05.04.2011 • Opinii • Comments Off
OPINIA SPECTATORULUI
În anii frumoşi ai gloriei sportive româneşti, multe ţări îşi doreau să ne egaleze performanţele. „Tricolorul” era foarte des auzit la sfârşitul multor competiţii şi mulţi ne invidiau. Eram mândri de noi şi de sportivii care ne făceau cunoscuţi în lume şi credeam că aşa va fi mereu. Numai că vremurile actuale nu mai au aceeaşi culoare ca odinioară.
Ceea ce mă intrigă în mod special este că în conjunctura actuală asistăm la succese repetate ale unor sportivi sau echipe care odată luau lecţii de la români. După ani buni de supremaţie în handbalul masculin, mulţi antrenori şi sportivi din ţara noastră au plecat în nordul Africii, în America de Sud, Asia şi, bineînteles, în nordul Europei sau în Spania şi acum pierdem, fără drept de apel în faţa unor echipe care atunci nu „existau”. Vestiţii antrenori Martha şi Bela Karoli au ajuns în SUA, iar echipa naţională americană de gimnastică a crescut în valoare precum un Făt-Frumos. Cititi mai departe
29.03.2011 • Opinii • Comments Off
SCRISOAREA SĂPTĂMÂNII
O bună parte din juniorii noştri valoroşi au ales să-şi desfăşoare activitatea fotbalistică la alte echipe cu toate că şi pe meleagurile noastre avem antrenori profesionişti şi condiţii decente de pregătire. Spun condiţii decente de pregătire deoarece am fost oarecum prea euforici când la baza sportivă din Zăvoi a fost amenajat acest teren sintetic, comparativ cu alte cluburi din ţară (de exemplu, FC Argeş, unde am văzut 2-3 terenuri gazonate, un teren sintetic de dimensiuni normale, altele pentru tenis cu piciorul, precum şi terenuri sintetice mai mici decât cele normale, pentru puştii de 7-9 ani). Week-end-ul trecut am făcut o deplasare la Piteşti pentru a vedea la lucru (într-un mic derbi, FC Argeş – Sporting Piteşti) nu mai puţin de patru vâlceni care joacă la Sporting Piteşti (de fapt, ei se pregătesc şi joacă la Câmpulung-Muscel, unde le sunt asigurate toate condiţiile: masă-cazare-şcoală). Cititi mai departe
29.03.2011 • Opinii • Comments Off
OPINIA SPECTATORULUI
Deunăzi, la aeroport, au sosit componenţii naţionalei de fotbal a României pentru a intra în cantonamentul în vederea susţinerii partidei cu Bosnia-Herţegovina. Răzvan Raţ a fost întâmpinat la ieşirea din clădirea aeroportului de o reporteriţă, care, după ce i-a solicitat o părere despre acţiunea naţionalei, s-a arătat foarte mirată că redutabilul component al echipei antrenate de Răzvan Lucescu este aşteptat de un prieten care l-a invitat în autoturismul său, un Logan autohton! Cum mă aşteptam, fotbalistul a fost cât se poate de onest şi i-a răspuns că acesta nu e un motiv să-i cadă galoanele! Foarte frumos din partea lui, lucru pentru care primeşte o mare bilă albă din partea mea. Problema e cu ziarista care l-a interpelat şi care nu are nici o scuză pentru modul cum gândeşte. Ştim cu toţii că un bavarez nu concepe să bea altă bere decât cea produsă în landul său, un francez se laudă cu genurile de brânză unicat în lume, iar rusul agreează, bineînţeles, vodka tradiţională! Ei bine, noi, românii, suntem altfel. Noi credem că trebuie să ne facem un titlu de glorie din faptul că avem resurse pentru a ne permite tot ce ne dorim, dar cu principalul scop de a epata. Cititi mai departe
22.03.2011 • Opinii • Comments Off
OPINIA SPECTATORULUI
Poate, prin cele ce urmează, voi supăra multe persoane care activează pe tărâmul sportiv, dar exprim un punct de vedere împărtăşit de mulţi analişti de specialitate.
