OPINIA SPECTATORULUI

Am urmărit de curând evoluţia fotbaliştilor români la turneul final al Campionatului European de Fotbal Under 19. Jocul tinerilor noştri nu a strălucit, iar preşedintele FRF s-a exprimat pesimist la adresa şanselor pe care le-au avut aceştia. În acest context, mi s-a părut extrem de sugestivă o scurtă trecere în revistă a unei mentalităţi cu merite de exemplu indubitabil de adevărat spirit sportiv.
Pe peretele unui salon ce aparţine castelului Sandringham, construit în vremea regelui Eduard al VII-lea, stă scris cu litere de-o şchioapă, sub titlul „Rugăciunea copilului englez”: „Învaţă-mă Doamne să respect regulile jocului. Învaţă-mă să fiu modest şi să nu deznădăjduiesc atunci când pierd. Ajută-mă să pot primi lauda meritată fără îngâmfare. Iar dacă voia ta este ca eu să sufăr, dăruieşte-mă cu o răbdare de fier, ca să sufăr în tăcere. Învaţă-mă să înving şi dacă se poate dă-mi putere, însă dacă eu nu câştig, atunci ascultă Doamne rugăciunea: ajută-mă să port înfrângerea cu demnitate”. Cititi mai departe

OPINIA SPECTATORULUI

Am amintit de multe ori despre nivelul foarte scăzut la care se află gradul de educaţie al unei părţi a publicului spectator la întâlnirile fotbalistice. Galeriile şi-au dat în petec ori de câte ori au avut ocazia, au împietat buna desfăşurare a spectacolului sportiv şi nu de puţine ori echipele de fotbal au fost nevoite să caute alte locaţii pentru jocuri, în urma suspendărilor dictate. Nimic nou sub soare, de altfel.
Un fapt petrecut de curând – mai precis la Supercupa României dintre Oţelul Galaţi şi Steaua – m-a întristat mai mult decât mă aşteptam, deşi sunt obişnuit cu multe întâmplări nefericite de genul celor amintite. Întrucât ecourile evenimentului pugilistic petrecut cu câteva zile înainte, mă refer la meciul lui Lucian Bute pentru titlul mondial, încă nu erau stinse, organizatorii s-au gândit (şi bine au făcut!) ca merituosul pugilist să dea lovitura de începere a partidei de la Piatra Neamţ, dintre Oţelul şi Steaua şi să participe apoi la festivitatea de premiere a fotbaliştilor. Cititi mai departe

OPINIA SPECTATORULUI

Sunt aspecte pe care le-am abordat de nenumărate ori şi voi continua să o fac atâta timp cât cred că nu o să devin obositor. Nu stiu câţi sorţi de izbândă am să fiu ascultat de cine trebuie, dar timpul e înainte şi poate, cândva, lucrurile vor încerca să reintre pe un făgaş mai aproape de normal.

La Bucureşti, a avut loc de curând un eveniment sportiv de mare anvergură, Campionatul Mondial de lupte pentru tineret. Nu am reuşit să urmăresc pe viu vreuna dintre reuniuni, dar am aşteptat cu interes să văd imagini în emisiunile de profil ale televiziunilor sau să citesc cronici în ziarele sportive de la nivel central. Ei bine, nimic. De ce nu se găseşte loc pentru câteva minute de relatări sau câteva rânduri scrise de la o competiţie de maximă anvergură pentru tinerii aspiranţi la gloria sportivă? De ce? Pentru că s-ar micşora spaţiul rezervat eternelor scandaluri dintre Dumitru Dragomir şi Gigi Becali, de exemplu!
De ce se trece aşa de repede peste succesele meritorii ale scrimerilor români, care an de an îşi dovedesc valoarea într-un sport al dibaciei şi măiestriei? Cititi mai departe

SCRISOAREA SĂPTĂMÂNII

Ce se poate spune după turneul final al Campionatului European U19, în care ne-am făcut de râs? Se caută vinovaţi, îi găsim, dar nu luăm măsuri. Conducătorii Federaţiei (chiar şi selecţionerul Victor Piţurcă) vin în completare cu nişte declaraţii acide, pertinente, dar nu vor să recunoască faptul că şi din cauza lor am ajuns aici.

