16.03.2012 • Liga III • Comments Off
* mjlocaşul ofensiv al Oltchim-ului va absenta din pricina a patru cartonaşe galbene
Jucătorul Bogdan Preda nu va putea evolua în prima etapă din retur, atunci când Oltchim va înfrunta în deplasare echipa Metaloglobus Bucureşti. Mijlocaşul ofensiv al formaţiei vâlcene va absenta din pricina cartonaşelor galbene. Fotbalistul vâlcean a încasat cel de-al patrulea avertisment chiar în ultima etapă din tur, atunci când trupa antrenată de Marian Deaconescu a fost înfrântă la limită, în deplasare, de Gaz Metan II Mediaş (0-1), aşa că va trebui să stea pe tuşă în runda inaugurală a returului. „După ce că am pierdut patru jucători importanţi în această iarnă (Tomescu, Răcăreanu, Vizitiu şi Muşuroia), suntem nevoiţi să nu-l folosim nici pe Preda în acest meci care poate fi decisiv pentru soarta echipei”, a precizat Marian Deaconescu.
16.03.2012 • Liga III • Comments Off
* iubitul handbalistei Daniela Băbeanu nu i-a putut convinge pe oficialii vâlceni să-i ofere un contrat ferm
Ajuns la Rm. Vâlcea împreună cu prietena sa, handbalista Daniela Băbeanu, în pauza competiţională, jucătorul Flavius Bărnuţiu a încercat să se legitimeze ca fotbalist la echipa prezidată de Mihai Diculoiu. Din păcate, după ce s-a antrenat toată iarna alături de „chimişti”, conducerea clubului vâlcean nu a putut să-i asigure acestuia un contract ferm, aşa că fotbalistul ardelean (care a evoluat ultima oară la Unirea Dej) a preferat să plece de la FC Oltchim. „Fără îndoială, Flavius Bărnuţiu reprezintă o pierdere pentru noi, dar cred că totuşi avem jucători care pot să-l suplinească”, a menţionat antrenorul echipei vâlcene, Marian Deaconescu.
13.03.2012 • Liga III • Comments Off
Juventus Bucureşti – Damila Măciuca 0-2
Damila Măciuca a câştigat cu scorul de 2-0 ultima partidă amicală de dinaintea reluării campionatului în Liga a III-a. Trupa antrenată de Erik Lincar a întâlnit-o pe penultima clasată din Seria a II-a a ligii secunde, Juventus Bucureşti, pe terenul formaţiei din cartierul Colentina al capitalei. Adrian Albinaru „a deschis tabela”, în minutul 3, dintr-o lovitură cu capul, pentru ca Neculai Grecea să stabilească scorul final cu puţin timp înainte de fluierul arbitrului de centru. „Bănel” a înscris cu poarta goală, după o acţiune care l-a avut drept protagonist pe Balaban. Acest succes de moral nu l-a mulţumit de deplin pe tehnicianul Lincar, care speră să pună la punct anumite lacune tehnice ale jucătorilor. „Jocul în sine nu a fost de un nivel tehnic ridicat, existând greşeli personale şi de o parte şi de alta. Noi am avut numeroase situaţii de a marca, chiar dacă, în repriza a doua, au fost momente când adversarii ne-au dominat. Cititi mai departe
13.03.2012 • Liga III • Comments Off
OLTCHIM RM. VÂLCEA – FLACĂRA HOREZU 2-2
Profitând de faptul că nu au avut programat niciun meci oficial la finele săptămânii trecute, echipele Oltchim Rm. Vâlcea şi Flacăra Horezu au pus la punct o partidă amicală, ultima înaintea startului returului. Duelul s-a disputat pe Stadionul „Cozia” din Călimăneşti şi s-a încheiat la egalitate (2-2). Fiecare dintre cele două combatante şi-au împărţit, pe rând, reprizele, horezenii fiind mai buni în prima, atunci când au şi marcat de două ori, prin Gherghe şi Badiu. În schimb, „chimiştii” şi-au arătat valoarea abia după pauză, atunci când au şi restabilit egalitatea, graţie golurilor înscrise de Fuiorea şi Oct. Marinescu.