Se stie că, dintotdeauna, de la echipele de club ale sportivilor vin, cu preponderenţă, satisfacţiile materiale, iar de la echipele naţionale cele morale. Ar fi minunat ca cele două apartenenţe ale sportivilor să le asigure acestora bunăstarea de care au nevoie pentru un trai bun şi o mulţumire sufletească pentru eforturile depuse. Numai că, pe tărâm mioritic, lucrurile nu stau aşa de bine cum se cade într-un climat normal. Neaoş vorbind, se pare că este preponderentă „grija de portofel”! Nu o spune nimeni direct, dar comportamentul celor de la care aşteptăm satisfacţii sportive este edificator. În ultimul timp nu se discută decât despre ce recompense materiale îi aşteaptă pe investitorii din sport, pe antrenori şi pe jucători. Cititi mai departe
16.03.2011 • Opinii • Comments Off
OPINIA SPECTATORULUI
Am urmărit cu răsuflarea tăiată foarte greaua încercare prin care a trecut poporul japonez la declanşarea unuia dintre cele mai puternice cutremure care a zguduit zona arhipelagului nipon în ultima sută de ani şi, în orele următoare, când necruţătorul tsunami a „spălat” ţărmul estic al Japoniei. Trecând peste înfricoşătoarele scene apocaliptice petrecute în birouri, case, şcoli sau pe străzi, am avut ocazia de a remarca modul în care au înţeles japonezii să reacţioneze în acele momente cumplite. Am văzut, cum era de aşteptat, o atitudine matură şi sobră din toate punctele de vedere. Ceea ce m-a uimit însă, a fost faptul că, de pildă, într-un magazin, reacţia lucrătorilor nu a însemnat nicidecum disperare, ci, din contră, ei s-au apropiat de rafturi şi au încercat să evite amplificarea stricăciunilor prin răsturnarea pe podea a produselor expuse!! Toţi ţineau cu mâinile de rafturi, deşi în orice moment puteau fi loviţi de obiecte din mobilier sau pur şi simplu striviţi de bucăţi din tavan! Înfricoşător şi parcă ireal în acelaşi timp, parcă imaginile erau desprinse dintr-un film educativ de tip comunist, ce premărea grija pentru avutul obştesc! Ei bine, nu era un film, ci era spiritul japonez! Cititi mai departe
08.03.2011 • Opinii • Comments Off
OPINIA SPECTATORULUI
Spectacol total, cu emoţii, pariuri, mass-media, galerii cu petarde, scaune rupte, bătăi între suporteri, multe persoane implicate, de la sponsori şi impresari, la manageri şi ziarişti. Acesta este decorul în care se desfăşoară filmul gloriei sau deznădejdii, al succesului sau al tragediei, al adulării sau huiduielii.
Acesta e fotbalul! În ultimul deceniu însă, fenomenul a căpătat o amploare ce riscă să compromită în mare parte spiritul sportiv care ar trebui să-l guverneze. Altadată, un meci de fotbal era un prilej de manifestare a unei bucurii a jocului, împărtăşită atât de combatanţii din teren, cât şi de cei din tribună. Spectacolul fotbalistic nu mai e acelaşi, emoţiile sunt de altă natură. Şi toate astea nu numai datorită ritmului trepidant al vieţii de zi cu zi şi stresului care ne macină, ci mai degrabă din cauza banilor. Sunt sume exagerat de mari care se vehiculează în jurul stadioanelor. Impresarii controlează aproape tot, antrenorii trec mai întâi pe la bancomat, iar jucătorii nu ezită să treacă dintr-o barcă în alta, la fiecare început de sezon, numai pentru că îi aşteaptă un contract plusat faţă de cel anterior. Nu mai avem de-a face cu un ataşament faţă de culorile unui club, foarte puţine fiind cazurile când un jucător valoros sau un antrenor de marcă continuă mai multe sezoane la un club. Cititi mai departe
23.02.2011 • Opinii • Comments Off
SCRISOAREA SĂPTĂMÂNII
De ce trebuie să aducem în atenţia cititorilor anumite articole scrise de noi, în care pur şi simplu ne lăudam tinerii fotbalişti din pepiniera proprie şi recomandam ca aceştia să primească atenţia cuvenită din partea antrenorilor şi a actualilor conducători? Deoarece, aşa cum se observă, nu ne-am înşelat!