Pleacă ai noştri, vin ai noştri, noi rămânem…

Să lecturăm câteva dintre aceste declaraţii:
„Sunt dezamăgit de naţionala U19. Unii fac 20 de ani peste câteva luni, sunt seniori, dar nu îmi sare nimeni în ochi. Cum se face selecţia? L-am pus pe Ştefan Iovan să coordoneze de-acum loturile de juniori. E pasionat şi veţi vedea ce jucători vor ieşi peste patru ani”, a spus Piţi după meciul România – Grecia (0-1), de la CE U19.
Ce putem spune după această declaraţie, decât că: „pleacă ai noştri, vin tot ai noştri”! Iar pe cei vechi îi ţinem tot pe lângă Federaţie sau îi mutăm pe la loturile mai mici, unde aduc aceleaşi nenorociri. Cum s-ar zice, încă patru ani ne furăm singuri căciula. Cititi mai departe

OPINIA SPECTATORULUI

Pentru rândurile următoare este potrivit să ne aducem aminte sugestivul vers din minunata creaţie a lui Mihai Eminescu, „Scrisoarea a III-a”: „Ce mai freamăt, ce mai zbucium!”. Asta s-a petrecut în ultimile luni pe tărâm fotbalistic românesc, de când s-a întrezărit finalizarea lucrărilor la Stadionul National Arena din Bucureşti. Trec peste faptul că, după părerea mea, s-a pus căruţa înaintea cailor atunci când s-au stabilit datele problemei legate de inaugurarea sa, în condiţiile în care nu era deloc clar că lucrările se vor finaliza la timp. Din acest punct de vedere, se ştie bine că sumele necesare încheierii lucrărilor s-au obţinut cu forcepsul, însă, repet, nu vreau să fiu răutăcios. Sunt convins că stadionul va fi apreciat de toţi cei care îi vor călca pragul şi să dea Domnul să ne bucurăm de multe succese pe gazonul său.
Ceea ce consider eu că nu e în regulă este faptul că s-a făcut atâta tevatură pe seama mult aşteptatului meci inaugural, încât toată suflarea fotbalistică din ţara noastră mai ştia doar un singur nume, Messi! Nu ştiu şi nici nu mă interesează dacă partida contra Argentinei se va mai disputa sau dacă celebrul fotbalist de la FC Barcelona va mai veni la Bucureşti, însă sunt total nemulţumit de situaţia creată, din două motive. Cititi mai departe

OPINIA SPECTATORULUI

În 1969, pe celebrul stadion din Madrid, Santiago Bernabeu, în timpul unui joc de fotbal, pe fondul unui atac, jucătorul formaţiei vizitatoare, Pedro Zaballa , a observat că portarul advers este căzut la pamant, în imposibilitatea de a interveni. În loc să şuteze spre poarta goală cu şansa de a înscrie un gol norocos, dar important pentru echipa sa, fotbalistul a trimis mingea în aut, refuzând să se bucure de o oportunitate nesperată! Gestul său, admirabil, de altfel, a declanşat atunci interminabile polemici în presa sportivă spaniolă şi mondială! S-a pus problema valorii acestei atitudini nemaiîntalnite până atunci. Foarte mulţi au susţinut că gestul a păgubit practic echipa din care făcea parte Zaballa. Una e să respecţi regulile şi alta să fii generos, s-a spus. Ei bine, s-a creat astfel un precedent şi de atunci, biruinţa sportivă coroborată cu fair-play a căpătat o altă valoare.
În 1981, în campionatul german de fotbal s-a petrecut o fază cel puţin curioasă. Un jucător i-a semnalat arbitrului că un gol înscris de el nu este valabil (!) pentru că mingea pe care a şutat-o a intrat în poartă prin plasa laterală! Cititi mai departe

OPINIA SPECTATORULUI

Iunie 1982, Paris. Pe terenul central de la Roland Garros se întâlneau, într-una dintre semifinalele celebrului turneu de tenis din capitala Franţei, Jose-Luis Clerc, un elegant argentinian şi un tânăr aspirant pe atunci, suedezul Mats Wilander. Surprinzător, acesta din urmă se afla la un singur punct de victorie, scorul fiind 2-1 la seturi, 6-5 la ghemuri şi 40-30 la puncte. În timp ce publicul era cu sufletul la gură, Clerc serveşte puternic, Wilander returnează plasat, iar primul reuşeşte să trimită mingea peste plasă în zona tuşei laterale. Arbitrul de linie strigă „aut”, publicul salută zgomotos izbânda tânărului suedez, iar arbitrul de scaun anunţă la microfon, ceremonios: „ghem, set şi meci câştigat de Mats Wilander!”.
Când e pe punctul de a coborî de la locul său, arbitrul de scaun e întâmpinat însă de cel declarat învingător, Wilander, cu racheta ridicată, semn că nu e de acord cu ultima decizie!? Suedezul încearcă să-l convingă pe oficial că mingea adversarului a căzut pe linie. Spectatorii au înţepenit, dar au înţeles imediat că asistă la o adevărată lecţie de fair-play. Bineînteles că arbitrul a fost şocat, dar s-a întors pe scaun şi a cerut rejucarea ultimei mingi. Cititi mai departe

