11.05.2010 • Liga II • Comments Off
Finalul campionatului la Liga a II-a aduce un nou meci la mijlocul săptămânii pentru CSM Rm. Vâlcea. Federaţia Română de Fotbal a programat partida dintre CSM şi FC Argeş să aibă loc miercuri, 12 mai, pe stadionul Municipal, cu începere de la ora 18.00.
Jocul este unul important pentru CSM, vâlcenii putând să-şi asigure cu o victorie salvarea de la retrogradare, întrucât doar teoretic mai poate ajunge Mureşul Deva la punctajul vâlcenilor, în condiţiile în care Fortuna Covaci este ca şi retrogradată. Şi pentru a lămuri şi acest aspect, să spunem că în urma retragerii echipelor Jiul Petroşani, CFT Timişoara şi FC Drobeta Turnu Severin, din Seria Vest a Ligii a II-a mai retrogradează doar două formaţii.
Piteştenii, scoşi de Dacia din cursă
Etapa trecută, la Piteşti, echipa FC Argeş a înregistrat un eşec dureros. Piteştenii au pierdut pe teren propriu în faţa con-judeţenei din Mioveni, Dacia impunându-se cu scorul de 1-0. Cu acest rezultat FC Argeş Piteşti a ieşit din cursa pentru promovare, în timp ce Dacia mai speră să încurce pe UTA Arad sau „U” Cluj-Napoca. Cititi mai departe
11.05.2010 • Liga II • Comments Off
* CSM joacă în această săptămână cu două foste echipe de Liga I
CSM Rm. Vâlcea are de înfruntat în această săptămână două echipe care au evoluat anul trecut în Liga I. După partida de miercuri, din Zăvoi, cu FC Argeş Piteşti, vâlcenii se vor deplasa la Otopeni, ilfovenii fiind una dintre echipele inconstante ale actualului retur de campionat, gruparea de la marginea Bucureştiului oscilând între câteva rezultate pozitive şi foarte multe eşecuri. Gruparea antrenată de Florin Tene a înregistrat runda trecută o victorie la limită pe teren propriu, meci în care au jucat şi ex-vâlcenii Vatavu şi Savu. CS Otopeni a învins cu 3-2, dar a făcut-o cu greu, după ce adversara, FC Silvania Şimleu, a revenit de la 2-0 şi a egalat. (Fl. M.)
04.05.2010 • Liga II • Comments Off
Ei când vor să joace, joacă… dar numai o repriză!
Două echipe de nerecunoscut în Zăvoi sâmbătă dimineaţa. Oaspeţii, Mureşul Deva, precum o formaţie de Liga a IV-a din Vâlcea, fără vlagă şi habar, iar CSM total diferită faţă de echipa care a pierdut cu „U” Cluj-Napoca. Iar asta s-a văzut din primele cinci minute de joc.
CSM-ul şi-a creat vreo 3-4 ocazii clare de poartă, iar o cronică amănunţită a acestora ar însemna minutul şi faza de gol… Asaltul la poarta oaspeţilor s-a dus pe benzi, vâlcenii obţinând două cornere fără rezultat. Cea de-a treia lovitură de la colţul terenului a adus şi deschiderea scorului. Morreira, cu capul, din colţul careului mic, pe lung, a trimis mingea în poarta hunedorenilor pentru 1-0. Au urmat 30 de minute demne de ratările anului, cameramanul Gabi Henning putând face o emisiune întreagă de TV cu câte ratări monumentale ale vâlcenilor a consemnat. Campionii acestor ratări s-au numit Lucian Pârvu şi Curtuiuş, nici Dobre şi Petre Goge nelăsându-se mai prejos. Ultimii doi, însă, şi-au spălat păcatele spre finalul reprizei când au reuşit să marcheze. Cititi mai departe
04.05.2010 • Liga II • Comments Off
Antrenorul echipei oaspete, Gheorghe Barbu, a vorbit presei cu multă deschidere şi cu sinceritate. „Jocul a fost pierdut clar de către noi în prima repriză. Vâlcea putea să facă scor cu noi dacă nu rata acel 11 metri, dar se vede treaba că asta a schimbat lucrurile.