Au evoluat echipele:
Oltchim Rm. Vâlcea: Marius Vlădoi – Borţa, Chiripuş, Onofrei, Nania, Andrei Dănuleţ, Teodorescu, Oct. Marinescu, Ceapă, Bog. Dumitru, Bunescu. Au mai fost folosiţi: Radu Popescu (portar), Smeadă, Fuiorea, Marius Vlad, Ad. Bărzăgeanu şi Ad. Piron Cititi mai departe
09.03.2012 • Liga III • Comments Off
Juventus Bucureşti – Damila Mãciuca
* meciul amical cu formaţia din Liga a II-a are loc vineri, 9 martie, de la ora 12.00
Ultimul meci programat de Erik Lincar echipei sale, Damila Mãciuca, va avea loc vineri, de la ora 12.00, în Bucureşti, contra formaţiei de ligã secundã, Juventus. Partida se va disputa în cartierul Colentina, pe stadionul pe care evolueazã trupa pregãtitã de fostul jucãtor rapidist Constantin Schumacher. Meciul acesta va fi şi ultimul de dinaintea reluãrii campionatului, care va avea loc peste exact o sãptãmânã. „Abia aşteptãm jocurile oficiale. Nu e chiar atât de plãcut sã dispuţi numai amicale, mai ales cã acestea nu au nicio mizã. Pauza a fost destul de lungã iarna aceasta, iar echipa pe care am reuşit sã o formãm se ridicã la aşteptãrile noastre. Atmosfera din cadrul clubului este excelentã, iar jucãtorii pornesc la drum motivaţi sã facã o performanţã frumoasã şi, bineînţeles, sã câştige toate primele promise de conducere”, a spus directorul sportiv Bogdan Medrea. Cititi mai departe
09.03.2012 • Liga III • Comments Off
În retur, Damila Măciuca va porni la drum cu un lot alcătuit din 24 de jucători. Astfel, echipa are în componenţă următorii sportivi: Dragoş Geantă, Grecu, Alexandru Botaşi – portari, Ioan Bălţăţeanu, Ionuţ Stoica, Marian Posteucă, Ionuţ Bucuroaia, Dumitru Stanca, Alin Ignat, Cătălin Pârvulescu, Rufin Jugăstreanu, Lucian Iordache, Dorin Rădoi, Alexandru Balaban, Daniel Iancu, Graţian Smedescu, Cosmin Codin, Adrian Albinaru, Ciprian Popescu, Bogdan Geantă, Leonard Săraru, Neculai Grecea şi Adrian Bălan.
„Sunt mulţumit pe deplin de jucătorii pe care-l am la dispoziţie, mai ales că există o concurenţă pe posturi, iar toţi trag tare să se numere printre titulari. Pot spune că, în momentul de faţă, din lotul pe care mă bazez, pot alcătui două echipe sensibil egale ca valoare, care să poată evolua la nivelul superior al Ligii a III-a”, a menţionat antrenorul alb-verzilor, Erik Lincar.
09.03.2012 • Liga III • Comments Off
* mjlocaşul ofensiv al Oltchim-ului va absenta din pricina a patru cartonaşe galbene
Jucătorul Bogdan Preda nu va putea evolua în prima etapă din retur, atunci când Oltchim va înfrunta în deplasare echipa Metaloglobus Bucureşti. Mijlocaşul ofensiv al formaţiei vâlcene va absenta din pricina cartonaşelor galbene. Fotbalistul a încasat cel de-al patrulea avertisment chiar în ultima etapă din tur, atunci când trupa antrenată de Marian Deaconescu a fost înfrântă la limită, în deplasare, de Gaz Metan II Mediaş (0-1), aşa că va trebui să stea pe tuşă în runda inaugurală a returului. „După ce că am pierdut patru jucători importanţi în această iarnă (Tomescu, Răcăreanu, Vizitiu şi Muşuroia), suntem nevoiţi să nu-l folosim nici pe Preda în acest meci care poate fi decisiv pentru soarta echipei”, s-a plâns Marian Deaconescu.