OPINIA SPECTATORULUI

Întâlnirile sportive, din orice disciplină, sunt momente de reală trăire pentru practicanţi, dar şi făuritoare de inegalabile bucurii pentru privitori. Când însă spectacolul este completat şi de gesturi deosebite, demne de laudă, cum sunt cele de fair-play, întâmplarea devine de neuitat.
În 1973, în timpul Universiadei de la Moscova, se disputa un meci de baschet între echipele masculine ale Braziliei şi Uruguay-ului. Spre finalul întâlnirii, echipa a doua acumulase multe greşeli personale, fiind în imposibilitatea de a mai găsi cinci jucatori care să continue jocul. Când au fost nevoiţi să rămână în patru combatanţi după o eliminare, au asistat la un gest neaşteptat din partea brazilienilor, care au scos şi ei, de bună voie, un jucător din teren! Situaţia s-a repetat şi când Uruguay-ul a rămas, pentru ultimul minut de joc, în doar trei jucători! Vă daţi seama că publicul a uitat de scor şi de încleştarea sportivă şi a aplaudat minute în şir.
Zece ani mai târziu, ciclistul turc Omer Ali Ericki făcea parte din echipa naţională de juniori şi participa la Turul Mediteranei. Marcat de efort, a decis la un moment dat că trebuie să abandoneze cursa. Cititi mai departe

SCRISOAREA SĂPTĂMÂNII

„Păi, nu voi l-aţi dat afară?” Cam asta a fost replica patronului echipei FC Timişoara, Marian Iancu, când l-am abordat la sfârşitul finalei de juniori-republicani A Viitorul Constanţa – FC Timişoara, desfăşurate în cadrul bazei sportive de la Buftea. Mai în glumă, mai în serios, i-am spus acestuia că ne-a lăsat fără Alin Artimon, poate cel mai valoros antrenor şi aici mă refer la relaţia inter-umană pe care a afişat-o faţă de colegi şi, de ce nu, faţă de presă. Acesta a realizat în Banat ceea ce avea să desăvârşească la Rm. Vâlcea, un puternic centru de copii şi juniori, cu antrenori responsabili şi bine pregătiţi. În doar un an, a scos două campioane naţionale: la republicani A (pentru copii născuţi în anul 1992) cu FC Timişoara şi republicani B (născuţi în anul 1994), cu LPS Banatul Timişoara. De asemenea, Artimon este artizanul unui loc 3 la republicani A (grupa de copii născuţi în anul 1993), cu FC 2002 Politehnica Timişoara.

Trebuie să ne depăşim performanţele la nivel de juniori

Mă feresc să spun că ne-am debarasat prea uşor de acesta, din motive care nu ţin de latura sportivă, deoarece suntem campioni la speculaţii. Să zicem că a intervenit dorul de casă, iar partea financiară cum o ştim – mai mult lingăii, mai puţin cei care muncesc. S-a demonstrat că nu ştim să apreciem valorile, ne place compromisul, linguşeala, interesul. Cititi mai departe

OPINIA SPECTATORULUI

Aduceţi-vă aminte, de câte ori, la ştirile sportive ale posturilor de televiziune, aţi auzit un comentariu de genul: „Sportivul român nu a reuşit să obţină DECÂT medalia de argint”!? Mi se pare cel puţin curioasă o asemenea abordare. De ce? Pentru că la o competiţie de mare anvergură, la nivel european sau mondial, participă, de regulă, zeci de sportivi, atât la disciplinele individuale, cât şi la cele pe echipe şi situarea pe primele locuri, chiar dacă se pleacă din postura de favorit, este meritorie. Nu pot uita cum sportivi sau reprezentanţi ai forurilor sportive din multe ţări ale lumii declară mândri că e un mare succes pentru ei însuşi faptul că îşi măsoară forţele cu sportivi mai puternici decât ei. La Jocurile Olimpice de Iarnă de acum câţiva ani, un tânăr african (!) înscris la o probă de schi, a declarat că nu e dezamăgit că s-a situat pe locul 65 din 69 de participanţi şi că se va pregăti mai bine, pentru a mai „sălta” câteva locuri la următoarele Jocuri Olimpice! Nu ştiu de ce la noi problema se pune altfel. Cititi mai departe