Juniorii vâlceni valoroşi trebuie promovaţi şi mediatizaţi
Iată aşadar ce spuneam acum un an: „Claudiu Popa – un junior foarte talentat, născut în 1993, care evoluează la juniorii-republicani A de la CSM Rm. Vâlcea – era pe punctul să dea cu piciorul unei şanse uriaşe de a-şi vedea visul cu ochii, anume ca la 17 ani să joace în Liga a III-a. Încă o dată (înainte de a pleca de la Vâlcea), Alin Artimon a ştiut să-l atragă pe acest copil (care dă o atenţie sporită şi activităţii şcolare) în febra performanţei, într-un moment în care tânărul fotbalist nu prea mai avea încredere în posibilităţile sale. Povestea merită spusă acum cum se cuvine: un copil cuminte, crescut foarte bine, de viitor pentru clubul vâlcean, a avut, iată, parte de atenţia unui antrenor pe cinste! Şi, cu siguranţă, Artimon este un pedagog! Cititi mai departe
23.02.2011 • Opinii • Comments Off
OPINIA SPECTATORULUI
Acum câteva nopţi am avut un vis ca un basm. Dimineaţă am încercat să-mi amintesc despre ce era vorba, dar nu mai ştiu decât că în vis citeam o carte de poveşti. Ce mi-a rămas în minte nu înseamnă decât începuturile câtorva din ele. Aşadar…
A FOST ODATĂ o minunată echipă de fotbal, cu jucători de legendă uniţi în trup şi suflet, care a uimit Europa ajungând până în finala Cupei Campionilor, în timpul căreia, la momentul decisiv al executării loviturilor de departajare, am stat în genunchi în faţa televizorului…
A FOST ODATĂ un magician al gazonului, care nu privea niciodată mingea şi o mângâia mai abitir decât o gospodină coca din care plămădea cozonacul şi care umplea până la refuz stadionul din Trivale cu spectatori cărora prea puţin le păsa de rezultatul final al partidei şi care se bucurau nespus de prilejul de a-l vedea la lucru pe magician… Cititi mai departe
15.02.2011 • Opinii • Comments Off
OPINIA SPECTATORULUI
Am avut curiozitatea să monitorizez mijloacele media care tratează fenomenul sportiv. La sfârşitul lunii ianuarie am citit un cotidian de sport, am urmărit ştirile sportive la televizor şi am deschis o pagină de Internet cu acelaşi profil. Concluzia a fost una la care mă aşteptam.
În paginile ediţiei din 30 ianuarie a unuia dintre cele două ziare centrale de sport, au fost 73 de articole sau ştiri. Ponderea relatărilor care tratează fenomenul fotbalistic este covârşitoare. De 65 de ori a fost vorba de sportul rege, de trei ori s-a amintit de tenis, de două ori de handbal şi câte o dată de hochei, baschet şi… de o vedetă sexy, soţie de fotbalist! Procentual, s-a dat Cezarului ce e al Cezarului, adica 90 % aflăm despre fotbal!
Din paginile accesate prin Internet, în aceeaşi zi, am luat la cunoştinţă despre sportul numărul unu, în 30 de ştiri, iar de 23 de ori s-au manifestat comentarii, luări de poziţie sau replici faţă de aceste ştiri. În 11 situaţii s-a amintit şi de alte sporturi, dar iată cum: trei ştiri aminteau că încep competiţii internaţionale, la rugby, handbal şi hochei, două se refereau la pariuri sportive şi la o întrecere de poker, iar de 7 ori s-au prezentat evenimente mondene fără caracter pur sportiv (un hocheist eliminat s-a… stropit când a vrut să bea suc (!), un pilot de Formula 1 vrea să se însoare, iar două personaje cu un rating agasant în mass-media încercau un simulator auto!). Cititi mai departe
08.02.2011 • Opinii • Comments Off
SCRISOAREA SĂPTĂMÂNII
Când zic că m-am lecuit să mai spun lucrurilor pe nume, ţinând cot că te mai alegi cu ceva duşmani, vine domnul Vasile Grossu cu nişte declaraţii, concluzii, care mă fac şi pe mine să-mi iau avânt. Până să vină la club acest domn Cătălin Rufă, împreună cu echipa sa (sper să nu dezamăgească, deoarece, până acum, a dat dovadă de verticalitate) se obişnuia ca în lotul de 22 de jucători ai echipei CSM Rm. Vâlcea să-şi facă loc şi cei cu intervenţii. De asemenea, telefoanele zbârnăiau când era vorba să iei anumite măsuri disciplinare cu jucătorii sau antrenorii incompetenţi. Exemple negative le întâlnim chiar şi la nivelul Ligii I. La Universitatea Craiova exista un copil al cărui părinte deţine o firmă de construcţii. Tăticuţul plătea cantonamentul „juveţilor” la Govora, numai ca odrasla să facă antrenamente cu echipa mare şi, uneori, cu pretenţii de a juca. Evident, şansele au fost mici, ţinând cont că acel puşi era cam paralel cu fotbalul la nivelul Ligii I. A căutat refugiu (prieteniile sunt la modă, dacă există interese) la tata Jean Pădureanu, la Gloria Bistriţa, care, la fel, „a muls” până n-a mai avut vaca lapte – pardon! – tata bani. Avem ceva tentative şi pe la Vâlcea. Cititi mai departe