09.03.2012 • Liga III • Comments Off
* Alin Bunescu este mulţumit de condiţiile pe care le-a întâlnit la noua sa echipă, precum şi de colaborarea cu tehnicianul echipei şi cu ceilalţi jucători
Alin Bunescu afirmă că, iarna aceasta, a fost contactat de reprezentanţii mai multor echipe de top din campionatul Ligii a IV-a, dar a ales să se legitimeze la FC Oltchim pentru a putea disputa jocuri de calitate. „Vrăjală” nu regretă că a plecat de la Damila Măciuca, deoarece noul colectiv în care s-a integrat i se potriveşte perfect. „Mi se pare normal să alegi Liga a III-a, în care joacă echipe care deţin stadioane mult mai bune decât cele din judeţ. Cred că mai pot juca încă doi-trei ani la acest nivel. În plus, la FC Oltchim există un colectiv de tineri extraordinari, cu foarte mult bun simţ, cum rar întâlneşti în fotbal. Toată lumea îşi vede de treabă. Nu există presiune din partea conducerii, chiar dacă suntem undeva în coada clasamentului. Cititi mai departe
06.03.2012 • Liga III • Comments Off
* acum o săptămână Radio 21 a compus un imn echipei vâlcene
În ultima vreme, echipa de fotbal Damila Măciuca are parte de o mediatizare intensă şi gratuită la nivel naţional. În urmă cu un an, performanţa formaţiei vâlcene de a ajunge în Liga a III-a a fost prezentată pe Pro TV şi în paginile publicaţilor sportive renumite. Recent, Radio 21 a compus chiar şi un imn vâlcenilor, care a fost difuzat în emisiunea „Matinalul de la 7 la 10”. După această „baie de imagine”, Kanal D a prezentat o ştire despre Damila Măciuca, realizată de către cei trei prezentatori de radio, DJ Andy, Anca Maco şi D. Dinculescu.
Vinerea aceasta, „alb-verzii” se întâlnesc cu Schumacher
Următorul meci amical programat de Erik Lincar va avea loc în Capitală, contra echipei de ligă secundă, Juventus Bucureşti. Partida se desfăşoară în Colentina, pe terenul sintetic al formaţiei pregătite de Constantin Schumacher, fost jucător la Rapid Bucureşti. Cititi mai departe
06.03.2012 • Liga III • Comments Off
DAMILA MĂCIUCA – OLTCHIM RM. VÂLCEA 6-0
Vinerea trecută, Damila Măciuca şi Oltchim Rm. Vâlcea, colege de serie în campionatul Ligii a III-a, s-au înfruntat într-un nou amical, pe „sinteticul” din Zăvoi. Meciul s-a jucat pe durata a patru reprize de câte 30 de minute şi a conferit prilejul celor doi antrenori, Erik Lincar şi Marian Deaconescu, de a folosi toţi jucătorii pe care-i au la dispoziţie în acest moment. „Chimiştii” au pierdut întâlnirea cu scorul de 6-0, golurile alb-verzilor fiind înscrise de Alexandru Balaban, Bogdan Geantă, Ionuţ Bucuroaia, Adrian Albinaru, Daniel Iancu şi Graţian Smedescu.
FC Oltchim a abordat duelul cu Damila Măciuca în următoarea alcătuire: Marius Vlădoi – Borţa, Chiripuş, Onofrei, Nania, Marius Vlad, Teodorescu, Bogdan Preda, Ceapă, Oct. Marinescu, Bunescu. Pe parcursul meciului au mai fost folosiţi Emil Marinescu (portar), Ad. Piron, Ad. Bărzăgeanu, Bărnuţiu, Fuiorea, Smeadă şi Bogdan Dumitru. Cititi mai departe