniel Dumitrescu, fost jucător al echipei în sezonul trecut, care e legitimat în prezent la CS Guşoeni.

 POLITICA

Cautare

Utile

Publicitate

Parteneri