Noi am avut două feţe în acest joc. În prima repriză nu am contat, dar pe cea de-a doua, mai ales după ratarea penalty-ului, am dominat clar şi am înscris, din păcate pentru noi, doar o singură dată. Asta e, ne era mai greu să revenim de la 3-0! Am avut la Râmnicu Vâlcea parte de un arbitraj bun, dar nouă ne-au lipsit mulţi jucători de bază: patru seniori şi un junior. Felicit echipa gazdă, a meritat victoria şi, probabil, cu acest succes s-a salvat de la retrogradare. Acum lupta se dă între noi, Baia Mare şi Fortuna Covaci. Poate Şimleul, dar azi (n.r.: sâmbătă, 1 mai) au învins pe FC Argeş, sau Arieşul să se mai încurce. Însă programul etapelor rămase de disputat le avantajează pe aceste două echipe!” – a spus Gheorghe Barbu, antrenorul echipei Mureşul Deva.
Florin MĂNOIU
04.05.2010 • Liga II • Comments Off
La conferinţa de presă de după meciul cu Mureşul Deva, antrenorul Dumitru Teleşpan a afişat trăiri contradictorii: era mulţumit de rezultat, dar dezamăgit de jocul din repriza a doua. Una peste alta a fost, însă, bine pentru că CSM-ul şi-a trecut în clasament cele trei puncte.
„Noi am jucat foarte bine în repriza I şi tot ceea ce le-am cerut jucătorilor au realizat. Din păcate, la pauză, cred că am vorbit degeaba cu ei. Nu mau m-ai ascultat. Le-am spus să nu creadă că 3-0 e suficient, ci avem nevoie să păstrăm ritmul. După ratarea penalti-ului, nu ştiu de ce, dar au căzut psihic. E drept, şi golul oaspeţilor a venit imediat! Eu doream ca ei să paseze cât mai mult, să aibă posesia mingii, dar jucătorii n-au respectat indicaţiile mele. Nu prea am soluţii de schimbări pe unele posturi, aşa că trebuie să mă mulţumesc cu rezultatul bun şi să uit jocul din repriza a doua” – a spus Mitică Teleşpan. Cititi mai departe
04.05.2010 • Liga II • Comments Off
Eveniment deosebit pentru comunitatea satelor Blidari şi Aldeşti din comuna Goleşti. Veteranul de război Vasile Ene va împlini vârsta de 95 de ani în ziua de joi, 6 mai 2010, iar pentru acest eveniment se fac deja unele pregătiri de aniversare. Interesant este pentru cititorii ziarului ARENA VÂLCEANĂ, iubitori ai sportului, faptul că Vasile Ene este bunicul dinspre tată al binecunoscutului fotbalist Sergiu Radu
(FC Koln).
Profesorul Petre Aldescu în colaborare cu Vasile Ghigu, consilier local în comuna Goleşti, au tot sprijinul preoţilor parohiei Blidari pentru ca aniversarea veteranului Vasile Ene să se facă la biserica din sat, după oficierea unei slujbe. Au fost invitate mai multe personalităţi ale vieţii militare, culturale şi politice vâlcene la acest eveniment, iar Sergiu Radu a transmis un mesaj pentru bunicul său: „Sunt mândru că e bunicul meu şi am toată dragostea şi admiraţia pentru tot ceea ce a făcut în aceşti 95 de ani. Prin intermediul ziarului ARENA VÂLCEANĂ ţin să-i urez la mulţi ani de la Koln”.
Remus-Florin MĂNOIU
27.04.2010 • Liga II • Comments Off
Ce-am fost şi ce-am ajuns!
* pe teren, CSM a câştigat doar trei puncte în retur şi se teme să nu retrogradeze * meciul cu Mureşul Deva este decisiv pentru soarta echipei vâlcene
O primă privire asupra clasamentului Seriei Vest din Liga a II-a arată o poziţie înşelătoare a CSM-ului, echipă ce nu ar trebui să fie deloc liniştită. Cu o singură victorie pe teren propriu (4-0 contra celor de la Şimleul Silvaniei), CSM stă bine doar pentru că s-au retras Jiul Petroşani şi FC Drobeta Turnu Severin. Dacă n-ar fi fost aşa, echipa noastră ar fi avut doar trei puncte câştigate în retur!!! Vă prezentăm în continuare un inedit clasament al punctelor câştigate în retur pentru a avea imaginea pericolului mare de retrogradare ce ameninţă CSM-ul. Vâlcenii au nevoie, cum spuneam într-un alt articol, de trei victorii pe teren propriu până la final, victorii pe care să le obţină în special cu echipe din zona „retro”. Cititi mai departe
27.04.2010 • Liga II • Comments Off
* trei dintre aceste eşecuri au avut loc în campionat
Aşa cum era de aşteptat, după plecările antrenorului Alin Artimon şi ale unor jucător nemulţumiţi de neplata salariilor, echipa de fotbal CSM Rm. Vâlcea face tot mai greu faţă rigorilor competiţiei. Vâlcenii se cocoţaseră pe un loc în prima jumătate a clasamentului, având o linişte aparentă ca urmare a celor două victorii la „masa verde” cu retrasele Drobeta Turnu Severin şi Jiul Petroşani. Profitând de acest „bonus”, vâlcenii şi-au verificat potenţialul în amicalul cu Petrolul Ploieşti. Au pierdut cu 5-2 şi au lăsat impresia unei echipe de Liga a III-a. Nici în următorul joc, oficial, la Arad, vâlcenii n-au contat. Bănăţenii, sperând la promovarea pe prima scenă fotbalistică a ţării, au avut emoţii doar la început, dar scorul de 4-1 cu care a pierdut CSM-ul ne scuteşte de prea multe comentarii. De discutat rămân, în schimb, ultimele două meciuri: „blatul” cu „U” Cluj-Napoca şi înfrângerea neputinţei de la Turda. Cititi mai departe
27.04.2010 • Liga II • 1 comentariu
Primul meci pentru supravieţuirea în Liga a II-a
Publicul vâlcean a fost obişnuit să asiste în Zăvoi la meciuri contând în lupta pentru promovare. Toate acestea s-au întâmplat până-n vara anului trecut. Apoi ni s-a spus că „reconstruim” o echipă sub comanda lui Artimon. Unii jucători n-au vrut să participe la o reconstrucţie benevolă şi, pentru că au făcut grevă să-şi ceară banii, au plecat din Zăvoi.
Fără grevă, ci cu mult bun simţ, a plecat şi Artimon, pentru că nimic din ceea ce şi-a dorit şi i s-a promis că se va întâmpla nu s-a întâmplat. Am rămas cu patriotul Mitică Teleşpan, antrenor ce nu se dă înapoi de la greu pentru fotbalul vâlcean, antrenor ce ar fi în stare să suporte şi ruşinea unei retrogradări, doar să demonstreze că el a vrut binele echipei. Şi îl vrea! Dar jucătorii… Jucătorii au vrut bani, iar până-n alegeri şi-au primit câte ceva. E vremea să ofere şi ei, la schimb, rezultate pozitive. Prima ocazie, cu Mureşul Deva. La finele săptămânii, disputa CSM – Mureşul este una de şase puncte. Oricare alt rezultat în afara victoriei echipei vâlcene ar fi sinonim cu afundarea CSM-ului în zona locurilor retrogradabile. Vin meciurile grele, cu Tg. Mureş şi Piteşti, iar şansa CSM-ului de salvare de la retrogradare este să obţină victorii în meciurile cu grupări din subsolul clasamentului. Cititi mai departe
20.04.2010 • Liga II • Comments Off
N-avem faţă de nocturnă!
CSM Rm. Vâlcea şi-a arătat limitele la Arad. UTA este echipa care în urmă cu un an punea frână CSM-ului în cursa spre o minţită promovare, iar anul acesta ne-a aşteptat în Banat să ne învingă din nou la o diferenţă de trei goluri.
Meciul s-a disputat în nocturnă. Aşa au jucat arădenii şi în cursul săptămânii cu FC Baia Mare, aşa au jucat şi cu CSM-ul, semn că UTA se pregăteşte pentru Liga I, pentru campionatul în care cele mai multe meciuri se dispută sub lumina reflectoarelor. Arădenii au arătat că „au faţă” de prima ligă, CSM-ul nu… Şi cine ştie când vom mai visa în Râmnic la promovare, într-un oraş care pupă-n fund ex-primarul cu partidul lui cu tot pentru că a montat nişte scaune de plastic în tribune, în timp ce-n alte oraşe s-au montat instalaţii de nocturnă, s-au plătit salariile jucătorilor şi s-au adus ori s-au păstrat antrenori dornici de performanţă.
Cu un asemenea handicap s-a prezentat Vâlcea la Arad, CSM-ul venind dintr-o lume parcă încremenită-ntr-un soi de oraş sud-american sau ex-sovietic unde mafiile locale, politice şi economice fac legea, iar Aradul ne-a aşteptat cu frumuseţea occidentului transpusă-n sport, cu spiritul de concurenţă şi performanţă, cu liniştea şi calmul echipei UTA unde Ionuţ Popa este ajutat să facă ceea ce ştie şi ce vrea, spre deosebire de Râmnic unde nici măcar tânărul Alin Artimon n-a fost susţinut, aşa că ce să mai vorbim de antrenori cu carte de vizită, cu experienţă sau dorinţă de muncă aşa cum avea timişoreanul. Cititi mai departe